Ce s-ar întâmpla dacă Pământul n-ar mai orbita în jurul Soarelui

0

În timp ce omenirea sărbătoreşte o nouă tură în jurul Soarelui, fenomen care se traduce într-un an, un jurnalist pe ştiinţă de la revista Wired face un exerciţiu de imaginaţie, pe care îl consideră o mare simplificare a ceea ce s-ar întâmpla cu adevărat, analizând cum ar fi dacă, cumva, cineva sau ceva ar face ca Terra să nu mai orbiteze în jurul Soarelui. Efectul final ar fi prăbuşirea planetei în Soare, însă omenirea ar pieri cu mult înainte de asta.

Înainte de toate, jurnalistul explică de ce lucrurile orbitează. Orice copil care priveşte cerul s-a întrebat, probabil, la un moment dat de ce nu cade Luna peste oameni. Isaac Newton ar răspunde aşa: Luna cade şi o face în mod constant. A fi în orbită înseamnă a cădea şi a rata ţinta tot timpul.

Newton a explicat fenomenul aşa: Imaginaţi-vă o ghiulea care este proiectată de ţeava unui tun aflată la înălţime. Cu cât este proiectată la o viteză mai mare, cu atât va călători mai mult înainte să se ciocnească de pământ. Planeta noastră este rotundă însă. Asta înseamnă că dacă ghiuleaua ar fi proiectată cu o viteză îndeajuns de mare, atunci, până să se fi lovit de pământ, va fi călătorit îndeajuns de mult încât pământul să se fi curbat sub ea. Aşa că ghiuleaua ar continua să cadă spre pământ, iar pământul ar continua să se curbeze în calea ei. Ghiuleaua ar fi în cădere liberă permanentă, adică în orbită. Asta înseamnă că singurul lucru care împiedică prăbuşirea Pământului în Soare este faptul că Terra are o viteză suficient de mare încât să rateze ţinta. În caz contrar, ar dura în jur de 64 de zile până s-ar ciocni de astrul zilei. Oamenii ar muri însă cu mult timp înainte de asta. Jurnalistul şi-a imaginat tot procesul pe zile:

Ziua 0

Începe prăbuşirea.

Ziua 6

Temperatura planetei a crescut cu 0,8 grade Celsius, creştere pe care a înregistrat-o din 1880 încoace. Oamenii nu simt încă intensificarea căldurii.

Ziua 21

Temperatura medie globală a crescut cu circa 10 grade Celsius, până la 35 de grade. Planeta se confruntă acum cu un val extrem de căldură, care concurează cu cel înregistrat în 2003 în Europa (Franţa a fost atunci cea mai afectată de temperaturile ridicate, înregistrându-se în jur de 15.000 de decese asociate căldurii). Recoltele încep să cedeze în acest punct.

Ziua 35

Pământul a parcurs 20% din distanţa spre Soare. Acesta este insuportabil de luminos şi de intens şi mult mai vizibil pe cer. Planeta a ajuns la o temeperatură medie globală de 58 de grade Celsius, depăşind-o pe cea mai ridicată de până acum (56,7 grade Celsius), înregistrată în Death Valley, California. Majorităţii oamenilor le este imposibil să supravieţuiească fără aer condiţionat, iar reţeaua de curent electric începe să cedeze. Zonele sălbatice sunt devastate de incendii. Animalele de uscat care nu-şi pot face vizuine sub pământ, pentru a se feri de căldură, dispar. Insectele, la rândul lor, mor din cauza temperaturilor ridicate. Şi peştii încep să moară, odată cu creşterea temperaturii apei – apele mai calde au mai puţin oxigen şi mai mult amoniac (care este toxic pentru peşti); întreg lanţul trofic maric este perturbat şi intră în colaps.

E atât de cald, că până şi furnica argintie de Sahara, una dintre vietăţile cel mai rezistente la căldură de pe Pământ, nu mai poate supravieţui (ea poate suporta doar până la 53,6 grade Celsius). Furnica de deşert din Sahara (foto sus) reuşeşte însă să supravieţuiască şi o va face până la 70 de grade Celsius, având mâncare din belşug din moment ce se hrăneşte cu leşurile vietăţilor moarte din cauza căldurii.

Ziua 41

Trecem de orbita planetei Venus. Temperatura medie globală depăşeşte 76 de grade Celsius. Furnica sahariană de deşert moare, în schimb rezistă viermele Pompeii (foto sus). Acesta poate ajunge până la 13 centimetri lungime şi poate supravieţui unor temperaturi de până la 80 de grade. Asta s-ar datora unui strat termoizolant de bacterii similare puricilor de pe spatele lui.

Ziua 47

Părăsim zona locuibilă a sistemului solar, numită Goldilocks, care nu este nici prea fierbinte, nici prea caldă pentru a susţine viaţa aşa cum o ştim noi. Temperatura a depăşit punctul de fierbere al apei, atingând 103 grade Celsius. Oceanele Terrei clocotesc. Nu mai poate exista apă lichidă pe mare parte din suprafaţa planetei, care este învăluită în aburi. Mare parte din vieţuitoare au dispărut, mai ales formele complexe de viaţă, inclusiv viermele Pompeii. Bacteriile hipertermofile, în schimb, supravieţuiesc şi chiar înfloresc în adâncurile oceanelor, unde presiunea apei împiedică fierberea. La rândul lor, plantele tolerante la căldură îşi continuă viaţa.

Cei mai mari supravieţuitori ai Terrei sunt însă tardigradele (foto sus), numite şi “urşi de mare”, animale nevertebrate de dimensiuni foarte mici (0,1 – 1,5 mm lungime). Ele sunt răspândite pe tot globul, de la 6.000 m înălțime în Munții Himalaya, până la 4.000 metri în adancimiile Pâmântului şi au supravieţuit timp de 10 zile în spaţiul cosmic. În ziua 47 a prăbuşirii Pământului în Soare, aceste animale de-abia vor începe să observe că ceva e în neregulă şi se vor apăra suspendându-şi metabolismul, făcându-se covrig şi deshidratându-se până la nivelul în care ajung la 1% din cantitatea originală de apă a organismului. Tardigradele pot supravieţui în această stare latentă aproape un deceniu.

Ziua 54

Dispar şi tardigradele de pe faţa Pământului. Ele pot îndura temperaturi de la 0 la 151 de grade Celsius, însă temperatura Terrei a ajuns acum la 160 de grade.

Ziua 57

Trecem de orbita Mercurului şi devenim cea mai apropiată planetă de Soare. Temperatura depăşeşte 200 de grade Celsius.

Ziua 64

Ultima zi de viaţă a Pământului. Din cauza vitezei uriaşe acumulate de planeta noastră şi a forţei gravitaţionale intense din apropierea Soarelui, Terra va parcurge ultimele 7% din prăbuşire până la ora 1 p.m. Acum, gravitaţia Soarelui este atât de mare, încât absoarbe partea din faţă a Pământului cu o forţă considerabil mai mare decât pe cea din spate. Asta face ca Terra să capete formă ovală. Magma începe să erupă prin crăpăturile şi fisurile din scoarţa terestră. Ziua începe cu o temperatură de 800 de grade Celsius, Soarele având pe cer de 14 ori dimensiunea actuală, şi atinge 2000 de grade Celsius până la prânz, temperatură suficient de mare pentru a topi rocile. Suprafaţa Pământului devine magmă. La 12.30 p.m., planeta noastră este aproape de destinaţie. Soarele e atât de aproape, că acoperă aproape tot cerul. Pământul trece o limită imaginară dincolo de care nu mai există punct de întoarcere – aşa-numita “limită Roche”, distanţa minimă la care se poate afla de Soare fără a fi distrus de forţa gravitaţională a acestuia. După depăşirea acestui prag, gravitaţia sfarmă Pământul în bile mai mici de magmă.

Aflaţi mai multe detalii pe Wired.


Leave A Reply