Centenar. Cioran, desenat de Dan Perjovschi, a ieșit în stradă

0

Bucureştenii au toate şansele să dea nas în nas cu Cioran la metrou sau pe stradă. Începând de astăzi, când se sărbătoresc 100 de ani de la naşterea autorului, 20 de aforisme din opera lui Cioran, desenate în viziunea artistului Dan Perjovschi, vor împânzi oraşul.

Centenarul este un prilej pentru Institutul Cultural Francez şi Ambasada Franţei să îl scoată pe Cioran din bibliotecă şi să-l ducă în stradă, în staţiile de metrou şi de autobuz, de la Piaţa Universităţii la Biblioteca Centrală Universitară şi până în Grozăveştiul studenţesc. Trecătorii au ocazia, prin urmare, să redescopere vitalitatea scriitorului.

„A fi înseamnă să fii încolţit” este unul dintre aforismele transpuse în imagine de Dan Perjovschi. „Asa am fost şi eu, încolţit, cu această propunere în urmă cu un an şi de atunci stau departe de Cioran ca să-l pot vedea”, a spus artistul la inaugurarea proiectului. „Cand celebrăm pe cineva îl omorâm cu seminare, dar asta nu a fost o propunere de plecăciune în faţă lui Cioran, pentru că asta înseamnă să te apleci, ci o propunere de a-l privi drept în faţă”.

Desenele lui Dan Perjovschi sunt „cioburi de sticla” prin care putem vedea gândirea lui Emil Cioran. „Posterele vor fi în staţiile de autobuz şi cum la noi autobuzele întârzie foarte mult, vom avea timp să intrăm adânc în fraza lui Cioran”, a mai spus artistul care consideră că proiectul „Cioran în stradă” este cel mai mare omagiu pe care îl putea aduce scriitorului.

„Strada este un loc propice jocurilor sociale : spaţiul intim se retrage pentru a lasă locul convenţiilor. Proiectul nostru se vrea o celebrare a vitalităţii lui Cioran tocmai în acest spaţiu dezumanizat, cel care foloseşte ironia pentru a-i consola pe cei vii că există o superioritate a vieţii asupra morţii, şi că aceasta se exprimă în incertitudine”, spune Didier Dutour, Director adjunct al Institutului Francez din Bucureşti.

Timp de o lună, bucureştenii sunt provocaţi să reflecteze asupra propriilor persoane şi asupra lumii prin transpunerea artistică a aforismelor lui Cioran în stradă, unde suntem bombardaţi, de obicei, cu campanii publicitare.

Emil Cioran s-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu) şi a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. La doi ani după terminarea facultăţii îi apare prima carte, Pe culmile disperării (1934). Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier). Moare la Paris, în data de 20 iunie 1995.

Foto: Institutul Cultural Francez

Cititi si:

Solutii creative pentru reciclarea deseurilor electronice

FOTO Sculpturile subacvatice folosite ca recifuri artificiale

Tags:



Leave A Reply