Celulele pielii "văd" razele ultraviolete

0

Cum ştie pielea să înceapă să se bronzeze sub efectul razelor solare este un mister, însă cercetătorii americani conduşi de o româncă au observat recent că ea poate “vedea” razele ultraviolete ale soarelui graţie unui pigment care detectează lumina întâlnit şi în ochii noştri. De îndată ce ne expunem la soare, pielea ştie că se află în prezenţa radiaţiilor ultraviolete, fiind vorba de un proces ultra rapid.

Bronzul reprezintă un răspuns de apărare, melanina (pigmentul brun închis responsabil pentru înnegrirea pielii) protejând celulele pielii de vătămările aduse de radiaţiile ultraviolete prin absorbirea acestora din urmă. Radiaţiile ultraviolete (numite şi raze UV) de la suprafaţa Pământului apar sub două forme: UVA şi UVB. Razele UVB au lungimi de undă mai mici şi constituie doar o mică parte din radiaţiile ultraviolete solare, ele fiind responsabile de înnegrirea pielii după mai multe zile de expunere la soare şi fiind asociate cu afecţiuni ale ADN-ului care cauzează cancerul de piele. Razele UVA, pe de altă parte, au lungimi de undă mai mari şi sunt mai puţin intense, însă constituie mare parte din radiaţiile ultraviolete şi înnegresc pielea mult mai repede.

Elena Oancea, asistent al catedrei de biologie de la Brown University (SUA), şi colegii ei s-au axat pe modul în care razele UVA conduc la înnegrirea pielii. Echipa româncei a studiat celulele pielii care produc melanina (numite melanocite) şi a observat că acestea conţin şi rodopsină, un pigment care detectează lumina descoperit anterior în retina ochiului. Apoi a analizat modul în care rodopsina din melanocite trimit semnale atunci când sunt expuse la razele UVA, observând că aceste semnale provoacă producerea de melanină. Aceasta din urmă s-a adunat în cantităţi detectabile după o singură oră, rezultând bronzul.

Sursa: Livescience


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger