Castelul-palat Haller din Kapjon – Kappen – Coplean (a kapjoni Haller kastély) se află la 7-8 km nord de Dej, nu departe de cursul Someşului. Acest castel-palat era cândva o clădire somptuoasă, o valoare architectural-artistică a Transilvaniei, un splendid edificiu baroc (cel mai vechi din Transilvania?), cu decoraţie rococo extrem de bogată. Un parc mare crea o atmosferă aparte printre stejari, castani, plopi ş.a.m.d. Cândva, pe la sfârşitul anilor 1700, la acest castel-palat a fost cazat Împăratul Joseph II/ II József/ Iosif al 2-lea (primul fiu al Mariei Tereza) Rege al Ungariei şi Cehiei.
Numele localităţii Koplyon (1348), Koplyan (1356), Kaplyán (1733), Kapjon (1750) provine de la numele familiei nobiliare maghiare Kaplyon. Prima menţiune despre prezenţa în zonă a celor din neamul Kaplyon este din documente regale maghiare din 1261. În 1348, Károlyi Simon şi Menyhárd din neamul Kaplyon, se referă la acest loc ca fiind proprietatea lor strămoşească. În 1301, după moartea lui III András Magyar Király (Andrei al III-lea Rege al Ungariei) din Dinastia Árpádiană, familia Kaplyon pierde domeniile care ajung în proprietatea Kán (III) László, Voievod al Transilvaniei. Când acesta moare în 1315, domeniile revin coroanei maghiare. Din 1405, zona devine proprietatea familiei Bánffy, dar Mátyás Király/ Matei Corvin Rege al Ungariei îi bănuieşte de trădare şi sunt deposedaţi de avere în 1467, valori care trec sub controlul lui Szerdahelyi Imrefi György şi fiilor acestuia. Localitatea a fost distrusă de tătari în 1600-1603, (în 1604 trăiau aici doar 4 persoane) apoi reconstruită. Ulterior ajunge în proprietatea familiei Bocskay.
Familia Haller are personalităţi renumite în istoria Transilvaniei; ei au provenit din reţele de comercianţi din Nürnberg, care s-au extins la Sibiu deja pe la sfârşitul secolului 14. Hallerstein/ Hallerkői Haller Péter a fost primar al Sibiului între 1543-1546 şi apoi între 1550-1553; soţia lui era Kemény Kata. În 1606, Haller György (fiul lui Haller Péter) şi Bánffy László primesc domeniul de la Principele/ Voievodul Transilvaniei István Bocskay (şi Rege al Ungariei între 1605-1606) care era cumnatul lui Haller… Astfel, satul Kapjon ajunge în proprietatea familiei Haller. La 18 iulie 1625 proprietar este căpitanul Hallerkői Haller György. Despre un membru al familiei, Haller Gábor se ştie că a plecat în 1630 la o academie din străinătate, apoi la curtea lui Principelul Transilvaniei I. Rákóczy György se ocupa de traducerea textelor germane, desena cetăţile transilvane; a scris Erdély Diariuma (1630–1644), care a fost publicat ulterior de mai multe ori; a fost consilier al Principelui Nagybarcsai Barcsay Ákos, a fost comandant militar, decapitat de turci în 1663. Haller János a fost consilier al Principelului Transilvaniei I. Apafi Mihály, precum şi consilier al Împăratului Leopold/ I. Lipót, Rege al Germaniei, Ungariei şi Cehiei. Relaţiile lui Haller János cu Principele Apafi/ Apaffy nu au fost perfecte, el fiind închis o vreme de către principe la cetatea Fogaras/ Făgăraş, timp în care a scris cartea Hármas Historia, care a fost publicată ulterior (Kolozsvár, 1695). Unul dintre nepoţii lui Haller János, având tot numele de Haller János, din 1704 devine guvernator al Transilvaniei. Gróf Haller János de Hallerkő (sau Gróf Haller János von Hallerstein) a fost Guvernator al Transilvaniei între 1734 şi 1755.
La Kapjon familia Haller avea o construcţie fortificată mai veche. Guvernatorul Transilvaniei, Gróf Bethlen István a petrecut o vreme în cetatea Kaplyon în anul 1623. Fortificaţia renascentistă este descrisă într-un document din 28 noiembrie 1729; un palat de piatră, turnuri circulare/ hexagonale la colţurile incintei fortificate (azi se păstrează nişte ruine din una dintre ele), o intrare cu turn care avea şi clopote, un şanţ cu apă creştea nivelul de apărare. În interiorul zonei fortificate existau variate construcţii cu rol de depozite, brutărie, distilerie de vin, grajduri, remize pentru caleşti şamd. În 1730 proprietar era baronul Haller Ferencz. Este probabil că lucrările de transformare încep prin perioada când strănepotul lui Haller György I, Haller György III este înnobilat grof la 18 iunie 1753. Unele extinderi şi adăugiri-remodelări au creat castelul mai mare. Construcţia care se păstrează (azi în ruine) era o realizare în stil baroc timpuriu transilvănean; pe la 1765 au fost adăugate ornamentaţii rococo create de Schuchbauer Anton (1719-1789) sculptor austriac stabilit la Kolozsvár (recent Cluj). Lungimea clădirii este de 24,5 metri, zidurile masive au circa 1 metru grosime. Faţada are 6 coloane de piatră cu capiteluri ionice, care susţin o terasă de 9,5 metri lungime şi 2,5 m lăţime. De la ornamentele aflate deasupra ferestrelor, edificiul a devenit cunoscut şi sub denumirea de Castelul cu Scoici… dar ceea ce se păstrează azi este doar o parte a acestor ornamentaţii… Interesante sunt ancadramente de piatră ale ferestrelor, dar existau aici statui cu păsări legendare (griff madár), acvile, busturi umane, coloane sculptate… La etaj erau elemente decorative precum capiteluri cu sculpturi zoomorfe; în clădire era un şemineu de porţelan alb, blazoane aristocratice, un cufăr de călătorie inscripţionat cu anul 1685…. Conform documentelor, incinta castelului era înconjurată de un zid de piatră (din care se mai păstrează câteva nesemnificative fragmente), zidul avea nişe de tragere şi exista un bastion la intrarea domeniului.
În 1786 proprietar era grof Haller Antal. Un manuscris din 1795, Descriptio Castelli Kapjonensis, redactat de Orosz Mihály, legat de transmiterea testamentului lui Haller János către nepoţii lui, arată că picturile de stil baroc târziu au fost realizate (la 1771) de Mátyás/ Mathias Veress din Cluj (1748-1809), şi erau în încăperea în care locuia Csáki Barbara, mama lui Haller János. În 1837, prin căsătoria lui Haller Matild cu Ede Teleki de Szék, palatal-castelul şi domeniul ajunge în posesia familiei Teleki; în 1898, proprietar al zonei este urmaşul grof Eszterházy Miguel; la începutul secolului 20 proprietatea/ castelul-palat este vândută lui Elekes Viktor. Se mai păstrează amintiri despre un mare pian care era în sala palatului, petrecerile, balurile, ofiţerii de cavalerie, întâlniri ale elitei transilvane. Exista un acoperiş mansardat, din care se deschideau ferestre (lucarne – ochi de bou). În 1918 (1920, 1928?), un incendiu produs de un fulger a distrus acoperişul baroc al castelului; acoperişul a fost refăcut la un mod mult simplificat.
Naţionalizarea comunistă din 1948 a dus la transformarea castelului în CAP şi spaţii de ateliere. Grajduri au fost instalate la castel; poarta de fier forjat a fost distrusă (nu a rezistat mirosului?). Apoi clădirea a fost abandonată, ferestrele furate, acoperişul a fost ars de bronzaţii paznici ai animalelor, sculpturile au fost sparte. La ora actuală castelul este o jalnică ruină. Urmaşii proprietarilor încearcă recuperarea castelului prin „justiţie”… sau nu încearcă?
Edificiul este înscris pe lista monumentelor istorice, elaborată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului în anul 2010. Sub grija variatelor Ministere ale Inculturii, dezastrul valorilor arhitecturale ale Transilvaniei este unul incredibil, o barbarie de secol 21. Te puteai aştepta la altceva? La cum arată acum acest monument de arhitectură… este un simbol al dezastrului derulat prin peisajul cultural din Transilvania. Astfel a devenit Transilvania o ţară a ruinelor. Am vizitat acest loc la sfârşit de ianuarie 2011… un peisaj îngheţat, până în măduva oaselor. O încremenire pustie cu soare de apus, câteva păsări negre se adună pe ruine. Îmi aduce aminte de o melodie Bonanza Banzai – Kihalt minden/ Everything died out/ care în traducere liberă ar fi ceva de genul: “Nu mă întreba, Dragă, nu mai este aici/ cel pe care îl cauţi nu mai locuieşte aici/ extins e totul, muzica nu se mai aude/ nu există Beethoven, nu există Rock and Roll/………. /Nu va mai fi pe aici om demult, totuşi toate vor avea semnul ruşinii, iar dacă o să vină nişte străini, pământul va tăcea doar încremenit-rece”.
Acest material a fost preluat de pe blogul © dr. Peter Lengyel