Câteva flori pentru primăvară (sau ”semne bune anul are”)

0

O singură floare, ne asigură tradiţia paremiologică, nu ‘face’ primăvara. Dar despre numărul de flori de la care putem începe a fi optimişti, aceeaşi tradiţie nu mai suflă o vorbă. O să fiţi surprinşi, prieteni, dar veţi citi aici primul text cu adevărat optimist pe care îl scriu pentru blogul ActiveWatch după nici-nu-mai-ştiu-câtă vreme. Motivul e relativ simplu: la finalul anului trecut (întâmplarea a făcut să ne petrecem, my wife and I, revelionul tot cu prietenii de la Salvaţi Roşia Montană), perspectivele noastre, examinate lucid, erau sumbre.

de Cornel Vîlcu (Active Watch)

 

Tăvălugul deciziilor politice în favoarea RMGC părea a merge înainte tăcut, dar sigur; embargoul mediatic era aproape fără cusur; publicitatea deşănţată pentru proiectul minier continua pe toate canalele; şi colac al colacilor, peste pupezele Gold-ului, urma un an electoral. Pe româneşte spus: totul anunţa un an de tot răhăţelul (fireşte, bine pudrat cu aur, dar nu mai puţin aspru-mirositor).

Apoi, însă, a avut loc un mic miracol. S-a făcut auzită vocea omului căruia îi voi fi în veci recunoscător, dacă Roşia Montană va fi salvată de cianurişti. A vorbit Traian Băsescu.

E drept, a vorbit despre Raed Arafat. Şi-a bătut joc de acesta, de SMURD, ne-a mai scuipat o dată în cap, părinteşte, pe toţi. A ajutat România să înţeleagă cu o claritate de ne-mai-tăgăduit ceea ce începuserăm să vedem de o bună bucată de vreme chiar şi noi, votanţii pdl şi băsescieni de altă dată: că această guvernare şi, mai ales, acest preşedintele o ‘luaseră pe ulei’ de o bună bucată de vreme. Şi cum uleiul, o ştim cu toţii, e alunecos, deriva prezidenţială (că, de, tot vorbim de-un marinar) a ajuns, în sfârşit, să devină clară pentru toţi, nu doar pentru cei din grupul Salvaţi Roşia Montană.

În multele şi consistentele zile de protest care au urmat, frunza roşu-verde a campaniei a fluturat în cele mai multe dintre pieţele României, iar dincolo de demisia preşedintelui, a guvernului, de-comasarea alegerilor etc. a devenit cea mai vizibilă cauză a ‘revoltaţilor’.

Iar acum, în ultima vreme, apar aproape zilnic evenimente care confirmă speranţele noastre: cazul Roşiei Montane e notoriu, societatea civilă înţelege ‘clar şi distinct’ caracterul nociv al demersurilor RMGC şi vede complicitatea (pentru care, mă veţi scuza, nu găsesc alt adjectiv decât: odioasă) a autorităţilor cu interesele acestei companii.

După formidabila acţiune a grupului 11 pentru România la Federaţia Română de Fotbal, eforturile presei de a vârî, pe cât posibil, gunoiul sub preş n-au mai reuşit să funcţioneze în parametrii doriţi; vocea lui Mircea Sandu spunându-ne că fiecare din noi moare dintr-o cauză sau alta (ceea ce făcea, nu-i aşa, din cianură un risc normal şi întru-totul-acceptabil pentru existenţele noastre) sau înjurându-i fără jenă pe suporterii Naţionalei a confirmat opinii deja foarte răspândite, nu doar în mediul ‘microbist’ şi a făcut clipurile cu această acţiune de tip yesmen să ajungă virale pe net.

Dezbaterea Judecă tu! , difuzată de TVR1 pe 23 februarie şi urmărită de un număr incredibil de mare (raportat la specificul ‘obişnuit’ al acestei emisiuni) de telespectatori, a oferit publicului prilejul de a-i cunoaşte pe secretarii de stat Vasile Timiş (de la Cultură) şi Marin Anton (de la Mediu), în teorie reprezentanţi ‘neutri’ ai statului, în practică lobby-işti ai proiectului minier chiar mai vocali decât reprezentanţii companiei. Încă o dată, a fost de ajuns să lăsăm ‘autorităţile’ să se exprime liber, pentru ca lumea să înţeleagă în ce ţară trăim, şi în cât de mică măsură sunt luate în considerare interesele opţiunile noastre.

Dar cele trei evenimente pe care eu le consider ‘flori’ prevestitoare de vreme bună (şi nu, domnilor postaci, nu sunt trei trandafiri psd(r)-işti, nu vă mai răciţi gurile/ tociţi buricele deştelor pe tastaturi) sunt altele, poate mai puţin notorii, însă – consider eu – foarte semnificative.

1. Echipa de fotbal CFR Cluj şi-a încetat contractul de publicitate cu RMGC şi acomunicat , ca motiv oficial al acestui ‘divorţ’, opoziţia netă a suporterilor la ideea asocierii cu o companie atât de controversată. Acum, fireşte că Paszkany & Mureşan nu sunt două fecioare de-bine-gratuit-făcătoare şi foarte atente la voinţa comunităţii; fireşte că motivul real numai suporterii nu sunt (speranţa noastră e că RMGC-ului i se cam ‘gată’ banii). Dar să te transformi din agent de publicitate al Gold-ului în purtător de publicitate negativă (‘suporterii noştri nu sunt de acord’) e, totuşi, veţi recunoaşte, un gest important, în primul rând prin prisma consecinţelor de imagine pentru ‘canadieni’.

2. La meciul de fotbal România-Uruguay, o groază de agenţi BGS şi, apoi, o şi-mai-mare-groază de jandarmi au intervenit extrem de violent pentru a îndepărta… un banner. Nu unul rasist, nu unul politic, nu unul cu înjurături (FRF=RMGC e, fireşte, o ecuaţie în ea însăşi obscenă, dar asta nu din cauza vreunuia dintre noi). Fireşte, comentatorii Antena1 s-au grăbit să spună că aşa ceva nu are ce căuta pe un stadion; pe la GSP s-au mai înfoiat unul-altul (în primul rând Eminenţa Sa, Mitică) la ideea că sub valul de… represiune au suferit şi unii “nevinovaţi” – pesemne, cei cu banner-ul şi cei care i-au protejat ar fi meritat, în opinia acestor comentatori, pur şi simplu ştreangul sau ghilotina.

Dar, pe de o parte, vestea şi imaginile au circulat. Cu un efort imens, adesea ridicol, de minimalizare a mesajului negativ privitor la Gold; cu strădania constantă, demnă de cauze mult mai bune, de a face din această discuţie una exclusiv(ă) despre Sandu-şi-Dragomir şi nu despre proiectul cianuristic din Ardeal. Cu toate mijloacele de distorsionare a adevărului şi distragere a atenţiei de care media poate profita. Dar au circulat.

Pe de altă parte, toţi cei prezenţi pe stadion s-au solidarizat cu victimele BGS/ ale jandarmilor. Au arătat că înţeleg fără dificultate cum e cu restrângerea libertăţii de expresie. S-au întrebat şi şi-au şi răspuns (cum am făcut şi noi, cei din faţa televizoarelor) privitor la calitatea unui proiect pentru apărarea căruia de… opinia publică guvernanţii şi organele lor de ‘păstrare a ordinii’ trebuie să facă asemenea eforturi/ compromisuri.

Am înţeles, atunci, că… românii înţeleg. Au aflat ce voiam noi să le spunem, au judecat situaţia, ştiu cum stă de fapt treaba la RM. De aici provine optimismul meu de azi.

3. Prins în iureşul luptei pentru Rectoratul Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj, academicianul Ioan-Aurel Pop a retractat şi el (din punctul meu de vedere, în ceasul al… paisprezecelea, mult prea tardiv pentru a-i mai putea – eu unul – recunoaşte vreun merit) sprijinul pe care îl acordase, în calitate de membru (marcant!) al GIMPCRM, proiectului minier al RMGC.

Ca şi în cazul, adineaori pomenit, al celor de la CFR Cluj, rămân profund nemulţumit de întârzierea, moralmente inacceptabilă, a acestor reacţii la urma-urmelor fireşti. Dar asta nu schimbă câtuşi de puţin următoarea realitate: să te asociezi sau să fii asociat cu Gold-ul e, astăzi, unul din cele mai rele lucruri care se pot întâmpla unei persoane publice din România.

Suntem pe drumul cel bun, prieteni. Nu spun, atenţie, că de-aici înainte lucrurile vor fi uşoare… dimpotrivă, mă aştept ca ‘guvernul SIE, făcut…’ ştiţi Dvs. cum se strigă în pieţe… să încerce o mişcare de forţă, pe măsura disperării (pe care, totuşi, nu reuşesc să mi-o explic) a preşedintelui Băsescu.

Dar, fără îndoială, în ce priveşte vizibilitatea şi înţelegerea… naţională a fenomenului, suntem pe drumul cel bun.

 

Acest articol a fost preluat de pe Active Watch.

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger