Po Bronson și Ashley Merryman au publicat recent o sinteză a studiilor despre competiție și competitivitate, Top Dog: The Science of Winning and Losing. Iată cîteva concluzii la care au ajuns cercetătoarele.
Credem că pe măsură ce îmbătrînim, ne scade și competitivitatea. Dar nu e cazul, de fapt aceasta tinde să crească pînă pe la 50 de ani, după care începe să scadă.
Femeile nu sînt în esență mai puțin competitive decît bărbații. Diferența e alta: bărbații intră și în competiții în care au puține șanse, femeile evită acest gen de risc. Sînt mai puține femei din categoria Steve Jobs sau Bill Gates, competitori care și-au asumat riscuri totale. Reversul e desigur eșecul mai frecvent la bărbați, cum li se întîmplă atîtor băieți care încearcă să devină staruri în școli de elită sau își dedică viața artei, un domeniu foarte mofturos și riscant.
Hypercompetitivii sînt oameni mai narcisici și mai puțin respectuoși cu ceilalți, cu o nevoie mai mare de control. Șansele lor de succes în domeniul luptei sînt mari dar restul vieții poate avea de suferit.
E ciudat dar nu se știe dacă totuși competiția afectează performanța. 175 de studii nu au reușit să demonstreze aceasta în nici un sens. Ce s-a demonstrat e că dacă joci doar ca să nu pierzi, succesul e de 62%. Dacă joci cu scopul clar de a cîștiga, șansele cresc la 92%.
Pentru că nu ni se pare neapărat o virtute, mulți dintre noi vedem competitivitatea la alții și o negăm la noi înșine. Majoritatea însă avem potențial competitiv și îl manifestăm în diverse aspecte ale vieții fără să ne dăm seama. Specialiștii spun că nici nu ne trebuie o știință a competiției, cînd intrăm în luptă, capacitatea de a improviza se pune imediat în priză.
Un comentariu
🙂
Din ce am observat, oamenii care’s competitivi, se focuseaza pe obiectul competitiei, ceea ce duce la limitarea intereselor, cu cei din jur / mediul inconjurator. Nu e un handicap, doar ca limiteaza.