O mișcare bună a Vaticanului ar fi să-și aleagă conducătorul cît mai des, măcar o dată pe an – astfel ar intra în atenția presei cel puțin cîte o săptămînă. La fiecare alegere a noului Papă, ni se reamintește rolul pe care îl are acesta în lumea catolică. Dar există vreo bază pentru acest rol?
E adevărat că Isus i-a spus lui Petru că pe el își va construi biserica dar tot Isus le-a spus discipolilor, după cum consemnează Marcu, să nu-și facă o ierarhie ei între ei, iar Matei consemnează că Isus le-a spus: Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri; iar voi toți sînteți frați. Același Matei vorbește despre dezacordul total al lui Isus cu tot ce se întîmplă acum în biserică (inclusiv în BOR), cu ierarhiile bisericești și toată parada de lux și putere a bisericii, precum și despre exigențele absurde pe care le au preoții de la oameni: după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte. Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale. Şi le place să stea în capul mesei la ospeţe. Şi să li se plece lumea în pieţe.
Nimic din ce face acum clerul nu seamănă cu recomandările lui Isus și nici cu democrația primilor creștini. Doctrinele erau stabilite de episcopi aleși de credincioșii obișnuiți și nu exista un lider care să aibă monopol pe adevăr. Biserica adevărată n-a fost niciodată ierarhică și credința n-ar trebui să aibă nici o legătură cu puterea.