Ce se poate face din sticle de lapte reciclate

0

Manifestările dedicate Jocurilor Olimpice de la Londra sunt extrem de variate, după cum o demonstrează şi evenimentul Festival of the World, organizat la London’s South Bank. Acolo se află şi sculptura din imaginile de mai jos, o uriaşă instalaţie realizată din mii de sticle de plastic de lapte, reciclate.

 

 

Instalaţia se lasă descoperită de vătre vizitatori, ceea ce o face cu atât mai interesantă. O plimbare prin reţeaua de stalactite şi stalagmite ale lucrării te poate face să te crezi într-un peisaj polar. Opera îi aparţine artistei scoţiene Gayle Chong Kwan, care s-a inspirat din povestea cartierului Moravia (Medellin, Columbia), construit pe groapa de gunoi a oraşului (care a fost închisă din anul 1980). Comunitatea care locuieşte acolo reciclează şi refoloseşte tot ce se poate recicla şi refolosi, iar creativitatea localnicilor a contribuit decisiv la regenerarea şi refacerea zonei, cândva doar o groapă de gunoi. În acelaşi spaţiu, se găseşte o altă lucrare interesantă: Under the Baobab, un copac imens de 14 metri înălţime, făcut din diverse bucăţi textile – o metaforă a ceea ce reprezintă Jocurile Olimpice, deoarece bucăţile de materiale textile vin din toată lumea, iar ideea de bază a lucrării este împletirea culturilor (ultima imagine).

 

 

 

 

 

 

Sursa şi foto: TreeHugger

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger