După trei ani de apreciere continuă a preţului unciei de aur, lumea şi-a dat seama că nu mănâncă aur şi, dacă nu vorbim de un război urmat de o depreciere valutară accelerată, refugierea pe aur e o tezaurizare demnă de corsarii secolelor XVII – XVIII, nu de timpurile prezente. Aşa că, minţile luminate ce ne-au băgat în beleaua numită recesiune, de unii, plata oalelor sparte de cei deştepţi cu banii celor mulţi, de alţii, s-au gândit că aurul e supraevaluat şi c-ar fi bine s-o ia la vale. Şi-a luat-o, după o variaţie în ecartul 1550 – 1800 USD per uncie, timp de doi ani. Preţul actual de tranzacţionare a metalului variază în jurul valorii de 1300 USD, cu perspectivă de scădere dacă se ţine cont doar de analiza tehnică.
de Gheorghe Sofian (Analize Economice)
Această tendinţă poate fi inversată temporar de schimbarea şefului FED-ului american. D-na Janet Yellen şi-a exprimat dorinţa de a forţa la maxim tiparniţa de dolari, lucru ce ar conduce la o scumpire a aurului. Dar, având în vedere că băncile naţionale au acumulat în această criză rezerve mari din acest metal, şi că efectul acestora pentru economiile respective a fost de frânare a creşterii economice, efectul scumpirii aurului va fi de scurtă durată, iar trendul de scădere a preţului va continua în a doua jumătate a anului viitor.
Cu 322 de milioane de dolari canadieni capitalizare bursieră, ceea ce înseamnă cam 310 milioane USD, Gabriel Resources e de vreo doi ani într-o continuă scădere, de la o valoare de peste trei miliarde dolari canadieni. Şi cum să nu fie, când balonul acesta de săpun ţinut aiurea pe bursă are pentru acţionari doar facturi de plătit. Scăderea continuă din martie 2012 până acum a dus preţul acţiunilor la mai puţin de a şasea parte din valoarea din primăvara anului trecut. Nici măcar anunţul de la sfârşitul lui august ce-a determinat ieşirea opozanţilor proiectului exploatării de la Roşia Montană în stradă nu a reuşit să redreseze semnificativ preţul acţiunilor. Amatorismul politic dublat de interesele stipendiate a făcut posibilă aruncarea pe bursa ştirilor, tranzacţionate şi ele, zi de zi, de către speculatori, a unor sume de ordinul miliardelor USD în cazul clamării de despăgubiri de către cei de la Gabriel. De unde au scos Ponta şi clica sa aceste cifre?! Probabil pentru a-i speria pe cei ce se mai uită la televiziunile plătite din aceleaşi surse ca politrucii ce susţin „locurile de muncă nou create!?!”.
Dacă se ajunge la un proces, ce-l reţine pe statul român, ca parte chemată la judecată, să cumpere pachetul majoritar la Gabriel Resources, pachet ce ar costa în condiţiile actuale peste 155 milioane USD, şi nu miliardele cerute despăgubire la un eventual proces? Unde mai pui că, dacă se ajunge la proces, preţul acţiunilor pe bursă s-ar duce în cap şi mai mult, perspectiva prelungirii termenelor ar face orice investitor să-şi taie pierderile cât mai repede. Chiar dacă la eventualul proces se vor invoca daune pentru câştigurile nerealizate, nu se vor putea invoca sumele aruncate pentru mită, necuprinse în situaţiile financiare făcute publice. Interesul acţionarilor Gabriel Resources şi al unor politicieni mânjiţi este să nu se ajungă la un eventual proces din cauza informaţiilor ce ar putea transpira în presă, asta dacă la data respectivă mai există presă şi nu purtători de cuvânt ai societăţii naufragiate pe-o stâncă cu sediul social.
Analiza tehnică a hărţii cotaţiilor acţiunilor din ultimii cinci ani arată tiparul „head & shoulders”, care n-are nimic în comun cu şamponul sau „şoldul lângă şold” din traducerea ineptă de la vizita lui Bush din 2002. Acest tipar semnalizează o depreciere accentuată a cotaţiilor după umărul stâng. Adevărul e că după ce depreciere a suferit în ultimul an şi jumătate, te întrebi dacă se poate şi mai jos decât atât. Sentimentul traderilor de pe bursa din Toronto e că se poate mai jos, dacă guvernul ţării scose pe tarabă nu ia o decizie rapidă şi în favoarea exploatării şi preţul aurului va continua să scadă.
Că exploatarea de la Roşia Montană e o capodoperă a jafului ce se practică de peste douăzeci de ani încoace, nu încape îndoială, dar că dimensiunile s-ar situa undeva la 6300 miliarde USD, mă îndoiesc. Dacă ar fi fost suma la o zecime din această cifră ar însemna de zece ori valoarea anuală a industriei extractive de minerale solide din SUA (ce include extracţia de cărbune şi metale preţioase sau nu). Suma de 6,3 trilioane e exagerată prin comparaţie cu tot ce înseamnă industrie extractivă în lume. Oricum, dacă zăcământul de la Roşia ar fi excepţional, cred că Marele Licurici de mult îi dădea la o parte pe păcălicii din spatele Gabriel Resources. Trebuie acceptată ideea că exploatarea de la Roşia e un jaf pus la cale pe timpul când mai aveam flotă şi ceva industrie. E, de asemenea, o bombă ecologică cu ceas prin studiile de impact asupra mediului făcute pe genunchi sau falsificate prin nu ştiu ce birouri. Sunt legitime astfel protestele împotriva pornirii acestei exploatări. Dar, trebuie să ne revizuim cifrele când vine vorba de valoarea zăcământului sau a despăgubirilor, în caz de proces, la un nivel realist.
Ideea e că, dacă mai durează luarea unei decizii, într-un sens sau altul, capitalizarea Gabriel Resources o s-o ia la vale în aşa hal că va putea fi cumpărata de protestatarii din Piaţă fără mari eforturi. Desigur, e o glumă, probabil delistarea va avea loc foarte curând, acţionarii nepermiţându-şi să scadă preţul sub valoarea şpăgilor date în stânga şi dreapta atâţia ani, şi să nu-şi recupereze măcar o parte din investiţia iniţială.
Acest material (cu foto) a fost preluat de pe blogul Analize Economice.
Vă invităm să citiţi şi:
Un argument economic împotriva exploatării aurului de la Roşia Montană
Un comentariu
Avind în vedere că indexul GDXJ al exploatatorilor de aur a căzut vreo 78% parese că sș Grabiel resources or fi căzut ca restul lumii. Nu știu cât de profesional este condusă compania btw.