Cândva, în 2016, într-o zi ca oricare alta, va ateriza pe planeta Jupiter un obiect misterios. O navetă alimentată cu energie solară, a cărei încărcătură va duce pe gigantul gazos câteva obiecte și mai misterioase.
de Andra Matzal
Trei siluete mici din aluminiu, care vor fi plutind în singurătatea cosmică deja de cinci ani, fără ca cineva sau ceva să le oprească din drum și să le zâmbească, recunoscându-le: Galileo Galilei, Iunona și Jupiter, zeul miniatural după care a fost botezată planeta. Ei sunt cei care, sub forma unor piese de Lego special create, au mers la bordul navetei lansate de NASA în spațiu prin misiunea Juno, purtând mesajul pământenilor trimis în gol, peste tot și nicăieri. Dacă vor ajunge în siguranță la destinație, nimeni și nimic nu va ști povestea codificată în cele trei siluete de jucărie, despre zeul mărilor și al tunetelor, despre Iunona, fiica lui Saturn și protectoarea Imperiului Roman, sau despre Galilei, care publica la anul (pământesc) 1610 epocala descoperire despre cele patru luni ale lui Jupiter. Misiunea lansată în august 2011, în urma căreia piesele de Lego au ajuns în spațiu, a fost, de fapt, destinată copiilor de pe Terra, cărora Administrația Națională pentru Spațiu și Aeronautică (NASA) din SUA a vrut să le deschidă gustul pentru explorare.
Mesajul umanității către univers, fie el încriptat în trei figurine de aluminiu (ca să nu interfereze cu aparatura de la bordul navei) sau în artefacte elaborate, în găini de jucărie sau cutii cu cenușă umană, își caută de la începuturile odiseelor spațiale un destinatar gata să-l descifreze. Trimis, de cele mai multe ori, strict simbolic, el a luat forme foarte diferite de la o misiune la alta, însă cu toate acestea, niciun răspuns nu s-a întors deocamdată. Nicio capsulă nu a aterizat în vreun deșert, anunțându-i pe oameni ”Hei, muzica pe care am ascultat-o pe Voyager Golden Record e super-tare! Trimitem cât de curând o colonie pe Pământ!”. Cu toate acestea, încă de pe vremea baloanelor cu aer cald, primele care s-au ridicat foarte sus deasupra noastră, fascinația obiectelor trimise dincolo de bariera vizibilă n-a făcut decât să crească, ducând chiar la apariția unor companii care, contra a câteva sute de dolari, vă pot trimite în spațiu orice obiect – atâta vreme cât acesta respectă anumite proprietăți compatibile cu regulile transportului spațial. De altfel, singurul fenomen ciudat care li se întâmplă obiectelor întoarse din spațiu este faptul că le crește exponențial prețul. În cele ce urmează, am făcut o scurtă selecție a unora dintre cele mai neobișnuite povești ale obiectelor trimise de om în spațiu, lista rămânând însă deschisă.
Bani picați din cer
Foto: KSC / NASA
Pe 21 iulie 1961, Statele Unite lansau în spațiu Liberty Bell, nava al cărei nume a fost inspirat din forma ei, asemănătoare unui clopot. Pilotul principal, Gus Grissom, făcea parte din cea de-a doua misiune americană prin care oamenii aveau să ajungă în spațiu. Momentul nu putea fi trecut cu vederea, astfel încât Grissom a luat cu el un fișic de monede de câte zece cenți, pe care urma să le returneze prietenilor și copiilor săi după finalizarea misiunii. Aceștia nu au mai avut însă parte de cadourile simbolice, atâta vreme cât nava din programul suborbital Mercury 4, ajunsă la o altitudine de 190.32 kilometri, a suferit un accident, prăbușindu-se și scufundându-se la o adâncime de cinci kilometri în Oceanul Atlantic. Astronautul a reușit să se salveze, însă capsula nu a fost recuperată decât în 1999, când au fost descoperite și circa 50 dintre monedele lui Grissom. Din păcate, Grissom n-a apucat să se bucure de regăsirea suvenirelor pierdute, astronautul murind în 1967. O parte dintre monede sunt astăzi muzeul de la Kansas Cosmosphere and Space Center, iar altele au intrat în circuitul pieței negre sau cel puțin cenușii. Câteva dintre ele au fost chiar scoase la licitație pe eBay, la prețuri care sar de câteva mii de dolari, deși politica site-ului interzice vânzarea obiectelor care au fost transportate în spațiu.
Relicvele aviației au ajuns pe Lună
Foto: Mark Avino/National Air and Space Museum/Copyright Smithsonian Institution
Tot în epoca idilică a explorărilor spațiale, mai precis în momentul de glorie când Neil Armstrong a ajuns pe Lună, la 20 iulie 1969, ”Vulturul a aterizat”, având, printre altele, la bord, câteva rămășițe din celebrul aparat de zbor prin care frații Wright au intrat în istorie la începutul secolului douăzeci. Astronauții de la bordul navei americane duseseră cu ei în spațiu două relicve simbolice, mai precis o bucată de lemn din cadrul aripii și o fâșie de pânză, chiar din suprafața aripii care îi ajutase pe Wright să se ridice în aer în 1903. Desigur, corelația dintre Apollo 11 și precursorii aviației este limpede, iar rămășițele simbolice, care poartă acum un dublu sens, sunt acum expuse la Smithsonian’s National Air and Space Museum.
Timbre spațiale
Foto: Spaceflownartifacts.com
Dat fiind că, odată ajuns în spațiu, orice obiect capătă dintr-o dată o valoare mai greu de estimat în termeni omenești, indiferent dacă e vorba de o piatră sau de un șiret, era de așteptat ca cel puțin unii dintre astronauți să încerce să mai facă un bănuț pe urma experiențelor cosmice. Așa se face că, în 1971, când s-a lansat Apollo 15, echipajul a luat cu el pe Lună 398 de timbre poștale, cunoscute azi sub numele de ”timbre Sieger”, după numele comerciantului german Hermann Sieger, care le imprimase și care urma să vândă o parte din ele după terminarea misiunii. Dacă Sieger avea să primească 100, restul de 298 aveau să fie păstrate de membrii echipajului, însă planul acestora a fost zădărinicit odată ce NASA a aflat de vânzarea timbrelor și le-a confiscat. La acea vreme, nu era interzis astronauților să ia suvenire în spațiu, dovadă că aceștia aveau la bord alte 243 de timbre autorizate. În urma acestui incident, rămas o controversă istorică pentru explorările spațiale, NASA a luat însă măsuri disciplinare împotriva astronauților, stabilind totodată reguli stricte pentru obiectele ce urmau să fie autorizate la bord de atunci încolo. În 1983, totuși, timbrele au fost înapoiate membrilor echipajului, după aceștia au intentat un proces împotriva guvernului. Valoarea unui astfel de timbru a crescut, după cum era de așteptat, prețul de vânzare pentru un singur exemplar fiind, de pildă, la o licitație din 2008, de 15.000 de dolari.
Umanitatea pe înțelesul extratereștrilor
Foto: webodysseum.com
Dincolo de aceste obiecte obișnuite ajunse în spațiu, 1977 a însemnat trimiterea în Univers a unui mesaj elaborat, conceput ca mesaj al civilizației pământene către necunoscut. Discurile de Aur Voyager sunt, probabil, printre cele mai ciudate și mai fascinante artefacte ale istoriei recente, iar dintre cele trimise în cosmos sunt, fără îndoială, o capodoperă. Discurile de cupru, placate în aur, erau discuri de fonograf, pe care au fost inscripționate sunete și imagini menite să compună un nucleu al celor mai variate forme de viață și cultură pâmânteană. Lansate la bordul navetelor Voyager 1 și 2, aceste capsule a timpului ar fi părăsit sistemul solar în 2004. În martier 2012, Voyager 1 se afla la circa 17.9 miliarde de kilometri de Soare, în vreme ce Voyager 2, la distanță de 14,7 miliarde de kilometri, ducea mai departe către eventualele civilizații extraterestre, mostre din Beethoven, Guan Pinghu, Mozart, Stravinsky sau Chuck Berry. Pe lângă muzică, discurile de aur conțineau sunete din natură, de la foșnetul valurilor, la cântece de balenă, dar și numeroase imagini, deopotrivă color și alb-negru.
Ilustrație de Carl Sagan atașată pe disc, reprezentând proporțiile anatomice umane și poziția Pământului în sistemul solar. Foto: ffden-2.phys.uaf.edu
Conținutul lor, stabilit de un comitet condus de astronomul și SF-istul Carl Sagan, nu scăpa din vedere varietatea biologică a Pământului, dar nici componenta culturală, imaginile reprezentând, printre altele, versiunea terestră ale sistemului solar, molecula de ADN sau capodopere arhitecturale. Cum bunele maniere ”trebuie” să fie, desigur, universal valabile, discurile conțineau și salutări înregistrate în 55 de limbi și un mesaj de pace al președintelui Jimmy Carter. Pământenii au luat în considerare și faptul că, oricât de inteligentă ar fi o civilizație extraterestră, artefactul ar trebui să aibă un dispozitiv prin care să își redea propriul conținut, astfel încât a fost conceput un sistem care permite ascultarea pieselor și vizualizarea imaginilor, presupunând că extratereștrii vor descifra indicațiile scrise cu cifre arabe și alfabet latin.
Victimele terorismului, omagiate pe Marte
Foto: Forum.softpedia.com
Făcând un salt în timp și ajungând în 2001, la atentatul terorist de la World Trade Center, ajungem și la roverele Spirit și Opportunity, doi roboți solari, cu câte șase roți fiecare. Aparent, nu există nicio conexiune între un atentat terorist și o misiune pe Marte, însă legătura se afla la mică distanță de turnurile gemene: sediul companiei Honeybee Robotics, producătoarea unor componente pentru cele două rovere care au aterizat cu succes pe Marte în 2004. Compania a recuperat o parte din metalul rezultat în urma prăbușirii turnurilor, folosind materialul pentru fabricarea unora dintre piesele necesare roboților și pentru omagierea, la nivel simbolic, a victimelor atentatului. Dacă Spirit a comunicat pentru ultima oară cu Pământul în 2010, geamănul său Opportunity a rămas activ și în 2013, depășind de 35 de ori durata de viață estimată.
Războiul stelelor printre stele
Foto: Bonnie Burton/LFL
2007 s-ar părea că a fost un an productiv pentru trimiterea în spațiu a tot felul de obiecte, care mai de care încărcate de semnificații cosmice. Pentru a marca aniversarea de 30 de ani de la primul episod din ciclul Războiul Stelelor, forța a fost de partea echipajului de la bordul navetei Discovery, care a primit misiunea de a duce în cosmos chiar sabia lui Luke Skywalker din Return of the Jedi, filmul din 1983. Sabia luminoasă a fost supusă unei adevărate procesiuni, fiind purtată la aeroport de către o persoană costumată în Chewbacca, preluată la destinație de un oficial cu altă ținută de Războiul stelelor, apoi dusă la Cape Canaveral și trimisă în spațiu, de unde a revenit în perfectă siguranță.
”Toți suntem pulbere de stele”
Foto: CBS News
În 2005, încetase din viață James Doohan, actorul care l-a interpretat pe Montgomery ”Scotty” Scott din serialul Start Trek – dacă nu ați fost fani ai filmelor, probabil ați reținut celebra replică intrată deja în cultura populară ”Beam me up, Scotty.” Abia în 2007 ultima sa dorință, înscrisă și în testament, avea să fie pusă în pratică – sau cel puțin la nivel de intenție. La 85 de ani, cu puțin înainte să moară, Doohan a cerut ca cenușa sa să fie trimisă în spațiu, dorință pe care și-o mai exprimaseră în zadar mulți alții, atâta vreme cât dificultățile tehnice ale acestei operațiuni erau mult mai mari decât s-ar fi crezut în primă instanță. În primăvara lui 2007, câteva grame din cenușa actorului au fost lansate la bordul rachetei SpaceLoft XL, însă, după un zbor suborbital de câteva minute, aceasta s-a prăbușit în deșertul New Mexico. Un an mai târziu, o altă rachetă avea să ducă în spațiu o parte din cenușa lui Doohan, însă și de această dată tehnologia a sabotat aspirația canadianului, racheta explodând deasupra Oceanului Pacific.
Abia în 2012, alte rămășițe ale lui Doohan și-au găsit în final destinația cosmică, acestea fiind lansate de la bordul unei rachete trimise în spațiu de SpaceX, o companie privată aparținându-i miliardarului de origine sud-africană Elon Musk. Cenușa lui Doohan a fost însoțită în acest drum către ultima frontieră de alte 308 capsule cu cenușa altor doritori de a depăși barierele lumești după moarte. Prețul unei astfel de expediții a fost de 3.000 de dolari pentru fiecare capsulă în parte, acestea urmând să orbiteze în jurul Pământului timp de un an, înainte de a se dezintegra. Doohan face, de altfel, parte dintr-un lung șir de personalități care au cerut ca cenușa lor să revină nu în țărână, ci în pulberea de stele, printre aceștia numărându-se chiar creatorul Star Trek, Gene Roddenberry, și Timothy Leary, celebrul psiholog american pasionat la rândul lui de explorări – cu droguri psihedelice însă. Aceștia doi și-au petrecut împreună ultimul drum, alături de alte 23 de persoane, cenușa lor fiind trimisă în spațiu la bordul unei rachete în 1997, rachetă care a călătorit timp de șase ani, înainte să ardă în atmosferă.
Spațiul, la îndemână
Foto: science.nasa.gov
Ajungând și la timpul prezent, când oricine poate trimite obiecte în spațiu prin companiile axate pe călătorii cosmice sau prin experimente DIY, cu buget redus, două exemple recente elocvente pentru evoluția spre călătoriile spațiale de consum sunt găina de cauciuc expediată de niște elevi californieni și primul hamburger ridicat la cer de niște studenți la Harvard. Camilla, găina de jucărie ajunsă la 36.500 de metri cu ajutorul unui balon cu heliu, ca parte a unui proiect școlar de astrobiologie, a călătorit deja de două ori în spațiu, supraviețuind chiar și unei puternice furtuni solare. În ceea ce privește primul hamburger spațial, acesta a ajuns la 30.000 de metri tot cu ajutorul unui balon cu heliu, care a purtat senvișul lăcuit (pentru rezistență) și o cameră video GoPro, montate pe o platformă ușoară de plastic. Chiar dacă e mai simplu ca niciodată să lansăm te miri ce în spațiu, iar tentația unei astfel de expediții simbolice poate fi mare, atâta vreme cât șansele să ajungem în carne și oase dincolo de oribită sunt mici, ar trebui să ținem cont de faptul că una dintre probleme care dă bătăi de cap celor de la NASA este cantitatea uriașă de gunoi care plutește deasupra noastră.