Luna aceasta, premierul rus Dmitry Medvedev a anunţat un embargo pe mare parte din importurile din SUA, Uniunea Europeană, Canada, Australia şi Norvegia, măsură care include toate produsele lactate, carnea, peştele, fructele şi legumele şi care ar urma să ţină un an. Publicaţia Modern Farmer scrie că iniţiativa a avut rezultate aşteptate, cum ar fi creşterea preţurilor la mâncare în anumite părţi ale Rusiei, şi neaşteptate, cum ar fi vânzări spectaculoase de brânză în alte părţi ale lumii.
FOTO: twitpic
În primul rând, ruşii vor fi nevoiţi să trăiască fără delicatesele lumii, cum ar fi brânza bună, prosciutto-ul italian, şunca uscată iberică sau iaurturile greceşti. Sushi-ul, chiar dacă nu este tehnic interzis, va fi greu de găsit, din moment ce majoritatea alimentelor marine importate de Rusia vin din Norvegia (295.000 de tone anul trecut). Mai departe, din cauza noilor sancţiuni, vor exista stocuri excedentare de produse interzise, cum ar fi lactatele din Finlanda. Cel mai mare retailer din statul nord-european a anunţat recent că va vinde la jumătate de preţ brânza de înaltă calitate care urma să ajungă în Rusia. Produsă de cooperativa de lactate Valio, brânza “Oltermanni” sau “Brânza lui Putin”, cum a fost botezată după embargo, este unul dintre cele mai preferate branduri naţionale de brânză în Finlanda şi a înregistrat vânzări record în ultima vreme.
Polonia este cel mai mare exportator de mere din lume, iar multe dintre ele ajung direct în Rusia. După interdicţie, un ziar local a lansat către public mesajul: “înfruntaţi-l pe Putin, mâncaţi mere şi beţi cidru”. De atunci, în Polonia au început să apară valuri de selfie-uri cu mere în reţelele sociale, iar “baronii” cidrului din ţară se folosesc de această ocazie pentru a-şi promova produsele. “Spania este ţara vinului, nu a strugurilor. Polonia ar putea fi ţara cidrului”, a spus Robert Ogor, directorul companiei producătoare de cidru Ambra, pentru Bloomberg. “Campania ‘mâncaţi mere’ arată că avem sprijinul social necesar pentru a investi în cidru. Embargoul este o şansă şi un impuls pentru dezvoltarea agriculturii poloneze.” În Rusia, Medvedev a insistat că sancţiunile sunt în beneficiul fermierilor ruşi, dându-le şansa să strălucească în faţa competiţiei vestice.
După ce şi-a dat seama că e un obiectiv cam greu de atins, guvernul rus a decis săptămâna trecută să permită importuri selective, cum ar fi cele de puiet de somon şi păstrăv, de seminţe de cartof şi ceapă, care să-i ajute pe fermierii locali să-şi sporească producţia. În plus, Rusia poate importa acum, printre altele, produse fără lactoză, anumite suplimente alimentare şi diferiţi aditivi alimentari.