Cele mai poluate 10 locuri din lume

0

Poluarea industrială este unul dintre cele mai mari pericole la adresa sănătății oamenilor și mediului, afectând peste 200 de milioane de persoane din toată lumea, apreciază un raport al Blacksmith Institute. În cele mai multe cazuri, poluarea industrială este ridicată în orașe sărace, unde fabricile, centralele energetice și uzinele chimice nu sunt supuse unor reglementări serioase. Iată care este lista orașelor care sunt cele mai afectate de poluarea industrială tradusă prin cazuri de cancer, boli respiratorii și alte afecțiuni.

cernobil

Agbogloshie, Ghana. Telefoanele mobile și laptopurile conțin metale precum cupru și aur, iar când sunt “procesate” de către oameni săraci, sub cerul liber, reprezintă un nivel periculos de poluare. Asta se întâmplă la groapa de gunoi de lângă capitala Ghanei, Accra, unde localnicii, pentru un ban în plus, ard cabluri pentru a extrage cuprul din interior. Aceste cabluri conțin metale grele care migrează în sol. Mostrele preluate de la Agbogloshie indică un nivel de poluare de 45 de ori mai mare decât standardele americane.

Râul Citarum, Indonezia. O arteră princială a capitalei Indoneziei, Jakarta, un oraș cu aproximativ 10 milioane de locuitori, râul este contaminat cu o gamă largă de poluanți din surse atât domestice, cât și industriale. Nivelul de poluare din apă este de 1.000 de ori peste cel considerat de Agenția de Protecția Mediului din SUA ca fiind acceptabil. Alte cercetări au indicat concentrații ridicate de magneziu, aluminiu și fier.

Cernobîl, Ucraina. Recunoscut, la nivel internațional, ca cel mai mare dezastru nuclear din lume, accidentul de la Cernobîl a provocat o radioactivitate de 100 de ori mai mare decât bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki. Zona a rămas nelocuită 20 de ani de la catastrofă, iar oficialii susțin că a provocat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian.

Dzerzhinsk, Rusia. Orașul a fost locul principal de producție chimică, inclusiv a armelor chimice, din Uniunea Sovietică. Aproximativ 300.000 de tone de deșeuri chimice au fost eliminate necorespunzător în sau în jurul orașului între 1930 și 1998. Mostre de apă preluate în 2007 au indicat un nivel al poluării cu dioxine și fenol de mii de ori mai mare decât nivelul acceptabil, ceea ce a determinat Cartea Recordurilor să numească Dzerzhinsk cel mai poluat oraș din lume în acel an.

Hazaribagh, Bangladesh. Aproape 95% dintre tăbăcăriile din țară se află în și în jurul Hazaribagh-ului, un cartier din Dhaka. Acestea deversează 22.000 de litre cubi de deșeuri în fiecare zi, printre care și crom hexavalent, care cauzează cancer. Acestea ajung în principalul râu al orașului în jurul căruia locuiesc oameni care se confruntă cu un nivel foarte ridicat de contaminare și poluare a aerului din cauza “reciclatorilor” informali care ard pielea.

Kabwe, Zambia. Concentrațiile de plumb din sânge înregistrate în Kabwe au fost și cu 60% mai mari decât nivelul considerat fatal. Această situație este rezultatul deceniilor de exploatări miniere din zonă. Activitatea minieră nu a fost supusă reglementărilor în cea mai mare parte a secolului al XX-lea, ceea ce a dus la contaminarea solului. Deși mina principală a fost închisă, mai există operațiuni miniere care agravează problema.

Kalimantan, Indonezia. Exploatarea aurului ani de-a rândul a dus la poluarea regiunii. Muncitorii folosesc mercur în timpul procesului rudimentar de exploatare, ceea ce duce la eliberarea a 1.000 de tone de chimicale toxice în aer în fiecare zi. Metalul ajunge chiar și în ape unde otrăvește peștii. Un studiu din 2008 a arătat că nivelul de mercur din râul Kahayan era de două ori față de nivelul recomandat în Indonezia.

Matanza – Riachuelo, Argentina. Aproximativ 15.000 de companii deversează apă uzată în bazinul râului Matanza – Riachuelo care traversează capital Buenos Aires. Un studiu din 2008 a arătat că solul de pe malurile râului conține un nivel de zinc, plumb, cupru, nichel și crom peste nivelul acceptat. Aproximativ 60% din cei 20.000 de locuitori din apropierea bazinului râului se află, practic, într-o zonă considerată nepotrivită pentru locuit. Aceștia depind tot de râul poluat pentru apa de băut.

Delta râului Niger, Nigeria. În deltă se găsesc cele mai multe exploatări de petrol din Nigeria. Aproximativ 2 milioane de barili de petrol se extrag de aici în fiecare zi, zona devenind grav poluată din cauza hidrocarburilor. În 1976 și 2001, au existat aproximativ 7.000 de accidente care au implicat deversări de petrol, petrol care n-a fost recuperate niciodată, iar 240.000 de barili de petrol se deversează în detă în fiecare an. Deversările contaminează apa, aerul și solul cu substanțe carcinogene și cauzatoare de infertilitate.

Norislk, Rusia. Oraș industrial din nordul Rusiei care a apărut în 1935, Norilsk a găzduit cel mai mare complex industrial de topire a metalelor din lume. Aproximativ câte 500 de tone de oxizi de carbon și oxizi de nichel, precum și 2 milioane de tone de dioxid de sulf au fost eliberate în aer în fiecare an. Prin urmare, speranța de viață pentru muncitorii de la Norilsk este de cu 10 ani mai mică decât media din Rusia. Estimările arată că 130.000 de localnici sunt expuși la poluarea cu particule și cu metale în fiecare zi.

Sursa: Time

Foto: Flickr


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger