Catrina, unschooler la 16 ani: O adolescentă care şi-a luat educaţia în propriile mâini

13

Am dedicat o serie de articole şi interviuri, anul trecut, educaţiei făcute altfel în România – educaţiei de tip homeschooling şi unschooling. Am vorbit cu părinţi care au ales să nu îşi înscrie copiii în sistem, ci să îi educe după alte principii şi am prezentat diverse opinii, unele de la noi, altele de peste ocean.

 

 

Interviu de Andreea Ursu 

 

În acest context, v-am făcut cunoştinţă cu Andreea Ursu (Constantin), mamă a unui băieţel şi autoare a unui blog dedicat educaţiei altfel. Andreea a publicat un interviu cu o adolescentă de 16 ani din Bucureşti, Catrina, care este “unschooler” – a renunţat la “şcoala în sistem” în clasa a IX-a şi şi-a asumat responsabilitatea propriei educaţii. Vă invităm să citiţi mai departe interviul acordat de Catrina pentru Homeschooling. Urban Kid, în care povesteşte despre experienţa ei de “elev în sistem”, despre pasiunile ei, despre cum a ajuns la decizia de a deveni unschooler, despre ce face într-o zi obişnuită, când alţi adolescenţi de vârsta ei merg la şcoală şi despre viitor.

Am cunoscut-o pe Catrina online, pe un grup de homeschooleri. De cum am citit că a renunţat la şcoală în clasa a IX-a şi face acum unschooling am fost mai mult decât curioasă să aflu cum a luat această decizie, cum gândeşte acum, ce planuri are. Şi mi-a venit ideea unui interviu, ca să vă împărteşeşc şi vouă cum gândeşte un adolescent care şi-a luat educaţia în propriile mâini.

 

Mă numesc Catrina, am 16 ani. Sunt din Bucureşti. Am avut o inimă de unschooler de când mă ştiu, dar cu acte legale, abia de anul trecut. Cred că viaţa mea îmi aparţine şi că eu decid ce fac cu ea. Prin unschooling, fac ce cred eu că e bine. Am norocul de a avea o mamă care mă susţine şi mă încurajează în tot ce aleg să fac. Înainte de unschooling eram elevă la un liceu de elită din capitală şi îmi iroseam viaţa (după părerea mea), prefăcându-mă că studiez subiecte care nu mă interesau sau, dacă mă interesau, cum ar fi istoria, simţindu-mă dezamagită de nivelul la care se studiază în şcoală. Îmi plac mult arta şi muzica, dar mai mult ca spectator decât ca şi creator. De asemenea îmi place lectura, ador poveştile, aici îmi place să cred că citesc şi scriu în mod egal, dar nu ştiu dacă e şi adevărat. De când eram mică mi-a placut istoria, ador Renaşterea…  Îmi place să învăţ şi să creez, am o pasiune nemuritoare pentru crafts, tot ce implică tăiat, lipit, modelat… Sper ca în viitor să am la fel de mult control asupra vieţii mele, precum am acum. Planuri nu-mi prea fac pentru că ştiu ca orice se poate întâmpla ca să le schimbe. Îmi doresc mult să văd lumea.

 

Spune-ne puţin despre experienţa ta şcolară. Ce ţi-a plăcut şi ce nu ţi-a plăcut la a fi elevă?

Am fost elevă până în clasa a IX-a, când am spus pur şi simplu că nu mai suport. Nu învăţam absolut nimic, aveam profesori care nici nu se deranjau sa vină la ore, iar cei care veneau îmi spuneau foarte clar că eu trebuie să spun şi să gândesc ASTA şi gata, fără opinii personale, fără să judec eu cum cred că e corect. În ultimele luni de liceu, veneam cu cartea de-acasă în ghiozdan şi citeam la toate orele, fără excepţie, până mă lăsau să plec. Experienţa mea de elevă… Cred că singura perioadă în care am fost fericită, ca elevă, au fost primele clase, când presupun că toţi copiii sunt entuziasmaţi de atmosfera nouă, de prieteni. În mintea unui copil, şcoala e primul pas către maturitate. Cum ai intrat pe poarta şcolii deja te simţi mai independent. Dar sentimentul trece, din păcate. Îmi amintesc cum, în clasa a IV-a,  stăteam noaptea trează, lividă la faţă, gândindu-mă că dimineaţa iar trebuie să mă duc la şcoală. Ţin minte cum plângeam, eram furioasă, nu voiam să merg… Şi de-atunci, aşa a rămas relaţia mea cu şcoala.

De prin clasa a VI-a, am început să am probleme cu absenţele, pentru că nu suportam să mă duc la şcoală şi, de la câteva zile pe lună, am ajuns să lipsesc săptămâni intregi. Şi mulţi se mirau, pentru că, atunci când cineva lipseşte atât de la şcoală, se presupune că are tot felul de activităţi neserioase, că pierde vremea prin baruri cu cine ştie ce indivizi dubioşi. Până şi diriginta credea asta. Dar nu, eu eram mereu acasă, de-obicei cu o carte-n mână. Toata viaţa mi-a plăcut enorm să citesc şi au fost multe zile când mă apucam de câte o carte dimineaţa, înainte de şcoală, şi nu mai reuşeam să plec, pentru că îmi doream să văd ce se întâmplă în carte. So there you have it, motivul principal de chiul al unui elev neserios. Acum, să vedem şcoala şi într-o lumină pozitivă: prietenii. Acesta a fost singurul lucru care mi-a plăcut la şcoală – am legat nişte prietenii cum nu mai avusesem înainte. Şi cred că la şcoală se formează o camaraderie greu de întâlnit în alte medii.

 

“Cred că părinţii ar trebui să îşi încurajeze copiii să gândească pentru ei şi să fie independenţi, pentru că după aceea, dacă faci, ca parinte (mă refer mai mult la părinţii de adolescenţi), o alegere greşită pentru copilul tău, ţie ţi-o va reproşa”. (Catrina)

 

Cum ai ajuns la ideea de unschooling şi ce te-a atras la acest concept? Cum aţi luat decizia aceasta ca familie şi care a fost reacţia părinţilor tăi?

Am un frate cu vreo zece ani mai mic şi, când eu eram în clasa a IX-a, el se apropia de şase ani şi începusem să ne întrebăm ce facem cu el. Mama, văzându-mă pe mine, mereu tristă, mereu supărată că iar mă duc să pierd şapte ore din zi la şcoală, nu prea voia să-l condamne şi pe el la aşa un chin. Şi nici eu nu-mi doream asta pentru el, pentru că nu voiam să-l văd trecând de la un piticuţ deştept care nu poate să stea locului la un băieţel cu ochi obosiţi, forţat să stea cu orele în acelaşi loc şi târând după el un ditamai ghiozdanul, plin de variate prostii care nu-i vor folosi în viaţă. Eram familiarizaţi cu conceptul de homeschooling, dar până atunci fusese mai mult un vis decât o posibilitate. Am studiat intens pe internet, am vorbit cu mai mulţi homeschooleri din România, care ne-au mai liniştit şi curând asta a devenit singura opţiune viabilă pentru micuţ. Şi atunci când am hotărât că el urma să stea acasă şi să înveţe doar ce-şi doreşte, pe scurt, să fie homeschooler, a venit întrebarea evidentă: “Dar eu de ce nu pot?”

De ani buni tot visam să pot să stau acasă, cu familia, şi să fac ce îmi doresc eu (cam ce ar trebui să şi însemne copilăria…). Pentru mine, a fost oarecum mai greu, pentru că una e când ai 6 ani şi alta când ai 15. S-au pus problemele evidente cu mediile, BAC-ul, eventuala facultate. Şi mama mi-a spus direct să mă gândesc serios dacă asta vreau şi dacă sunt sigură că asta e bine, ca peste 2-3 ani să nu mă trezesc că prietenii mei dau BAC-ul şi eu mă uit în jur disperată, neştiind ce să fac. Pe scurt, m-a lăsat pe mine să decid, ştiind că sunt o persoană responsabilă şi că înţeleg ce riscuri îmi asum. Şi am făcut alegerea evidentă. Cred că părinţii ar trebui să îşi încurajeze copiii să gândească pentru ei şi să fie independenţi, pentru că după aceea, dacă faci, ca parinte (mă refer mai mult la părinţii de adolescenţi), o alegere greşită pentru copilul tău, ţie ţi-o va reproşa. În cazul meu, dacă se dovedeşte că n-a fost o idee bună şi că n-ar fi trebuit să plec de la şcoală (vorbesc, desigur, ipotetic, ştiu că am câştigat extrem de mult, plecând), ar fi vina mea, nu a mamei. A mea ar fi alegerea greşită. Şi mi-aş asuma-o chiar şi în acest caz.

 

 

Cum aţi făcut concret ca să începeţi? Cum aţi ales şcoala-umbrelă?

Tot vorbind cu alţi homeschooleri, am dat peste mai multe şcoli-umbrelă şi am analizat-o pe fiecare, alegând în final West River Academy, deoarece ni s-a părut cea mai liberală, mai mult o şcoala de unschooling, ceea ce ne doream şi noi. Şi, într-adevăr, s-a dovedit a fi tot ce sperasem, oferindu-ne (mie şi fratelui meu) libertatea mult dorită. Iniţial, hotărâsem cu mama, prin februarie, să aştept până la sfârşitul clasei a IX-a şi abia atunci să mă retrag de la liceu. Dar apoi a venit vacanţa de primăvară, stătusem vreo două săptămâni acasă şi duminica seara deja mă luase durerea de cap, gândindu-mă că mâine iar începe. Şi i-am zis mamei că nu mai văd niciun rost în a continua. Adică de ce să mai pierd două luni, învăţând pentru teze şi luând diploma de sfârşit de an dacă tot nu mă mai interesa? M-a înţeles şi luni dimineaţa ne-am dus la liceu şi am cerut hârtiile de înscriere de la secretariat. Nu am explicat exact că urma să facem unschooling, ca să nu creăm cine ştie ce circ pe-acolo. Am zis că urma să mă înscriu la o şcoală din străinătate şi că am nevoie de hârtii. Şi n-a fost chiar nicio problemă, le-am primit a doua zi. A fost surprinzător de uşor. Până la sfârşitul săptămânii eram un elev fericit la West River Academy.

Cum îţi petreci zilele? Cât de motivată te simţi să înveţi ceva nou şi cum este să faci asta în lipsa şcolii? Mulţi oameni au probabil deja în cap imaginea unei adolescente care stă lipită de tv / laptop toată ziua.

Până acum am folosit şi termenul homeschooling ca să descriu ce fac şi asta ar putea crea confuzii. Fac unschooling, în sensul că nu urmez o programă stabilită de şcoala-umbrelă. Nu mi-am stabilit un program strict, nu mă trezesc la 8, de la 9 la 10 fac asta, de la 10 la 11 ailaltă… Asta ar semăna prea mult cu sistemul şcolar. Mă simt motivată în principal de absenţa şcolii, vreau să recuperez timpul pierdut acolo. De-asemenea, am şi o teamă undeva în subconştient să nu mă lenevesc, să nu încep să pierd vremea acum că am scăpat de şcoală. Într-un fel, să nu devin stereotipul pe care-l asociază multă lume cu copiii care nu sunt la şcoală. Nu stau lipită de tv şi nici de laptop, deşi trebuie să recunosc că în lunile astea friguroase am devenit oarecum mai dependentă de laptop decât de-obicei, dar asta sper să se rezolve curând.

Cum îmi petrec timpul? În general, sunt o persoană de noapte, deci mă trezesc destul de târziu. Încerc să învăţ diverse lucruri, unele îmi plac şi le aprofundez, altele nu la fel de mult şi, când nu mai am chef de ele, le las. Fac multe cursuri online, care sunt minunate, deoarece poţi să studiezi aproape orice ai visat vreodată, iar unele dintre ele sunt organizate de nişte profesori cu adevărat deosebiţi.  Şi dacă se întâmplă să nu-ţi placă un curs, nu e ca la şcoală, să te oblige să îl studiezi până la sfârşit, ci eşti liber să treci la cursul următor oricând vrei. Încerc să-mi îmbunătăţesc franceza şi învăţ italiana şi rusa. Citesc foarte mult, cum am spus, îmi place la nebunie. Reuşesc să termin cam trei-patru cărţi pe săptămână. Pentru mine, cărţile sunt sursa principală de informaţii şi învăţ multe lucruri despre viaţă din ele. Merg la bibliotecă şi la librării. Trebuie să recunosc, spre ruşinea mea, că am descoperit recent bibliotecile. Citeam mult şi înainte, dar, din cauza şcolii, eram mult prea obosită ca să mă gândesc să fac şi altceva. Şi de când le-am descoperit (bibliotecile), mă îndrăgostesc în continuu de ele. Când intru într-o bibliotecă, vreau să-mi petrec toată viaţa înăuntru.

Scriu mult, atât poveşti pentru copii, cât şi pentru un public mai matur şi visez să transform într-o zi scrisul în meserie, dar momentan o fac doar pentru mine. Studiez unele lucruri care se intersectează cu materiile şcolare, cum ar fi chimie, informatică, uneori şi matematică. Şi se vede o diferenţă clară, adică am reuşit în ore să înţeleg ce nu reuşisem în ani (la şcoală). De când am devenit unschooler, am reuşit să învăţ multe chestii şi să descopăr pasiuni noi, cum ar fi desenul (altă activitate care mă ţine ocupată ore întegi). E incredibil cum am desenat ani întregi la şcoală, fără să se prindă ceva de mine, şi acum, când nu mi se mai impune, am descoperit că-mi place enorm. Problema cu şcoala (una din ele…) e că ţi se spune ce şi cum să faci, când ar trebui doar să te încurajeze să faci.

 

“E o prejudecată extrem de bine înfiptă, pentru că nu contează cât de multe lucruri ştiu, câte cărţi citesc, câte limbi vorbesc, atitudinea e aceeaşi: dacă nu mergi la şcoală, eşti prost”. (Catrina)

 

Cum te descurci cu socializarea? Îţi lipseşte mediul şcolar din punctul acesta de vedere? Mulţi părinţi se tem de izolare şi înstrăinare ca efect al renunţării la şcoală, aşa că le va prinde bine să afle ce crezi tu despre asta.

Am fost mereu o persoană sociabilă şi m-am înţeles cu majoritatea colegilor, dar nu am depins niciodată de ei. Nu sunt o persoană a maselor şi nu simt nevoia unui cerc mare de prieteni. Am păstrat legătura cu câţiva prieteni de la şcoală şi sunt fericită. Treaba e că sunt o persoană retrasă din fire, nu timidă, pur şi simplu trăiesc mai mult în lumea mea. Am nevoie de socializare, dar am mai multă nevoie de linişte, de a fi singură. Socializarea nouă, cum ar veni, cea de când am devenit unschooler, este mai scăzută, dar asta nu e o problemă. Pentru copiii ca noi există o grămadă de oportunităţi de a-ţi face prieteni şi de a socializa: te poţi înscrie la cursuri, ateliere, pe internet… Cred că părinţii care îşi fac griji despre asta ar trebuie să ştie că depinde mult şi de personalitatea copilului. Dacă eşti o persoană mai prietenoasă, căreia îi place să socializeze şi să fie printre oameni, homeschooling-ul nu te va împiedica. E o calitate pe care o ai şi care nu depinde de unde te afli. Dacă eşti, ca mine, o persoană mai retrasă, o să ai acelaşi număr de prieteni şi dacă eşti la şcoală şi dacă nu. În plus, ca homeschooler ai şansa de a găsi persoane cu interese mai apropiate de ale tale. În orice caz, nu devii un sălbatic care nu ştie să interacţioneze cu oamenii.

 

 

Care este reacţia celor din jur (prieteni, cunoştinţe sau pur şi simplu oameni pe care-i cunoşti acum)?

Majoritatea reacţiilor au fost negative. Şi încă sunt. În cadrul familiei a fost un şoc, mai ales când a venit vorba de mine, pentru că până atunci toţi mă lăudau pentru notele bune la examen, liceul bun etc. Părerea generală continuă să fie că noi (unschoolerii – n.r.) nu învăţăm, în general lenevim şi pierdem vremea toată ziua şi că vieţile noastre, mai ales carierele, or să sufere îngrozitor din cauza «ignoranţei» noastre. Deci, pe scurt, sunt «adolescenta care stă lipită de tv/laptop». Între prieteni, părerile au fost împărţite, unii au înţeles de ce am făcut această alegere, ştiind şi ei că la şcoală nu înveţi mai nimic, dar au fost şi cei care n-au înţeles deloc. De multe ori, în ultima vreme m-am întâlnit cu aceeaşi atitudine ca din partea familiei. În general când mă plâng că un curs e destul de greu sau că am multe treburi, primesc răspunsuri dispreţuitoare în ideea că eu nu fac nimic, că viaţa mea e uşoară, că nu ştiu ce înseamnă să studiezi. E o prejudecată extrem de bine înfiptă, pentru că nu contează cât de multe lucruri ştiu, câte cărţi citesc, câte limbi vorbesc, atitudinea e aceeaşi: dacă nu mergi la şcoală, eşti prost.

M-a uimit faptul că m-au înţeles mai bine străinii decât prietenii de-o viaţă. De multe ori, cu o cunoştinţă nouă, eu evit oarecum să spun că nu merg la şcoală de frica prejudecăţii ăsteia şi, când iese la iveală, mi se răspunde extrem de bine. Oameni pe care abia i-am cunoscut îşi dau seama că nu sunt proastă şi că ştiu o grămadă de lucruri şi nu se uită deloc de sus. Trebuie să recunosc că mă bucură enorm momente ca acest interviu, când dau peste oameni care înţeleg atât că şcoala nu e totul, cât şi câte poţi să obţii şi să înveţi lăsând-o în urmă.

Care este planul tău pentru finalizarea liceului şi pentru bacalaureat? Te vezi mergând la facultate sau ai o altă cale în minte? Cum crezi că te va ajuta unschooling-ul să-ţi împlineşti planurile?

Încă nu am un plan concret. Cel mai probabil voi da un examen străin, echivalent cu BAC-ul, dar încă nu ştiu care. Uneori mă văd la facultate, uneori nu. Pe de-o parte, mă tem să fiu închisă iar în sistemul din care abia am scăpat. Nu vreau să ajung iarăşi să îndur patru ani nişte profesori plictisiţi, care nu au ce să mă înveţe şi nu vor să mă înveţe. Pe de altă parte, ştiu că există şi multe lucruri noi pe care aş putea să le aflu la facultate. Undeva încă visez la profesorul acela dedicat, care te împinge în faţă şi cere tot mai mult de la tine şi care te face să vrei să înveţi. Un profesor cu pasiune… visul oricărui elev. Ca alternativă la facultate, mi-aş dori să călătoresc. Timp de câţiva ani, să călătoresc non-stop prin Europa, poate şi prin lume. Poate părea oarecum irealist şi iresponsabil, dar la o adică mai degrabă aş arunca banii pe asta decât la o universitate (dacă aceasta nu poate să îmi ofere de fapt nimic). Făcând unschooling am posibilitatea să cresc, să învăţ lucruri noi despre mine şi despre lumea din jur, să experimentez, să aflu ce mă pasionează şi ce nu. Mă descopăr pe mine însămi şi asta mă va ajuta în orice aleg să fac în viaţă.

Ce le-ai spune celor care se tem să facă pasul pe care l-ai făcut tu, părinţi şi copii/adolescenţi?

Că nu ai de ce să te temi. Toate poveştile despre cum n-o să mai ai un viitor, cum dacă n-ai nu-ştiu-ce diplomă nu poţi avea o carieră sunt minciuni, multe dintre ele promovate chiar de sistem ca să te ţină bine legat. Poţi să faci orice vrei, absolut orice. Le-aş spune că o diplomă de la o şcoala-umbrelă e la fel de bună ca o diplomă de terminare a liceului, doar că în timp ce alţii sforăiau la ora de istorie, tu erai în parc, exersai tae-kwan-do sau citeai. Pe scurt, te distrai mult mai mult ca ei. Le-aş spune, mai ales părinţilor: lăsaţi-vă copiii să crească, să se dezvolte. Încurajaţi-i! Gândiţi-vă că doar o dată sunt copii, după, devin şi ei adulţi, încep să aibă griji de bani, slujbă, proprii copii. Acum, cât n-au nicio grijă, de ce să nu-i lăsaţi să se bucure?  Le-aş spune că NU! Mersul la şcoală nu te face inteligent, tu te faci. În ultimul rand, le-aş spune să nu mai aştepte să se dea vreo lege sau să vină cineva care să le facă treaba mult mai uşoară, pentru că nu vine nimeni. Viaţa e a voastră şi doar a voastră. Voi sunteţi singurii care o pot schimba.

 

 

SursaHomeschooling Urban Kid

 

Puteţi citi şi:

Libertatea de a alege cum va fi educat copilul tău ar trebui să fie un lucru firesc

Pro-educaţie acasă sau anti-şcoală?

“Neşcolirea este o călătorie unică, construită în jurul nevoilor şi dorinţelor celui care face călătoria”

“Copiii sunt oameni. Merită să fie trataţi cu demnitate şi respect”

“În sistem, copilul tău se obişnuieşte să nu mai gândească singur”

“Lucrurile pe care le ştiu cel mai bine nu le-am învăţat niciodată în şcoală”

Educaţia acasă: homeschooling şi unschooling

Cât te costă să îți educi acasă copilul?

Cred că educația adevărată, care contează și care rămâne, se face în familie”

Școlile ar trebui să fie ca niște biblioteci, nu ca niște închisori

“Copiii educați acasă sunt obișnuiți de mici să ia decizii, să fie responsabili, să meargă pe drumul ales de ei”

„Copilul educat acasă nu stă în casă. Termenul de homeschooling s-ar traduce mai bine prin educaţie de casă: tradiţională, curată, cu ingrediente naturale”

„Educaţia nu poate fi realizată în absenţa libertăţii şi a respectului deplin pentru personalitatea fiecăruia”

Educaţia obligatorie nu înseamnă şcolarizare obligatorie

Viaţa ca o simulare

Alegerea viitorului pentru copilul unui downshifter: şcoala în sistem sau educaţia acasă?

Şcoala de acasă le surâde cititorilor

Mai are valoare şcoala românească? Şcoala de stat vs Homeschooling

De ce îmi învăţ copiii acasă

Copiii neşcoliţi în sistem se descurcă fără probleme când ajung la facultate


13 comentarii

  1. Mie mi se pare o alegere extraordinara. Ceva ce, cu mintea de acum, m-as intoarce si as face si eu asta. Cred ca atata timp cat invatam individual sa fim auto-suficienti, “gura lumii” va deveni o gluma. Desi unii incep tarziu (eu printre ei) sa-si ia viata in propriile maini si sa se dezbare de prejudecati, niciodata nu este prea tarziu. Perspectiva unei “cariere” de la 9 la 17.00 este oribila, mai ales pentru oamenii creativi, dar in general pentru oricine. Iar in general angajatorii, a caror mentalitate se schimba in bine usor usor, vor persoane cu abilitati, nu cu diplome. Iar faptul ca sociabilitatea este conditionata de scoala, nu stiu cum a putut prinde amploare aceasta idee, considerand ca timp de secole oamenii nu aveau acces la scoala dar construiau comunitati perfect functionale.

  2. Salut,

    Nu cred ca este neaparat o solutie desi poate sa fie un mod prin care unii sa se simta liberi.
    E o manifestare de libertate care la un moment dat isi va simti rigorile societatii.

    E de apreciat un asemenea demers. Cred totusi ca li se poate da sansa sa dea examene (gen BAC) daca dovedesc ca pot acumula materia respectiva si in afara scolii.

  3. Draga Catrina,
    daca ai posibilitatea sa inveti acasa mai eficient decat la scoala, alegerea e buna. Vad insa ca nu stii gramatica limbii romane. Pana la 16 ani s-ar fi cuvenit sa nu mai ai probleme de felul asta. In fraza de mai jos, care e chiar la inceputul interviului, spui: “Îmi plac mult arta şi muzica, dar mai mult ca spectator decât ca şi creator.” Poate ca autoarea articolului e cea care a scris-o.
    Cred ca gresala mamei tale a fost ca te-a dat la un liceu de elita, fara sa tina cont ca tie nu iti place scoala. Ar fi trebuit sa mergi la o scoala mai potrivita felului tau de a fi. Poate la un liceu de arta. Mai cred ca pana la 18 ani, un copil nu are destula experienta de viata ca sa-si dea seama ce e bine si ce nu, pentru viitorul lui. De asta, pana la 18 ani, parintii sunt cei responsabili de faptele copilului copilului. Vei avea tot dreptul sa o acuzi pe mama ta, daca nu vei reusi in viata cu alegerea facuta acum.
    Nu trebuie sa fii uimita ca strainii “te-au inteles” mai bine decat cei apropiati”. Pe straini ce-i costa sa fie de acord cu tine? Celor apropiati insa, le pasa. Impresia mea, dupa citirea articolului, este ca suferi de o forma usoara de autism, iar prin decizia luata, nu faci decat sa adancesti aceasta suferinta: in loc sa faci un efort la varsta asta, sa fii cat mai mult timp intre oameni, ca sa te obisnuiesti sa fii o persoana sociala, iti e mai usor sa fugi de oameni. Ai ales calea cea mai usoara pentru tine.
    Iti urez sa nu regreti peste 10 ani, pasul facut acum.

    • Tania, eu cunosc foarte multi absolventi de facultate care fac aceasta “grava greseala” de limba romana. Asta inseamna ca nu le-a placut scoala, sau profesorii de limba romana se fofilau de la predarea gramaticii?!

  4. Trebuia sa faca unschool de pe la gradinita. Nu cred ca mai stia astazi sa scrie ori sa vorbeasca corect. Sunt de acord cu o gandire mai libera, in care deciziile sa-ti apartina intr-o anumita masura. Dar avand in vedere ca parintii sunt la serviciu, anturajul e cum il stim cu totii, predominant nociv, ma indoiesc ca poti valora doi lei daca nu faci macar 8 clase. Scoala te invata notiuni pe care nu le poti invata de unul singur. Asta trebuie inteles. Asadar, da, unschool, dar la momentul potrivit.

  5. Vlad, as fi curioasa care sunt acele notiuni pe care nu le poti invata singur, ci doar la scoala? Si ca sa nu crezi ca sunt “pe langa scoala”iti spun ca sunt profesoara. Chiar ma consider profesoara din vocatie. ajut copii din jurul meu care au nevoie cam de pe cand aveam 14 ani. Nu cred ca exista un lucru pe lumea asta care nu poate fi invatat singur, in mod aotodidact. Da sigur poate la un moment dat sa ai nevie de niste lamuriri, indrumare. Iar pentru asta exista oameni care sa te ajute si care nu sunt neaparat profesori, ci specialisti pe bucata respectiva
    In cazul Katrinei cred ca este vorba de o fire autodidacta. Pot spune ca este norocoasa ca simte ca poate invata de una singura. Din pacate ma uit la copii din jur si vad cum pe masura ce cresc, destui dintre ei nu mai au incredere in fortele proprii. In fine mult de spus si de dezbatut cand ne pierdem curiozitatea si increderea in noi ca putem descoperi si invata.
    Si da unschooling-ul si homeschooling-ul in general nu este pentru oricie, este pentru cine simte ca poate sa o faca si pur si simplu are nevoie da asta.

  6. Din ce spune inteleg ca nu e impotriva scolii in general, ci impotriva scolii asa cum e ea acum…demotivanta si ineficienta. Din pacate lucrurile se inrautatesc si Romania nu invata de la cine trebuie. De exemplu de la finlandezi, nu sa le copiem sistemul ci sa il adaptam. Dar asta ar insemna sa aevm o masa critica de profesori si oficiali destepti, ori suntem foarte departe de asa ceva. Sincer, 30 % din profesori mei erau teribil de frustrati, alti 30 % dezinteresati sau slab pragatiti. Raman cam putini cei care isi fac treaba cu adevarat sau care pot schimba lucrurile.

  7. Dragă Tania,

    Mă tot gândesc cum să vă scriu două vorbe și să mă abțin din a vă jigni prea tare!
    Oamenii înguști la minte precum dvs fac lumea asta mai urâtă, zi de zi! Voi credeți că dețineți variantele corecte pentru a trăi, dar nu sunteți decât niște oameni neînsemnați și muritori, la fel ca noi toți!
    Ce i-ai scris acestei tinere este un comentariu retardat ce arată perfect incapacitatea ta de a vedea lumea cu deschidere, iubire, libertate, acceptare!
    Mai bine nu ai mai comenta niciodată nimic! Rușine! Rușine! Rușine!
    Oare când vom scăpa în țara asta de specia ta de om îngust???

  8. Draga Tania,
    Si eu am avut o problema cu materiile dezavuate insa unele mai ales cele din facultate s-au dovedit foarte utile pentru o vedere de ansamblu cel putin in domeniul meu de activitate. Mi-a fost greu sa invat si acele lururi care poate atunci pareau inutile insa bine am facut pt ca fara o baza solida nu ai pe ce construi. Cine nu a inteles ca unele vin la pachet a pierdut un start bun si cu timpul totul a devenit confuz… Plus ca nu ai cum sa faci numai ce iti place, chiar si daca lucrezi intr-un domeniu care iti place esti obligat sa deprinzi unele lucruri care nu te incanta, daca nu vrei e ok doar afara asteapta multi dispusi sa ia viata cum vine si sa se adapteze.

  9. As dori sa i-au legătura cu Catrina , poate m-a poate ajuta autorul articolului?
    Suntem o familie de unschoolers cu ‘elevi’ mici si locuim in Germania.
    Catrina poate ai vrea sa începi călătoria in Europa prin a ne vizita, ne-ar face mare plăcere 🙂
    Sunt mândra ca o tânara atat de elecventa si inteligenta, cu idei si păreri minunate , reprezintă Unschooling-ul in Romania 🙂
    Multumesc!!!

    • Captain Planet on

      Bun gasit, Maria,

      Ii puteti scrie autoarei interviului cu Catrina folosind datele de contact de la acest link:

      http://homeschooling.urbankid.ro/contact/

      Sigur va va raspunde si va va ajuta sa ajungeti la Catrina!

      Pe de alta parte, ne-ar interesa mult povestea voastra de unschooleri care locuiesc in Germania. Ati fi dispusi sa ne acordati un interviu? Sa vorbim despre cum ati ales acest mod de educatie si cum se petrece el? Am realizat o serie intreaga de articole despre homeschooling si unschooling, asa ca imi puteti scrie direct pe [email protected], daca doriti sa povestim mai detaliat. Multumesc 🙂

Reply To Nicoleta Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger