Cărțile care respiră vise și viață

0

Printre rafturile multi-lingvistice ale bibliotecii din Astana, capitala Kazahstanului, am pășit prima dată în calitate de vizitator. De două săptămâni, sunt voluntar în fiecare duminică, atunci când ia viață un club de lectură în limba engleză. Astăzi, la clubul de lectură s-au răsfoit dorințe. În timp ce imaginația călătorea departe, cuvintele gândite în trei limbi diferite se așezau, în engleză, cu noi la masă. De pe raftul din spate, desenele unei coperți multicolore șopteau. Din lumea minunilor, în încăperea bibliotecii am decis să le răspundem cu un DA. Ceea ce de departe părea o carte de colorat s-a dovedi a fi un jurnal al celor mai inocente dorințe- If I had the chance. Sub acest nume, am descoperit un volum de desene și răspunsuri ale unor copii ce locuiesc la pe străzile din Bangladesh, Cambodgia, Indonezia, Mongolia, Nepal, Papua Noua Guinee și Insulele Filipine. Copii care au avut curajul să spună cu voce tare ceea ce își doresc și să deseneze, colorat.

 

de Andrada Lăutaru

 

În timp ce unii și-ar dori să locuiască într-un oraș plin de pomi și umbre, alții își doresc să nu mai existe violență sau să convingă oamenii mari să renunțe la alcool. Sunt copii de pe străzi care își doresc să poată construi poduri peste ape pentru a putea merge oriunde în lume, să devină pompieri pentru a nu mai vedea case acoperite de flăcări sau să își permită să le cumpere bomboane fraților mai mici. Pentru mulți copii, un vis la fel de mare precum un soare desenat cu un galben intens este să își cunoască tatăl. Mersul la școală este pentru acești copii încă un vis năstrușnic. Firliyansah își poartă copilăria pe străzile din Jakarta. La 12 ani, are un sac de vise, dar cel mai mult își dorește să aibă parte de micul dejun.

Am pus aceeași întrebare unui număr de 15 locuitori ai Asiei Centrale, kazahi pentru care străzile sunt doar un loc prin care își poartă pașii în(spre) drumul lor. Șase au refuzat să își dorească cu voce tare, ceilalți, adică un profesor de antropologie în vârstă de 50 de ani, un medic neurochirurg, o profesoară de limba engleză și restul studenți, mi-au răspuns:

Mi-aș dori să învăț toate limbile vorbite pe Pământ, astfel încât să mă înțeleg cu toată lumea.

Mi-aș dori să am aripi, aici pe spatele meu și să zbor.

Mi-ar plăcea să am bani pentru a putea studia în America, poate la Harvard. Pentru noi, e foarte greu să primim burse.

Mi-ar plăcea să descopăr un tratament pentru HIV.

Mi-ar plăcea să ia sfârșit toate războiele și oamenii să se înțeleagă pe căi diplomatice.

Mi-ar plăcea să merg anul viitor la o conferință în U.K., unde să îmi susțin lucrarea științifică la care lucrez acum.

Mi-ar plăcea să studiez în Anglia.

Mi-ar plăcea să merg în spațiu.

Mi-ar plăcea să vorbesc limba engleză fluent.

Dorințe mari și mici

Motivația fiecăruia dintre membrii clubului este scrisă altfel; de la dorința de a își îmbogăți limba engleză, raftul de cărți citite sau grupul de prieteni, preț de două ore și câte cărți se deschid pe masă, (re)descoperim împreună poveștile copilăriei. Cu ochii un pic mai încercănați. Printre rânduri, ne întrebăm cât de departe e lumea fiecăruia și cum se silabisește în litere nescrise un ideal. Săptămâna trecută, atunci când am propus unui număr de 20 de persoane din Asia Centrală, unii studenți, alții oameni un pic mai mari, să citim Micuțul Prinț, m-au privit fără cuvinte. Astăzi, printre dorințe, mi-au propus ei să citim Alice în țara minunilor, pentru că am decis să credem că nu există cărți doar pentru ,,copii mici”. Tot astăzi, am ascultat gândurile transmise de sute de minți ce trăiesc pe străzi. La finalul zilei, într-o engleză mimată de fiecare buze diferit, am verbalizat același gând: realitatea începe de la marginea imaginației!


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger