Cât va mai crește prețul alimentelor?

1

Azi, întâmplător, am prins o dezbatere despre „criza prețurilor” din industria alimentară. Nu era o discuție mult prea complexă sau elevată, nimeni nu era chiar interesat de ce se întâmplă și care sunt cauzele, singura întrebare relevantă din perspectiva participanților era doar când se va termina criza. Însă indiferent ce spun unii sau alții despre fluctuaţiile prețurilor diferitelor tipuri de alimente, trendurile sunt proaste și perspectivele sumbre. Iar pentru înbunătățiri e nevoie de mai multă sinceritate.

de Magor Csibi

Tema este una de maximă actualitate, chiar dacă majoritatea dezbaterilor de la noi o iau doar ca pe o temă printre multe altele. Avem și noi un guvern neperformant, probleme actuale, lipsă de idei și multe alte chestiuni ce par mult mai aproape de viața noastră de zi cu zi decât o criză globală despre care oricum ori nu știm prea multe, ori o considerăm prea mare ca să putem face ceva ca s-o schimbăm.

Exact pe ideea asta mergea și dezbaterea. Aveau cam 40 de minute să discute subiectul, după care urma iarăși o emisiune de dat în tot ce mișcă prin vizor, și au încercat să combine actualitatea subiectului cu generarea ratingului. Așa că, nu s-a chinuit nimeni să aprofundeze subiectul și s-a discutat la cel mai accesibil nivel, la nivelul României, iar soluția era una simplă. După această părere problema nu e că nu producem aproape nimic în ultimii ani, ci mai degrabă că ne fură inamicul.

De data asta inamicul, pe lângă guvernul care nu face nimic oricum, erau retailerii. Acești capitaliști nenorociți, care au intrat peste noi, acum ne obligă să plătim niște prețuri cu care n-am fost obișnuiți până acum, ne distrug țara, viitorul și mai ales prețurile.

N-am nicio problemă să avem o discuție serioasă despre retalieri, poziția lor de monopol și practicile lor incorecte de pe piață. Dar înainte n-avem voie să uităm câteva lucruri.

Cred că nu atât de mult politicile incorecte au dus la situația în care ne aflăm azi, ci mai degrabă inconsecvența, incoerența și superficialitatea: degeaba discutăm de n ori forma problemelor, dacă ignorăm fondul lor. Așa ori de câte ori discutăm o să ajungem la alte concluzii, ergo la alte măsuri și politici. Și atitudinile noastre față de această criză ne exemplifică cel mai bine aceste incoerențe.

Toate discuţiile noastre se concentrează de ceva vreme pe creșterea economică. Fără să ne intereseze exact ce înseamnă sau ce implică acest proces, fără să știm exact care părți ale economiei ar trebui să crească, noi vrem ca economia să crească. Iar tocmai din cauza unui plan concret măsurăm economia uitându-ne la buzunarele noastre. Doar așa se poate explica de ce acum câțiva ani cu toții ne rugam în genunchi  să vină ”investitorii străini” fără să ne gândim la condiții, scenarii sau strategii, iar acum vrem ca ele să se comporte nu după logica pieței. ci după interesul comunității noastre. Ne-am bucurat de prețuri mici și puneam ștampila de comuniști pe cei care ziceau că nu e cu totul în regulă politica competițională a giganților noi, iar acum ștampila e tocmai pe eroii de altădată.

Am fi putut să credem că avem creștere economică în perioada 2007-2009 și dacă am fi intrat într-o analiză de fond? Că până la urmă producția internă n-a crescut semnificativ, nici o ramură a industriei n-a avut o creștere uluitoare și nici agricultura nu s-a pus pe picioare.

Așa că probabil nici acum nu suntem pregătiți de vești proaste, chiar dacă nu există altfel de vești.

Retailerii sunt de vină, guvernele sunt de vină, situația economică globală este de vină. Dar noi mergem la retaileri să facem în continuare cumpărăturile că n-avem timp, și prețurile sunt parcă mai ok, votăm guverne cu aceleaşi viziuni (sau aceeaşi lipsă de viziune) și cădem de acord că economia mondială e un animal mult pre mare ca să putem noi să facem ceva ca s-o influențăm.

Concluzionăm că singurul lucru pe care putem să-l facem este să cerem statului să reglementeze acești hoți, ca noi să avem prețuri mai mici.

Singura problemă este că nu avem o problemă a prețului alimentelor, ci a alimentelor în sine. Problema reală nu este că nu avem la fel de mulți bani, ci mai degrabă că nu avem la fel de multe alimente. Protestele violente din ce în ce mai frecvente ne indică aproximativ cât este de mare problema. Din Pakistan până în Mexic, Africa de Nord, Senegal și Burkina Faso, oamenii au ajuns la capătul răbdărilor. Cu toții se așteaptă la lumea promisă de reclame și cărțile despre democrația occidentală și succesul piețelor și în loc se afundă din ce în ce mai tare în sărăcie. În acest context lipsa alimentelor poate fi drastică.

Putem să vorbim cât vrem despre retaileri sau guvern, atâta vreme cât populația globului crește, lumea democratică consumă și aruncă în cantități enorme, iar restul lumii, în plin proces ”de modernizare”, începe să consume din ce în ce mai mult. Avem mai multe guri de hrănit, mai puține terenuri din cauza felului în care noi înțelegem să exploatăm natura și în plus din ce în ce mai puțini agricultori.

Și dacă toate acestea n-ar fi de ajuns, la tot acest proces contribuie și prețul record al petrolului. Și nu numai prin transport, mai degrabă din cauza prețurilor record al îngrășămintelor artificiale făcute din petrol. Ca să nu pomenim producția biocombustibililor, o altă strategie briliantă inventată de minți luminate.

Și atunci putem să ne întrebăm la modul real. Cât va mai crește prețul alimentelor?

Răspunsul e simplu. Va crește până când vom crede că prețul e singurul factor care contează și noi nu avem nimic de-a face cu aceste prețuri.

Dar dacă acceptăm că avem un rol crucial în acest proces și că fondul problemei nu e prețul, atunci poate optimismul va fi mai moderat, dar sănătos. Pentru că înainte să ne uităm la preț, guvern sau retailer, nu pare mai logic să ne întrebăm, oare de ce nu este nici măcar în acest context rentabil să facem agricultură în România?  Oare e ok să ne comportăm de parcă nu s-ar fi schimbat nimic și să mergem pe ideea consumului nelimitat într-o lume limitată? E etică politica țapului ispășitor, care doar ne distrage atenția de la problemele importante?

Cred că ar fi corect să vorbim deschis, mai ales în contextul în care la orizont nu se anunță o vreme senină. Problema alimentelor nu este doar a globului, este și a noastră. A celor care cumpărăm în hypermarketuri, a celor care aruncăm zilnic kilograme de mâncare, a celor care credem că pentru ziua de mâine trebuie doar să ne trezim. Criza nu este a economiei sau a alimentelor, ci este criza noastră și a modului nostru de gândire.

Așa că totul depinde de noi…

Citiţi şi:

20 de cenţi dintr-un dolar cheltuit pe mâncare merg la mâncarea în sine

Preţurile la alimente îi ameninţă cu coasa pe săracii lumii

Etichetarea alimentelor nu are efect asupra alegerii alimentelor

Tags:



Un comentariu

  1. de dimin eata am dat ofuga lamega image. scumpete ca la balamuc? untul ,zaharul piinea. oare guvernul acesta ipotent,chiar nu poate sa le faca ce va la retailerii excroci care umbla la preturi cum vor ei si prostii,platesc.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger