Ce făceau liderii lumii când aveau 20 de ani

3

După împlinirea vârstei de 20 de ani, Obama ajuta comunităţi americane să revină la viaţă, în timp ce Putin aspira la seriviile secrete, iar Merkel locuia într-o cameră strâmtă, cu baie comună, alături de primul ei soţ. Mic.com trece în revistă preocupările unora dintre liderii lumii înainte să împlinească 30 de ani.

Barack Obama, preşedintele SUA (foto sus): După ce a absolvit Ştiinţe Politice la Universitatea Columbia în 1983, Obama s-a mutat în Chicago, unde se spune că a ajutat la revirimentul unor comunităţi din zona South Side, care avuseseră de suferit din cauza închiderii unei fabrici de oţel. Înainte să se înscrie la Drept, la Harvard, în 1988, Obama a intrat în contact cu spiritualiatea lui şi a călătorit, înscriindu-se în Biserica Unită a lui Hristos şi vizitându-şi rudele din Kenya. Deşi asta nu s-a întâmplat după 20 de ani, ci în adolescenţă, e demn de menţionat că preşedintele american a consumat alcool, marijuana şi cocaină pentru “a-mi pune întrebări despre cine sunt în afara minţii mele.”

 

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei 

Putin visa să lucreze în serviciile secrete încă dinainte de terminarea facultăţii. După ce a absolvit Dreptul la Universitatea de Stat din Leningrad, s-a angajat în agenţiile de securitate. Mai întâi a lucrat în secretariatul Directoratului, apoi în divizia de contra-spionaj, apoi a ţinut cursuri de reconversie a personalului din operaţiuni speciale. Odată ajuns în divizia de contra-spionaj, le-a atras atenţia ofiţerilor serviciilor secrete pe probleme internaţionale. După terminarea facultăţii, Putin a fost agent secret de informaţii mai bine de 10 ani. Deşi prima parte a vieţii sale este învăluită în mister, se spune că, în anii studenţiei, practica judo în timpul liber. 

 

Angela Merkel, cancelarul Germaniei

Merkel şi-a cunoscut primul soţ, Ulrich, student la fizică, la Universitatea din Leipzig, în 1974, când avea doar 20 de ani. S-au căsătorit în 1977, unul dintre motive fiind că, dacă voiau să louiască împreună, erau nevoiţi să se supună regulilor regimului politic, care permitea numai cuplurilor căsătorite să împartă un apartament şi să lucreze în acelaşi oraş. În aşteptarea diplomei de absolvire, Merkel a lucrat ca barmaniţă, locuind cu soţul ei într-o cameră de 9 metri pătraţi, cu duş şi toaletă comune. Se spune că, la petrecerile universitare, băutura ei preferată ar fi fost vodca cu suc de cireşe.

 

Bashar al-Assad, preşedintele Siriei

După vârsta de 20 de ani, Assad şi-a petrecut mare parte din timp studiind medicina la Universitatea din Damasc, pe care a absolvit-o în 1988. În perioada în care se pregătea să fie medic şi să-şi facă rezidenţiatul în oftalmologie la spitalul militar Tishreen, de lângă Damas, nu avea nici un plan să intre în politică. Fratele său mai mare, Bassel, se afla la rând pentru a prelua frâiele puterii de la tatăl lor, preşedintele Hafez al-Assad, dar după ce a murit într-un accident de maşină, Bashar a ajuns succesorul tatălui său. Se ştie despre el că a lucrat ca medic militar în Damasc şi că apoi s-a mutat în Londra, de unde nu avea de gând să se întoarcă prea curând în Siria, aspiraţiile sale politice fiind inexistente la acea vreme. 

 

Benjamin Netaniahu, premierul Israelului 

Netaniahu s-a înrolat în armata israeliană înainte să împlinească 20 de ani, fiind detaşat în unitatea de elită a Forţelor de Apărare Israeliene. A participat în mai multe operaţiuni notabile de comando, printre care “Operaţiunea Izotopul”, din 1972, de salvare a unui avion de pasageri deturnat, conducând şi un raid în Siria. Netaniahu şi-a petrecut restul primilor ani de după împlinirea vârstei de 20 în SUA, unde a studiat arhitectură şi administraţie în afaceri la MIT. 

 

Traian Băsescu, preşedintele României

Din câte povesteşte aici, după terminarea liceului, Băsescu n-a intrat din prima la facultate. Voia să se facă inginer la acea vreme, aşa că a încercat fără succes la Academia Militară, la Motor Avion. În 1972, s-a înfiinţat Institutul de Marină, o instituţie inedită care i-a atras atenţia, în special Facultatea de Navigaţie, Secţia Comercială, pe care a absolvit-o în 1976.  “Practica de anul I se făcea pe ghiol, la Mamaia. Noi, studenţii, trebuia să ne familiarizăm cu navigaţia clasică, trasul la rame şi veliere. Şi după atâta efort, ni se făcea o foame, iar norma de hrană a unui student era totuşi mică!  Prindeam din stuf, de pe ghiol, serpi de apă, înainte să plecăm de la orele de practică. Masa era odată cu a studentelor de la Institutul Pedagogic din Constanţa şi era la aceeaşi cantină. Şi ne duceam când ştiam că e vârful de aglomeraţie, aşteptam să-şi ia tăvile cu mâncare şi pac! cu şerpii pe masă, la fete. Toate fetele: «Iii-haa-uuu! ». Fugeau şi le rămâneau ciorbele pe masă.” Din 1976 până în 1981, când a împlinit 30 de ani, Băsescu a fost ofiţer maritim gradele III, II şi I, pe nave de mare tonaj, la NAVROM Constanţa.

 

Citiţi despre alţi lideri pe Mic.com.


3 comentarii

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger