Suferința fizică a părintelui evoluției a reprezentat subiectul unei conferințe americane axată pe diagnosticarea modernă a misterioaselor boli și decese ale unor figuri istorice. Călătoriile întreprinse de naturalistul englez par să-i fi atras acestuia nu numai consacrarea științifică, ajutând la formularea teoriei evoluției, ci și boala de care a suferit zeci de ani și care i-a atras într-un final moartea. Aflați diagnosticul lui Darwin la aproape 130 de ani de la deces.
În ultimii ani, conferința organizată de Școala de Medicină a Universității din Maryland și de un sistem local de sănătate publică a examinat cauzele bolilor și deceselor lui Alexandru cel Mare, Wolfgang Amadeus Mozart și Booker T. Washington. Anul acesta a venit rândul părintelui evoluției, Charles Darwin, despre care a povestit în cadrul întrunirii și stră-stră-nepoata sa, poeta Ruth Padel, autoarea cărții Darwin: O viață în poeme (Darwin: A Life in Poems). Darwin, care a trăit între anii 1809-1882, a colindat lumea după vârsta de 20 de ani catalogând și observând flora și fauna sălbatică, după care a publicat celebrul volum „Orginea speciilor”.
De-a lungul vieții, Darwin s-a căutat de mai multe probleme medicale, care includeau și aciditatea la stomac, manifestată prin vărsături după fiecare masă, când simptomele erau cele mai pronunțate. Naturalistul englez a fost diagonosticat cu mai multe afecțiuni, printre care schizofrenie, apendicită și intoleranță la lactoză, iar oamenii de știință și medicii vremii nu au reușit să trateze ceea ce i-a ros decenii întregi din viață. Informațiile folosite pentru evaluarea cauzelor bolii lui Darwin au venit din mai multe surse, cum ar fi scrisorile în care descris, în mod excesiv, grijile privind transmiterea bolii sale la propriii copii.
Unul dintre specialiștii prezenți la conferință, gastroenterologul Sidney Cohen, de la Thomas Jefferson University, a evaluat suferințele naturalistului descrise în timpul călătoriilor sale și a identificat trei afecțiuni, folosind razele X. Concluzia lui Cohen a fost că Darwin a suferit de sindromul vărsăturilor ciclice de timpuriu. Greutatea și regimul său alimentar au rămas însă normale din moment ce rar dădea afară mâncare, doar acid și alte secreții. Totodată, gastroenterologul crede că evoluționistul a contactat și boala Chagas, o afecțiune parazitară care rămâne inactivă ani la rând, în timpul unei călătorii de cinci ani în jurul globului cu vasul HMS Beagle după vârsta de 20 de ani.
Această boală explică afecțiunea cardiacă care l-a lovit pe Darwin mai târziu în viață și care i-a cauzat în cele din urmă moartea, a mai spus Cohen, care crede că naturalistul englez a fost atacat și de bacteria Helicobacter pylori, care declanșează ulcerul peptic și care adesea însoțește boala Chagas. „E greu de știut cum i-a afectat asta munca”, a adăugat specialistul american. „Cert e că productivitatea sa nu a scăzut niciodată”.
Sursa: Physorg
Citiți și: