Cealalta Turcie, partea a doua: Konya cea imposibil de povestit

31

dervishi 1

Aceasta este o poveste care nu se poate scrie. Am incercat. Am scris-o, am sters-o si-am scris-o din nou de zeci de ori in ultimele 40 de zile. De cand am plecat din Konya, ma gandesc numai la orasul asta pierdut printre fabulosii munti ai Anatoliei. Si stiu ca trebuie sa scriu despre el, dar nu stiu de unde sa incep. As putea sa dau skip si sa trec la o alta destinatie, dar pur si simplu nu pot. Daca nu scriu despre Konya, nu mai scriu niciodata. Sa vad daca-mi iese de data asta. Inshallah.

Text: Bradut Florescu (amazingrace.ro)

Foto: Andrei Iliescu (andreiiliescu.com)

Vechiul nume al Konyei, pe vremea Imperiului Bizantin, era Iconium (si asta ar fi cel putin un motiv pentru care merita vizitat). A devenit capitala a dinastiei Seljuk in anul 1097, cand tanarul sultan Kilij Arslan s-a refugiat aici pentru a-si organiza mai bine apararea in fatza primelor valuri de cruciati.

Un secol mai tarziu, mai exact pe 1 mai 1228, un tanar persan de 25 de ani intra in oras. Urma sa infaptuiasca aici una dintre cele mai frumoase opere poetice, filosofice si spirituale ale omenirii. La 8 secole distanta, pe 25 decembrie 2008, l-am intalnit pe Mevlana Rumi in Konya, mai viu ca niciodata, inconjurat de bunii si misteriosii lui dervishi rotitori (foto sus).

Mevlana (“Maestrul”) Rumi este unul dintre parintii fondatori ai sufismului, un ordin mistic islamic de o frumusete rara. Sufismul are un caracter atat de special, incat cercetatorii il considera un cult de sine statator, independent de litera Coranului. Studiind putin mai indeaproape sufismul, m-au surprins si pe mine caldura si generozitatea ce razbat din preceptele sale. Nimic de-a face cu imaginea jihaddista pe care televiziunile o zugravesc Islamului si fiilor acestuia.

Iata, de pilda, cum suna faimoasa invitatie la sema, scrisa de Rumi insusi:

“Whoever you may be, come

Even though you may be

An infidel, a pagan, or a fire-worshiper, come

Our brotherhood is not one of despair

Even though you have broken

Your vows of repentance a hundred times, come.”

Caracterul aparte al sufismului e dat de legatura mistica, intima dintre credincios si divinitate. Practicantii sai il definesc drept calea spre “alinarea inimii si indepartarea ei de tot ce nu e Dumnezeu”. Sau, ca sa dau o definitie in termenii Amazingrace, il voi cita pe Ahmad ibn Ajiba, care spunea ca sufismul este “stiinta de a calatori in prezenta lui Dumnezeu”.

Filosofic, diferenta fundamentala dintre sunniti sau siiti (cele doua mari ramuri ale Islamului) si sufisti este urmatoarea: in timp ce primii cred ca, ducand o viata fara pacat, il vor intalni pe Dumnezeu abia in viata de apoi, sufistii cred ca e posibil sa gasesti calea catre divinitate in timpul vietii pamantesti. Si cu asta incerc sa inchei descinderea in istoria religiilor si ma intorc la Konya.

In fiecare an, intre 1 si 17 decembrie, aici are loc un festival dedicat lui Mevlana Rumi (disparut pe 17 decembrie 1273). Cei care vor sa participe la festival trebuie sa-si faca rezervari cu un an inainte. In restul anului, Konya e un orasel linistit, cu strazi inguste, case vechi si magazine cu dulciuri, covrigi, matanii si curmale.

konya 1

Konya

Eu am ajuns aici – asa cum spuneam – pe 25 decembrie. OK, trebuie sa recunosc ca nu e cel mai potrivit loc pentru a-ti petrece Craciunul. La 6 seara, cand am intrat prima oara in oras, strazile forfoteau de oameni si masini. Dar nu exista atmosfera aceea de bazar continuu pe care-l intalnesti in majoritatea oraselor din Orient. Konya are un aer spartan si rece (e drept, la minus 10 grade nici nu era greu), de scoala monastica. Peste toate pluteste insa un parfum de poezie si de rugaciune. Konya seamana cu un suflet care s-a lepadat de placerile trupesti, traind in liniste si bucurie spirituala. Sau poate exagerez eu.

Fiind seara de Craciun, ne-am gandit (eram cu Andrei si Simona) sa mergem undeva sa sarbatorim, discret. Singurul loc care servea alcool era barul de la etajul 1 al unui hotel. Am intrat. Ne-am luat cate o bere (altceva nu aveau). Eram singurii clienti si, cat am stat acolo, n-au mai intrat altii. Am mai luat cate o bere, dar ceva nu se lega. Ospatarii se uitau la noi cu un amestec de curiozitate (“uite niste oameni care beau alcool”) si contrariere (“uite niste oameni care beau alcool”). Andrei si-a amintit ca luase niste sticle de vin de acasa. Am platit si am iesit. Nu mai era nimeni pe strazi. Nimeni. Ne-am dus in camera si am incheiat seara sorbind un pahar de Merlot si ascultand CD-urile cu muzica sufi pe care le cumparasem in drum spre hotel. Hotelul – mai e nevoie s-o spun? – se numea Rumi.

Atunci cand nu e festival, principalul obiectiv de vizitat in Konya este Mevlana Museum, o enciclopedie in piatra a ordinului sufit. Muzeul, ca si orasul, era strabatut de un aer mistic si rece. Sobru, dar cumva prietenos si ospitalier. Ca si cum ar fi incercat sa-ti spuna ca Dumnezeu te apara de frig dinauntrul tau, nu punandu-ti o patura pe umeri. Mi s-a facut mai cald si am pasit in liniste dintr-o sala intr-alta. Usual stuff. Morminte, haine, figuri de ceara. Dar, intrand in sala cea mare, unde se afla si trupul lui Rumi, am trait senzatia ca, brusc, muzeul s-a transformat in biserica. In preajma Maestrului, oamenii se rugau cu ochii inchisi si cu palmele desfacute spre cer. N-am auzit niciodata atata liniste.

Imi zic “Oi putea si eu sa ma rog, chiar daca nu sunt musulman? In fond, avem acelasi Dumnezeu, nu vad de ce n-as putea”. Am inchis ochii, am intins palmele si am stat asa pret de cateva minute. Un izvor de pace si lumina imi curgea drept in crestetul capului. Si chiar nu-s genul care se excita mistic din orice. Era bine, era foarte bine, era un soi de bine pe care nu l-am trait nicaieri. Cand am inceput sa simt ca o sa ma ridic de la pamant, am deschis ochii. Credinciosii plecasera. Ramasesem singur cu Rumi. Am promis ca ma voi intoarce si-am sters-o, crestineste.

mevlana museum

Muevlana Museum

Daca ati citit “Ma numesc Rosu” de Orhan Pamuk, o sa va placa Sala Cartilor de la Mevlana Museum, unde puteti vedea zeci de exemplare de Coran, unele vechi de o mie de ani, spectaculoase prin minutiozitatea, pasiunea si smerenia cu care au fost create de maestrii caligrafi.

Cu ocazia vizitei la Mevlana Museum am aflat si diferenta dintre un fotograf profesionist si unul amator. Spre amiaza, ma intalnesc cu Andrei la hotel. “Am fost la muzeu”. Imi raspunde “Si eu”. “Ce frumos…pacat ca n-am putut face poze”. “De ce n-ai putut?”. “Pentru ca nu era voie, n-ai vazut semnele?”. “Hehe…semnele alea sunt pentru fraierii care dau cu blitzul…eu am facut fara blitz si nu mi-a zis nimeni nimic”. Ei, daca n-ar fi fost Andrei si stilul lui personal de a interpreta semnele de pe pereti, n-as fi avut imagini pentru articolul asta. Multumesc, maestre.

N-am sa inchei povestea inainte de a va mai spune trei lucruri.

Unu. Mevlana Rumi nu este singura personalitate care a marcat istoria acestor locuri. O alta figura, cel putin la fel de populara ca Mevlana, si-a trait ultimii ani de viata in Konya: Nasrettin Hotca. Va suna cunoscut? Exact, este Nastratin Hodja al nostru. De fapt, Nassredin e o legenda in tot Orientul Mijlociu si in Asia Centrala, unde istorisirile sale pline de talc se mai deapana si azi la un pahar de ceai si o narghilea. Nastratin e sarbatorit in luna iunie a fiecarui an la Aksekir, nu departe de Konya.

Doi. M-am intors la Konya pe 3 ianuarie, venind dinspre Antakya (subiectul unui alt articol). Vreau sa va spun un singur lucru: am descoperit cel mai frumos drum din lume. Cum vii dinspre mare (pe soseaua care leaga Iskenderun de Antalya), faci dreapta la Sikifke si urci catre nord. Prima suta de kilometri o faci prin defileul raului Goksu, apoi gonesti printr-un peisaj martian cu platouri rosiatice si munti cu creste inzapezite. Este absolut incredibil. N-am nicio poza, din pacate. Sau din fericire, pentru ca am inca un motiv sa ma intorc acolo.

Trei. In ultima ora petrecuta in Konya, inainte de porni inapoi spre casa, Andrei si Simona mi-au daruit un costum complet de dervish. Acum stau, ma uit la el si ma gandesc ce ar trebui sa fac ca sa-l merit. Multumesc.

Mai multe povesti din locuri putin stiute puteti citi pe amazingrace.ro.

mevlana museum 2

Tags:



31 de comentarii

  1. Emotionant, sublim…la un moment dat, citind, mi-am dat seama ca in loc sa sorb cuvintele, le devoram, ca un flamand fara maniere.
    Faptul ca ati simtit ca va ridicati in timpul rugaciunii…este semnul ca a fost autentica.Ati fost binecuvantat cu o asemenea stare.
    Va multumim pentru articol.Nota zece

  2. e frumos acolo…da….dar pana la Konya mai era orasul subteran una dintre cele cateva minuni ale lumii… si mai trebuia un paragraph despre bucataria de acolo si carnea de miel, despre dialectuil complet diferit de turca…ehhh..si mai sunt ele…poate la anul …. per total frumusel articolul :-))

  3. Domnule, a Konyei nu se poate face daca nu pomenesti urmatoarele lucruri:

    – prin orasul antic Iconium a trecut Apostolul Pavel. Konya este deci, oras apostolic si crestin;
    – Doamna Chiajna, sotia voievodului Mircea Ciobanul, a trait in exil in Alep si a murit in Konya. Ea este ingropata in vechea biserica greceasca din acest oras, transformata in moschee. Chiajna vorbea perfect araba, persana si turca. Una dintre fiicele ei, Petruta, a fost facuta plocon sultanului si si-a petrecut restul vietii in haremul acestuia.

    • Multumesc mult, sincer, pt informatia despre doamna Chiajna. Numerosi romani sunt ignoranti in istoria lor ca neam (e in trend sa dispretuiesti genul asta de informatii ce-ti arata radacinile) si cred ca ma numar printre ei, cu siguranta. Imi pare rau ca acea biserica a fost transformata in moschee, e o lipsa de respect si intoleranta, sper ca macar acele morminte crestine din cimitir sunt cat de cat ingrijite.
      Ma intreb care ar fi reactia daca autoritati din Romania ar transforma o sinagoga in biserica, pe motiv ca “oricum nu mai sunt decat 2-3 evrei acolo”! Inutil de spus ce s-ar intampla ca violente daca o moschee ar fi transformata in biserica… Am auzit de la un coleg palestinian, ca desi exista inca peste 1.500 crestini in Gaza, musulmanii de acolo au transformat principala bazilica bizantina in moschee, au razuit peretii si basoreliefurile, practic au distrus un monument de patrimoniu.
      Turismul in Turcia inseamna redescoperirea antichitatii grecesti si a medievalitatii bizantine. Si uneori, a istoriei romanilor..

  4. Craciunul tau! Te numesti crestin?! Craciunul pentru crestini nu este o alta ocazie de a bea bere, vin si a asculta muzica. Asa intelegi tu sa-l srabatoresti?! Daca cei din bar stiau care era ocazia pentru care voi va umflati burtile cu bere atunci voi le-ati oferit inca o alta ocazie sa ne dispretuiasac pe noi ca crestini. Craciunul e o ocazie de a ne apropia de Dumnezeu si de a-I sarbatori nasterea, nu de a ne ghiftui. Alah este acelasi lucru cu Iisus? Sau te referi la Dumnezeu Tatal? Le-ai spus si lor asta? Sunt curios ce ti-ar fi raspuns. O zi buna!

  5. Practica sufismului e o experienta mistica speciala, particulara si se deosebeste de restul practicilor zise “islamice” tocmai pt ca a fost influentata foarte mult de budism, hinduism si isihasmul ortodox bizantin.

    De altfel, in primele secole, sufismul era ascetic, ca isihasmul sau ca izolarea budista in meditatie, o cautare interioara a luminii divine. Era si o reactie la rigorismul si barbaria Jihadului, miscare militar-religioasa prin care triburi arabe din Peninsula Araba au invadat si ocupat teritorii, de la Indus si Asia Centrala pana in peninsula Iberica. Adeptii sufi refuza jihadul si conceptul de “infidel”, ambele prevazute de Coran.

    Chiar si azi, curentele musulmane ‘salafist’ (prezent in Maghreb si in regiunile pashtune talibanizate) si ‘wahabit’ (doctrina oficiala a Arabiei Saudite) considera sufistii ca pe niste “eretici”, nu-i recunosc ca musulmani. Asa cum islamistii turci nu recunosc “musulmanii” turci alevi.

    In general, poate e util de stiut ca Iconia, mai tarziu Iconium si apoi Konia, e oras fondat de o populatie din Balcani, frigienii. Acestia erau arieni veniti din nordul continentului, au traversat Dunarea si s-au stabilit in zone din sudul Albaniei si nordul Greciei. Adica acolo unde astazi locuiesc aromanii. E probabil o coincidenta. Se bateau cu grecii din Epir si cu macedonenii antici (sunt atestate batalii chiar de Herodot, care zice de ei ca erau “niste traci”, iar un poem antic, Argonautica, afirma ca ei veneau de pe “insule din delta Istrului” !!). Poate nu e chiar intamplator ca Bradut Florescu a resimtit ceva aparte in acel loc 🙂

    Iconia greaca, persana, bizantina, a avut o istorie frumoasa, timp de secole. Orasul antic a fost definitiv distrus de invaziile arabe din sec.7-9, bizantinii nu l-au reconstruit, au mentinut doar o garnizoana.

    Triburile turcilor selgiucizi l-au cucerit de la bizantini si le-a placut (nu aveau asa ceva, erau migratori), asa ca l-au facut capitala lor si i-au schimbat numele in Konya, in sec. 11, cam pe vremea cand triburile proto-maghiare cucereau Transilvania. Si asa a ramas vreo 400 de ani, pana a fost cucerit de turcii otomani, dupa caderea Constantinopolului.

    Alta informatie, in 1910, in oras erau 21 moschei, 5 biserici ortodoxe si o catedrala catolica (pt muncitori italieni ce lucrau la calea ferata). Cate biserici ati vazut in Konya acum? Au fost pastrate cele vechi in patrimoniu? Sau au fost daramate? Exista inca la 10 km de Konya una dintre cele mai vechi biserici ortodoxe, Sf. Elena, construita la inceputul sec.4.

    Ai mers pe drumul imparatului-cruciat, Frederic Barbarossa, prin vechea provincie Seleucia, pe langa orasul care in antichitate se numea..Olbia/Olba !! O omonimie cu Olbia de la M. Neagra..

    Frumos traseu, numai bine!

    • Frigienii si brigienii sunt unul si acelasi popor cu macedonenii antici, adica stramosii aromanilor de azi. Nicio coincidenta. Sigur, triburi diferite, desprinse devreme din trunchi, dar cam aceeasi limba: aromana, asa cum o stim azi. Da, stramosii lor sunt plecati de la Dunare, ambele maluri, si nu neaparat delta (adica nu numai), si toti faceau parte din marele neam al tracilor. Cat despre arieni din nordul continentului, sa fim seriosi. Pentru greci, Dunarea reprezenta nordul continentului. Dincolo nu mai era nimic, sau cel putin nu cunosteau ei. Sunt gata sa imi apar argumentele si cu probe mult mai serioase decat simpla enuntare a unor lucruri, care stiu ca pot parea socante unora.

      Despre articol – autorul e cam subtire la cultura generala. Altfel, placut de citit.

      • @Andrei
        Din informatiile gasite sau auzite, despre cei din nordul Greciei numiti aromani, cred ca am inteles istoria lor de pamanteni saraci si minoritari, insa doar istoria lor dupa sec.5.
        Nu stiu sursele ce ar putea sugera suficient de convingator ca brigienii/frigienii ce au fondat orasul Iconium/Iconia/Konia sunt neam direct inrudit cu aromanii. Ar fi interesant de argumentat..
        Cat despre arealul locuit de aromani pe teritoriul vechilor greci am fost foarte surprins sa vad nu doar in nord, in Epir, ci si in sudul peloponesiac, in munti si pe vai de rauri, localitati cu nume ce indica o prezenta aromana (vlaha).
        Pe o harta de la 1890, facuta de un geograf german, apar in Pelopones numele de localitati sau de zone ca: Vlahioti, Vlahopulu, Vlaho-Kerasia, Vlaho-Raphti, Vlahos, Draganu, Bucura.
        Insa articolul, atat de amabil si deschis, scris de Bogdan Florescu are alta tema, o calatorie, sa ne marginim la tema propusa de dumnealui, e politicos asa. Multumesc oricum pentru ideea frigieni/aromani.

  6. Domnule, Mevlana nu a fost persan, ci afgan din Bactriana. Azi, orasul se numeste Balkh si nu si-a mai revenit niciodata dupa invazia mongola.

  7. BUN ARTICOLUL…DAR SI COMENTARIILE.
    CEEA CE DENOTA TOTUSI CA SCOALA INCEPE SA AIBA MARI SLABICIUNI.
    AUTORUL AR FI TREBUIT SA SE INFORMEZE MAI MULT , INAINTE DE A FACE UNELE DIVAGATII.
    ALTFEL TREBUIA SA SE RETINA DOAR LA CELE DE GEOGRAFIE.
    LA ASPECTELE ISTORICE SI CULTURALE TREBUIE INSTRUCTIE MAI PROFUNDA!
    FARA RAUTATE!.

  8. Pentru Homo Ancestor

    Fiica a lui Petru Rares, Chiajna zisa Mirceoaia, se marita cu Mircea Voda Ciobanul, domnul Tarii Romanesti, pe 23 iunie 1546. Portretul ei s-a pastrat in biserica Sfantul Anton de la Curtea Veche, ctitoria lui Mircea Ciobanul, cea mai veche biserica din Bucuresti. Chiajna a avut o multime de copii cu Mircea Ciobanul: Petru Voda cel Tånar, Mircea, Marina, maritata pentru o vara cu Ioan Cantacuzino, Stana, Anca, Dobra si Petruta. Pe la 1574, Petruta se afla in haremul viitorului sultan Murad, in sangeacul de Manisa sau Magnezia, pe numele-i antic.
    Ioan Cantacuzino era sarit de 50 de ani cand a luat-o pe Marina, fata Chiajnei, care implinise abia 15. Nunta este o mezalianta politica, deoarece fratele lui Ioan Cantacuzino, Mihail, zis Seitanoglul (Draculeanul), care pusese monopol pe sare, era unul dintre cei mai bogati barbati ai vremii si se afla in gratiile sultanului. Dupa cununia care a avut loc in Bucuresti, la Curtea Veche, insurateii au plecat in voiaj de nunta spre palatul Seitanoglului de la Anhial, aflat pe tarmul Marii Negre. Pe drum s-au certat si Chiajna si-a luat fata pe sus si a adus-o acasa, cu tot cu zestre si darurile de nunta ale Cantacuzinului. Seitanoglul a reclamat-o pe Chiajna la Inalta Poarta si pe Chiajna n-au mai putut-o salva nici meghistanii (diplomatii otomani) si nici excelentele relatii pe care le avea in haremul sultanului, unde traia fie-sa Petruta, botezata Bedra in Islam, astfel ca pe 2 iunie 1568 Chiajna va lua calea exilului spre Siria impreuna cu fiul ei Petru Voda cel Tanar. Dupa o domnie de noua ani, Petru Voda va fi mazilit din cauza greselilor muma-sii si va muri otravit pe 19 august 1569 la Konya, numita Iconium in Noul Testament, in inima Anatoliei, fosta capitala a seldjukizilor lui Alaedin Keykubat, si ingropat in biserica greceasca din acest oras, unde a fost ingropata si Chiajna.
    Doamna Chiajna a avut mai multi frati si surori, toti copii ai lui Petru Rares. Sora-sa Ruxandra s-a maritat cu Lapusneanu Voda, iar frate-sau Ilias Voda a trecut la islam, sub numele Mohamet, ajungand mai tarziu pasa de Silistra. Va fi mazilit la Bursa, in Asia Mica, si apoi la Alep, in Siria, unde moare otravit ca un caine la 1562, de Boboteaza, dupa cum consemneaza raportul unui spion francez. Numele lui a fost ras de pe proscomidia bisericii domnesti din Targu Frumos si din Evangheliarul de la Voronet. Un alt frate al Chiajnei, Stefan Voda, s-a aliat cu turcii si a pradat Secuimea, apoi i-a prigonit rau de tot pe armeni, taind o multime, iar cei care au scapat vii au inceput sa fuga care incotro din Moldova. A fost la fel de desfranat precum Chiajna. Familia s-a descotorosit fara nici o parere de rau de dansul, dandu-l pe mainile generalului Castaldo, care l-a ucis pe 1 septembrie 1552, in cortul sau domnesc ridicat pe malul Prutului. A fost ingropat crestineste la manastirea Probota.

  9. Impresiile despre locuri precum Konya pot fi marcate de ceea ce ti se spune, sau ceea ce vrei sa stii. Mevlana si sufi sunt niste teme interesante dar trebuie puse intr-un context corect pentru a le intelege. Insa, venind catre timpurile noastre, moderne, trebuie spus ca in Konya se gasesc cei mai multi si mai inversunati sustinatori ai islamizarii Turciei (stat laic prin constitutie).

  10. si articolul si o parte din comentarii extraordinar de interesante!
    Multumesc tuturor si astept articolul despre Antakia si alte destinatii.
    De apreciat caracterul subiectiv al articolului ,o insiruire de date istorice
    nu este atragatoare.

  11. Multumesc pentru comentarii.
    Asa cum am spus de la inceput, e foarte greu sa povestesti despre Konya. Pentru ca nu te poti hotari de unde sa incepi si unde sa te opresti.
    Articolul e scris din perspectiva unui simplu calator, conditie non-academica. Nu sunt nici istoric, nici teolog.
    Completarile voastre sunt mai mult decat binevenite si ma bucur ca le-ati adus.

  12. Stiti ce mi se pare interesant, ca intr-o vreme cand musulmanii devin din ce in ce mai multi prin toata europa, ne gasim sa le facem reclama… era frumos daca se vorbea in articol mai mult de iconium, de istoria crestina nu de sufism. Cu regret constat asta si rog pe cei ce citesc inclusiv autorul articolului sa nu interpreteze gresit ce spun. Suntem crestini, haideti sa ne intoarcem la origini, acolo ar fi trebuit sa fie biserici nu moschei, nu-i asa? Ar fi normal. Insa musulmanii sunt de neoprit, dar pe un site de stiri ca hotnews se putea scrie si altfel despre Iconium. Numai bine la toti! Sper ca ati inteles ce-am vrut sa zic, nu neaparat o critica ci un punct de vedere.

    • Dar de ce sa ne tot intoarcem cu fata la trecut si sa nu lasam lucrurile asa cum sunt acum? Locurile acelea sunt frumoase, indiferent cine si-a pus amprenta asupra lor. Eu ma multumesc cu informatiile, cu fotografiile lui Bradut si cu completarile pertinente ale altor comentatori. Tu simti nevoia sa pui mana pe sabie…cred ca tine de atitudine. Esti pe un drum gresit, cunoasterea nu e un pacat.

      • Poate ca nu mi-am exprimat opinia cel mai bine, recunosc, ceea ce ma doare pe mine e ca acolo nu mai sunt crestini, iar cei care se duc acolo ca si crestini au probleme. eu am auzit de misionari omorati in Turcia. De asta plang… Ca da, lucrurile s-au schimbat, asa e, dar imi pare rau ca s-au transformat bisericile in moschei. Iar noi, democrati, le dam tot felul de drepturi fara sa cerem reciprocitate de la ei, in tarile lor, sa ne lasa pe noi strainii sau pe proprii cetateni sa gandeasca altfel, sa practice crestinismul, s.a.m.d Nu sunt de acord cu cruciade sau chestii din astea, e regretabil, crestinismul e credinta iubirii… Imi pare rau c-am scos sabia, poate acum m-ai inteles, insa e greu de spus, tu crestin sa vezi ca localitati biblice unde au fost candva biserici s-au schimbat prin forta. Dumnezeu sa se indure de noi toti si de ei!

    • Crestinismul e credinta iubirii. Iar Iisus nu a zis sa ii iubim pe crestini, a zis sa ne iubim aproapele. Datoria unui crestin e sa caute sa vada chipul lui Dumnezeu in fiecare din cei pe care-i intalneste.
      Daca sunt biserici sau moschei, asta conteaza? Important e ca oamenii Il cauta pe Dumnezeu. Eu nu vreau “reciprocitate”, cum spui tu, daca asta presupune ura, violenta, durere. Un musulman sau un om de orice religie poate sa faca mult mai mult bine comunitatii in care traieste decat un crestin revansard.
      Toti suntem creatia lui Dumnezeu

      • Fara doar si poate ca suntem toti creatia lui Dumnezeu, insa ar fi frumos sa fie iubiti si acceptati crestinii acolo si respectate drepturile cum le sunt respectate drepturile musulmanilor in toata europa. Totusi nu sunt de acord ca indiferent de culoarea religioasa e ok numai sa-L cauti pe Dumnezeu. Eu cred conform Sfintelor Scripturi ca ISUS e calea, adevarul si viata si ca nimeni nu vine la Tatal Dumnezeu decat prin ISUS. Asa spune Biblia. Eu de ce-as zice altfel?! Si daca ii iubesc si pe ei ca pe tot neamul omenesc, ii voi respecta bineinteles, dar voi incerca sa le spun si lor ce bun este Domnul Isus si ce dragoste mare a avut pt omenire ca a venit sa moara pt noi. Ei Il considera profet dar nu cred ca a inviat si ca e FIU de DUMNEZEU. In plus, daca ai studia Coranul ai vedea acolo ura, ceea ce in Biblie nu exista. Vorbesc de Noul Testament, ca in Vechiul Testament lucrurile stateau putin diferit si cred ca noua ne e greu sa intelegem cum era inainte de venirea Domnului si Mantuitorului nostru Isus. Cred ca am scris cam mult, numai bine tuturor!

  13. Desi scena cu serbatul Craciunului band bere si vin e o balarie , iar insiruirea in exces de date istorice in stil enciclopedic nu e cea mai fericita atitudine, cred ca articolul plus comentariile pot deveni un excelent punct de plecare pentru viitorii calatori interesati de locurile pe care le vad.
    Nu am vizitat inca Turcia, dar, dupa cele povestite de cunoscuti, ma intreb de ani de zile cum e posibil sa treci Bosforul si sa te infunzi in tampenii de 5 stele all incl. , prada propriilor neputintele, si sa nu ai o minima zvacnire de curiozitate sa descoperi un spatiu cu o astfel de istorie (vorbesc de oameni culti, cu bani, neuroni si alte dotari optionale).
    Iaca se poate si altfel.
    Multumesc tuturor: lui Codrut si “comentatorilor”.

  14. Tot in decembrie, acum cativa ani, impreuna cu un bun prieten, ne-am repezit pentru o zi la Konya. Dupa cateva ore bune petrecute in muzeul M, pe seara ne-am dus la noul centru cultural Mevlana, 800m mai incolo, unde am fost spectatori la un/o Sema. Astfel am implinit micul nostru pelerinaj.
    In fiecare ultima joi din luna se tin astfel de “spectacole”, pentru marele public. A must see…
    Selam!

  15. nasreddin hodja on

    Ma bucur ca romanii ajunsi pe meleagurile anatoliene descopera si mai ales povestesc cu inima curata a unui copil ce se minuneaza de ceea ce vede pentru prima oara, plini de naivitate si bucurie, lucruri si locuri care de fapt definesc spatiul respectiv… altele decat hotelurile de enshpe stele cu toate cele incluse. Felicitari Bogdan si la cat mai multe vizite (a se vedea litoralul Marii Negre – zona Trabzon, zona Kapadokya si Canionul Ihlara, Urfa – orasul profetilor etc. etc. cel putin o mie de etc).
    Le multumesc si comentatorilor pentru ceea ce ma gandesc ca imi contureaza un gen de gandire colectiva rar exprimata, ascunsa undeva adanc printre neuronasii lor dar pe care o intuiesc. Totusi i-aş intreba daca stiu ce s-a intamplat oare cu zecile de moschei din dobrogea, sutele de cimitire musulmane, zecile de tekke-uri (un fel de manastiri musulmane) cu orientare sufi din Dobrogea? De alte edificii otomane aflate in regat şi ale caror elemente decorative specifice au fost tencuite de nici Iblis nu le mai poate gasi sa nu mai pomenim. Poate doar de moscheea de la Braila care a fost transformata in biserica?
    Ma rog, asa a fost istoria, e bine sa o cunoastem, dar cred incrancenarea dvs. nu ne va ajuta sa fim cu adevarat europeni si sa gasim “unitate in diversitate”.

  16. multumesc pentru acest articol frumos, cred ca avem nevoie de astfel de povesti, in locul scandalului permanent din presa
    felicitari si te mai asteptam, oricum cred ca viitoarea destinatie de vacanta va fi Turcia

  17. pai ma simt seara de seara in “konya” :)) imi iau frumos o narghilea langa mine, imi pun un turban pe cap, un ceai de portocale si scortisoare si ma apuc sa visez la locuri ca-n pozele din articolul asta. splendida atmosfera, va spun eu. cu putina imaginatie, intr-o atmosfera buna, poti calatori oriunde.

Leave A Reply