Edna Millay a fost o poetă cu popularitate imensă încă din timpul vieții, popularitate care nu s-a stins nici acum. Tradiționalismul strict al versurilor ei e înșelător, ce zice e de fapt încă inconfortabil de modern prin aruncarea în derizoriu a memoriei sentimentale.
Sonet XLIII
Ce buze-am sărutat, unde și cînd
am uitat; și ce brațe m-au ținut
strîns pînă dimineață. A-nceput
să plouă, fantome vechi bat oftînd
la geam și-așteaptă-n noapte să răspund.
Aud în inimă un țipăt mut
îi plîng pe cei ce i-am uitat demult
bărbați ce fețele-n trecut și-ascund.
Astfel în iarnă un pom însingurat
nu știe ce păsări îl fermecau
dar simte-n crengi tăcerea adîncă:
Nu știu buzele cui mă sărutau
știu doar că vara-n mine a cîntat
cîndva și că în mine nu mai cîntă.
traducere de Dan Sociu