Câteva sfaturi pentru un Crăciun verde

0

Alături de cadouri, decorațiuni și tone de caltaboși, oamenii generează și tone de deșeuri cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Așa că Huffington Post a făcut o listă cu metode simple de împrietenire a consumatorilor cu mediul înconjurător în această perioadă, de la hârtie reciclată pentru împachetatul cadourilor, până la felicitări electronice și luminițe LED.

Mii de copaci sunt omorâți întru confecționarea felicitărilor trimise cu ocazia unei sărbători de altfel pașnice cum este Crăciunul. În aceste condiții, Huffington Post îi îndeamnă pe oameni să treacă la felicitări electronice, iar pe „tradiționaliști” îi sfătuiește să aleagă unele din hârtie reciclată sau promoții care promit că, la fiecare trei felicitări cumpărate, va fi plantat un copac.

La fel, cei înnebuniți după cadouri ar putea să le împacheteze pe acestea în hârtie reciclată, cum ar fi ziare sau reviste vechi, să le ofere în pungi reutilizabile și să evite banda adezivă – mai bine împătureasc sau răsucesc mai strâns ambalajul în care este împachetat cadoul. În locul panglicii, se poate folosi un șnur natural, o împletitură vegetală de exemplu, decorată cu un con de pin sau cu un bec ecologic, pentru responsabilizarea destinatarului.

Mai departe, fanii instalațiilor decorative de Crăciun sunt ghidați înspre luminile LED, pentru a face economii la electricitate, și îndemnați să le stingă înainte de culcare. Cum decorațiunile de Crăciun ajung la dumneavoastră în ambalaje ce conțin chimicale dăunătoare și generează deșeuri, mai bine confecționați ornamente din obiecte reciclate pe care le aveți deja acasă. Iar în loc să cumpărați șoseste noi anul acesta, folosiți bucăți vechi de material textil care zac prin casă și coaseți o pereche nouă de șosete, care pot căpăta și o valoare personală.

Un Crăciun eco vine însoțit și de o dietă vegetariană, pe cât posibil. Statisticile arată că dacă toți americanii ar adopta un regim vegetarian măcar într-o singură zi, s-ar economisi 100 de miliarde de galoane de apă și 70 de milioane de galoane de gaze naturale. Ca să nu mai vorbim de cruțarea animalelor. Evitați farfuriile și tacâmurile din plastic, cumpărați ingrediente organice și încurajați și producătorii locali.

În loc să mâncați până la leșin în fața televizorului, plimbați-vă mai mult, cântați colinde și jucați jocuri de societate cu familia. Așa scade consumul de energie și crește componenta afectivă, de socializare. Totodată, sugerați-le prietenilor să folosiți o singură mașină la comun cu ocazia sărbătorilor.

Nu uitați nici că unele lumânări emit agenți poluanți și fum cancerigen. Așa că alegeți-le pe cele prietenoase cu mediul, din ceară de albine sau din soia. Iar dacă aveți niște resturi de lumânări prin casă, topiți-le pentru a crea unele noi, reciclate.

Foto: EPA

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger