Cei care vor remodela Capitala

0

În zilele următoare Primăria Municipiului Bucureşti va anunţa echipa arhitecţilor care va realiza noul Plan Urbanistic General (PUG) al Capitalei, regulamentul în baza căruia se va construi în oraş. Câştigătorul va fi ales în baza a două criterii. Criteriul subiectiv, opinia unui juriu numit de primarul Sorin Oprescu, va cântări 80 la sută din nota finală; criteriul obiectiv, al preţului, va cântări 20 la sută din nota finală.

de Ionuț Stănescu și Daniel Bojin (RISE Project)

 

Vă prezentăm grupurile de interese din jurul noului plan de urbanism şi istoria din spatele câtorva construcții care au schimbat fața oraşului în ultimii ani.

Ce semnificaţie va avea noul PUG?

Întregul oraş va fi redimensionat prin acest document.  Prin el se va stabili ce, cum şi cât se construieşte pe fiecare petic de pământ al Capitalei. Vechile reglementări, cuprinse în actualul PUG, încă în vigoare, vor fi înlocuite.

În momentul de faţă, în cursa pentru desemnarea celui care va realiza noul PUG au mai rămas două echipe. Prima este un consorţiu format, în principal, din următoarele firme private: Metroul SA,Western OutdoorAlpha Studio şi Albert Speer & Partners (Germania). A doua e un consorţiu condus de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”.

Primăria Capitalei va plăti aproximativ 8 milioane de euro – fără a lua în calcul eventualele acte adiţionale ulterioare – pentru realizarea noului PUG

Western Outdoor este firma lui Sorin Gabrea, arhitect de încredere al omului de afaceri Puiu Popoviciu – trimis în judecată, luna trecută, pentru fapte de corupţie. În fapt, Western Outdoor a fost

Sorin Gabrea a preluat si părțile sociale ale International Business & Trading Corporation

cumpărată de către Sorin Gabrea de la Popoviciu, în 2006. Mai exact, de la Ligia Popoviciu, mama acestuia, persoană pe care fiul o foloseşte ca interpus în numeroase afaceri, şi de la o societate offshore, înregistrată în Caraibi, prin care Popoviciu controlează multe dintre afacerile sale: International Business & Trading Corporation Ltd.

Astăzi, Sorin Gabrea este asociat într-o firmă de proiectare şi cu unul dintre membrii juriului care va decide executantul viitorului PUG. Numele firmei: Bucureşti Internaţional Proiect (BIP). Numele arhitectului care deţine părţi sociale în BIP şi este membru al juriului desemnat de Sorin Oprescu: IleanaTureanu.

Citiţi aici despre cum unul dintre membrii juriului numit de Sorin Oprescu este asociat cu Sorin Gabrea într-o firmă de proiectări

Autorii proiectului pentru „autostrada suspendată”

Western Outdoor şi Alpha Studio şi-au mai adjudecat un contract de proiectare urbană de la Primăria Capitalei. E vorba de realizarea planului urbanistic zonal pentru celebra „autostradă suspendată a lui Sorin Oprescu”. Patronii celor două firme, arhitecţii Sorin Gabrea (59 de ani) şi Vlad Cavarnali (44 de ani), sunt membri ai comisiei care avizează planurile urbanistice derogatorii pentru teritoriul Bucureştiului: Comisia Tehnică pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului (CTUAT). Gabrea este chiar şef al acestei comisii, fiind numit în această poziţie de primarul Sorin Oprescu.

Ce înseamnă un plan urbanistc derogatoriu?

Ori de câte ori un dezvoltator imobiliar doreşte să construiască mai mult decât îi permit reglementările PUG-ului, el plăteşte o firmă de arhitectură ca să îi realizeze un plan urbanistic derogatoriu. Acesta poate fi plan urbanistic zonal (PUZ) sau plan urbanistic de detaliu (PUD). Generic, rostul planurilor urbanistice derogatorii  – PUZ sau PUD – este de a modifica regulile stipulate prin planul urbanistic general (PUG). Şi Sorin Gabrea, şi Vlad Cavarnali sunt autori prolifici de planuri derogatorii, planuri prin care interese imobiliare private au fost grefate pe harta Bucureştiului.

RISE Project a inventariat 7 planuri urbanistice derogatorii pe care Sorin Gabrea le-a realizat în ultimii ani pentru proiecte imobiliare derulate de diverse firme ale lui Puiu Popoviciu. Inclusiv cel pentru proiectul Băneasa – afacere în care Popoviciu este trimis în judecată fiind acuzat că a prejudicat statul şi Universitatea de Agronomie Bucureşti cu 210 milioane de euro.

Ionuț Stănescu, Daniel Bojin

Citiţi mai departe despre conflictul de interese în care arhitectul Sorin Gabrea a fost implicat în cazul ridicării turnului Bancorex


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger