Când ideea unei căşti invizibile pentru biciclişti a fost lansată de doi designeri suedezi, multă lume a ridicat din sprâncene, întrebându-se cum ar putea fi aşa ceva sigur pentru pedalatorii pe două roţi şi cât de mult i-ar proteja, de fapt, în cazul unui accident? Însă teste realizate de organismele europene autorizate şi chiar de o companie de asigurări suedeză au demonstrat că această cască, pe cât este de invizibilă, pe atât este de sigură.
Hovding – conceptul de cască invizibilă pentru biciclişti – a fost lansat în 2011 de către doi designeri suedezi, care au propus, în loc de casca clasică, un guler şic, care să poată fi realizat în diferite moduri, astfel încât să se asorteze cu orice stil de îmbrăcăminte şi din care să „sară” casca, atunci când este nevoie, pe sistemul airbag-urilor de la maşini. De fapt, gulerul devine „casca”, prin umflare cu heliu în momentul unui impact. Ideea a primit distincţii şi aprecieri; în fond, mulţi dintre utilizatorii de biciclete folosesc acest mijloc de transport pentru a ajunge la locul de muncă (obicei foarte răspândit în vestul Europei sau în ţările nordice) şi ar prefera să nu fie nevoiţi să îşi refacă freza de fiecare dată când scot casca clasică de pe cap. Este drept că şi preţul la care casca invizibilă a fost scoasă pe piaţă e destul de mare – 500 de dolari. Dar ceea ce a interesat mai mult decât preţul a fost capacitatea ei de a oferi siguranţa necesară în cazul unui impact.
Aşa arată gulerul care se transformă în cască de protecţie
Casca invizibilă a întrunit toate condiţiile de siguranţă cerute de standardele europene în materie, dar a fost testată suplimentar şi de către o companie suedeză de asigurări, Folksam. Dacă, în cazul testelor standard europene, viteza la care se testează casca este de 20 de kilometri pe oră, compania suedeză de asigurări a decis să facă testele la viteza de rulare de 25 de kilometri pe oră. Rezultatele au fost că gulerul Hovding (sau casca invizibilă) este de trei ori mai sigur şi mai bun în situaţii de impact decât o cască obişnuită. „Comparativ cu testele realizate cu căşti clasice, în cazul impactului manechinului de test ce purta gulerul s-a dovedit că şocul este mult mai mic, capul nici măcar nu simte lovitura, este ca şi când s-ar cădea pe o saltea”, a explicat Anna Haupt, creatoarea gulerului.
Iată şi un scurt video cu o prezentare de modă al cărei “erou” principal este gulerul Hovding, purtat la diferite ţinute:
Sursa: TreeHugger
Foto: Hovding.se