Cât mit și cât adevăr în reclamele la detergenți?

TOTB va realua începând din această săptămână bunul obicei al experimentelor, încercând să afle raportul între mit și adevăr pentru diferite produse și practici despre care ni se spune, prin canale comerciale, să ar face tot felul de minuni. Înainte de a lansa însă o nouă serie de asemenea confruntări, vă invităm să recitiți unul dintre primele experimente, realizate la începuturile TOTB. Pornind de la celebrele reclame și mituri care preamăresc puterea de curățare a detergenților, membrii redacției au testat, la întâmplare, trei mărci intens promovate pe piața românească, pentru a vedea cât de bine se descurcă la scoaterea unor pete pe care gospodinele le consideră dificile.

„În mod sigur, imaginile care sunt prezentate la televizor sunt nişte idealizări”, spunea pentru TOTB chimistul Cornel Radu, referindu-se la reclamele generice cu detergenţi. „Tot ce ne arată, cum pun o picătură şi [aceasta]decojeşte, e că în basmele pentru copii. Se admit, deci nu este dincolo de etică, sunt imagini care impresionează, dar impresia de acolo este în mod voit exagerată ca să fie reţinută. Experimentul real nu arată aşa”. În cadrul unui mic experiment casnic, care nu se vrea ştiinţific sau însemnat cu literă de lege, TOTB a pătat trei tricouri diferite cu pete de ulei şi grăsime, de vin roşu şi cafea, de zeamă de portocală şi de roşie, de magiun natural de prune şi de iarbă, care pot ajunge pe haine în urma unei mese luate la restaurant, acasă sau la picnic şi la care s-au adăugat urme de pix şi de cariocă.

Cornel Radu spune că, în principiu, petele proaspete se curăţa fără probleme cu „detergenţi obişnuiţi”. Petele cele mai urâte, continuă el, sunt cele generate de produse ce conţin coloranţi naturali, cum ar fi murele, de exemplu, sau dulceţurile de fructe. „Cel mai sănătos lucru este să speli repede după ce ai murdărit [cu aşa ceva]ceva. E lucrul cel mai important, pentru că murdăria să nu aibă timp să reacţioneze cu fibră. Dacă trece timpul, evident că se produce o modificare importantă a fibrei, şi atunci e de presupus că nu mai acţionează. Apoi există o decolorare a fibrelor care se datorează unor agenţi fizici, de exemplu lumina. Mă îndoiesc că un detergent poate să facă ceva, pentru că rolul lui este doar să îndepărteze murdăria”.

TOTB a lăsat petele – împroşcate aiurea, fără a se suprapune însă –, să se impregneze timp de o oră pe câte un tricou alb, din bumbac, înainte de a le testa cu fiecare dintre cele trei mărci de detergent (Dero Ozon+, Ariel Complete 7 şi Persil Gold Plus) alese aleator, aşa că putem considera că ele au fost proaspete la momentul spălării. Am fixat temperatura de spălare la 60 de grade, pentru că am înţeles că ar fi optimă pentru rufele albe, din bumbac, am setat un program care durează în jur de 1h45min, pentru a se curăţa mai bine, şi am utilizat cantitatea indicată pe ambalaj pentru această temperatură, folosind o maşină de spălat cu brand străin, cumpărată acum mai bine de 6 ani. Tricourile le-am introdus alături de altele de acelaşi fel, dar nepătate, pentru a asigura volumul necesar de haine pentru o funcţionare propice.

După fiecare spălare, am obsevat ca şi petele proaspete sunt greu de îndepărtat, cel puţin la parametrii aleşi de noi. Petele de carioca roz şi pix albastru au ieşit la fiecare din cele trei spălări. Probleme au fost însă cu petele generate de produsele ce conţin coloranţi naturali. Persil nu a reuşit să scoată complet mai ales ketchupul şi vinul. Au rămas vizibili şi câţiva stropi de portocală şi dâre mici de iarbă, dar şi puţin magiun. Ketchup-ul şi iarba au lăsat urme vagi pe tricoul spălat cu Dero, în timp ce o pată de roşie a rămas cea mai vizibilă. Arielul a lăsat în urma pete estompate de iarbă şi de magiun şi pare să fi dat rezultatele cele mai bune în urma experimentului nostru casninc. Cu toate acestea, de precizat este faptul că puţine dintre petele de pe cele trei tricouri sunt observabile la o privire superficială.

Ariel, înainte

Ariel, după

Persil, înainte

Persil, după

Dero, înainte

Dero, după

Tricourile apar cenuşii din cauza luminii nefavorabile

Cornel Radu spune că diferenţa dintre detergenţi tine de profesionalismul şi conştiinciozitatea producătorului, din moment ce toate au la baza aceleaşi principii. „Se ştie cum trebuie să arata un detergent şi există mici inovaţii care reiau principii vechi. Trucurile care se fac în mod obişnuit ţin de concentraţia substanţelor active ale detergentului ca atare, că nu tot ce cumpăr eu e substanţă activă, detergenta, care spala”, explica chimistul. „Sunt o mulţime de săruri acolo şi ca să faci un detergent ieftin, pui mai mult carbonat de sodiu, sare”.

Chimistul e de părere că reclamele de la televizor exagerează cel mai mult la capitolul dedurizării apei, spunând că în România nu există ape aşa dure. „De exemplu, Bucureştiul se alimentează din Carpaţii Meridionali, unde rocă este carbonatica, şi suntem cu duritatea pe la 6-7, care înseamnă o duritate medie spre jos. În mod normal, poţi să speli fără agenţi de dedurizare fără nici o problemă”, spune el. „Povestea cu necesitatea dedurizării apei se discută în cazul unor ape mult mai dure. Există zone în care chiar nu se poate spăla, nu se face spumă deloc. Dar reclamele, deşi e adevărat ce spun, nu se referă la situaţia de la noi. Acolo e adevărată exgerare”.

Foto main: Flickr/Sunfox