Ce zgomot e mai îngrozitor decât sunetul unghiilor pe tablă?

0

Sunetul unui cuțit ascuțit trecut peste suprafața uni recipient de metal a fost clasificat drept cel mai neplăcut dintre 75 de sunete care ne dau fiori, arată un studiu realizat în Marea Britanie.

 

 

O furculiță de oțel pe un pahar de sticlă s-a clasat pe locul al doilea. Celebrul sunet făcut de cretă pe tablă a ieșit al treilea în urma experimentului la care au participat 50 de studenți. Aceștia au notat fiecare sunet pe o scară de la 0 la 9, 9 fiind nota pentru cele mai îngrozitoare sunete.

Voluntarii aleși au un auz bun și au ascultat sunetele, din natură sau produse de om, la căști. Printre sunete se numără țipătul unei pisici, motorul unei mașini sau alarma de incendiu.

Interesant este că sunetul produs de unghii pe tablă a ieșit abia pe locul al cincilea, înaintea țipetelor unei femei și plânsetului unui copil.

Scanarea creierului i-a ajutat pe cercetători să observe interacțiunea între partea senzorială (auditivă) a creierului, care implică auzul,  și partea emoțională a creierului (amigdala) ca răspuns  la diferite zgomote.

Ei au observat, astfel, că partea emoțională schimbă activitatea părții senzoriale pe baza valorii emoționale a sunetului. Dacă un sunet este foarte neplăcut, ceea ce are potențialul de a cauza efecte negative, partea emoțională a creierului ascute răspunsul cortexului senzorial, ceea ce provoacă o reacție negativă la neplăcerea percepută.

Aceste descoperiri îi pot ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă mai bine reacția creierului în cazul migrenelor sau senzației de țiuit în ureche.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger