Ce faci dacă dai peste o geantă cu bani: O predai sau o păstrezi?

Alerte de ştiri pe ecranele televiziunilor: o geantă cu bani a fost găsită într-un centru comercial. Câți dintre noi nu rămân pironiți în fața televizorului, gândindu-se “oare de ce nu dau și eu peste o geantă cu bani pe stradă”, suspinând după șansa ca universul să-i despăgubească pentru toate pierderile suferite de-a lungul vieții.

Puși față în față, în realitate, cu o geantă de bani, majoritatea s-ar confrunta însă cu o dilemă: să-i păstreze sau să-i predea? Cu alte cuvinte, fie să se bucure de norocul care a dat peste ei și să-și achite ratele la bănci sau să plece în vacanță în Republica Dominicană, fie să acţioneze corect și să-i înapoieze păgubitului?

Fiind vară, gândul ne zboară inevitabil la vacanțe exotice, iar o geantă cu bani căzută din cer ar fi visul oricui. Dar, înainte de a rezerva biletele de avion, e bine de știut că însușirea bunurilor și a sumelor de bani găsite este o infracțiune. Poliția Română ne sfătuiește să ducem geanta de bani la secția de poliție de pe raza locului unde a fost depistat bunul. În urma predării la poliție, se va încheia un proces verbal de predare-primire, iar polițiștii vor trece la identificarea posesorului. În cazul în care acesta nu este găsit, ofițerul de poliție ne liniștește, spunându-ne că banii nu vor ajunge în buzunarul lucrătorului de la poliție, ci, mai bine, în bugetul statului.

E greu de crezut însă că cineva care pierde o geantă de bani s-ar lăsa greu de găsit. Dacă vă tentează foarte mult să păstrați geanta de bani, gândiți-vă că păgubitul este un pensionar bolnav care și-a vândut casa pentru a face rost de bani pentru o operație și ducea banii la bancă, dar a uitat geanta pe banca pe care s-a oprit să se odihnească.

La soarta păgubitului se gândește și Tea Vasilescu, argumentând în cadrul dezbaterii de astăzi de ce ar preda banii găsiți. Ea își face și ei un bine, nu doar celui care a pierdut banii, pentru că, dacă i-ar păstra, conștiința nu ar mai lăsa-o să doarmă noaptea. De cealaltă parte, Andrei Dudea își imaginează că găsește o geantă de bani și își exprimă bucuria cu care și-ar îmbrățișa un astfel de noroc.

Voi ce ați face? Ați mai sta pe gânduri?

[coloana]

 

Empatizez prea mult cu cel care și-o ia

de Tea Vasilescu, specialist PR

Ideea de a te îmbogăţi pe seama altuia îmi repugnă. Poate de aia sunt incapabilă să dau şpagă sau să fur, iar cele două fenomene mă enervează cumplit. Empatizez prea mult cu cel care şi-o ia. Veţi zice că o situaţie în care găseşti bani e cu totul diferită. Eu însă n-aş putea dormi noaptea cu ideea că cineva s-a ruinat din cauza mea – din punctul meu de vedere, a păstra punga cu bani este un furt indirect.

Vorbind pe tema asta cu prietenul meu, am ajuns la o concluzie: e necesar un plafon, am zis noi, de 500 de lei. Ce-i sub e păstrabil, o mică bucurie, ce-i peste – sigur plânge cineva după ei.

Când eram mică, mergeam tot timpul cu capul plecat. În primul rând pentru că eram timidă, apoi şi pentru că Bucureştiul nu era cel mai curat loc din univers şi, în plus, nu ştiai niciodată când urmează o groapă (remember?). Marele avantaj al acestui obicei este că găseam tot timpul câte ceva – o brăţară de argint, bani – pe care le păstram şi de care mă bucuram de fiecare dată, ca un copil ce eram.

Ani după, am descoperit că nu era ceva normal. Liceul la care m-am mutat în America avea un sistem de lost&found, pe care îl apreciezi tare mult când îţi pierzi un manual (care costă în jur de 100 de dolari şi cântăreşte vreo 3 kg). Mi-a fost clar care e părerea americanilor pe această temă şi când am cunoscut-o pe Emily, o “girl next door” tipică, în Dijon, în timpul unei burse.  Într-o după-amiază ne-am întâlnit cu ea în campus şi ne-a spus cu voce tremurândă că a găsit 20 euro pe stradă şi nu ştie cum şi cui să-i returneze. Era prima dată când sentimentele mele au fost confuze: întâi – păstrează-i şi ia-ţi ceva drăguţ, apoi – ar fi fost foarte nasol să-mi pierd eu 20  euro din bursă… pe vremea aia aş fi rezistat trei zile cu banii ăştia. Mi s-a parut şi mi se pare un pic extrem.

Rămân la ideea de plafon. Fiecare dintre noi s-ar bucura să primească ceva gratis. Puţini se gândesc însă la acel cineva care i-a pierdut. În facultate (în România) am avut o profă cu care stăteam mult de vorbă în autobuzul ce ne ducea la marginea oraşului. Într-o zi, mi-a povestit de o colegă de-ale ei de la contabilitate, care a pierdut într-o zi toate salariile instituţiei. Pe stradă. Şi nu i-a returnat nimeni.

Aşadar, da – dacă aş găsi o geantă de bani pe stradă, m-aş gândi trei minute la ce mi-aş cumpăra de banii ăia, m-aş scutura, aş zâmbi ştrengar şi apoi i-aş duce la poliţie.

[coloana]

 

Să păstrezi geanta cu bani, calea cea dreaptă

de Andrei Dudea, liber cugetător

Era o după-amiază caniculară de vară. Andrei se întorcea de la fabrica de rutină. De ceva vreme, nici nu mai ştia de când, simţea că în el s-au strâns din ce în ce mai multe dorinţe cărora nu le mai putea răspunde. Partenerul lui loial de drum era nodul, acel nod teribil care nu dădea deloc semne de slăbiciune. Lucra într-o companie mare (putea să fie şi mică, era aceeaşi brânză urât mirositoare), cu un plan de carieră şi un venit care nu erau niciodată satisfăcătoare.

Şi eroul nostru mergea aşa agale, spre casă, de mână cu nodul. O arătare neagră, cam de statura unui câine vagabond  stătea aşezată strategic între un veceu public şi o Bancă. În timp ce se apropia de arătare, aceasta din urmă se transformă ca prin magie intr-o geantă neagră. O numi pe loc, Speranţa!

Andrei avea parte de o aventură, aşa că trebuia să intre în modul aventuros. Era antrenat pentru acest moment, toate quest-urile întreprinse prin lumea virtuală aducându-i un plus de experienţă. Patrulă de câteva ori prin preajma Speranţei, cercetând mai ales reacţia celor din jur. În mod explicabil, în jur nu existau camere de luat vederi. Trebuie să precizăm că eroul nostru nu dorea să cadă pradă unei farse bine elaborate de nu ştiu ce canal de ştiri, care poate ar fi dorit să mai puncteze încă o dată unde îi poate duce disperarea pe români. Se asigură că nu poate fi vorba de aşa ceva. Se apropie de geantă, o ridică de la pământ şi începu să meargă cu privirea aţintită în faţă, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Aşa ar fi făcut şi un profesionist, se gândea el, poate cu mai puţină ezitare. După câteva străzi lăturalnice sau, mai bine zis, un labirint mental elaborat de Andrei menit a-i pierde pe urmăritori, decise să se oprească pentru a cerceta prada… pardon, Speranţa!

Emoţia a fost de nedescris. Vom descrie totuşi un pic. Dintr-o singură privire, Andrei realiză că acolo se ascund mijloacele prin care urma să-şi împlinească visele. Pentru un moment, pupilele i se dilatară. Andrei nu mai privea geanta, ci privea în gol, adică avea o viziune: adio călătorii cu metroul printre muritori, bine ai venit confort pe patru roţi! Adio excursii de 3 nopţi cu demipensiune la bulgari, bine te-am găsit, Coasta de Azur! Adio televizor vechi, bine te-am găsit domnule LCD Full HD, cu o diagonală mai mare decât poate cuprinde ochii lui Andrei. Dacă totuşi ar fi avut o cutie mai mare în care să se desfăşoare, Andrei ar fi avut şi alte idei… Oare acum are ce îi trebuie pentru împlinirea învăţăturii de la părinţi: casă, maşină şi „un loc de muncă sigur, mamă, că e vremuri tulburi”? Oare ACUM poate să plătească avansul pentru casa aia verde din paradis, cu incomensurabila suprafaţa de 60 (şaizeci) de metri pătraţi? Pentru prima oară după mult timp, evidența îi făcea cu ochiul lui Andrei, doar cu un ochi totuşi, pentru că nu era atât de evident. Speranţa se transformă uşor în oportunitate şi Andrei deja simţea că se scălda intr-o mare de posibilităţi.

Pentru o secundă, Andrei îl fulgeră un gând necurat. Poate că ar fi fost mai bine să returneze geanta posesorului de drept. Dar ce persoană ar fi umblat cu o geantă plină cu bani, dacă nu una de caracter îndoielnic? Şi dacă ar fi restituit banii organelor, Speranţa   s-ar fi pierdut cu siguranţă în condiţii suspecte, demne de un sistem corupt bine pus la punct.

Acestea fiind spuse, printr-un proces de conştiinţă fără juraţi, Andrei era convins că alesese calea cea dreaptă. Şi a-ncălecat  pe-o şa şi a trăit fericit până când s-a terminat Speranţa.

[coloana]

Foto: Reuters