Case din sticle de plastic reciclate – o soluţie pentru oamenii fără adăpost

4

“Dacă Americii i-ar păsa cu adevărat de rezolvarea problemei oamenilor fără adăpost, iată o idee pe care ar putea să o folosească şi care deja funcţionează în multe ţări”, scrie site-ul The Mind Unleashed. Este vorba despre case construite din sticle de plastic refolosite, umplute cu nisip.

 

Potrivit Amnesty International, în anul 2011, numărul de case goale din America a depăşit numărul familiilor fără adăpost de cinci ori. Dar, presupunând că acestea nu ar exista, rămâne ideea pe care o pun, deja, în aplicare, oameni din diferite ţări, din Asia până în Africa sau chiar America de Sud. Sticlele se umplu cu nisip şi devin un fel de cărămizi compacte şi sunt „legate” cu ciment sau lut. Pereţii astfel construiţi sunt rezistenţi la foc şi păstrează o temperatură confortabilă vara, în interior (chiar răcoroasă).

 

 

stire 25 dec casa 2

 

stire 25 dec casa 3

 

stire 25 dec casa 4

 

Statistici prezentate de site-ul TreeHugger arată că SUA folosesc 129,6 milioane de sticle de plastic pe zi, anual, adică 47,3 miliarde de sticle pe an. Cam 80% dintre acestea ajung să fie aruncate aiurea. Pentru o casă cu două dormitoare, de aproximativ 100 de metri pătraţi, ar fi nevoie de 14.000 de sticle de plastic. SUA aruncă suficiente sticle încât să se construiască 9.257 de astfel de case cu două dormitoare pe zi, adică un total de 3,35 milioane de case, echivalentul numărului de persoane fără adăpost din America.

Dacă ideea va prinde sau nu contur în SUA, vom vedea, cert este că, şi acolo, şi aici, la noi, sticlele de plastic pot fi reciclate şi reutilizate în moduri care să le facă utile, în loc să fie aruncate în natură şi lăsate să polueze mediul înconjurător.

 

 

Sursa şi foto: The Mind Unleashed

 

Puteţi citi şi:

FOTO Reciclare artistică: sculpturi din skateboard-uri

O mişcare din ce în ce mai populară: schimbul de alimente

Orchestra Reciclată, muzică şi speranţă în ghetourile din Paraguay

Un tânăr de 19 ani a creat un sistem care va curăţa oceanele de milioane de tone de plastic

Viaţa unui erou necunoscut al reciclării din Brazilia


4 comentarii

  1. f misto, cu toate ca te scuteste doar de o parte mica de bani. Plus ca nu sunt foarte sigur cat de usor obtii aprobari pt constructie sau daca poti sa o asiguri dupa.

  2. Foarte sanatos pentru locuitori, ce pot sa zic. Voi de ce nu va mutati intr-un butoi de plsstic? E ieftin, nu? Singurul avantaj poate fi doar daca PET-urile sunt reciclte, adunte din natura…. Sunt solutii la fel de ieftine, cu materiale naturale, sanatoase

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger