Cei mai buni gameri ai lumii se întrec la București

1

Între 20 și 21 octombrie, la București are loc ultima etapă din calendarul de anul acesta al competiției internaționale de jocuri pe calculator Dreamhack Eizo Open. Cei mai buni gameri ai lumii, veniți din 25 de țări, se întrec pentru calificarea în marea finală DreamHack Winter din noiembrie, organizată în localitatea suedeză Jonkoping.

 

via Das Cloud

 

Jonkoping e un oraș de vreo 100.000 de locuitori, de obicei liniştit. “De obicei”, adică atunci când nu se desfășoară vreuna dintre edițiile Dreamhack, competiția internațională de jocuri pe calculator care a propulsat numele orașului în Cartea Recordurilor – cea mai rapidă conexiune la internet (120 Gbits) și cel mai mare număr de calculatoare conectate la aceeași rețea (12.754) au făcut din ediția din 2010 cel mai mare LAN party din istoria 2.0 a lumii.

Ultima de etapă din turneul de calificare va avea loc la București și va fi găzduită de TurboHalle, pe o suprafață de 3.500 de metri pătrați. Organizatorii se așteaptă ca 150 dintre cei mai buni gameri la nivel mondial de Counter Strike, StarCraft și League of Legends să vină pentru premiile de 30.000 de euro.

Dintre români, favoritul acestui turneu este Silviu ”NightEnd” Lazăr, câştigătorul de anul trecut al bronzului de la Jonkoping (puteți urmări mai jos un interviu cu el). Suporterii își pot încuraja jucătorii preferați într-ale sportului cu procesor venind în TurboHalle sau chibiţând din fața televizoarelor, într-o transmisiune Dolce Sport.

 


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger