Când scapi mâncarea pe jos, ai avea cinci secunde să o recuperezi, se spune; un studiu arată că 70% dintre femei și 56% dintre bărbați se încred în regula asta. Paul Dawson, cercetător la Clemson University care a cercetat în laborator regula, spune, însă, că a mânca alimente de pe jos e întotdeauna riscant.
El a comparat consumarea alimentelor de pe jos cu a nu purta centură de siguranță: poți merge toată viața fără să porți centură și să nu ai niciodată un accident, dar asta nu înseamnă că ești în siguranță.
Dawson a testat cât durează ca bacterii dăunătoare precum salmonela să se transfere de pe diverse suprafețe – lemn, gresie, mochetă – pe mâncare uscată (pâine) și mâncare umedă (paste).
Cercetarea a arătat că durata pe care o petrec alimentele pe jos crește într-adevăr cantitatea de bacterii care se transferă pe mâncare. De asemenea, anumite combinații, precum mâncare umedă pe gresie, cresc cantitatea de bacterii care se transferă pe mâncare. Rezultatul de netăgăduit este, însă, că indiferent de combinație și de detalii, o cantitate semnificativă de bacterii ajunge pe mâncare imediat ce ajunge pe jos.
Dawson spune că e partizanul regulei de zero secunde când e vorba de mâncare scăpată pe jos. Totul depinde de prezența bacteriilor de pe suprafața unde ajunge mâncarea. Nu vă încredeți nici în birourile de la serviciu. Un studiu al Universității din Arizona arată că un birou poate să conțină de sute de ori mai multe bacterii decât un colac de toaletă de la serviciu.
Sursa: Time
Un comentariu
Dar poti sa mori si daca iti pui centura de siguranta. Salmonela poate ajunge in sandwich direct din fabrica. Mai ales la noi.