Cât costă căcatul în România. Şi cum se rezolvă

15

În mod normal, nu aş fi pus acest titlu, aş fi optat pentru unul mai delicat, cu ghilimele sau vreun sinonim pentru căcat. Dar nimic din titlu şi din ce urmează nu este o metaforă, nu mă refer la un căcat simbolic, ci la cel real, cunoscut şi sub numele de materie fecală. În vremurile când bunicii aveau WC-ul afară, în spatele şurii, sub el se aduna generos această materie fecală, presărată cu ziarele timpurilor, care se foloseau pentru ştergere.

 

 

de Camelia Jula

 

Săteni în costume populare, femei ţesând, tractoare roşii în soare, discursuri ale tovarăşului, cuvântări de la congrese, sfaturi despre cum să scoţi petele de vin de pe feţele de masă brodate – toate ajungeau de-a valma în groapa săpată pe post de fosă, deloc septică şi fără drenaj. Din când în când, scândurile care ţineau murdăria să nu se reverse erau date la o parte, groapa curăţată şi materia fecală fie aruncată, fie folosită ca şi îngrăşământ.

Acum, ne-am modernizat, şi la sate şi comune. Facem fose (cât de cât septice). Cine îşi permite, cumpără una gata făcută, o pune în groapa săpată în pământ şi gata, cine nu, sapă o groapă (groapa este inevitabilă, în orice situaţie), o betonează sau o izolează cu materiale specifice, trage scurgerea în ea, o acoperă cu ciment, face un capac care să se poată tăia şi deschide ulterior şi, iarăşi, gata. Murdăria nu miroase, se adună cuminte în fosă, totul e civilizat. Problema apare când vrei să cureţi fosa, că, deh, odată la o vreme, e musai. Săptămâna aceasta am văzut şi eu cum stă treaba cu problema asta, a curăţatului fosei. Am sunat la primăria comunei de care aparţine satul, pentru informaţii, m-au pus puţin pe o rută greşită (m-au trimis la cei care încasează taxa pentru ridicarea săptămânală a tomberonului cu gunoi), dar, în cele din urmă, am aflat că există o companie „la oraş” care se ocupă cu vidanjarea. Număr de telefon – pe internet. Sun, ca orice neştiutor, care nu a mai făcut niciodată o astfel de operaţiune şi întâi vrea să ştie cum stă treaba.

Aş fi vrut să mă gândesc, la momentul discuţiei, să o înregistrez, cuvânt cu cuvânt. I-am spus omului de la celălalt capăt al firului din ce sat sunt şi că vreau să ştiu care este procedura pentru curăţarea fosei, care sunt costurile şi cât de repede se poate face. „Întâi, trebuie să venim să facem analiză”, îmi spune omul. „Analiză la ce?”. „Păi, la conţinutul fosei”. „De ce se face analiza aceasta?”. „Păi, ca să vedem dacă nu s-a depăşit nivelul de %&%¤%&% (termeni chimici, nu i-am reţinut) şi de %&%¤%&% (aşijderea), că dacă e depăşit, sunt penalităţi”. „Adică mă penalizaţi dacă am depăşit nişte parametri, să înţeleg?”. „Da, cam aşa ceva”. „Ok, şi cum procedăm?”. „Păi, venim, luăm probă din fosă şi apoi se trimite la laborator şi se face analiza, pe care dumneavoastră o achitaţi aici la noi”. „Cât costă?”. „Depinde de rezultate”. „Deci achit analiza după ce e gata…”. „Nu, se achită în avans”. „Cum se achită în avans, dacă depinde de rezultate?”. „Păi, de fapt achitaţi o sumă în funcţie de ce declaraţi dumnevoastră”. „În funcţie de ce anume să declar eu, că nu mă pricep la toxicitatea conţinutului foselor septice?”. „Păi, declaraţi o cantitate a fosei, cum aproximaţi şi spuneţi că nu e toxică”. „Aşa, după ochi?”. „Da, după cât ştiţi că e de mare fosa, câţi metri cubi are”. „Nu ştiu câţi metri cubi are, dar în fine, aproximăm. Şi declar că sunt în parametri normali?”. „Da”. „Şi dacă rezultatele nu sunt, apoi, în parametri normali?”. „Plătiţi penalităţi”. „Cât sunt penalităţile, cât la sută sau cum sunt calculate?”. „Păi, depinde de gradul de toxicitate, asta nu pot să vă spun acum”.

„Nu aveţi un tarif fix de analiză, un minim, ceva?”. „Nu, doamnă, depinde de gradul de //&%&%%¤%& şi &&/&(=))”. „Ok, şi în cât timp de la momentul recoltării probei este gata anliza?”. „În cinci zile”. „Cinci zile durează să îmi spuneţi dacă am rahat toxic sau nu în fosă?”. „Da, cam atâta durează”. „Dar ştiţi că eu trebuie să deschid fosa ca să puteţi lua mostra, adică să sparg cimentul, ce fac apoi, cimentez la loc ori stau cinci zile cu fosa deschisă?”. „Păi… ce fel de fosă aveţi?”. „Groapă izolată şi cimentată, făcută lângă baie, la câţiva metri adâncime, fără drenaj, cu capac de ciment”. „Ăăăă, da, puneţi capacul la loc şi e gata”. „Gata, gata, dar miroase, odată deschis. De ce durează cinci zile o simplă analiză?”. „Păi, atâta durează”. „Şi după ce e gata analiza, în cât timp veniţi cu vidanja?”. „Într-o zi sau două, oricum, trebuie să veniţi întâi aici la noi să faceţi o cerere, apoi venim pentru analiză şi apoi cu maşina, deci cam într-o săptămână e gata treaba”. „Şi cât costă curăţarea fosei, dacă analiza nu puteţi să îmi spuneţi cât costă?”. „Păi, şi asta depinde, că maşina noastră are o capacitate de 7 metri cubi şi dacă în fosă e mai mult, trebuie să facem două drumuri”. „Întrebarea mea este simplă şi aş vrea un răspuns la fel de simplu: care sunt costurile, nu contează câte drumuri aveţi de făcut”. „Păi, tariful de maşină este de 11 lei pe kilometru, taxăm dus – întors şi tariful de vidanjare este de 16,5 lei pe metru cub”.

Calculul simplu arată aşa: sunt 24 de kilometri dus – întors între satul meu şi curtea unde se odihneşte vidanja, deci, la un singur drum, tariful este de 264 de lei, plus să zicem că fosa noastră are cam 10 metri cubi, 165 de lei; dar toată materia fecală nu va încăpea din prima în maşina lor, deci încă un drum, încă 264 de lei. Total: 693 de lei. Plus costurile necunoscute şi imposibil de dibuit ale analizei conţinutului fosei, başca penalităţile incontrolabile, pentru că, să fim serioşi, de unde să am eu habar (sau orice alt client obişnuit) cum se calculează chestiile astea şi cât de toxic este sau nu căcatul din fosă. Nu ştiu cum vă sună vouă suma asta, dar mie mi s-a părut lejer umflată, de m-a umflat şi pe mine un râs ironic, cu gust de teatru al absurdului.

„Nu vă supăraţi”, îi zic omului de la telefon, „de ce este tariful 11 lei pe kilometru, este navă spaţială vidanja asta, se teleportează la locul faptei, duce apoi rahatul pe Marte? Că eu fac drumul ăsta cu combustibil de 10 lei, cu totul…”. „Păi, da, dar ştiţi, taxa nu e numai pe combustibil, conţine şi alte cele”. „Alte cele cum ar fi…?”. „Păi, taxele de drum, diverse, ştiţi dumneavoastră…”. „Nu, nu ştiu, că de aia întreb”. „Păi, doamnă, ăsta e tariful, atâta vine. Astea sunt procedurile noastre”. „Şi, ca să recapitulăm: vin la sediu la dumneavoastră şi fac o cerere, apoi veniţi pentru analiză, plătesc o sumă oarecare, discreţionară, apoi stau o săptămână până îmi curăţaţi fosa, plătesc acţiunea de curăţare şi transportul şi mai plătesc nişte penalităţi despre care nu am cum să ştiu cât vor fi, la ce sumă se ridică…”. „Păi aşa e procedura, dar, acum, ştiţi, dacă tot insistaţi şi aşa, haideţi şi faceţi numai cererea, că poate facem şi fără analiză”. „Adică analiza nu e obligatorie?”. „Ba da, aşa e procedura, dar putem să facem curăţarea şi fără analiză, numai să faceţi cererea şi dăm noi un rezultat aici”. „Şi mă taxaţi numai pentru drum şi vidanjare?”. „Da”. „Cu preţul pe care mi l-aţi spus mai devreme sau şi acolo putem negocia?”. „Păi, veniţi numai aici şi mai discutăm, că poate avem drum în zonă şi venim la mai multe acţiuni deodată şi atunci mai vorbim, mai lăsăm şi noi, că oameni suntem”.

Oameni suntem. După discuţia cu tipul de la companie am înţeles de ce toţi cei cu care vorbiserăm înainte mă sfătuiseră, cu aer complice, să mă duc direct la sediul firmei şi să caut şoferul, „băiat bun”, să discut direct cu el, că altfel „ăştia te usucă de bani”. Ba cineva mi-a dat şi numele şoferului şi mi-a spus că dacă îi dau 50 – 100 de lei, „se rezolvă”. „Că tot el vine şi la mine, când are drum prin zonă şi aşa aranjăm de fiecare dată. Dar să mergeţi dimineaţa la 7 – 8 acolo, înainte să plece în curse, discutaţi cu el şi vedeţi că se rezolvă”. Evident. Ce nu se rezolvă în România dacă ştii pe cine trebuie, laşi un ciubuc aici, unul colea? Am primit şi numărul de mobil al şoferului de pe vidanjă şi recomandare exactă – când vine în zonă, ca să îl rog să mă „cupleze” cu alte fose pe care le are de curăţat. Probabil tot pe ciubuc, că nu văd cine, în lumea satului, scoate 700 de lei din buzunar dintr-un foc, fie şi o dată la câţiva ani, pentru operaţiunea de vidanjare. În ţara asta, căcatul costă scump. Nu când îl faci, ci atunci când vrei să îl cureţi.

 

Zău că aş fi vrut să fiu corectă. Înţeleg necesitatea analizelor, tariful pe kilometru al maşinii (din câte am aflat, numai rovinieta pentru vidanjă se ridică la o sumă ameţitoare, pe an), munca băieţilor (că nu e tocmai o meserie curată), ba înţeleg chiar şi zilele de aşteptare, la o adică, până la finalizarea analizelor. Şi mi-ar fi plăcut să pot juca corect. Dar în condiţiile unor preţuri rezonabile, care să mă facă să apelez, şi data viitoare, la ei, pe căi fireşti, nu la mica înţelegere. Stimaţi şefi ai companiilor de vidanjare, nu vă veţi câştiga clienţii, mai ales în mediul rural, cu tarife exagerate pe proceduri pe care nu le pricepe nimeni. Mai bine simplificaţi lucrurile, puneţi nişte costuri mai decente şi faceţi-mă pe mine, ca şi client, să consider că mă aranjează mai bine o factură cinstită decât un ciubuc la negru, mai bine o lucrare făcută pe bune, pentru care, la o adică, vă pot cere socoteală, decât una făcută „la mica înţelegere”, de la care nici pretenţii de calitate nu pot avea. Cer prea mult? Până când veţi face asta, vă anunţ cu regret că voi fi nevoită să apelez la serviciile şoferului. Vine cu recomandări bune, a curăţat multora din zonă căcatul. Ieftin. Şi fără analize.

 

Foto main: Deviant Art


15 comentarii

  1. haha! Dar nu stiai ca “aranjamentul cu soferul” si “fara analize” este pentru ca… soferul, dupa ce a terminat vidanjarea, merge si arunca o parte din continutul vidanjei in prima padure / prima albie de rau pe care o gaseste in calea de intoarcere? 😛

    • Am anticipat asta si, drept urmare, m-am “cuplat” cu curatarea oficiala a fosei unei societati comerciale, al carei rahat se arunca oficial acolo unde e oficial voie…

  2. Pingback: România este plină de căcat | BogDan

  3. Fara sa ma tem ca gresesc, mai intreaga ,,constructie,, privata si de stat postdecembrista este de cacat si sentimentul ca traim in o fosa aseptica este tot mai puternic.

  4. În România sunt încurajate afacerile la negru. Toată lumea e de acord că banii negri sunt cei mai buni. Inclusiv politicienii, care ar trebui să se preocupe să desfiinţeze economia subterană.
    Asa că de ce să ne mirăm că majoritatea românilor sunt plătiţi oficial cu salariul minim pe economie? De ce să ne mirăm că nu sunt fonduri suficiente pentru educaţie? De ce să ne mirăm că spitalele nu au bani? De ce să ne mirăm că indemnizaţia pentru creşterea copilului şi ajutorul pentru şomaj sunt mici?
    Românii preferă banii negri. Astfel îşi pot organiza educaţia acasă, sau pot plăti meditaţii cu bani negri. Astfel se pot trata singuri acasă, sau pot plăti bani negri medicilor din spitalele de stat. Românii se descurcă foarte bine cu bani negri. Ce nevoie mai avem de stat? De ce să mai plătim impozite şi taxe? Hai să desfiinţăm statul şi cu asta, basta!
    Am putea face asta oare? Putem supravieţui fără stat? Nu ar fi un oarece haos? Cine ar mai astupa când şi când gropile din asfalt? Fiecare în dreptul curţii lui?
    Daca stăm şi ne gândim bine, ar fi mai scump pentru noi să trăim fără stat. Statul este ca o schema de întrajutorare. Punem toţi bani acolo, ca să se facă ceva bun cu ei pentru noi.
    Singura problemă este că cei care ajung la cârma statului uită că banii aceştia sunt plătiţi de oameni ca să se întoarcă la oameni. Cei din frunte fac combinaţii ca să lase să cadă mai mulţi bani în buzunarele lor. Nu că ar avea neapărat nevoie. Nu mor ei de foame. Dar fac asta din sete de putere. Au o dorinţă nestăvilită de a nu fi egali cu ceilalţi, de a fi peste. Împărţirea societăţii în clase şi apartenenţa lor la clasa cea mai înaltă este visul lor. Părerea mea este că această sete de putere este o boală psihică. Ar trebui create teste pentru cei care intră în campanie electorală, iar dacă se demonstrează că au sete de putere, să fie excluşi.
    Asta-i problema cu economia subterană în România. Peştele se împute de la cap.

  5. Fosa nu se curata neaparat anual. Avem si noi (stam “la tara”, langa oras) – ne-am mutat la sfarsit de 2010 si abia in vara lui 2013 am chemat vidanja, asta pentru ca incepuse sa miroasa in baie 🙂 Ideea e ca exista de cumparat (inclusiv prin Bricostore) bacterii de fosa – o doza pe saptamana descompune mare parte din materie. Am pus intr-adevar cam o cutie pe an (sa zic intre 50-80 lei cutia), si in al treilea an am “extras” aprox 1,5 mc de “substanta” 🙂 total 100 lei. Noi nu platim transport, dar e semnificativ mai mare pretul per mc 😀 Deci daca e sa fac o medie, ies 100 lei/an, ceea ce consider eu a fi rezonabil. Cam tot atat dam anual pe ridicatul gunoiului… Acum, la jumatate de an dupa vidanjare (3 persoane) am cumparat o noua cutie de bacterii.

  6. Ah, am uitat sa mentionez – daca folosesti bacterii, nu folosesti produse de curatat foarte nocive – gen clor, domestos etc, din motive evidente. Eu am trecut la detergenti ecologici.

  7. septic = cu microbi ( bacterii, virusi etc )
    aseptic = fara microbi

    Nu cred sa existe decit fose septice ( referindu-ne la fosele in care se string materiiile fecale ) .
    Sper ca instrumentarul chirurgical e aseptic .

  8. lys ecoservice srl on

    Pentru a evita complicatiile vidanjarilor, va recomand produsul Bio 1290 R, pe care il comercializez cu mare succes din 2005.
    0722 738 818

Leave A Reply