Cei mai ciudaţi combustibili alternativi din lume

1

De la scutece la iepuri şi grăsime umană, oamenii de ştiinţă explorează o gamă largă de surse pentru combustibil în semn de răspuns la cererea energetică în creştere, iar unele dintre ele sunt dintre cele mai bizare; fermierii francezi, de exemplu, au anunţat recent că au găsit o modalitate de a alimenta vehicule cu grăsime de raţă. Huffington Post trece în revistă cele mai stranii alternative la combustibilii convenţionali.

Lipodiesel

Un chirurg plastician din Beverly Hills a afirmat că a condus maşina sa şi pe cea a iubitei sale după ce a alimentat-o cu grăsime umană rezultată în urma liposucţiilor. Dr. Bittner înfiinţare şi un site, lipodiesel.com, unde scria că mare parte din pacienţii săi îi cereau să le folosească grăsimea pe post de combustibil şi care a fost închis după ce medicul a intrat în vizorul poliţiei. Acum inventatorul lipodiesel-ului face muncă de voluntariat în Brazilia.

Alcool

În 2007, autorităţile suedeze au confiscat peste 700.000 de litri de alcool, pe care l-au încălzit, l-au transformat în biocombustibil şi l-au turnat în rezervoarele autobuzelor, camioanelor şi trenurilor.

Ciocolată

În 2009, o echipă de la Warwick Innovative Manufacturing Research Center din Marea Britanie anunţa că au construit un bolid de Formula 3 care rula propulsat de ciocolată şi avea componente din morcovi, amidon de cartofi şi fibre de in.

Grăsime de raţă

O dată la două săptămâni, fermierii din regiunea Dordogne adună grăsime de raţă de la restaurantele şi afacerile culinare din împrejurimi pentru a produce combustibil. Pe lângă grăsimea de raţă, amestecul mai conţine şi grăsime de porc şi de vacă, îmbinate într-un raport de 30 la 70% cu motorină. În urma acestei iniţiative au apărut, evident, critici legate de etica folosirii animalelor pentru producerea de energie.

Scutece

O firmă japoneză a dezvoltat o maşinărie care transformă scutecele pentru adulţi în biocombustibil. Maşinăria are nevoie de o singură zi pentru a comprima scutecele, care sunt introduse apoi în altă maşinărie ce procesează biomasa pentru a genera energie.

Hârtie

De la extrase de cont, la documente guvernamentale mărunţite şi cartoane care nu mai servesc la nimiv, transformarea deşeurilor de hârtie în combustibil ar putea economisi foarte multă energie. În ianuarie 2010, două companii au dezvelit prima maşină din lume care funcţionează pe baza deşeurilor de hârtie. Acestea sunt transformate în pastă, pretatate şi spălate, după care enzimele transformă resturile de hârtie şi carton în zahăruri ce sunt apoi fermentate pentru a se obţine biocombustibil.

Iepuri

Confruntaţi cu o populaţie în creştere de iepuri, edilii din Stockholm au început să ucidă animăluţele şi să le transforme în biocombustibil pentru încălzirea locuinţelor. O sută de mii de tone de material animal brut poate genera îndeajuns de multă energie pentru a încălzi 11.000 de case pe an. Grupurile care militează pentru drepturile animalelor şi-au exprimat indignarea privind tocarea iepuraşilor pentru combustibil.

Sursa: Huffington Post

Foto: Flickr/wwarby

 


Un comentariu

Reply To Virgil Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger