Fauja Singh, maratonistul indian în vârstă de 101 ani, va alerga în ultima sa cursă duminică, la Hong Kong. În ultimii 12 ani, el a alergat (de la începutul până la finalul cursei) nouă maratoane. “Mă tem că, dacă mă opresc din alergat, oamenii nu mă vor mai iubi”, a mărturisit acesta.
Lui Fauja Singh i se mai spune şi „Tornada cu turban”, datorită turbanului pe care îl poartă mereu pe cap, chiar şi când aleargă. A fost un fermier obişnuit în Punjab, India, înainte de a se muta în Marea Britanie şi a se apuca de alergat, la vârsta de 89 de ani. Cel mai bun timp pe care l-a scos la un maraton a fost de cinci ore, 40 de minute şi patru secunde. Singh este considerat a fi cel mai bătrân maratonist din lume, dar, din cauza faptului că el nu are certificat de naştere, acest lucru nu poate fi oficial verificat de către reprezentanţii Guinness World Records.
Duminică, Singh va alerga în Hong Kong în al zecelea maraton complet în cariera sa, care va fi şi ultimul, cel de retragere din activitate. „Mă doare faptul că urmează să mă retrag. Nu vreau să aud cuvântul retragere, pentru că eu pot încă să alerg, chiar să sar într-un autobuz. Mă tem că dacă mă voi opri din alergat, oamenii nu mă vor mai iubi. Acum, toată lumea mă iubeşte”, a mărturisit maratonistul, citat de AFP. Însă toţi cei care îi lasă mesaje l-au încredinţat că va rămâne mereu o inspiraţie pentru ei, chiar dacă nu va mai alerga în curse oficiale.
Sursa şi foto: BuzzFeed