Dacă ar trebui să folosesc un singur cuvânt pentru a descrie sectorul nuclear în ultimul an, acesta ar fi stres. Testele de stres pentru centralele nucleare au adăugat şi mai mult stres cocktailului obişuit de sentimente şi emoţii pe care le am vis-a-vis de acest subiect.
de Ioana Ciută, Terra Mileniul III
Totul a pornit la scurt timp după dezastrul nuclear de la centrala Fukushima Daiichi, când, la şocul acestei veşti, Comisia Europeană şi ENSREG (Grupul European al Autorităţilor de Reglementare în domeniul Siguranţei Nucleare) au decis necesitatea re-evaluării marjelor de siguranţă ale tuturor centralelor nucleare de pe teritoriul Europei (nu doar al UE), în condiţii extreme, dincolo de designul de bază la care acestea au fost proiectate (cutremur, inundaţie sau cele două împreună).
O iniţiativă aparent lăudabilă, care însă s-a transformat din promisiunea iniţială a unor evaluări riguroase privind siguranţa, într-un exerciţiu obişnuit de verificare a stării de fapt. Şi asta pentru că nu a existat o metodologie clară, obligatorie pentru toate statele participante la teste, dar şi pentru faptul că autorii rapoartelor de evaluare – Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare, în cazul României – sunt înşişi destinatarii recomandărilor de la finalul testelor. Pe înţelesul tuturor, Comisia constată, Comisia propune, Comisia verifică aplicarea. Organismele europene nu fac decât recomandări, concluziile studiului final al testelor de stres neputându-se transforma în Directive, spre exemplu.
La ce concluzii ne-au adus aceste teste care au costat Comisia Europeană 100 de milioane de Euro? Desigur, CNCAN scoate în evidenţă partea diplomatică, de început, a răspunsului experţilor evaluatori, şi anume că informaţia prezentată, calitatea discuţiilor tehnice purtate cu specialiştii români şi străini, precum şi starea generală a centralei au fost apreciate în mod deosebit de membrii echipei de experţi ai Comisiei Europene. Ceea ce omite să comunice instituţia responsabilă pentru funcţionarea în siguranţă a singurei centrale nucleare din România, este că raportul de evaluare constată, printre altele, că:
– în momentul de faţă, designul de bază al unei centrale nucleare nou construită în România nu ia în calcul apariţia unui accident sever;
– marjele avute în vedere pentru fenomene meteo extreme nu pot fi cuantificate în raportul prezentat de România;
– iar procedurile de răspuns la urgenţă în cazul unui accident sever (care ar putea duce la pierderea totala a alimentării cu energie electrică din exterior sau la pierderea capacităţii de îndepărtare a căldurii reziduale din bazinul de stocare a combustibilului uzat) trebuie îmbunătăţite.
ONG-urile de mediu nu au perceput testele de stres nicio clipă ca un test care să demonstreze că centralele nucleare din UE sunt sigure, ci ca pe un instrument de evaluare care să indice care sunt acele centrale care trebuie închise, şi care sunt cele a căror funcţionare poate fi îmbunătăţită. Se pare că nu şi cei care pot lua decizii în acest sens văd lucrurile la fel.
În tot acest timp, în Franţa, cel mai mare producător şi utilizator de energie nucleară din Europa, la comemorarea unui an de la tragedia de la Fukushima, peste 60 000 de persoane au format un lanţ uman lung de 230 de kilometri, de la Lyon la Avignon, protestând astfel faţă de o sursă de energie riscantă şi nicidecum ieftină şi curată, cum ne este prezentată de promotorii ei.
Mai aproape de noi, în Bulgaria, Guvernul a decis renunţarea la planurile de construire a centralei nucleare de la Belene, un proiect controversat, căruia ONG-uri de mediu din Bulgaria şi România, precum şi comunităţi întregi din ambele ţării i se opun de mai bine de 8 ani.
Uitându-ne în jur am putea crede că renaşterea energiei nucleare a fost doar un vis, spulberat de evenimente tragice precum cel din Japonia, sau de o re-evaluare realistă a costurilor în acest domeniu – cazul Belene – sau chiar de determinarea cu care Germania şi-a închis deja 8 reactoare nucleare. Dar nu şi la noi, în România. Guvernele se agaţă tot mai mult de finalizarea construcţiei reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, în ciuda retragerii a mai tuturor investitorilor străini din consorţiu, ca şi în cazul Bulgariei.
Închei reafirmându-ne pozitia clară împotriva construirii unor noi reactoare nucleare şi pentru închiderea treptată a celor existente. România are un potenţial imens de economisire a energiei precum şi resurse considerabile de energie regenerabilă, a căror valorificare este mult mai viabilă din punct de vedere economic şi nu are impact negativ asupra mediului şi sănătăţii.
Articolul a apărut în revista RO 0506 editată de Ecopolis și Salvați Delta, cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului, sărbătorită pe 5 iunie. Revista face o retrospectică a principalelor evenimente de mediu din ultimul an.