Cat de greu este sa spui multumesc?

34

merci

Foto: Mihaela Dumitrascu – TOTB

Daca e sa luam in considerare definitia de dictionar, verbul “a multumi” are mai multe sensuri. Printre care si pe cel de a-ti exprima recunostinta sau satisfactia ori – de la caz la caz – de a fi politicos, de a raspunde la un salut, la o urare. De fapt, ideea dezbaterii de astazi pleaca de la o constatare simpla: in limba romana exista mai multe formule si grade prin care iti poti exprima gratitudinea, insa faptul simplu de a spune “multumesc” devine tot mai rar. De ce oare?

Codul bunelor maniere nu te invata cum sa spui “multumesc”. De fapt, nici nu e nevoie de asa ceva, ci doar de o minima educatie prin care sa stii ca e obligatoriu sa-ti arati politicos recunostinta, ori de cate ori este nevoie. Desigur, trebuie sa spui reverentios “multumesc” atunci cand ti se intinde o mana de ajutor ori primesti un cadou. Sau atunci cand cand ti se explica un lucru care iti poate fi de folos. Ori pur si simplu cand ti se cedeaza trecerea intr-o intersectie aglomerata. Dar in cate alte situatii nu trebuie sa spui “multumesc”?

Desigur, a spune “multumesc” poate lua forma unei simple vorbe, rostite sincer, dar se poate exprima si printr-o strangere de mana ori printr-o imbratisare afectuoasa. Se poate spune “multumesc” in diferite moduri, de la “merci”-ul familiar, pana la mai ceremonioasele “multumesc mult”, “multumesc din inima”, “va foarte multumesc”. “Multam fain” si “merci mult” par a fi ceva forme intermediare, in timp ce “saru’ mana”, “Doamne ajuta” par sa exprime in alt fel registru, mai sobru, tot recunostinta, gratitudinea. Hai sa nu excludem de aici nici formele jovial-cosmopolite “senc iu” sau “grazie”.

Asadar, nu de formule de exprimare ducem lipsa. Ce ne facem insa cu faptul ca – e o opinie cvasi-generala – romanii uita sau omit adesea sa spuna “multumesc” in situatiile cele mai simple chiar? De ce nu putem oare sa oferim si sa exprimam mai multa recunostinta, politete, bucurie?

Invitata noastra, jurnalista Adina Popescu considera ca romanii nu manifesta suficienta politete “educata”, adica acele momente simple in care comunici natural, dar in mod pozitiv si de aceea ea – care e o persoana ce ar exersa constant si natural politetea – se vede nevoita sa adopte “moaca de roman” doar pentru a putea supravietui. La randul sau, si celalalt invitat, jurnalistul Ciprian Ranghel, pleaca de la o constatare trista: intr-un clasament mondial al politetii in situatii simple, realizat de o revista internationala, romanii au ocupat penultimul loc, pentru a ajunge la o concluzie radicala: ne-am dezumanizat. Inainte de a le multumi frumos celor doi, va intreb: asa sa fie? (M.Ch)

[coloana]

De ce sa nu spui multumesc… in Romania

Adina Popescu

Adina Popescu, jurnalist Dilema Veche

In urma cu mai bine de 20 de ani eram obligati sa le multumim din inima Partidului si Conducatorului iubit. Invatam de mici ca datoria noastra era sa fim recunoscatori si sa ne exprimam aceasta recunostinta prin glasurile inflacarate cu care recitam poezii patriotice, memorate „la norma”. Si parintii nostri multumeau in fel si chip pentru tara minunata in care avusesera norocul de a se naste, in vreme ce, in intimitatea apartamentelor lor de bloc socialiste, exersau injuraturi care nu ajungeau la urechile nimanui. In aparenta, eram o natie de oameni politicosi si senini care nu indraznea sa-si arate nemultumirea. Tot atunci au aparut palorile cenusii, expresiile incrincenate pe care inca le mai vezi si astazi pe strada, „moaca de roman”, cum spunea un prieten scriitor care a emigrat in anii ’90 in Canada, reconogsibila oriunde, si la New York, si printre turistii de la Turnul Eiffel. In realitate, eram o natie de frustrati.

Dupa 1989, am primit in sfirsit dreptul de a fi nemultumiti, de a da drumul la injuraturile acumulate „intre patru pereti”, caci nu mai eram datori nimanui (bucurestenii, de pilda, au ajuns rapid in topul celor mai nepoliticosi europeni). Si pentru ca nu mai putem da vina „pe sistem” ne injuram vecinii, colegii de birou, pe vinzatoarele de la butic. Avem tot dreptul, caci atitudinea lor ostila nu lasa loc de un „multumesc”. Aceasta eleganta si discreta formula de politete la care se poate raspunde cu altele, de tipul „pentru putin”, „n-ai pentru ce” sau „cu placere” pare desueta in Romania.

La prima mea „iesire” in Occident care s-a intimplat relativ tirziu, cind deja obosisem sa-mi imaginez „lumea de dincolo” am redescoperit placerea de a spune „multumesc” atunci cind cineva iti face loc sa urci in metrou sau cind un tinar de culoare iti ridica moneda de 10 centi atunci cind iti cade pe jos. Magia acelui mic moment, dintre doi necunoscuti nu mi s-a parut deloc artificiala, cum spun unii. Este vorba intr-adevar despre o politete „educata”, nu de una nativa, insa occidentalii nu sint acele automate de zimbete amabile, dar false, iar schimbul acela scurt de replici reprezinta o forma de comunicare. Nu mi-a lipsit deloc „moaca de roman”.

Cind m-am intors in tara, dupa aproape doua saptamini de multumiri si de zimbete in exces am trecut prin acea perioada „de transformare”, de schimbare de atitudine. In primele zile a fost vorba de o detasare care venea de la sine, caci eram inca cu un picior „dincolo”, asa ca ii multumeam tarabagiului care ma insela la cintar, in piata Obor si eram cu zimbetul pe buze la coada de la supermarket, in vreme ce altii isi dadeau coate si-si aruncau priviri pline de dusmanie. Mi-am dat seama ca nu mi se raspunde in acelasi mod si deja simteam un soi de resemnare, insa am perseverat. Ii multumeam femeii de serviciu, dupa ce ii atrageam atentia ca ar trebui sa mature si cojile de semnite pe care le ingramadea intr-un colt, scriam mail-uri lungi de multumire celor care imi faceau mici servicii (as fi fost in stare sa raspund cu „multumesc” si la spam-uri).

Dupa o vreme, am lasat-o balta. Am uitat de magia micilor momente de pe strazile Bruxelles-ului si am revenit eu insami la apatica „moaca de roman”. De atunci nu mai multumesc decit cind e cazul si in medii despre care ma asigur inainte ca sint intr-adevar prietenoase. In rest, n-are nici un rost. In schimb, cum trec granita ma „setez” din nou, caci primele zimbete dintr-un aeroport strain provoaca un „multumesc” spontan. Multumesc in engleza, franceza, portugheza, greaca, poloneza, chiar si in sirba, dar in romana, prea putin.

[coloana]

Miorita nu mai spune “buna ziua, multumesc, la revedere!”

ciprian_ranghel

Ciprian Ranghel, jurnalist independent

Acum vreo trei-patru ani, jurnalistii de la revista Reader’s Digest au realizat o ancheta de anvergura sub un titlu de o banalitate dezarmanta: „Cat de politicosi suntem?”. (Varianta in limba engleza a articolului e aici. Cea in limba franceza, care e mai buna aici. Astfel, jurnalisti din 35 de tari in care apare celebra revista au fost insarcinati sa testeze gradul de amabilitate al locuitorilor oraselor in care activeaza.

Fara pretentia de a realiza un studiu stiintific, ziaristii au analizat comportamentul cetatenilor din 36 de orase (diferenta vine din Canada, unde exista si o editie in limba franceza pentru Quebec) in trei situatii pe cat de banale si de comune, pe atat de graitoare din punct de vedere al gradului de civilitate:
1. Au intrat de 20 de ori intr-o cladire in spatele unor persoane, ca sa vada daca le este tinuta usa;
2. Au cumparat din 20 de magazine nimicuri si au inregistrat daca vanzatorii au spus multumesc;
3. Au lasat sa le cada pe jos hartii dintr-un dosar in 20 de zone extrem de circulate pentru a vedea daca cineva se opreste si ii ajuta sa le stranga.
In total peste 2.000 de observatii pe teren in acest adevarat campionat mondial al politetii, care in final le-a permis celor de la Rider’s Digest sa intocmeasca si un clasament in functie de punctele realizate de fiecare oras. 3 X 20 de teste, cate un punct posibil pentru fiecare test, se aduna si se trage linie.

Astfel, podiumul a fost cucerit, in ordine, de New York, Zurich si Toronto. In top s-au mai clasat Sao Paolo sau Berlin, dar si fostii nostri colegi de suferinta din Zagreb, Varsovia sau Budapesta. Bucurestiul s-a clasat pe penultimul loc. 35 din 36. Ne-au salvat de la rusinea absoluta indienii din Mumbai. In coada clasamentului ne regasim alaturi de multe orase asiatice, dar si langa ex-fratii de la Rasarit, moscovitii dand dovada cam de aceleasi rele metehne ca si bucurestenii. Intrebata de ce i-a trantit usa in fata la intrarea intr-un imobil, o eleganta doamna de patruzeci de ani din Moscova raspunde rastit: „Arat eu a portar?!” Recunoasteti personajul? E peste tot. El nu e prost, da?! Nu e prost. Asta e ideea.

Dar noi, romanii – hai sa nu ne-mbatam cu apa mitica, ca nu e doar problema Bucurestiului aici – deci noi, romanii, nu avem nevoie de astfel de studii pentru a constata cat de mult s-a degradat viata de zi cu zi. Doar ca nu ne place sa ne spuna altii cat suntem de …, pentru ca tare ne place s-o spunem noi. E un fel de perpetuum mobile prin care pacatele noastre ca popor se conserva printr-o continua confesiune publica. Dar nu trebuie sa uitam un lucru, cand un roman spune ceva rau despre romani nu se refera la el. El este scos din discutie. Romanii sunt corupti. El care da spaga la politist, nu. El e smecher. Pardon, jmecher. Cert este ca am reusit sa capatam o lejeritate absoluta in a fi badarani si ne este rusine sa facem lucruri simple care ar putea lumina fata unor oameni. Sa daruim cinci secunde din viata cauzei nobile de a tine usa pana vine si colegul nostru de planeta. Pe bune acum, nu-i misto ca suntem mai multi pe planeta asta? Ca-i Bucuresti sau Fetesti sau cum vreti voi sa-i spuneti. Nu de oboseala nu se cedeaza locurile din metrou persoanelor mai in varsta. Nu, nu, e un fel rusine publica care s-a instalat peste instinctele normale ale oricarei comunitati.

Cand am iesit prima data in Occident, s-a intamplat sa fie la Paris si lucru care m-a socat si pe care l-am tot povestit acasa a fost cum tineau usa de la iesirea din statia de metrou pana venea urmatorul cetatean. Absolut toti, de la punkistul rau pana la doamna in taior Coco Chanel. La vremea aia, triada „bonjour, merci, au revoir” m-a cam ametit.
Dar de cate ori v-a spus un vanzator in ultimele zile multumesc cand ati cumparat un pachet de tigari, o ciocolata sau un suc? O chestie banala care ne face sa ne simtim mai bine. Dar nu, tu ii multumesti, iar el sau ea e deja cu ochii in alta parte. Si restul trantit pe tejghea. Si acel, „Da, va rog!” rastit, care ma scoate din minti.

Sa ne folosim putin de aceasta armata a vanzatorilor, angrenati intr-o lupta inconstienta pentru recastigarea statutului de mici dumnezei de cartier, in mana carora pe vremuri statea destinul oricarui muritor dornic sa manance o bomboana cubaneza, deci, sa ne folosim de aceasta poza de grup pentru a ne intoarce pe vremea lui impuscatu’. Atunci cand istoria consemneaza aparitia celebrelor fete gri, tipice blocului comunist. Fete de oameni, nu de mese, dar nu stiu cum se face ca dupa 20 de ani de liberatate in Romania am reusit sa schimbam dor fetele de mese. Pana si chelnerii si-au pastrat intact ADN-ul. Sa nu mai vorbim de functionarii de stat sau de spitale.

Ok, ok, gata, stiu ca enerveaza cand vorbim despre lucruri de genul asta, lucruri de care ne-am saturat pana peste cap, dar pe care le consideram imuabile. Miorita la puterea n. N-am ce face, am si eu miorita mea, trebuie s-o spun. Ma intorceam acasa dupa o perioada mai lunga petrecuta la Bruxelles, deci eram un pic mai sensibil decat de obicei la formulele de politete. Aeroport Baneasa, coada, ofiter de la frontiera, ghiseu, eu: Buna seara!. El, liniste. Zero. Plescaie, stiti voi cum. Incepe sa tasteze incet numele cu un deget. La jumatate a obosit, asa ca ia o pauza ca sa discute cu colegul care se flendura prin spatele ghiseelor. Ma rog, chestii importante, de serviciu. „Ai vazut-o, ma, pe aia de la cursa de Italia? Frate, trebuia luata la control corporal. A scapat. Dar las’ ca mai vine ea”. Ha, ha, ha si hahaha. In aceasta atmosfera vesela intoarce privirea spre mine. De ce ii provocam atata scarba, nu stiu. In fine, reuseste sa scrie tot numele, citeste atent ceva, tot dezgustat, parca e lista de siteuri cu continut obscen pe care am accesat-o in ultimele sase luni. Apoi imi intinde pasaportul fara sa zica nimic. Io nu ma las: Buna-seara, multumesc frumos! El, nimic. Na, ca mi-a sarit basca. Asa ca bag nasul prin ghiseu si-l intreb: „Dar la dumneavoastra in fisa postului au uitat sa scrie ca trebuie sa spuneti macar buna seara?”. Moment mort. Trei secunde. Timp in care s-a uitat la mine de parca eram Banel Nicolita imediat dupa autogol, iar el Gigi Becali. „Esti smecher? Zii, ma, esti smecher? Ia stai tu acolo pana iti dau eu voie sa treci. Urmatorul!” Argumentele mele, ca e un abuz de putere, ca nu are dreptul sa faca asa ceva nu l-au convins nici macar pe colegul de coada, care a pus si el o vorba buna: „Hai mai, nene, ai chef de scandal? Ti s-a urcat democratia la cap”. Politistul continua sa ma boscorodeasca: „Auzi la el, vrea sa-i spun si saru’ mana”. Am plecat de acolo hotarat sa-i fac reclamatie sa, sa, sa… M-am calmat singur in drum spre casa. Ce sa scriu in reclamatie? Ca n-are sapte ani de-acasa?

Am ramas si astazi convins ca problema „buna ziua, multumesc, la revedere” este mult mai grava in Romania chiar si decat cresterea economica. Cresterea nivelului de trai egal crestere a capacitatii de consum egal alta discutie. Are legatura cu modul in care intelegem noi sa traim, cu ce consideram ca e bine sa facem. Iar cand vine vorba despre bine si rau, in Romania notiunile astea au avut mereu nesansa de a fi confiscate. Dupa comunisti ne-am trezit cu un alt soi de dictatura, mult mai subtila, sa-i spunem o dictatura ortodoxa. Dar noi discutam despre lucruri mult mai simple. De ce sa ne ambalam? Incapacitatea de a fi amabil, rusinea de a darui caldura neconditionat nu inseamna mare lucru. Doar dezumanizare. E ca in sfarsitul lumii imaginat de Colman McCarthy, cine nu citeste cartea vede filmul si tot asa, doar ca la noi viata merge a dracului de repede inainte. A, ca tot am ajuns aici, tot dezumanizare inseamna si faptul ca la Realitatea TV nu s-a intrerupt macar pentru cateva minute o transmisie isterica in direct de la Congresul PSD pentru a se anunta ca un film romanesc a castigat Ursul de argint la Berlin. Si acum daca ati reusit sa cititi tot pomelnicul asta, eu chiar ca va spun „bonjour, merci, au revoir!”

[poll id=”5″]

Tags:



34 de comentarii

  1. lucrurile s-ar putea sa fie un pic mai relative, totusi
    pe mine nu m-a frapat franta ca o tara ultra-politicoasa. dimpotriva – dincolo de merci, bonjour, je vous en prie, sa te fi ferit dumnezeu sa lovesti din greseala pe cineva in inghesuiala din metrou, ca 1000 de “excusez-moi” nu te mai salvau de o injuratura sanatoasa sau mai rau. am vazut si soferi de autobuz care se dadeau jos sa ajute o doamna in varsta sa urce (un ‘incident’ neverosimil in romania), dar am vazut si oameni care aruncau cu plasele dupa cei ce ii atinsesera din greseala, in depasire pe banda rulanta de la metrou. in corurile de “veuillez nous excuser” de la difuzoarele de la metrouri, cu ocazia vreunei intarzieri a trenurilor, angajatii nu se jenau sa te injure exasperati daca ii intrebai cand o sa vina mult asteptatul vehicul. nu o data chiar, socata sa vad un sofer injurand o soferita, am intrebat ce se intampla – si doamna respectiva mi-a spus ca prin anii ’60 au facut un targ avantajos: au renuntat la politeturile din partea barbatilor, dar si-au castigat independenta. iar acum lupta cu arme egale 😀
    cat despre bucuresti, nu mai stiu cum stau lucrurile, dar in cluj, de pilda, am intalnit si doamne dispuse sa parcurga cu mine jumatate de drum pentru a ma lamuri pe unde sa o iau, dar si monstri de badaranie, de la magazine, vanzatori in piata, functionari – o badaranie ce ar trebui brevetata “a la cluj”.
    cum spun mult prea multi “multumesc”, nu prea mai reusesc sa aud daca mi se raspunde sau nu. in schimb mi se pare deosebit de stridenta folosirea persoanei a II-a singular pentru persoane necunoscute: “ce vrei?”, “da-mi aia”… ha ha, sau oamenii care se uita tampi la tine cand ii saluti pe scarile blocului…
    in concluzie, cred ca suntem cu siguranta mult in urma la capitolul reguli de politete, in schimb la capitolul altruism si afabilitate cred ca o sa ramana corigent tot mapamondul.

  2. cliseul asta cu in romania nu se mai face nimic cum trebuie, vezi “de ce sa nu spui multumesc in romania” imi increteste, la propriu, pielea pe mine.de scarba.m-am saturat sa ne tot punem tarana in cap pentru toate si tot.sa plecam capul si sa ne simtim toti vinovati pentru un segment anume.exista rau in romania dar generalizarea asta, de ce nu se mai face un lucru in si se mentioneaza apoi numele “romania”, deci toti suntem vinovati pentru tot , imi aminteste de ceausescu.e cazul fiecare, nominal, sa invete sa-si poarte responsabilitatea.si nu sa inventam motive generale ca sa aiba unii ce scrie.am mai spus-o pe forumuri, ca rugaminte mai ales, sunt atatea subiecte frumoase in tara asta.sunt olimpici.exista sport si nu se numeste fotbal.exista actori si nu vedete de doi lei.exista muzica si nu manele.exista muzee, evenimente artistice si nu numai imparteala de mici pe la nu stiu ce sarbatoare.exista oameni care salveaza viata altora.exista doctori nu santajisti de vieti.vezi cazul politistului care a asistat o femeie la nastere primind indicatii prin telefon de la doctorul din salvare care nu putea ajunge din cauza nametilor.care este numele lui?ce s-a intamplat apoi cu el si femeia cu copilul?nu s-a mai scris nimic.erau mai importante stirile cu nu stiu cine s-a intalnit cu nu stiu cine nu stiu unde.de, e mai comod sa scrii din fotoliu, in fata calculatorului decat sa alergi, sa te zbati sa afli stiri noi, stiri repet, nu barfe.exista si la noi oameni in metrou, pe strada sau in autobuz care iti spun multumesc, va rog, scuzati-ma.care iti zambesc.care iti spun o vorba buna.am fost si eu prin tari straine.destule.si am intallnit straini care mi-au vorbit foarte frumos despre romania afland ca sunt romanca.si am intalnit si un anumit segment minoritar, pe strazi, cersind, de care mi-a fost rusine ca se numesc tot romani.si am avut curajul sa ma opresc si sa le zic de la obraz ca au impanzit lumea cu nemunca si mana intinsa.daca ati fi vazut ce figuri faceau…despre “noi, romanii” consider ca nu suntem nici mai buni nici mai rai ca altii.dar cliseul asta cu plecatul capului la gramada imi umple sufletul de manie pentru ca nu mai permit nimanui sa ma arate cu degetul pentru altul.nu va place de cineva, nominalizati.vorbiti cu persoana.faceti-o sa inteleaga greseala pe care o face.ajutati-o.faceti ceva, voi personal sa indreptati lucrurile.nu vorbiti la gramada, la plesneala, filozofie de doi lei.vina asta in care toti sunt vinovati si in acelasi timp nici unul nu duce la schimbare.si daca vreti schimbare incepeti cu voi insiva.trageti linie si faceti un bilant cu lucrurile pozitive si cele negative pe care le-ati scris despre romania si romani.nu aveti subiecte de bine?va dau eu, si sunt convinsa ca si multi alti cititori o pot face, idei despre lucruri uimitor de frumoase si reale.totul e sa vreti sa scriti.sa imprimati, cu puterea pe care o aveti voi presa, ideea de pozitiv si de bine si ca se poate si mai bine si la noi.nu stiri de la ora cinci in care reporteri fara urma de o elementara omenie intreaba rudele celor morti ceva in genul: …si cum va simtiti acum? eu cred ca exista si ziaristi si reporteri care stiu sa-si faca treaba.si acum va multumesc pentru rabdarea de a ma fi citit.daca nu sunteti de acord cu cele scrise, este dreptul dumneavoastra, argumentati, va rog, nu ma jigniti.exista o mare diferenta intre o discutie cu pareri diferite si jignire.si in final, asa ca o remarca la felul tendentios de a pune problema, care la voi a devenit aproape o boala, sub fotografia pusa la articol in care doi oameni se imbratiseaza strins si afiseaza o mare emotie, o mare bucurie ati trantit un “merci” de doi lei…

  3. Inflatia banului e o plaga biblica, cea a cuvintelor cataclismica. Folosirea coglomeratelor de genul “multumesc, buna seara, la revedere” le goleste de sinceritate dupa prima duzina de folosiri. Vanzatorii au fost si sunt instruiti (cu biciul, daca nu merge) sa rosteasca automat asemenea formulari in virtutea unor invataturi de vanzari care considera mai nou tiuitul din difuzoare apetizant pentru a cheltui bani pe fleacuri inutile. Sau prezentarea standard la call-centers cu “buna ziua, vorbiti cu XY, cu ce pot sa va ajut” dupa ce te-au tinut zece minute la muzica si parole pe fir epuizandu-ti nervii si banii.
    In Germania esti servit impecabil, insa nu rigid, o gluma trece oricand, iar la luat ramas bun ajunge “tschüss”. In tara vecina la sud-est formula inflationista e de “danke, auf Wiedersehen”. Pe vremuri clientul multumea vanzatorului pentru amabilitatea sa cu un “danke”, la care acesta replica cu un “bitte” (in sensul “aber, ich bitte Sie” = n-aveti pentru ce), din care s-au angrenat in cabaretescul bitte, danke, danke, bitte … pana la lasatul cortinei.
    Destinderea unui om o recunosti pe “moaca”, nu pe sunetele emise mecanic. Eu propun sa se inceapa cu descretirea clientilor la placerea de nedescris de shopping.

  4. am mai observat si eu (de ex. in germania) ca prin toate magazinele vanzatorii te saluta cand inca esti in pragul usii, sau cand ajungi la casa in marketuri. la noi, daca ai noroc, esti bagat in seama cu o privire dubioasa, sau trebuie sa saluti tu, ca sa mai pastrezi ceva din limitele bunului simt. bineinteles ca sunt si exceptii, magazine unde vanzatorii stiu sa se poarte cu clientii.

  5. Salut articolele. Sunt placut impresionat ca si altii constata ceea ce vad si eu , lucruri de care ma lovesc. Da! m-am saturat de functionari “plictisiti” care uita sa spuna un “Buna ziua” cand ajungi in dreptul lor, sau macar la acel simplu “Cu placere” sau “La revedere” cand ai terminat ce aveai cu ei si il adresezi. M-am saturat de vanzatoare care nu te baga in seama nu ca si client, ci ca om, cand ajungi cu produsele la casa. Nu exista sa nu spun multumesc sau sa salut cand interactionez cu ei…dar nu am eu nici o vina ca ei sunt plictisiti sau pur si simplu au uitat sa spuna “Multumesc”. Asa ca nu am ce face, decat sa insist, poate asa vor intelege ca e normal sa raspunzi la astfel de adresari.
    Stau si ma intreb, caut un raspuns la intrebarea: de ce nu pot sa raspunda? fie nu vor, fie atat de rar sunt abordati astfel, incat au uitat sa intoarca salutul. Sper sa nu fie ultima varianta….
    Exista si exceptii, desigur, si de fiecare data sunt placut impresionat. In schimb nimic nu imi poate schimba conceptia, ca sa spui “multumesc”, “cu placere”, “buna ziua”, “la revedere”, precum multe alte sintagme de politete, nu te costa nimic, iar sa le spui acestea intr-o maniera fluenta, fara a fi “impuse”…e deja o calitate.

  6. Dupa rezultatul votului la intrebarea”e nevoie sa spunem multumesc?”mi-am dat seama cat ia interesat pe cititori asemenea obiceiuri.Tema a fost tratata cu seriozitate dar receptionata”romaneste”.Pai cand vezi un dement ca Mircea Badea ca arunca cu incaltarile spre un imaginabil presedinte de tara,la emisiunea sa”in gura presei”,si apoi acelasi personaj il gasesti pe locul unu in”top 10 romani”a lui Tatulici la ce te mai poti astepta?

  7. Nu este doar necesar, este in primul rand frumos si util.
    Daca vreti sa vedeti cum atunci ganditi-va cum va comportati fata de cineva care stie sa spuna si spune “va rog”, “multumesc”, “cu placere” si fata de cineva care zice “da-mi” si atat.
    Eu prefer sa folosesc formulele de politete si tot asa il invat sa faca si pe puiul propriu, chiar daca nu are nici 3 ani. Niciodata nu e prea devreme sa inveti sa fi politicos.

  8. Lipsa lui “multumesc” este o lipsa de smerenie, intr-o societatea in care trebuie sa functioneze selectia naturala. A multumi incepe sa fie un semn de slabiciune. Avem doar drepturi.

    Si nu in ultimul rand lipsa catehizarii isi spune cuvantul.
    Pentru cine a citit Noul testament formula este foarte clara “Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor” (Matei 7,12). Mesajul exista, putini insa ii si dau curs, chiar si pentru ca vine de acolo.

  9. La cata ura este cel putin pe forumuri mi-e greu sa cred ca se mai spune si multumesc. Luati jocurile online unde se interactioneaza … injuraturi la greu. Pe strada mai des auzi .. băga…ş şi scoate…ş .

  10. Oamenii nu spun multumesc pentru ca “asta nu tine de foame”. Daca vrei sa multumesti cuiva, trebuie sa ii dai ceva. O vorba nu are valoare in ochii a marii majoritati dintre romani. Daca ii multumesti cuiva dandu-i 3 lei e ok. Daca ii zici: “buna ziua, va multumesc, la revedere” il lasa rece. Chesti de pierdere a valorilor umane. Totul e material. Trebuie sa fii influent, sa ai, sa risipesti, sa fii mai avut decat vecinul. Astea sunt valorile. De aceea vorbele nu au valoare. Invatatura e pentru fraieri. Cine e jmecher nu are nevoie de vorbe. El vorbeste prin BMW-ul parcat cu nesimtire pe trotuar.

    As mai vrea sa subliniez un aspect al politetii in limba romana: pronumele de politete. Nu am putut sa nu remarc faptul ca “dumneavoastra” se transforma in “ala” sau in “aia” in momentul in care “dumneavoastra” nu mai e de fata. Un om iti zambeste, iti vorbeste politicos, iar cand pleci poti auzi: “a venist si asta sa ma frece la cap”. Lucrul asta nu l-am auzit in locuri unde in limba nu exista, sau nu se foloseste, pronumele de politete. Am marele noroc de a trai intr-o tzar unde oamenii isi folosesc prenumele, indiferent daca esti vanzator sau presedintele tarii, pentru a comunica. Pare nepoliticos sa ii spui lui Traian Basescu: “Traiane, ma bucur ca ai ajuns la mine in oras si abia asteptam sa vii aici”. Ce parere aveti de urmatoarea formulare: “Domnule Basescu, ma bucur sa va vad in oras la noi”, iar in 3 minute, cand faci schimb de impresii cu prietenul de langa tine sa zici: “Am dat mana cu ala. A venit sa-si faca aici campanie electorala, de parca noi nu stim ca-l doare’n c*r de noi.”.

    Exeple ar mai fi, insa deja am scris foarte mult.

  11. Salut, Adina! Ce surpriza sa te gasesc comentand subiectul asta, astazi 😉
    Avem noi o cunostinta comuna care acum cateva seri a ales sa spuna “multumesc” intr-un mod foaaaaaaaaaarte “interesant” (ca sa zic asa) – ce crezi? o fi una din “mutrele cenusii”? 😀

    In alta ordine de idei: NU e obligat(a) nimeni ca, daca este inconjurat(a) de “mutre cenusii” sa devina la randul lui / ei o moaca cenusie, e doar chestie de caracter si optiune personala! Nu ca nu m-as simti mai bine daca mai multa lume ar spune “buna ziua / seara”, “multumesc” samd. – dar faptul ca nu mi se spune (decat rar) NU ma va face pe mine sa nu o spun eu! Pur si simplu, asa ma simt eu mai bine.

    Cat despre magazine, restaurante samd. – pot sa spun ca in general chelnerii / chelneritele de pe unde mai mananc sau beau eu sunt politicosi si stiu sa zambeasca (sau poate am ales eu instinctiv locurile unde se intampla asta, uneori chiar in dauna pretzului sau mancarii) iar cele de la magazinul Kaufland de unde mai cumpar eu ocazional chiar sunt f. dragute si amabile, cu toate ca (din cauza programului meu nabadaios de lucru) ajung sa platesc intotdeauna la ora inchiderii – o data m-am trezit chiar ca una mi-a facut un cadou (am spus “cadou”, NU era “promotie” sau altceva de genul asta 😉

  12. Domnule Ranghel,este foarte trist faptul aveti foarte multa dreptate in tot ce ati scris.Ati omis un aspect pe care va rog sa-l observati.oamenii care nu sunt ocupati cu o functie care presupune o autoritate sunt placut surprinsi in momentul in care le spui – multumesc.De multe ori ai impresia ca s-au propiat pana la o bataie de inima de tine.Foarte multi semeni de-ai nostri sunt politicosi din fire,dar s-au retras intr-o carapace menita sa-i apere de mitocania de la OTV si altele asemenea.Si educatia se invata ca si democratia,pacat ca nu mai are nimeni timp sa invete,iar la scoala un manual de 100 de pagini are in jumatate din spatiu fotografii,dar parintii si profesorii sunt de acord ca e prea multa materie de studiu!

  13. Exemplul cu functionarul de la Baneasa e foarte bun. Dupa o perioada (lunga sau scurta, nu conteaza) petrecuta in Occident primul roman de care dai, cel de la control pasapoarte NU SALUTA si NU RASPUNDE LA SALUT. Asta e valabil si la Otopeni. E clar ca educatie de acasa sau de la scoala n-au, dar de ce nu li se poate scrie in fisa postului ca sunt obligati sa salute ?

    • un roman de la pasapoarte trebuie sa para dur, sa impuna respect (=frica).
      dar sunt atatea lucruri in tara asta care nu ar trebui sa ne mai mire.

  14. Interesant subiectul articolului, dar cred ca trebuia adaugata si o parere de psiholog.Sau intrebat unul. Eu cred ca politetea nu este totusi obligatorie, dar nici sa injuri la tot pasul. Chiar ma deranjeaza politetea excesiva. Si nici de a folosi numai persoana a 2-a plural nu mi se pare corect (gramatical dar si moral), ca respectivul interlocutor nu este in mai multe exemplare. La noi s-a “adoptat” metoda asta din prea mult orgoliu, ca sa nu zic grandomanie (multi semidocti si-au tras titluri nemeritate), precum si din faptul ca in tarile vestice verbele au aproape aceeasi conjugare indiferent de persoana, pe cind la noi marea majoritate a verbelor au conjugari diferite.
    Dar revenind la politete, poti sa-i spui “mersi, Vasile” dar si “Domnule Icsulescu sa ma pupi undeva” si inseamna ceva diferit, nu?
    Ceva gen “zimbet de stewardesa”. Fac comparatia asta deoarece am zburat de multe ori si pe distante mari (am mult peste 500 de mii de mile) cu diferite companii aeriene si am observat ca stewardwsele, chiar tinere, au riduri la colturile gurii, as putea spune ca-i boala profesionala, din cauza “mastii ” pe care si-o pun cind vorbesc cu cite un pasager, iar cind termina dialogul nu revin cu fata la normal imediat, ramin cu “delay”,uneori ramin asa si cind discuta cu colegii. Nu rareori mi s-a intimplat sa fiu repezit, tot intr-un zimbet, cind am cerut inca o bere sau sa-mi dea alt fel de mincare. Aparent nimicuri.
    Ca sa nu mai zic pe la ghisee, atunci cind au vazut ca merg spre Bucuresti.

  15. Din Haifa cu dragoste on

    Am lucrat o perioada buna in Israel si am observat ca muncitorul cu patronul isi spun pe nume. (cel de botez, sa nu creez confuzie) si se intelegeau foarte bine, nu ca nivel de comunicare zic, ci ca politete. Si nu murea nici unul de ciuda. Dar acolo evreul venit din Rusia sau Yemen, Europa sau Africa, sau de altundeva nu este tigan sau ungur, prost sau escroc, hot sau increzut. Toti sint la fel, pina legea isi spune cuvintul in unul sau altul din cazuri.

  16. “A multumi” vine din popularul “a multani”, adica a ura “la multi ani” celui care te ajuta. Adevarul este ca romanii dintotdeauna au fost majoritar certareti, procesomani, birfitori si mojici (cum zicea I. L. Caragiale). Dovezi sunt multe (vezi Ion Ghica, cca 1870 si o pleiada de scriitori interbelici care se pling de mirlanul roman in actiune). Deci nu bolsevismul a creat asa deodata mirlanii, in schimb le-a creat niste conditii (anumiti tarani, latent mirlani, adusi la oras unde gratie anonimatului deveneau mirlani activi). Pe de alta parte hai sa fim seriosi: nu exista popoare “bune” si popoare “rele”, nu avem sisteme, ci indivizi. Sa nu “fecalizam” tot poporul roman (cum a facut Patapievici) doar pt. a ne arata “tupeisti” si “cosmopoliti” in conceptii. Eu, Slava Domnului, cunosc ceva oameni care-mi spun multumesc.

  17. Asteptam de mult un astfel de articol. Nu neaparat legat de ,,multumesc,, sau ,,cu placere,, ci si de comportamentul nostru in general. Priveam pe ganduri, la oamenii care urcau sau coborau dintr-un autobuz intr-o tara din Europa si salutau soferul, care raspundea de fiecare data. La fel, priveam si comparam, promptitudinea cu care soferul de autobuz dintr-o tara de peste ocean ajuta persoanele cu dizabilitati, fara sa le grabeasca sau sa le bruscheze ca la noi. Este trist ca am ajuns sa luam ca exemplu alte tari, cand eram un popor destul de civilizat, bineinteles nu e padure fara uscaturi dar in ultimul timp parca suntem mai multi din cei care am uitat un minim de buna cuviinta atat in limbaj cat si in comportament. Sigur sunt importante scoala, biserica, dar cred ca in familie sunt carente de educatie (si vedem cazuri in jurul nostru nu neaparat la radio/tv ). Din pacate nu putem sa-i educam pe strada dar o privire plina de repros putem sa le adresam sau pur si simplu sa le intoarcem spatele celor care ne insulta. Eu multumesc si celui care-mi face un serviciu si celui care nu, cu un ,,totusi multumesc…,, Poate asa, cu incetul, vom redeveni ce-am fost candva.

  18. Regimul militarizat si de spaima al lui Ceausescu a avut, culmea, si niste “side-effects” pozitive: psihopatilor, violatorilor, hotilor si mirlanilor needucati le era si LOR frica de acel regim. Si stateau in banca lor. Teroarea, in 1990, a trecut din miinile PCR-ului in miinile lor iar ei azi (si prin TV-urile unde ei sunt regi) ne-o aplica sistematic noua, celor educati, culti si timizi.

  19. Felicitari pentru articol!

    Foarte multi de aici au remarcat “socul” care il ai atunci cand vii in Romania din Occident. Din pacate, este adevarat. Si ce e mai trist majoritatea ne-am obisnuit cu comportamentul functionarilor, politistilor, vanzatorilor, etc. De multe ori nici nu mai observi lipsa politetii.
    Mai demult cineva imi spunea ca el e fericit cu “tratamentul” aplicat. De ce? Pentru ca in Romania va sti intotdeauna punctul de vedere al interlocutorului. “Dincolo”, din cauza educatiei, niciodata cineva nu te va injura. Te vor privi cu un zambet impietrit si … fals. In schimb, aici (in Ro) nimeni nu e fals. Daca vrea sa te injure, te injura. Daca vrea sa iti multumeasca, iti multumeste. E un punct de vedere. Bun sau rau nu pot sa nu ma gandesc cat de bine ma simt atunci cand mi-i se raspunde la “buna ziua”, “multumesc”, “va rog”, etc.
    Dar, ce mi-i s-a parut mai trist a fost faptul ca mi-i s-a atras atentia de cateva ori ca …. sunt prea amabila. De ce? pentru ca dau impresia de serviabilitate, de slabiciune. Prima oara nu mi-a venit sa cred. Am crescut cu formulele de politete si, de multe ori, am fost certata de mama mea ca nu foloseam “buna ziua”, “multumesc”, “va rog”, “ma scuzati”, “la revedere”. Ca atunci cand ajungi la maturitate sa ti-i se spuna ca, daca folosesti aceste formule destul de des, nu esti respectat. Si, culmea, multe persoane chiar cred acest lucru si il aplica cu prisosinta.
    Nu am sa renunt la a zice “buna ziua” unei persoane plictisite din spatele unui ghiseu, nu am sa renunt sa spun “multumesc” vanzatoarei de la magazin, nu am sa renunt sa fiu politicoasa sau sa zambesc. Ma simt mai bine asa, slaba din fire sau nu. Poate, peste cativa ani vom invata din nou sa zambim cu totii. Si vom reinvata sa fim politicosi. Nu de alta, dar satisfactia de a ti-i se raspunde la fel depaseste celelalte 50 de experiente gen “ofiterul de la ghiseul aeroportului”.

  20. As vrea sa punctez un aspect foarte important in traseul “Buna ziua, Va rog, Multumesc”: educatia publica.
    Copilul german ( ca sa dau un exemplu) invata de la gradinita sa foloseasca aceste cuvinte. Chiar fac adevarate puneri in scena ca sa exerseze utilizarea formulelor de politete. In tarile occidentale (inclusiv Statele Unite si Canada) educatia este dimensiunea principala e invatamantului prescolar si primar. Pentru ca oricat am pasa spre familie educatia, invatamantul este vectorul prin care societate sadeste in individ valorilor fundamentale. In societatile traditionale acest rol ii revenea bisericii. Cand deram copil, la spovedenaie parintele ma intreba daca imi ascult parintii, daca spun “Buna ziua”, “Multumesc”, etc.
    Inchei aici pentru ca nu cred ca are rost sa deschid o discutie despre invatamantul din Romania. Cu atat mai putin despre relatia bisericii cu individul.

  21. Pingback: Puterea de a multumi « Thoughts Lounge

  22. politetea excesiva ajunge sa deranjeze chiar. plus ca, la noi, se zice asa de des “merci, cu placere” cu o lehamite de aia… incat e egal cu 0 . asa ca eu… multumesc, insa de destul de multe ori, prefer sa inlocuiesc “cu placere”-ul spus de prea multi intr-un mod “automatizat” cu un zambet. mi se pare ca exprima mai bine atitudinea de placere. un zambet cald conteaza mai mult pentru mine decat daca mi s-ar spune “cu placere”.

    am citit mai sus si… la noi, in bucuresti, nu doar ca nu-ti zambeste lumea, nu zice merci, cu placere, nu iti face loc cand urci intr-un autobuz, dar iti mai dau si coate, sau… daca e aglomerat… batalie la usa, care sa urce mai repede! ex: 123, care mai mereu vine “blindat” 🙂 .
    cam atat, ca ma pornesc, si ar fi muuulte de zis…

  23. “[…] o minima educatie prin care sa stii ca e obligatoriu sa-ti arati politicos recunostinta, ori de cate ori este nevoie.”

    Cred ca problema nu e neaparat a spune multumesc, ci dea a crede ca cealalta persoana merita sa ii spui multumesc – cred ca problema nu e de forma, ci de fond. Multi romani considera ca nu trebuie sa multumeasca, ca nu au pentru ce sa fie recunoscatori, ca cealalta persoana doar isi face treaba, e platit pentru asta etc.

    Cred ca noi romanii (in general vorbesc) avem o problema de educatie, si e vorba de educatie in scoala si mai ales acasa, si nu e de ieri de azi. O educatie intr-o singura directie, cum sa reushesti singur, nu ca persoana intr-un grup – cum sa nu ai nevoie de nimeni, ci sa reusheshti singur, poate chiar in ciuda celorlalti din jur. A cultivat un stil in care ca sa “reushesthi” nu ai nevoie decit sa iti cultivi un minim de skiluri sociale si cu un numar limitate de persoane, de care “ai nevoie” ca sa reushesti. In final, duce doar la o societate in disolutie, de care fie o sa vrei sa fugi sau sa inveti sa “o folosesti” la perfectie.

    Cred ca educatia ar trebui sa re-inceapa din scoala, unde invatatorul sa inceapa sa cistige respectul elevului, iar elevul sa simta care sint beneficiile integrarii intr-o comunitate prin respectul fata de cel de linga iti da satisfactia de a fi “om”. Mi-e teama ca e o lupta pierduta pentru multi adulti. Multi ar putea spune ca are legatura cu nivelul de trai sau cit cistigi, dar mi-e teama ca tine de educatie si felul in care fiecare isi intelege pozitia si modul in care functioneaza o comunitate.

  24. unghi spiritual on

    Toata lumea si in articol si in comentarii pune problema gresit, si nu numai in articolul asta ci in general peste tot.

    Cel mai important este sa intelegi cu adevarat realitatea… De aici apare un mod iubitor, rabdator, intelegator, milos de a gandi…Astfel incepi sa iubesti viatza, sa te iubesti pe tine…Apoi natural, ii iubesti pe toti din jurul tau pentru ca intelegi ca sunt si ei la fel ca tine in esenta.. De asemeni ai compasiune pt toata suferintza (in primul rand autoindusa) de oamenii din jur la tot pasul…daca ajungi sa gandesti si sa simti asa, politetea este doar ceva natural…

    daca nu exista bunatatate in gandire, atunci nu exista nici in vorbe si actiuni, pt ca vorbele si actiunile sunt manifestari ale gadnirii

    Evident , daca gandirea este bolnava, daca omul este nefericit, depresat atunci politetea nu poate fi genuina, ci doar o prefacatorie, sau un habit impus din copilarie, o inertie rece….

    Ca concluzie: intr-o tara unde nu e politete, problema este ca oamenii sunt nefericiti, nu se iubesc in primul rand pe ei insisi, gandirea este bolnava centrata prea mult pe ego.

  25. Vad un “trend” la unii de a spune ca politetea “este inutila”, sau ca avem politete “in exces” (!). Altul, probabil mare anglofil si foarte tinar, spune de inutilitatea vorbitului cu “dumneavoastra”. Dragilor nu stiu voi de acasa ce pricepeti prin “politete” dar in RO aceasta notiune culturala si de ethos este cvasi-inexistenta, asa ca nu va agitati si nu faceti epistaxis. In genere romanul NU este politicos, ci “poliporcos”, cum era o gluma de elevi din anii 70.

  26. A fi politicos este o alegere pe cere fiecare dintre noi vrea, poate si chiar o face. Ideea mea este ca cei care aleg sa o faca nu ar trebui sa astepte o recompensa pentru acesta, ar trebui sa fie fericiti cu alegerea lor si nicicum plictisiti de sau nesatisfacuti de ea doar pentru ca unii din ceilalti nu-i rasplateste pentru alegerea lor.
    In ceea ce priveste cum romanii sunt comparativ cu ceilati este poate cea mai nefericita abordare, deoarece iti rapeste placerea de a te descoperi pe tine si mai apoi a te bucura de ceea ce esti.
    Cei mai fericiti in alegerile pe care le fac sunt copii chiar inaite de a invata lectia rasplatii (si anume de a raspunde cu multumesc pantru beneficiile oferite de cei mari). Ei iau totul asa cum de fapt li se cuvine si ne uitand sa ne zambeasca se bucura atat de sincer de ceea ce au primit, fapt care ar trebui sa ne fericesca mai mult decat un “bine-crescut” multumesc.

  27. cred in nesimtirea unora, din pacate in tara noastra a majoritatii, de a nu spune multumesc, cred de asemenea in lipsa de politete a acelorasi poate, de a nu raspunde cand li se multumeste, dar nu pot sa cred in inutilitatea unui “multumesc” spus nu din mecanicitate ci doar din bun simt si din nevoia aproape de la sine de a fi politicos…nu mi s-a intamplat niciodata sa regret ca am multumit vanzatoarei de ziare care m-a tratat mai rau decat pe un cersetor sau chelneritei care nu m-a servit deloc cum m-as fi asteptat sau soferului de microbuz care aproape ca ne-a aruncat intr-un parapet…
    si eu m-am intors din strainatate cu acelasi sentiment de bunavointa sa ii spun, ca multi dintre voi…am ramas socata si in paris, dar mai ales in rotterdam, oras in care invariabil, fiecare pieton multumea printr-un zambet si o ridicare usoara a mainii soferului ca i-a permis sa treaca pe trecerea de pietoni…gest pe care l-am preluat aproape involuntar, mi se pare normal sa fac asta acum…dar, nu stiu ce gandesc soferii cand le zambesc… nu conteaza, este doar “multumesc-ul” meu!!!

  28. Pingback: Mulţumesc! « Pentru prieteni

  29. Ruxandra Marinescu on

    Multi romanii sunt atat de salbaticiti in ultima vreme incat orice gest de politete sau zambet din partea unui necunoscut, nu numai ca nu primeste un raspuns similar, dar atrage si priviri suspicioase. E pacat, acestea sunt lucruri care nu costa pe nimeni nimic si care ar schimba atatea lucruri. Din pacate, chiar daca individual multi simtim acelasi lucru, si din acest punct de vedere suntem disfunctionali in grup.

    • @Ruxandra Marinescu
      Din pacate, nu pot decit sa fiu de acord. Povestea de iarna asta cind am fost acasa la parinti sa dau zapada de pe trotuar si din 20-30 de oameni citi am intilnit, o mica parte mai degraba au preferat sa treaca pe trotuarul celalat decit sa astepte sa ma uit eu in urma sau sa imi zica “scuze” ca sa poata trece, iar ceilalti pur si simplu impingau inainte fara sa nici macar sa ridice capul si sa-mi zimbeasca de complezenta, ca orice persoana care trece pe linga o alta persoana la 20 de cm. Doar 2 mi-au adresat citeva cuvinte, un nene mai in virsta care mi-a dat un fel de “acuma, cind se topeste?!”, la care imi venea sa zic “lasa ca mai bine te las pe dumneata sa umbli in mocirla”, si o tanti care tragea de o geanta sa o duca la autobuz si in gluma mi-a zis ca i-am luat zapada ca tragea mai ushor – am ajutat-o sa o care la autobuz. Pe mine chestia asta cu evitatul contactului vizual macar, prin care constientizezi ca ai trecut pe linga un alt om, pe mine m-a frapat…

    • Diferenta dintre “lumea zambetelor” din afara si greatza patologica din Romania o vad de fiecare data cand ma intorc de undeva, iar scena de la control pasapoarte din Otopeni e clasica. Cred ca acreala angajatilor de acolo este un criteriu de selectie.
      Eu multumesc intr-una, nu stiu, asa sunt eu, simt ca o conversatie sau o actiune este neterminata daca nu multumesc: multumesc pt ca m-ai sunat, multumesc ca mi-ai raspuns, multumesc ca m-ai ajutat etc. Dar m-am surprins cu oarecare oroare ca griul si rautatea din jur ma afecteaza si ma dezumanizeaza, acum cateva seri veneam spre casa si pe un trotuar pustiu si intr-o zona intunecata, imi apare un tip in fatza. Si incepe cam sovaielnic, ca ar vrea sa ma intrebe ceva, faza la care i-am taiat-o brusc , daca vrea sa-i dau bani nu am! Apoi omul s-a scuzat si mi-a spus ca s-a ratacit si cauta statia de metrou…mi-am revenit brusc, am zambit si i-am explicat incotro trebuie sa o ia..
      Dupa scena asta m-am gandit ca m-am inrait si ca eu nu sunt asa, dar ca agresiunea externa atinge cote care ma fac sa raspund la fel..desi nu imi doresc asta.

  30. Pingback: Munteanu Andrei Bogdan | Blog » Cat de greu este sa spui “Multumesc” ?

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger