Cel mai mare dușman pentru un orășean care s-a mutat la țară

5

Vă povesteam acum ceva vreme că, după 12 ani intenși de București, am ales să mă mut la țară – dar tot în apropierea orașului – și că odată cu mișcarea asta am ajuns să descopăr o mulțime de lucruri, am început să văd altfel resursele și am devenit mai activă etc. etc. Nici între timp nu mi-am schimbat părerea și aș putea ”evangheliza” în continuare pe la ușile celor pe care-i bate gândul să mai scape de orașul zgomotos, însă între timp am apucat să mai și scot puțin capul din bula de idealism, care colora totul într-un rogvaiv idilic.

DSCN5215

Nu-mi dau seama dacă experiența din comuna unde m-am mutat, aflată în sudul prăfuit, județul Giurgiu, e relevantă pentru mediul rural românesc, însă am intuiția că multe din sate și așezări mici o pățesc, având de înfruntat același mare dușman: gunoiul. Dacă la București, dresată cu rutina comodă a mersului la ghenă, bombăneam că-s prea puține tomberoanele de reciclare, acum mi se par mofturi. Pentru că, aici unde locuiesc, nu există tomberoane de nicio culoare.

Imediat după mutare, am făcut curățenie și, vrând să mă debarasez de munții de deșeuri din viețile anterioare ale casei și ale curții, m-am trezit cu un morman de saci și, ca o orășeancă bazată mult pe reflexe, m-am dus să caut containerul. Exact ca într-un vis din alea-n care, deși toate par la locul lor, ceva important e cu totul schimbat, n-am găsit decât parcele betonate, amenajate pentru aruncarea gunoiului, cu pancarte care promit amenzi pentru încălcarea protocolului, dar de unde, în mod uniform și absurd, containerele lipseau cu desăvârșire. Cum anunțurile pomeneau contravenții între 3.000.000 și 7.500.000 de lei, mi-am dat seama că spațiile astea fuseseră construite pe vremea leului vechi, rămânând însă de atunci un soi de relicve suspendate, fără nicio funcție. Am luat bicicleta și-am plecat în recunoaștere, având misiunea de a găsi, până la urmă, echivalentul graalului pentru gunoaie. Și, într-adevăr, în fața cimitirului se înălța măreț singurul container dintr-o comună cu mai bine de 10.000 de locuitori. Plină ochi, duhnind a resturi descompuse, măgăoaia de fier servește nu doar casele din zonă, ci și cele câteva blocuri înălțate în apropiere.

DSCN5216

Am încărcat sacii de gunoaie într-un căruț și, mânați de entuziasm, am târât cu prietenul meu căruțul pentru aproape un kilometru, zăngănind și înrăindu-i pe câinii care-o puseseră de un convoi lătrător. Când să aruncăm sacii, din curtea de lângă container iese un bărbat la bustul gol, transpirat și furios ca un pitbul, care ne spune să ne luăm gunoiul înapoi și să facem ce-om ști cu el, că el s-a săturat să-i pută toată casa. ”Am copii mici, dom’le, de nu-i mai pot scoate-afară că duhnește de-i îmbolnăvește, așa că ia cărați-vă voi de-aici cu jegurile voastre!”. I-am dat înainte cu lipsa tomberoanelor, cu obligația Primăriei de a se ocupa de treburile astea, dar bărbatul nimic, se înrăia și mai tare, înjurându-ne și amenințându-ne cu bătaia. Până la urmă, am scăpat nevătămați și cu gunoiul aruncat, înțelegând însă că un gest banal pentru un orășean are aici o miză cu totul diferită. Data viitoare însă, când am reluat pelerinajul cu căruțul plin, dispăruse și unicul container de la cimitir, iar vecinul vigilent a ieșit din nou la poartă, de data asta aproape plângând de furie, pentru că cei din zonă refuzaseră să achite la primărie cei 50 de lei pentru menținerea serviciului de salubrizare, continuând totuși să-și arunce resturile soioase în fața casei lui, unde fusese odată tomberonul. Chiar în timp ce ne povestea, au oprit două mașini, de pe geamurile cărora au zburat fulgerător saci de gunoi, aruncați în maldărul care, în bătaia soarelui, îți anihila orice simț. N-am mai avut inimă să aruncăm gunoiul acolo, așa că l-am plimbat înapoi acasă.

DSCN5217

DSCN5223

Tot întrebând în stânga și-n dreapta, am aflat că, într-adevăr, aici la țară nu există containere. Ar fi trebuit să fie montate cu mulți ani în urmă, însă nici administrația n-a fost prea insistentă, mulțumindu-se să amenajeze locuri strict formale, nici locuitorii n-au mustit de interes, preferând să se descurce fiecare cum poate. Așa se face că am descoperit două ”tradiții” de bază din colțul ăsta de lume: arsul gunoaielor și aruncarea lor în Argeș, în pădure, în câmp și, pe scurt, oriunde, doar să dispară de sub nasul oamenilor. Chiar și în curtea unde m-am mutat, am descoperit locurile folosite ca ”rug” pentru ce-ți rămâne prin gospodărie, de la hârtie, la peturi, doze de aluminiu etc. Seara, de regulă, când se mai răcorește, prin grădina din spatele curții traversează un nor de fum gros și înecăcios, cu un miros pe care acum, vreau, nu vreau, îl asociez cu acasă. Același miros îl simt și când merg la Mega Image (pentru că, da, firma lui strălucește și aici), și când trec pe lângă sala de forță, unde masculii alfa ai comunei trag de fiare, ignorând sublim fumul negru pe care-l tragi în piept cu tot ce-a mai rămas din carbonizarea peturilor de bere sau a cutiilor de pateu. Ironia face ca, după multe plimbări prin împrejurimi, colindând cu bicicleta după vaduri de pescuit, prin desișuri, pe urmele ruinelor unui canal de irigații abandonat odată cu comunismul, prin lanuri de porumb, să prefer de o mie de ori gunoiul incinerat decât pe cel aruncat de-a valma în natură. În drum spre Argeș sau spre vie, poți avea de multe ori impresia că ești în mijlocul unor instalații e artă extrem-contemporană, ridicate cu readymade-uri de consum: munții de gunoaie, împrăștiate și idolatrizate de câinii pripășiți, în care tronează cutii de parfum, ambalaje cu logouri snoabe, sticle goale de vin sau de whisky, plăpumi mâncate de molii și câte alte artefacte pe care, cine știe, niște civilizații le vor folosi peste sute de ani încercând să decripteze ce fel de oameni au trăit prin locurile astea.

DSCN5221

 

DSCN5222

Ca orice orășean care a prins gustul revoltei împotriva administrației, mi-am zis că sigur, în sufletul lor, oamenii trebuie să fie nemulțumiți de felul în care merg treburile cu deșeurile, că ei nu așteaptă decât o scânteie revoluționară. Și de data asta, mi-a picat fisa că activismele nu prea își au locul la țară, așa cum mi s-a întâmplat când, mergând cu navetiștii într-un microbuz al terorii prin asfixiere iminentă, i-am sugerat șoferului să nu mai încarce mașina ca și când pasagerii ar fi saci cu cartofi. Nici n-a fost nevoie să răspundă șoferul, că toți cei din jur mi-au sărit în cap, spunându-mi că, dacă nu-mi convine aglomerația, să-mi iau mașină mică. Aici, la țară, nimeni, în afară de vreun orășean frustrat ca mine, nu suferă de pe urma lipsei de containere: toți continuă să-și incinereze gunoaiele în fața sau în curtea caselor înstărite, cu gazon bine tuns și cuiburi cu berze de plastic, sau să arunce sacii prin pădure, direct pe geamurile mașinilor bune, proaspăt spălate. Cei mai mulți refuză să plătească suma simbolică pentru salubrizare, complăcându-se în retorica primăriei care promite de ani buni groapă ecologică pentru gunoaie, conformă cu standarele europene, înțepenită în promisiuni eternizate.

Până una, alta, până când îmi voi lua inima-n dinți să propun școlilor vizite organizate cu elevii la cules de gunoaie prin împrejurimile odată verzi, mă car cu sacii în portbagajul mașinii. De curând am aflat că, într-o anume zi a săptămânii, dacă-ți lași gunoaiele în fața porții, trece o mașină care-i ia și-i duce la groapa care, deși trebuia ecologizată în urmă cu ani buni, continuă să polueze masiv zona. Și, deși săptămâna trecută am lăsat regulamentar sacii la poartă, mi-am mai luat o lecție de resemnare, văzându-i tot acolo și peste 24 de ore. Cât de curând, urmează o vizită la primărie.

 

 

 

 


5 comentarii

  1. Parcele betonate au fost puse ca sa serveasca ca statii pt transport de persoane. Evident, cel care a avut initiativa este retardat, punand gard de imprejmuire, dar fara acoperis…

    • Captain Planet on

      In zonele unde sunt amplasate nu exista nicio ruta de transport public, majoritatea fiind pe strazi laturalnice, aproape de campuri. Mai mult, pe gardul lor sunt amplasate si pancare care anunta ca depozitarea gunoiului in afara zonelor amenajate se pedepseste prin bla bla bla.

  2. It’s “welcome TO Romania”, English boy, și nu peste tot e la fel. Eu m-am mutat la sat și sunt tomberoane, iar gunoaiele sunt în ele.

    • Captain Planet on

      Felicitari primariei atunci, poate face un schimb de experiente cu administratiile din zona Giurgiu. 🙂

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger