Cea de-a şasea ediţie a Galei Premiilor Participării Publice va avea loc joi

0

Mesajul Galei Premiilor Participării Publice (G3P) din acest an este “Dacă vrei să schimbi ceva, nu mai sta în banca ta”, iar oamenii care vor fi premiați pe 26 martie sunt exemple pentru schimbările benefice pe care le-au adus comunităților lor, după ce au reușit să intervină în decizii publice.

vizual_G3P-02

Câteva dintre temele majore ale campaniilor de advocacy înscrise la Gala de anul acesta:

  • Energia verde – o înțelegere greșită a acestui concept de către autoritățile publice a adus și în anii trecuți și în această ediție subiectul microhidrocentralelor care distrug râuri de munte pentru a crea energie regenerabilă;
  • Exploatarea irațională a resurselor naturale – fie că este vorba de păduri tăiate ilegal, fie că este vorba de exploatare fără autorizație a unor zăcăminte de aur, folosind cianuri;
  • Educația – câteva campanii vizează derapaje ale sistemului educațional românesc (de la statutul elevului la discuția asupra orelor de religie), în timp ce altele încearcă să construiască o viziune mai largă asupra procesului;
  • Dezvoltarea orașelor – unde locuitorii sunt tot mai vocali în a defini ce înseamnă interesul lor, adesea neînțeles sau neasumat de către autoritățile publice, salvând parcuri, împiedicând construcții nepotrivite în cartier,  construind un oraș accesibil persoanelor cu dizabilități; sau determinând primăria să repare un drum;
  • Accesul la vot al diasporei și modificarea legii partidelor;
  • Sănătatea – campanii care au acționat pentru respectarea drepturilor pacienților (medicație, servicii medicale etc)

„Cei mai mulți dintre noi, în anii copilăriei am învățat conformismul: să asculți ce-ți spun cei mai mari, să-ți vezi de treaba ta, să nu te bagi, să stai în banca ta. Premianții de anul acesta au uitat conformismul și au ieșit din rând. Datorită lor, primăria a asfaltat un drum și oamenii n-au mai fost nevoiți să meargă zilnic prin noroi. Ministerul a alocat fonduri suplimentare pentru medicamente lipsă. Copaci și parcuri au fost salvate. Personajele acestor povești, precum și din ce în ce mai mulți alți oameni, sunt cele care provoacă schimbarea,” e de părere Oana Preda, Director Executiv CeRe.

La ediția G3P din acest an s-au înscris în etapa de jurizare 46 de povești de participare publică, iar în seara de 26 martie vor fi anunțați câștigătorii. Gala Premiilor Participării Publice va putea fi urmărită online, pe site-ul CeRe www.ce-re.ro

Mai multe despre edițiile precedente ale Galei Premiilor Participării Publice găsiți pe site-ul G3P.

Ediţia a VI-a a Galei Premiilor Participării Publice este realizată în parteneriat cu Decât o Revistă și Citizens Foundation (Islanda).


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger