Câtă fericire a adus Coca Cola în 125 de ani

20

Ce au în comun Moş Crăciun şi urşii polari? În afară de faptul că deţin domicilii în cele mai friguroase zone ale planetei, ar mai fi faptul că beau aceeaşi băutură răcoritoare. Sau cel puţin asta au încercat să ne convingă două dintre cele mai longevive şi celebre campanii pentru băutura carbogazoasă cunoscută în întreaga lume drept un simbol american: Coca-Cola. Un marketing de peste 100 de ani bazat pe exploatarea fericirii şi a emoţiilor umane pozitive face ca, în prezent, 19.400 de băuturi din această marcă să fie consumate la fiecare minut. Dacă vă aflaţi în acest număr, înseamnă că au ştiut ei ce fac.

de Camelia Jula

Păstrată ca un secret comercial de importanţă majoră, reţeta Coca-Cola a fost gândită de John Pemberton, un farmacist din Atlanta (statul american Georgia), în 1886, cu scop medicamentos (era un fel de vin cu aromă de coca, dar fără alcool, despre care inventatorul susţinea că ar fi vindecat anumite afecţiuni, cum ar fi dependenţa de morfină, indigestiile, neurastenia, migrenele şi impotenţa). Băutura se baza pe cofeină extrasă din nucile kola şi pe cocaina din frunzele de coca şi se vindea la dozator, într-o combinaţie de sirop din ingredientele menţionate şi apă carbogazoasă. Un pahar costa 5 cenţi. În ciuda investiţiei de 70 de dolari în descoperirea sa, Pemberton abia a făcut 50 de dolari din comercializarea Coca-Cola, ieşind în pierdere.

Numele i-a fost sugerat de contabilul său, Frank Robinson, responsabil şi pentru scrierea acestuia cu litere cursive, devenită, în timp, logo-ul faimos din prezent. Dar de succesul mărcii este “vinovat” Asa Candler, cel care a cumpărat reţeta, în 1887, de la Pemberton, cu 2300 de dolari. Apoi s-a folosit de un marketing agresiv şi de metode diverse de înlăturare sau cumpărare a concurenţei (nu era tocmai singurul căruia Pemberton îi vânduse formula) şi a pus bazele companiei Coca-Cola, transformând băutura în una din cele mai populare din America la sfârşitul anilor 1890. Mai exact, vânzările au crescut între anii 1890 şi 1900 cu 4000%, sistemul de francizare a câştigat teren, iar îmbuteliatorii băuturii s-au înmulţit.

Marketingul fericirii

Celebra sticlă Coca-Cola a fost creată în 1915, dozele au apărut în 1955, în 1935 băutura a fost declarată coşer de către rabinul Tobias Geffen; guvernul american nu a reuşit să oblige compania să renunţe la ingredientul “cofeină”, ci numai să îl anunţe pe etichetă, iar în 1911 bugetul de publicitate al companiei a depăşit pentru prima dată suma de un milion de dolari. Cu astfel de investiţii la dispoziţie, Coca-Cola s-a tot reinventat: a lansat sub-branduri de tip “diet”, “zero” ori cu arome de lămâie, cafea, cireşe, dar şi alte băuturi (portofoliul său cuprinde nume precum Sprite, Burn, Fanta etc.). A încercat chiar să schimbe reţeta, în 1985, venind cu “The New Coke” (noua Cola), dar nostalgia publicului fidel a determinat revenirea la vechea formulă, uşor modificată. În prezent, băutura se produce pe bază de extract de frunze de coca fără cocaină.

Şi în marketing, alegerea companiei a fost de folosire a tuturor metodelor (ori celebrităţilor) posibile, axându-şi strategiile pe emoţii umane pozitive şi simboluri universal recunoscute – cum ar fi jovialul Moş Crăciun, îndelung asociat acestei băuturi. Coca-Cola a marcat în istoria publicităţii sloganuri precum ” Thirst Knows No Season” (setea nu cunoaşte anotimp), “Enjoy a Glass of Liquid Laughter” (savurează un pahar de râs lichid), “The Best Friend Thirst Ever Had” (cel mai bun prieten pe care setea l-a avut vreodată), “Things Go Better with Coke” (lucrurile merg mai bine cu o Cola), “It’s the Real Thing” (este ceea ce trebuie), “I’d Like to Buy the World a Coke” (aş vrea să cumpăr lumii întregi o Cola), “Always Coca-Cola” (întotdeauna Coca-Cola) sau “Open Happiness” (deschide fericirea). Multe dintre ele au intrat în cultura urbană (nu doar a americanilor). Culorile roşu cu alb au devenit imposibil de asociat vreunui alt brand, iar forma sticlei este recognoscibilă până şi pe întuneric. Anul acesta, pe 11 februarie, media americane anunţau că un ziar din 1979 ar fi publicat, de fapt, reţetă mult-prea-secretă a Coca-Cola, descoperită în jurnalele lui Pemberton. Desigur, ar putea fi doar strategia de marketing a companiei, pentru a aduce în atenţie faptul că împlineşte 125 de ani de existenţă în 2011.

Foto: CNBC

Pe 8 mai Coca Cola împlineşte 125 de ani. Think Outside the Box vă invită să urmăriţi în fiecare zi un serial dedicat celei mai cunoscute băuturi răcoritoare din lume şi unuia dintre cele mai complexe fenomene de marketing din istorie. Care este preţul pe care îl plătim pentru un pahar cu licoare dulce carbogazoasă, care sunt efectele Coca Cola asupra sănătăţii şi cum îi influenţează această băutură-fetiş pe copii, aflaţi zilele următoare.

 


Tags:



20 de comentarii

  1. Pingback: TOTB.ro - Cum am ajuns să bem toţi Coca Cola, de la fotbalişti la Osama bin Laden » Think Outside the Box

  2. am mai scris pe undeva: nu inteleg succesul bauturilor carbogazoase, fei ele si coca cola. nu beau asa ceva si nu inteleg cum unii pot inlocui apa cu coca-cola…

  3. Apa nu poate fi inlocuita de coca-cola.Bei asa ceva doar de fantezie si daca nu ai incredere in apa din locul unde te afli.Dar psihic, coca-cola este asimilata in mintea omului cu SUA, cu tara democratiei, a libertatii(ma rog), a bogatiei si asta face ca un om sa bea coca-cola.Subconstientul lucreaza.Si cerebrali fiind, nu cred ca un patron vinde o marfa, care iar baga in spital sau in mormant clientii dupa urma caruia el face avere.Logica.Daaanng!!!

    • @Doru – sau poate ca beau Coca Cola sau Pepsi Cola pentru ca imi place gustul si nimic mi mult, dupa cum bine stiti gusturile nu se discuta, asa ca nu incercati sa aberati ca vrem SUA sau stiu eu ce alte avioane, ca nu mai suntem in Romania anilor ’80 cand sa bei un suc de proveninenta straina era ditamai realizarea.

    • @Myth – Qvot erat demonstrandum! Adica comunistii nu agreau sa bea cetateanul Coca Cola, pentru ca era automat asimilat in mintea consumatorului cu simbolurile capitalismului.Daca nu ar fi fost asa, logic ca ar fi fost la vanzare.Deci era o mare realizare.Si pe timpul comunismului aparusera sucuri romanesti, care bateau de departe orice bautura vestica.O sa te miri, dar exista si la ora actuala sucuri romanesti care daca ar fi distribuite precum coca si pepsi, ar inchide fabricile de la noi americanii.

      • Florin Iaru on

        O, Doamne! E prima dată cînd aflu că nu se bea Coca Cola în comunism pentru că comuniştii făceau sucuri mai bune! Probabil nu aveţi încă 20 de ani, ori probabil sînteţi uşor oligofren sau chiar sînteţi un provocator de succes (un “stînga-caviar”), altfel nu îmi pot închipui cum aţi îngrămădit în cîteva fraze cel puţin 5 aberaţii.
        1. Coca Cola a fost demonizată de comunişti în anii ’50, cînd era prezentată ca o băutură-drog. Iniţiativa a fost a sovieticilor – care nu ofereau nimic la schimb populaţiei, nici natural, nici nenatural. Singurii care mai scăpau erau bragagii şi bunicile, cu esenţele. În anii ’70, pur şi simplu, cuvîntul Coca Cola nu era acceptat la şcoală, în presă, în întreprinderi. Doar în serialul “Dallas”.
        2. În anii ’70, Ceauşescu cumpără patentul Pepsi Cola. A fost un succes nebun. Dar, în nici trei ani, americanii au plecat, pentru că deja inventivii români au umblat la formulă, ca s-o “românizeze. Au falsificat, adaptat ingredientele. În ciuda schimbării gustului, băutura a rămas foarte preţuită, mai ales că nu se găsea. Era marfă de contrabandă sau de “gospodărie de partid”.
        3. Ce oferea la schimb comunismul în anii ’80? Quick Cola, o otravă amară, acră şi greţoasă. Din lipsă de pepsi, se bea şi asta. Bem-Bem, o băutură gălbuie, leşinătoare, cu gust “chimic”. În Feteşti am putut să beau o producţie locală: Kaios. Am bolit după ea. Cam astea erau băuturile “sănătoase” comuniste.
        4. Sticlele erau refolosibile şi multe persoane s-au intoxicat sau chiar au murit de la “verdele de Paris” depozitat în sticluţe. Unde mai pui că te puteai întîlni cu gusturi de tot soiul: gaz, ulei, ţuică, sau cu animăluţe şi resturi.
        5. Coca Cola exista, dar numai la shop, pe valută, pentru activul de partid şi pentru cei care munceau în străinătate şi aveau voie să-şi cheltuiască banii la Comturist. Activul de partid, stimate domn, savura din cartierele închise simplilor cetăţeni (da, nu te puteai plimba prin “Aviatorilor”, că te gonea Miliţia) putreda băutură capitalistă.
        6. Vecinii noştri unguri cumpăraseră patentul. Ei fabricau. La graniţă se trafica. Am izbutit să fac rost de o butelie cu buşon (băutura fusese băută). Nu a existat în toată istoria României industriale comuniste un singur recipient cu buşon care să rivalizeze ca etanşeitate a înşurubării cu acea blestemată sticlă de Coca Cola de 1 litru! Am folosit-o un an de zile!
        Prin urmare, cînd ascult astfel de aberaţii în dezacord clar cu istoria, cu realitatea şi cu bunul simţ, nu pot să spun decît: Iartă-l, Doamne, şi dă-i să bea Quick Cola şi Kaios pînă la sfîrşitul zilelor!

        P.S. Fiecare bea ce îi place. Ar trebui să fiu nebun să beau Coca Cola şi să-mi închipui că sînt în America. Dar, în decembrie ’89, cînd eram convins că voi fi executat de comuniştii cei grijului şi cînd eram dus la Jilava, pentru nu ştiu cît timp, mi-am spus în dubiţă, pe întuneric: “Mor şi n-am băut în viaţa mea o Coca Cola!” Pe vremea aia, Coca Cola, băutură legendară, chiar nebăută, avea gustul imaginar al libertăţii.

        • De la dvs. aveam alte pretentii, daca sunteti “acel” Florin Iaru.

          1) Bragagiii.

          3) Bem-bem era OK. Faptul ca dvs. vi se pare ACUM ca avea gust chimic este doar o dovada a halului naucitor in care ne-a fost pervertit gustul.
          La fel cum copiiilor mei, in ciuda eforturilor mele de 20 de ani, li se face scarba cand vad carnea mai intunecata la culoare a unei pasari crescute “la curte”, sau le e lene sa mestece legumele mai fibroase crescute in pamant, tot asa si dvs.
          Bem-bem avea un gust lesios, dulceag, din cauza ca unul din principalele ingrediente era morcovul. Continutul de pulpa vegetala in acel suc — care, ca veni vorba, astazi ar fi fost considerat super-concentrat, nu se bea ca atare, ci diluat — era cu minimum un ordin de marime peste ce cumparati astazi, fericit si plin de patriotic avant capitalist, din supermarketuri, suc de portocale care contine 2-3% fruct si-altele asemenea. La fel si numeroasele variante de sucuri concentrate/siropuri de fructe care existau, contineau in esenta doar trei ingrediente — fructul respectiv, zahar si ceva apa.
          Erau, toate, incomparabil mai naturale decat aproape orice gasesti azi pe piata (nu pentru ca mureau commies de grija sanatatii noastre, asta cu siguranta, ci pentru ca ingredientele artificiale ori nu existau, ori erau prea scumpe si de import), drept pentru care nu ne mai plac.
          La capitolul carbogazoase, de Quick Cola nu-mi amintesc; imi amintesc insa de Cico si mai ales de Brifcor, acesta din urma NET superior tuturor zemurilor colorate de azi.
          Nu sunt nostalgic dupa comunism, toata povestea asta cu sucurile e minora pana la urma, dar haideti sa nu falsificam faptele de dragul ideologiei.

          4) Irelevant. Sticle se folosesc si astazi din plin, si pt. racoritoare, si pt. bere. Cine-i idiot si pune otrava in sticle, e idiot si gata, indiferent de culoare politica si regim.

          5) Cum reiese de fapt chiar din textul dvs., Coca Cola nu exista in Ro nu pentru ca o demonizau comunistii, ci pentru ca nu voiau sa o importe, mai ales dupa ce cumparasera Pepsi Cola. E evident, cred, ca nu puteai demoniza CC ca simbol capitalist si diviniza PC ca simbol capitalist.

          6) Cam la fel de irelevant; in plus, din cate-mi mai amintesc, in Romania acelor ani nu prea existau sticle cu buson de la bun inceput. Majoritatea erau cu capace de tabla, de unica folosinta.
          Ca sa nu mai pomenesc faptul ca acele minunatii de sticle cu buson, conform logicii dvs. de la pct. 4, erau CU MULT mai periculoase tocmai datorita faptului ca etansau perfect si puteau fi folosite si refolosite ani de zile pt. verde de Paris, gaz si alte cele.

          Multa sanatate si spor la inghitit reclama macar 2-3 litri pe zi, pentru ca, in ultima instanta, este principalul avantaj competitiv (alaturi de o distributie impecabila, ce-i drept) al Coca Cola. Noroc!

          • Da, eu sînt, dar aşteptam alt răspuns. Unul corect, nu unul scos din stomac. Din păcate, v-aţi dat seama că nu aţi trăit destul în România socialistă şi aţi inventat. Risc un pariu: sînteţi copil de nomenclaturist, fugit din România înainte de ’89. Să vă fie de bine!
            Răspunsuri:
            Da, bragagiii, aşa e corect! Scuze!
            Bem-bem? Dar de ce nu descrieţi gustul? Hai, puţin curaj, nu propagandă! Cred că confundaţi cu Brifcor. Ehei, greu e cu mărcile socialiste făcute la fu…tu-i pomana!
            Sticlele care se folosesc azi nu sînt în discuţie. Eu vorbesc exclusiv despre sticlele din “epoca de aur”. La asta să răspundeţi. N-aţi înţeles: sticlele de Coca Cola din Ungaria, fabricate sub licenţă, erau mai bine făcute decît recipientele din toată industria socialistă. Ce e neclar?
            Între Coca Cola şi Pepsi Cola NU există diferenţe calitative. Nu asta era întrebarea. Deci: pă comunism îl durea în c… de băuturi. Important era să fie pe gratis! Fără licenţă şi fără reţetă fixă. Cred că aşa v-ar conveni şi dvs: unul să muncească, iar dvs. să vindeţi şi să faceţi economii.
            Articolul nu era despre reclamă. Iar dvs. aţi lăudat industria şi ecologia socialistă română. Prin urmare, vă urez şi eu ceva: să trăiţi pînă la moarte(a rapidă) în Copşa Mică! 🙂

        • Ai dat bata in balta nene!Zici ca esti un produs perfect pentru un sistem totalitar, indiferent ca e capitalism sau comunism.Mai ramane sa-mi faci o dizertatie despre capitalismul de kkt care exista in lume si m-ai dat pe spate.Generalizezi fenomene subiective.Cunosti ceva din comunism, dar mai mult de la televizor.Eu cand vorbesc, nu vorbesc de sisteme sociale, vorbesc despre acest popor din care fac parte.Si da, mentin afirmatia ca la ora actuala exista sucuri mult mai bune decat astea capitaliste.Ai internet, intereseaza-te, sau mergi la OSIM si vezi cate patente zac acolo.Pe timpul comunistilor, majoritatea restaurantelor te serveau la masa cu Pepsi.Si am 57 de ani, am mancat comunism pe paine, in viata reala, am fost impuscat in decembrie 1989 si am urat comunismul cu aceiasi dragoste(sic) pe care o am fata de capitalism.Eu nu fac judecati de valoare, doar constat unele lucruri pe care le-am intalnit.fata de unii care incep sa gandeasca in clisee inoculate de altii, de genul celui din anii `90, cu “nu ne vindem tara”.Iar mass media romaneasca este aservita total unui singur scop, si anume de a lua in stapanire ciolanul.Si sper din tot sufletul sa nu existe multi cu modul dumitale de gandire, ca altfel se duce dreak totul.Si daca sunt presedinte la Asociatia Romanii Care Se Ajuta,(ARCSA) este logic ca nu am facut o asociatie de ideologii sau de idealisti.Si afla de la mine, ca nimeni nu iti vrea binele, doar TU insuti !

  4. Adevarul e ca beau Coca-cola de cel putin 15 ani,acum am 27 de ani,si as vrea sa incerc sa ma las,dar nu pot,e ca un drog! Recunosc ca am inceput sa am probleme cu dintii,se macina,pur si simplu,plombele ce le-am pus au inceput sa-mi cada,nu stiu ce sa mai fac,beau si noaptea,nu mai am somn,adorm dupa ora 3 dimineata! Am ajuns la concluzia ca o sa beau COCA-COLA pana mor,desi nu as vrea!

  5. Mos Craciunul pe care-l stiti intruchipat de un batranel carunt si durduliu in costum rosu este exclusiv produsul COCA COLA.

  6. Pingback: Carminix » Când Coca-Cola nu deschide fericirea

  7. Eu locuiesc in SUA si in general mi-e dor de gustul Coca Cola cel de Brasov din 1993. Se intampla ca este facut cu HFCS in loc de zahar din trestie, iar gustul e aiurea.
    Noroc cu evreii: de Pesah am dat iama intr-un supermarket aflat intr-un cartier evreiesc din, ati ghicit, Atlanta (in tot orasul – capitala mondiala a Coca Cola nu poti gasi bautura pe baza de zahar; in World of Coca Cola se vinde varianta mexicana la pret triplu, insa din pacate in ultima vreme si Coke mexican utilizeaza tot HFCS ) si am cumparat la greu sticle de 2 litri de Coca Cola “kosher for Passover”. Asa mai beau eu Coke, altfel il cumpar doar in ultima instanta, daca mor de sete si nu exista nimic altceva, nici macar apa. Nici cu Pepsi nu mi-e rusine, tot asa fac si ei, insa cam de doi ani au lansat o varianta “retro”, pe engleza “Pepsi Throwback”, facut cu zahar, nu cu HFCS. Chiar daca zaharul este din sfecla modificata genetic, macar bate catre gustul adevarat.

  8. @Florin Iaru
    Sunteti usor ilogic la ore inaintate — daca as fi fost copil de nomeclaturist, ce interes as fi avut sa fug din tara inainte de ’89??? Doar puteam bea Coke de la gospodaria de partid, nu?
    Si, in general, atacul la persoana si insultele nu va sprijina punctul de vedere; cel mult acopera, prost, lipsa de argumente. Asa incat eu, unul, n-o sa risc niciun pariu in ceea ce va priveste.
    Fac 49 de ani luna viitoare, stimate domn, suntem deci cam de-aceeasi varsta, asa incat am trait din plin anii ’70 si mai ales anii ’80.
    Si nu confund catusi de putin Bem-bem cu Brifcor (de altfel, daca ati fi avut minima decenta de a citi raspunsul meu pe indelete, inainte de a sari la beregata, constatati asta, inclusiv ca am scris ce gust imi amintesc ca avea Bem-bem-ul); erau de altfel produse din categorii diferite — Brifcor se apropia (la gust si aspect, nu neaparat si continut) de Fanta de azi, pe cand, repet special pt. dvs., Bem-bem era un sirop concentrat, neacidulat, care se bea diluat cu apa sau sifon.
    In rest, ca sa citez un cantaret care-mi place mult — luati putina valeriana, c-ar putea sa va fie de folos. Bateti campii fara niciun fel de gratie.

    • Nu aţi răspuns.
      1. Copiii de nomenklaturişti erau primii care se scîrbeau de “comunism”. De la înălţimea poziţiei lor sociale se simţeau nemeritaţi de restul societăţii. Pe urmă, avînd în exclusivitate dreptul sau privilegiul de a vedea şi studia în “putredul capitalism”, îl alegeau cu ochii închişi.
      2. Nu beam în comunism ce doream, ci ce găseam. Dacă găseam (inclusiv apă minerală). De aia se făceau cozi instantaneu la Pepsi cu gust de mere răscoapte cu scorţişoară.
      M-am săturat de lăudătorii comunismului – care o duc bine-mersi în capitalism (stînga-caviar, mai pe înţeles).
      3. În fond, e vorba de libertatea de alegere a individului. În comunism, să fim bine înţeleşi, statul, aparatul de partid hotăra ce bau şi ce mănînc. Asta e inacceptabil, să fie clar, nu vă mai ascundeţi după epitete. Acum, oamenii pot refuza Coca Cola în cunoştinţă de cauză, nu de frică sau din neputinţă. E dreptul lor. Pînă şi dreptul dvs. de a avea o părere, în libertate, e un produs capitalist!
      În rest, constat că, incoerentă sau nu fiind umila mea persoană, nu izbutiţi să daţi un răspuns. Poate pentru că nu există.
      Dar mai există o categorie de lăudători ai comunismului românesc: cei care au dus-o bine, mai bine decît cetăţenii obişnuiţi şi care, acum, se ascund în spatele lipsei de informaţii.

      • se uită esența problemei! oricât de bune ar fi fost brifcor sau bem-bem dacă există problema gustului e nașpa! că așa putem ieși la pășune și rumega iarbă verde naturală și sănătoasă până ni se face greață!

        problema cu toate produsele comuniste nu era neapărat calitatea ci lipsa de considerație pentru partea estetică șau grija pentru “papilele gustative”! produsul era vândut și consumat “forțat” și “cu greață” pentru că nu existau alternative!

        era luat în calcul doar valoarea efectivă uitându-se complet nevoi umane cât se poate de reale care cer dreptul la diferență și pentru asta sunt dispuși să dea bani în plus!

        pentru comuniști mașina e doar o cutie cu 4 roți și motor care să te ducă din punctul x în punctul y cu o umbrelă deasupra să nu intre apa! vrei nu vrei, îți place nu îți place nu ai alternative! freza e aceeași, cercelul în nas nu e permis!

        de-aia mulți au urât sucurile naturale comuniste! că toți erau obligați să consume aceleași mărci, și nomenclaturistul și muncitorul la șaibă … la fel si cu celebrul salam cu soia, acum delicatesă, problema era cu “lipsa alternativelor”

        o fi coca-cola malefic și cu sclipici găunos dar măcar poti alege, poți consuma altceva dacă nu îți place! în comunism în teorie nu puteai consuma altceva, trebuia să te conformezi și de-aia bune, rele, tot ce producea sistemul era automat urât cu pasiune! indiferent de calitate! pentru că produsele nu erau făcute pentru a satisface o nevoie umană de bază de diferențiere, ne forța pe toți să fim “la fel”.

        nevoia asta de a fi altfel e resursa pe care o exploatează atât de eficient industria adversitingului în capitalism … și în bine și în rău, dar nevoia există! nu e la fel de bază ca foamea dar ignorarea ei a dus la faliment până la urmă sistemul comunist

        așa că discuția dacă erau bune și sănătoase produsele alimentare comuniste e inutilă cât timp din punctul de vedere al principiilor comuniste a vrea să consumi un suc și nu un banal pahar cu apă era un “simplu moft”, o fiță inutilă burgheză și decandentă pe care un comunist pur și dur nu putea decât să o disprețuiască!

        • Cam asa este, cred ca aveti in foarte mare parte dreptate. Cu mentiunea ca “problema gustului” de fapt nu exista, daca e sa acceptam ca fiecare are gusturile lui, care nu se discuta 🙂
          Toata disputa — destul de prosteasca pana la urma, recunosc si-mi asum partea de vina in a fi intretinut-o — a pornit din doua motive.
          Pe de o parte tipul de rationament pe care l-a propus dl. Iaru si care, simplificand, este urmatorul. Ipoteza: comunismul e rau, capitalismul e bun. Probabil ca mai toti, in sinea noastra, gandind la rece, acceptam ipoteza asta, chiar daca unii nu in mod absolut.
          Concluzie: in mod necesar, tot ce era produs in comunism era rau, iar ce e produs in capitalism e bun, inclusiv toate bauturile racoritoare (?).
          Mie pur si simplu mi se pare ca dintr-o ipoteza corecta dl. Iaru trage o concluzie falsa, asta-i tot.
          Iar celalalt motiv este tonul pe care si-a construit dansul discursul, si care imi pare exact acela al unui comisar bolsevic, dar “pe invers” — ton inchizitorial, somatii “latrate”, atacul la persoana, trimiteri la “originea nesanatoasa”, mutarea discutiei catre subiecte irelevante (gen dopul sticlei si otrava din ea), cine nu e cu noi e impotriva noastra samd.
          In rest… pace si un weekend insorit tuturor.

  9. As raspunde cu placere daca ati pune macar o intrebare.
    Gustul Bem-bem? L-am descris deja, cat mi-l mai amintesc. Mie-mi placea, in contextul de-atunci; sigur, gusturile nu se discuta, nici macar acelea care considera chimic ce era natural si invers.
    Bineinteles ca existau si porcarii sinistre, asa cum exista si-acum; pe-alea insa le evitam. Nu hotara partidul ce sa beau — beam aproape exclusiv apa de la robinet si lapte in copilarie, iar mai incolo sprit pe la celebrele “ceaiuri”…
    Incontestabil insa ca varietatea optiunilor era o mica fractiune din ce e azi.
    Statutul meu de copil de nomenclaturist? Fals, ati pierdut pariul; Cole nu beau de niciun fel, dar poate dati o bere pe chestia asta.
    In plus, vad ca dvs. va declarati mai scarbit de comunism decat mine, prin urmare, conform logicii dvs., nu stiu care dintre noi e mai indreptatit sa-l banuiasca pe celalalt.
    Sticlele nu eu le-am adus, ca nuca-n perete, intr-o discutie despre bauturi, despre continut, deci n-am la ce raspunde.
    Alte intrebari, va rog? Eventual unele la subiect, daca se poate.

  10. Pingback: VIDEO „Coca-Cola nu ar vrea să vedeţi asta!” | TOTB.ro - Think Outside the Box

Reply To Florin Iaru Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger