Încă dinainte de naștere, sarcina modifică structura creierului unui femei, care, de-a lungul întregului proces, se confruntă cu nenumărare reacții biochimice, scrie The Atlantic. Schimbările emoționale prin care trece, de la bucurie și atașament, la anxietate și dorință de protecție, sunt în mare parte neurologice. După secole în care au analizat schimbările comportamentale la noile mame, oamenii de știință au început să asocieze abia recent felul în care reacționează acestea cu ce se întâmplă în cortexul prefrontal, creierul mijlociu, lobii parietali și alte regiuni cerebrale.
După naștere, materia cenușie de la nivelul creierului devine mai concentrată. Activitatea se intensifică în regiunile care controlează empatia, anxietatea și interacțiunea socială. La nivelul cel mai de bază, aceste schimbări, determinate de un val de hormoni declanșat în timpul nașterii și în perioada postpartum, ajută la fixarea atașamentului între mamă și copil. În alte cuvinte, acele sentimente materne de iubire copleșitoare, protecție exagerată și grijă constantă încep cu reacții la nivelul creierului. Și anxietatea și depresia pot fi explicate biochimic.
Circa una din șase femei suferă de depresie postpartum, iar un număr mai mare pot ajunge la manifestări compulsive: se spală obsesiv pe mâini sau verifică într-una dacă copilul respiră. “Acesta este un aspect care se apropie de comportamentul obsesiv-compulsiv în primele luni de după nașterea copilului”, spune cercetătorul Pilyoung Kim, care studiază creierul noilor mame. “Mamele încep să se gândească în exces la lucruri pe care nu le pot controla. Își pun nonstop întrebări legate de copil. E sănătos? Bolnav? Sătul? La noile mame, se înregistrează modificări în multe zone cerebrale. Are loc o creștere a activității în regiuni cerebrale implicate în reglarea emoțiilor, a empatiei și a ceea ce noi numim motivarea maternă – și cred că această din urmă regiune poate fi asociată în mare parte cu manifestările obsesiv-compulsive. În perioada postpartum, la animale și la oameni se observă o dorință enormă de a avea grijă de copil”.
Există câteva regiuni cerebrale interconectate care stârnesc sentimentele și manifestările materne. Pe cercetători îi interesează mai ales amygdala, un set de neuroni în formă de migdală care contribuie la procesarea memoriei și antrenează reacții emoționale precum frica, anxietatea și agresivitatea. Într-un creier normal, activitatea din amygdala se intensifică în primele săptămâni și luni de după naștere. Această creștere, cred cercetătorii, este corelată cu modul în care se comportă o nouă mamă – o amygdala mărită o face hipersensibilă la nevoile nou-născutului -, iar un cocktail de hormoni, care găsesc mai mulți receptori într-o amygdala mărită, motivează manifestările materne. Centrii de recompensă ai creierului mamei se activează chiar și atunci când doar își privește copilul. Acest circuit cerebral influențează modul siropos în care mama îi vorbește nou-născutului, atenția și gradul de afecțiune pe care le manifestă față de acesta. În cazul noilor mame, avarierea amygdalei este asociată cu un nivel mai ridicat de depresie, iar în cazul copiilor, poate afecta legătura afectivă cu mama.
În cadrul unui studiu din 2011, femeile au exprimat sentimente pozitive atunci când le-au fost arătate poze cu bebelușii lor zâmbind, într-o mai mare măsură decât atunci când s-au uitat la fotografii cu copii pe care nu îi știau. Activitatea lor cerebrală a reflectat această discrepanță. Oamenii de știință au înregistrat un răspuns cerebral mai puternic, la nivelul amygdalei, al thalamusului și al altor regiuni cerebrale, în rândul mamelor care se uitau la fotografii cu copiii lor. Răspunsul mai puternic la nivelul amygdalei atunci când se uitau la bebelușii lor a fost asociat cu un nivel redus de anxietate și cu mai puține simptome de depresie. În alte cuvinte, schimbările cerebrale pe care le suferă noile mame le motivează să aibă grijă de copiii lor, dar le și amortizează starea emoțională. Mamele care prezintă niveluri ridicate de anxietate și o dispoziție proastă au un răspuns mai scăzut la nivelul amygdalei și consideră mai stresante și mai negative experiențele de părinte.
Mare parte din ce se întâmplă la nivelul amygdalei unei noi mame are de-a face cu fluxul de hormoni din această zonă cerebrală. Amygdala are o concentrație ridicată de receptori pentru hormoni precum oxitocina, care se înmulțesc în timpul sarcinii. Nivelurile de oxitocină – sistemul responsabil pentru închegarea legăturii afective dintre mamă și copil în rândul tuturor speciilor de mamifere – cresc dramatic în timpul sarcinii și în perioada postpartum și cu cât mama are grijă mai mare de copil, cu atât crește nivelul de oxitocină. Aceasta din urmă se intensifică și atunci când femeile se uită la nou-născuți, aude gânguritul și plânsetele lor sau îi strânge în brațe. O creștere a nivelului de oxitocină în timpul alăptatului poate explica de ce cercetătorii au observat că mamele care alăptează sunt mai sensibile la sunetul scos de bebelușii lor.
A deveni mamă seamănă, cel puțin la nivel cerebral, cu îndrăgosteala. La nivelul creierului, rețelele care se sensibilizează cel mai mult sunt cele care implică vigilența și eliberarea dopaminei, ceea ce duce la punerea nou-născutului în prim-plan. Schimbări similare celor care stabilesc legătura mamă-copil pot fi observate în primele luni de îndrăgosteală dintre doi parteneri. Aceleași cricuite cerebrale fac și ca bebelușii să miroasă atât de bine pentru mamele lor.