Cat de mult ne conecteaza Internetul?

Hotnews e unul din cele mai citite site-uri de Internet in limba romana. Si unul din cele mai comentate. De multe ori e reconfortant sa citesti comentariile la o stire sau un articol, inveti multe, cititorii aduc completari utile sau nasc discutii care lamuresc unele intrebari lasate de textul initial.

de Sabin Muresan

Alteori comentariile deschid polemici care deviaza de la subiectul articolului si se transforma intr-o lupta in care “adversarii” isi disputa dreptatea. O lupta falsa in care fiecare isi sustine punctul de vedere impotriva celuilalt; ceea ce scriu eu e bine, ceea ce scrii tu e rau sau cel putin gresit. Nu e o discutie cu (cel putin) doua puncte de vedere, ci una in care unul/una trebuie sa aiba suprematia.

In cazul acesta cuvintele se nasc dintr-o convingere profunda ca lumea se imparte in bine si rau, ca “eu” e separat de “tu” si ca alierea mea cu adevarul il face pe celalalt dusman. Aceasta fiind dihotomia care sta la baza felului in care inteleg lumea, consider ca am dreptul, mai mult, datoria de a-mi apara ideile si convingerile impotriva oricarei interventii pe care o percep ca pe o amenintare. Mintea certareata preia controlul si trece la atac. Este vreo nuanta din ce spui cu care nu sunt de acord? Te combat acerb cu argumente – mai mult sau mai putin valide sau relevante. Din pacate multe din comentariile de care scriu se contureaza ca atacuri la persoana, injurii, impoliteti. Forma, continutul si desori autorul sunt atacate in ipostaze care creaza spirale de violenta si agresiune verbala.

Calitatea si continutul cuvintelor pe care le adresam unii altora reflecta procesele noastre interioare, luptele pe care le ducem cu noi insine – in care cautam deseori tapi ispasitori in exterior.

Da, violenta, oricat de drastic ar suna. De ce spirale? Pentru ca un comentariu agresiv nu vine din senin, el vine dintr-o obisnuinta. E o reflectare – daca-mi permiteti o metafora – a unui razboi interior si cu Universul, a unei lupte in care autorul simte nevoia sa se apere si sa atace pentru a-si “apara” convingerile. Dincolo de nevoie e convingerea ca pentru a castiga “lupta” e justificabil sa folosesti astfel de tactici. Anonimatul Internetului ne da posibilitatea sa facem gesturi pentru care nu e necesar sa ne asumam responsabilitatea. Cate din comentariile in care ceilalti sunt luati la misto ar fi spuse fata in fata, intr-o sala in care s-ar intalni pentru prima data toti cititorii unei stiri? Banuiala mea e ca tonul discutiei si continutul ei ar arata astfel.

Chiar daca ne conecteaza in modalitati nebanuite pana de curad, Internetul ne da iluzia ca suntem independenti, separati. Putem alege in fractiuni de secunda sa ne schimbam comportamentul, fara ca “interlocutorii” sa observe ezitarile. Ramane pe ecran “doar” ce scriem, in spatele unor pseudonime – de cele mai multe ori. In secunda urmatoare putem sa ne deconectam de la Internet si de la discutie. Refuzam deci sa ne asumam responsabilitatea relatiei pe care o materializam prin tiparirea pe ecran a cuvintelor respective.

In realitatea pe care o impartim cu totii, cuvintele pe care le lansam in comentarii sunt seminte din care va incolti fie o stare de armonie, fie una beligeranta, in diferite nuante din ambele. Fiecare comentariu pe care il facem are potentialul sa fie citit de cateva zeci de mii de persoane! Asta inseamna ca putem influenta pozitiv sau negativ gandurile si actiunile unui numar foarte mare de oameni, intr-un timp foarte scurt. Lucru destul de nou in istorie. Ne asumam responsabilitatea asta? Fiecare gand pe care il “aruncam” in univers e ca o piatra care loveste oglinda de apa a unui lac: valurile pe care le face se raspandesc proportional cu forta cu care a fost aruncata. Care e calitatea “valurilor” pe care vrem sa le initiem cu cuvintele noastre? Care e calitatea relatiei pe care vrem sa o stabilim cu interlocutorul? E o iluzie sa crezi ca esti singur/a in spatele tastaturii, doar cu gandurile si parerile tale.

￢Daca nu intelegi, nu poti sa nu fii de acord. Daca intelegi, intotdeauna esti de acord. – (Gurdijeff citat de Bohm, daca imi amintesc bine)

Un instrument util de masura este felul in care dialogam, in care ascultam cu adevarat, in care punem intrebari atunci cand nu suntem siguri ca intelegem sau cand vrem sa intelegem mai mult. La fel, o masura ar putea fi modul in care nu tragem concluzii si nu lansam judecati definitive doar dupa ce citim un text. Putem masura calitatea cuvintelor noastre prin empatia pe care o aratam autorului, prin deschiderea cu care acceptam o alta parere fara sa demonizam sursa ei. Prin tacerea necesara atunci cand nu avem nimic mai bun de zis. Pentru ca, asa cum spune Gurdjieff, fie ca intelegem, fie ca nu intelegem punctul celalalt de vedere, prima noastra reactie nu poate fi sa nu fim de acord. Ce ar fi sa apreciem in mod explicit o alta parere pentru diversitatea ei si pentru ce ne invata?

￢Dincolo de corect si gresit exista un camp. Ne intalnim acolo. – (Rumi)

Rumi a formulat jucaus: suntem cu totii co-autori ai tuturor gandurilor si textelor lansate in univers. O adevarata incercare de a iesi din “cutia” dihotomiei si a separatiei poate fi dialogul care nu urmareste sa stabileasca binele sau raul, ce e corect sau gresit. Un text sau comentariu care exploreaza si incearca sa inteleaga cuvintele si faptele asa cum sunt ele, acceptand misterul celor care le spun si le fac.

Hai sa ne intalnim (metaforic) pe un camp. Sau pe un luciu de apa pe care, printre valurile pe care le producem cu “pietrele” pe care le aruncam, e omniprezenta intelegerea ca orice cuvantare e o simpla, limitata si incompleta incercare de a capta si exprima esenta vietii pentru o secunda.

P.S. Textul de fata e o reflectie la comentariile primite la ultimul articol scris pentru TOTB.