Ce legătură există între memorie și tăcere

2

Ideea că dacă nu vorbim despre anumite evenimente care ne-au dat de furcă, le uităm mai ușor este, pe cât de răspândită, pe atât de atacabilă. Un grup de psihologi investighează conexiunea dintre felul în care se formează amintirile și importanța tăcerii, într-un studiu recent publicat în Perspectives on Psychological Science.

 


”Încercăm să înțelegem cum își amintesc oamenii trecutul, la un nivel foarte simplu,” spune Charles B. Stone de la Universitatea din Louvain, Belgia. ”Tăcerea este pretutindeni,” adaugă autorul studiului care împarte tăcerea referitoare la amintiri în mai multe categorii. Putem, de pildă, să nu abordăm un subiect în mod expres sau pentru că nu intervine în discuție sau putem încerca în mod activ să uităm un anume element pe care îl considerăm inconfortabil.

Autorii cercetării susțin că anumite tipuri de tăcere sunt mai utile dintr-un anume punct de vedere pentru uitarea evenimentelor decât altele. Potrivit studiului, dacă președintele Bush ar vrea ca cetățenii să uite despre folosirea armelor de distrugere în masă, nu ar trebui să evite subiectul, ci să discute despre strategia per ansamblu, ocolind doar tema armelor ca atare. La un nivel mai personal, oamenii au tendința de a aduce vorba despre amintirile fericite, neglijându-le pe cele nefericite, însă pe termen lung au mai multe șanse să și le-amintească pe cele din urmă, decât pe cele pozitive.

Tăcerea are implicații importante pentru felul în care ne amintim, însă nu toate tăcerile sunt egale,” spune Stone. Astfel, eliminarea voită din minte a unor elemente nu duce automat la uitarea lor. O variantă mai eficientă de a ne debarasa de amintiri nedorite e de a folosi tăcerea selectiv, pentru a izola momentele traumatice, dar pentru a păstra în același timp cadrul în care aceste evenimente s-au derulat.

 

Sursa: PhysOrg

 


2 comentarii

  1. Cum ne amintim de una şi de alta – vastă problemă ! …Dar de ce ar fi, de fapt, o problemă ? Şi ce ar fi interesant de studiat aici, dpdv ştiinţific ?? De unde vine obsesia cercetătorilor de a pricepe cum ne funcţionează minţile ???

    …Nu zic, când e vorba de patologii care pot deveni periculoase pentru cei din jur – schizofrenie, paranoia, sociopatii etc –, mi se pare că cercetările sunt (destul de) binevenite ; dar ce au ăştia, breee, cu funcţionarea mecanismului psihic care face că avem amintiri ?!? De ce-i interesează pe ei aşa de mult felul în care păstrăm amintirile rele ?…

    Eûreka !!! Păi nu-i clar ?… Dacă domnii de sus ar pricepe cum e cu amintirile noastre care ne fac să nu fim mulţumiţi de guvernare, atunci ar putea să ne dea şi o pilulă sau două, care să ne facă să rămânem fără casă şi scârbici, dar FERICIŢI!!!!

    TRĂIASCĂ ŞTIINŢA MODERNĂ ŞI VICTORIA EI FINALĂ CONTRA POPOARELOR!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  2. Eu cred că există multe strategii. De exemplu, oamenii cu har de povestitor au tendinţa ca dintr-un eveniment – şi în special unul neplăcut – să facă o poveste. Una, două, mai multe, oricum, în aceste poveşti, anumite elemente vor avea poziţii şi valori fixe. Asta face ca interesul persoanei să se mute de la eveniment în sine spre povestirea lui, spre elementele stilistice şi retorice. Şi atunci se mută şi sentimentele, se trans-mută.
    Bine, sînt de acord că unii oameni fac din ţînţar armăsar prin povestirea despre ţinţar şi ajung, în mod opus situaţiei de mai sus, să simtă emoţii reale, negative, faţă de evenimente care n-au fost atît de neplăcute, doar pentru că în povestire chestiile dureroase erau îngroşate.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger