Ce-ţi face mai mult cu ochiul: să fii îngropat sau ars?

18

Cum ultimele zile au fost bântuite de controversa incinerării lui Sergiu Nicolaescu, în care au ieșit la iveală deopotrivă credințe instituționalizate și greutatea deciziilor individuale, ne-am gândit să reluăm un subiect mai vechi de dezbatere. Chiar dacă e vorba de o alegere la care nu trebuie să reflectezi foarte mult, pentru că oricum consecinţele ei nu te afectează în mod direct, iar în unele cazuri, cum au fost, recent, al lui Cristi Paţurcă sau al lui Bin Laden, hotărăsc alţii în locul tău: ce ţi-ar plăcea cel mai mult şi mai mult, cînd o să înceapă vacanţa veşnică, să fii înhumat sau incinerat?

 

[coloana]

Fiinţa umană merită un monument

Michel Houellebecq, Harta şi teritoriul, trad. de Daniel Nicolescu, Editura Polirom 2011

Scriitorul lăsase nişte directive foarte precise în acest sens, pe care le dăduse în faţa notarului, însoţindu-le cu suma necesară punerii lor în practică. Nu dorea să fie incinerat, ci înmormîntat clasic.”Vreau ca viermii să-mi elibereze scheletul”, preciza el, îngăduindu-şi o notaţie personală în cadrul unui text de o factură de altfel foarte oficială; „am avut întotdeauna relaţii excelente cu scheletul meu şi mă bucur la gîndul că poate ieşi de sub jugul cărnii.” (…) Chibzuind mai bine, îşi dădea seama că dezaproba complet tendinţa modestă, modernă, spre incinerare şi spre răspîndirea cenuşii în natură, ca un fel de a sublinia că te întorci în sînul ei şi că te amesteci din nou cu elementele. Chiar şi pe cîinele său, mort cu cinci ani înainte, ţinuse să-l înmormînteze – aşezînd lîngă firavul lui cadavru, înainte să-l acopere cu ţărînă, o jucărie pe care acesta o îndrăgea în mod deosebit. (…) Omul nu făcea parte din natură, se ridicase deasupra naturii, iar cîinele, de cînd fusese domesticit, se ridicase la rîndu-i deasupra ei – iată ce gîndea Jasselin în adîncul lui. Şi, cu cît se gîndea mai mult, cu atît i se părea mai nelegiuit, cu toate că nu credea în Dumnezeu, cu atît i se părea mai nelegiuit din punct de vedere antropologic să risipeşti cenuşa unei fiinţe umane peste cîmpii, peste rîuri sau peste mare sau chiar, aşa cum îşi amintea că făcuse măscăriciul Alain Gillot-Petre – cel despre care s-a spus că a înnoit prezentarea televizată a buletinului meteo – în ochiul unui ciclon. Fiinţa umană era o conştiinţă, o conştiinţă unică, individuală şi de neînlocuit, iar în această calitate merita un monument, o stelă sau măcar o inscripţie, în sfîrşit, ceva care să-i afirme şi să-i ducă peste veacuri dovada existenţei, iată ce gîndea Jasselin în străfundurile lui. (…) La o incinerare există întotdeauna zgomote mecanice, arzătoarele cu gaz fac un tărăboi infernal, în vreme ce aici liniştea era aproape perfectă, întreruptă doar de sunetul liniştitor al bulgărilor de pămînt izbindu-se încet de suprafaţa sicriului. În centrul cimitirului, rumoarea circulaţiei era aproape imperceptibilă. Pe măsură ce pămîntul umplea groapa, zgomotul devenea mai vătuit, mai surd; apoi fu aşezată placa.

[coloana]

15 motive să alegi incinerarea

Asociaţia Cremaţionistă Amurg din România

  1. Incinerarea asigură o ieşire demnă din scena vieţii;
  2. Incinerarea este o practică recunoscută prin legile Statului Român, având din perioada interbelică un statut egal cu înhumarea;
  3. Incinerarea reprezintă actualmente 36% din totalul modalităţilor dispunerii asupra cadavrelor în Uniunea Europeană, fiind astfel o practică modernă şi în continuă dezvoltare pe plan mondial;
  4. Incinerarea este o practică superioară înhumarii, din punct de vedere etic şi estetic;
  5. Incinerarea presupune costuri mai scăzute decât înhumarea
  6. Incinerarea amplifică cultul morţilor, punând mai mare accent pe suflet decât pe trup, ce prin moarte devine un rest de existenţă, inutil şi dizgraţios;
  7. Incinerarea este o practică opţională şi nu una supusă tradiţiei şi superstiţiilor; de la începutul cremaţiunii moderne, practica a fost una facultativă, prin urmare aceasta nu devine realitate decât dacă cineva îşi exprima, în mod expres, o asemenea intenţie;
  8. Incinerarea exprimă un nivel superior al libertăţii de conştiinţă, precum şi un mai adânc sentiment al toleranţei şi acceptării diferenţelor;
  9. Promovarea incinerării în România actuală exprimă dorinţa de reformă cu adevărat reală a sistemului funerar din ţara noastră;
  10. Incinerarea constituie o necesitate publică la noi datorită crizei locurilor de veci din mediul urban
  11. Incinerarea îşi are susţinătorii în toate categoriile sociale şi profesionale, precum şi în rândurile multor adepţi ai diferitelor religii;
  12. Incinerarea nu contravine dogmelor religioase, dovada acestei situaţii find acceptarea ei de către Biserica Romano-Catolica şi multe alte biserici creştine – deşi Biserica Ortodoxă Română respinge incinerarea, mulţi preoţi ortodocşi săvârşesc serviciile religioase pentru cei ce optează pentru incinerare;
  13. Incinerarea nu loveşte într-un sistem al morţii existent actualmente în România, ci doar îi imbunătăţeşte acestuia funcţionarea prin caracterul său utilitar;
  14. Incinerarea răspunde mai bine considerentelor de ordin ecologic, decât alte modalităţi de dispunere asupra cadavrului;
  15. Focul purifică, simplifică şi condensează ceea ce un individ a reprezentat fiind viu. Astfel, incinerarea poate fi considerată o practică scoţând în relief esenţe fundamentale umane.
[coloana]

Foto: Nvgf.com


18 comentarii

  1. mda. as vrea sa fiu incinerat iar cenusa sa fie ingropata crestineste in ghiveciul cu plante de pe balcon.

    • Arsa e cel mai bine! Nu am nevoie de flori , bocete,coroane și parastase. Nu vreau ca familia sa dea bani la preoți. Vreau ca cenușa mea sa fie aruncata la canal și în Dâmbovița.

  2. Eu vreau să fiu îngropat, fără îmbălsămare, fără chimicale deci, fără sicriu cu tot felul de substanţe. În lume există deja o nişă pentru sicriele “biodegradabile”, netratate cu nimic. Asta este o medotă mai ecologică decât incinerarea. Unde mai pui că în marile oraşe cimitirele reprezintă o oază pentru biodiversitatea locală.

    Incinerarea presupune folosirea combustibililor fosili, emisii CO2. De curând au început să folosească căldura rezultată – şi care altfel ar fi pierdută – la încălzirea unor piscine locale, a unor locuinţe, a complexului în care se realizeată incinerarea… dar moral este ca mersul pe frânghie până este convinsă lumea să accepte asta.

    • 1. Exista si nise biodegradabile;
      2. Vorbiti de marile orase… dar va referiti la vechile cimitire care merita atentia si respectul si nu cimitirele noi ale marilor si micilor orase din Romania;
      3. Poluarea prin incinerare – problema se rezolva prin filtre, luati exemplu crematoriilor britanice;
      4. Piscine incalzite prin incinerare – exotica tematica, la fel cum sunt si alte acte indecente ce se pot petrece in cimitire.

  3. M-am gandit si eu la aceasta varianta, de a fi incinerata dupa ce-mi dau obstescul sfarsit , dupa ce am asistat la mai multe inmormantari “clasice’ , in rit ortodox.Nu vreau ca lumea sa vina sa se holbeze la mort, ascunsi dupa un buchet de flori de numar par ,comentand in barba ca ar fi trebuit facut asa, nu asa, ca ce frumos/urat arata mortul, etc…Plus chinul familiei si a celor apropiati decedatului , in a sta la priveghi vreo 3 zile si a conduce mortul la groapa cu fel de fel de bocete , consum nervos , material si tot tacamul…Basca costurile imense cu sicriul, frigiderul, biserica&popii, cimitirul&groapa, groparii, etc, etc, etc.Mi se pare prea mare deranjul, ca sa zic asa , in cazul unei inmormatari clasice, un fel de spectacol tragic dar si comic deopotriva …

    • Si peste 10 ani de la ingropare, iti va fi scos scheletul, bagat intr-un cearceaf, si pus la picioarele mortului urmator, nu multumesc, prefer sa fiu o flacara de un minut.

      • Asa este! Nici mie nu îmi place bleah! Mai bine arsa sa devin cenușa aruncata chiar în parc și în lac. Nu va ști nimeni ca e cenușa mea. Ma gândeam sa fiu pusa pe grătar făcută friptura și șnițele.

  4. 1. Mă bucur că aici suntem de acord. 🙂
    2. Vorbesc de orice cimitir care are copaci şi linişte. Dacă cimitirele noi ale marilor şi micilor oraşe din România nu au aşa ceva se poate rezolva, dacă chiar căutăm o rezolvare ecologică.
    3. Filtrele nu rezolvă poluarea. Ele au un rol limitat şi nu se adresează decât unei părţi a problemei. Şi să nu uităm de unde vine gazul şi petrolul şi cum ajung la capătul ţevii…
    4. Era vorba de piscine comunale, centre speciale pentru comunitate dar chiar dacă ignorăm destinatarul ăsta, avem locuinţe care pot fi încălzite, diverse clădiri… vorbesc de ceva complementar incinerării, nu ca la primele puncte când discutam despre variante care să o înlocuiască. Sincer, mai indecentă mi se pare risipa.

    Incinerarea nu are cum să fie mai ecologică decât varianta agreată de mine: când eşti îngropat în pământ fără nimic care să nu fie pe plac viermişorilor atunci ciclul devine complet, timpul trece, urmele dispar. Evident, asta reprezintă momentan o nişă dar nu sunt convins nici când pun pe listă argumente pro şi contra incinerării / înmormântării tradiţionale. Ambele prezintă aspecte ascunse unei prime priviri; lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par.

    • 2. Criza locurilor de veci din mediul urban in Romania este una nerezolvata de foarte mult timp si cu efecte dezastruoase. Nu intru in detalii. Nu cred ca “natural burials”, model pe care cred ca-l invocati, dezvoltat binisor in UK si alte state occidentale, de pilda, ar fi solutia, cu toate ca teoretic suna bine. Atentie insa: modelul “natural burials” NU EXCLUDE incinerarea… De aceea, singura alternativa la aceasta criza este crematiunea.
      3. Daca vorbi despre tevi si gaz si de unde luam gazul etc. ajungem la Adam si Eva… energia consumata printr-o incinerare este incomparabil mai mica cu alte “consumuri”, care sunt risipa curata. Ma refer aici la toate capriciile consumismului.
      4. Inteleg ce spuneti, insa faza cu piscinele nu mi se pare un exemplu potrivit, ci unul exotic, dupa cum va spuneam, si in defavoarea crematiunii.

      Varianta care o propuneti este varianta agreata de catre dvs., pe mine ideea de putrezire, de vierme si de faptul de a fi inchis intre patru scanduri sub pamant, plus cea de a mai ocupa un spatiu dupa moarte, ma inspaimanta si n-o pot accepta, nici etic, nici estetic.
      Asa este: discutia nu este simpla, insa doar pentru cei indecisi. Eu va asigur c-o sa ies pe horn, asadar pentru mine totul este foarte, foarte simplu… Va multumesc!

  5. Îngropat într-un sicriu dublu sigilat. Incinerarea mi se pare o barbarie.
    Iar mafioţii care îşi bat joc de morţi făcând afaceri cu locuri de veci ar trebuie pedepsiţi cu minim 20 de ani de închisoare!

  6. Nu cred că o să ma preocupe foarte tare după ce crăp cum or să se dispenseze urmaşii mei (sau poate vecinii?) de cadavru ca sa nu le pută sub nas. Sunt convins că or să găsească ei o soluţie.

    Normal ca BOR nu accepta incinerarea. Nu cumva pentru că tot ei speculează locurile de veci?

  7. Personal cred ca dimensiunea disputei ingropaciune clasica/incinerare, este in mare masura falsa. Decizia ptr. una sau alta din optiuni apartine decedatului si/sau familiei. PUNCT. Zona controverselor este la acest bor al artodoxiei ro., bor care este ANTICALITATIV = presedentie – parlament – guvern – partide politice – media – organe centrale si locale, samd. Povestea inhumari regizorului SN, a fost factorul de declansare si nu cauza. Este acumulata atata nemultumire/insatisfactie, etc., din cauze subiective si obiective, in randul cetatenilor ro., pe intreg spatiul de viata reala, incat cred ca solutii si ,,implementarea,, acestora, se va face, daca se va face, in conditii extreme.

  8. Eu vreau sa-mi donez cadavrul stiintei, sau… lipsei de stiinta. Vreau ca organele bune sa fie donate pacientilor iar cele neviabile sa fie folosite pentru studiu (ca oricum avem niste loaze de doctori care fac experimente pe oameni vii).

    De coroane n-am nevoie, dar se poate face un zid cu numele astora care gandesc ca mine si sa se depuna acolo si coroane si lumanari. N-am nevoie nici de sicriu cu insertii de trandafir albastru, nici groapa zidita, nici cruce sau monument de marmura.
    Dupa ce mor imi incetez existenta, nu voi mai stii nimic, nu imi va mai pasa de nimic. Daca ma calca maine un TIR, poimaine nu imi va mai pasa cat de bine voi arata in sicriu, cate proaste isi vor face poza cu mortu’ sau cate babe imi vor baga poze si blesteme in sicriu inainte sa fie inchis…

Reply To Alexandru Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger