Cea mai rapidă ambulanță din lume

0

Paramedicii din Dubai vor avea șansa să conducă cu viteze de până la 300 de km/h, la bordul unui Lotus Evora transformat în ambulanță și prezentat la târgul tehnologic Gitex din Dubai. “O secundă ar putea face diferența dintre viață și moarte”, spune pentru BBC unul din șoferii celei mai rapide ambulanțe din lume, paramedicul Zaid Al Mamari, în vârstă de 29 de ani. “Toți cei care vor să fie salvați vor fi interesați să se ajungă la ei în cât mai scurt timp”.

 

Al Mamari și cea mai rapidă ambulanță din lume

 

Noua flotă de ambulanțe de mare viteză din Dubai incluce două Forduri Mustang, cărora li se va alătura în curând și un Chevrolet Corvette. 50 de paramedici din Dubai vor urma cursuri de șofat înainte de a folosi Lotusul (care costă 160.000 de dolari), pentru a învăța să țină piept traficului adesea infernal din Dubai. În mașina cu două locuri, deasupra unui mic panou de comandă pentru siernă și girofar, se află un ecran mare pe care paramedicii transmit spre spitale informații despre pacienții pe care îi transportă. În spatele scaunului șoferului se află un defribilator cardiac și o trusă de prim ajutor, iar în portbagaj se află o rezervă de oxigen.

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger