De ce pornesc de la titlul ăsta? Pentru că oricât aş încerca să-l cuprind într-un tipar, tot mi-ar scăpa câte ceva. Nici din punct de vedere al graniţelor sale nu mă pot pronunţa. De unde numele? Scurt. De la un general. Doar nu de la un poet. Nu într-un regim comunist. Unii zic că Salajanu’ se-ntinde de la autostradă până la Titan si Piaţa Matei Ambrozie, în timp ce alţii, mai conservatori, îl văd liniar, cuprins doar între lungimea şi lăţimea unui singur bulevard; începând de la Piaţa Nicolae Grigorescu şi sfârșindu-se puţin mai încolo de Macaralei (pe la Ozana).
de Ștefan Hotnog
Nu îmi dau seama ce instrumente folosesc oamenii pentru a-l delimita. Eu îl văd începând de la Râmnicu Sărat, ocolind tot parcul I.O.R, coborând în vale spre cheile Dâmboviţei, unde stăteau pe vremuri bulgari, și terminându-se pe strada Buhuşi, aproape de Policolor, Liceul de Chimie, ori Răţărie.
În cartierul minunat, furnalele C.E.T. SUD ejaculează nori într-un efort susţinut, încercând să-i facă să se confunde cu cei creaţi de Divinitate. Ei nu-şi dau seama că viaţa lor e strâns legată de buzunarele bucureştenilor. Cum datoriile salvează neamul românesc, furnalele emană doar nişte gaze roşiatice, ce încă mai poartă particule de zgură în ele.
M-am născut în Dristor, dar locuiesc în Sălăjan de la zece ani. Mai exact, pe bulevardul Camil Ressu 64, colț cu Ilioara. În fiecare dimineaţă, tramvaiele pornesc dinspre periferie spre centru. Simfonia dimineţii. Muzica “corporatriştilor”, ar spune invidioşii. Prin anii ’60, aici erau doar câteva blocuri, ocupate în mare parte de intelectuali şi cadre militare. Mai târziu însă, Ceauşescu a făcut “un soi de studiu antropologic” bazat doar pe judecata proprie, prin care a decis ca, spre binele patriei, aici să locuiască doar muncitori. Aşa că a dat ca ordin general înălţarea în nesimţire de blocuri sinistre.
Am crescut cu legendele cartierului, cu străzile, scările de bloc, şcolile, bătăile, sifonăriile, ştrandul, parcul, sălile de net, ţiganii, interlopii, băieţaşii de cartier, toate ale lui. Uneori, universul ăsta părea suficient. Era jazz-ul copilariei mele (born and raised in New Orleans). Pe atunci nu căutam să-mi explic nimic din toate astea. Vara mă jucam în mare parte pe Ilioara, ori pe Aleea Ilioara, în spatele blocului (foto sus).
Plecam de acasă pe role, în treizeci de minute veneam şi mă schimbam de fotbal, jucam doua-trei ore într-o termocentrală mică, pe lângă care am trecut aseară si am privit-o nostalgic. Era plină de vegetaţie. Pe vremea mea, n-apuca să crească fir de iarbă în ea. Îmi aduc aminte de o mişcare de revoltă la un moment dat, când s-au făcut nişte lucrări de infrastructură în stilul deja consacrat “scoate bordura, adu alta mai scumpă”. Deşi unii câstigau bani graşi din asfalt, noi ştiam doar că vrem să ne jucăm fotbal şi cineva ne distruge universul. O grămadă de bucăţi semi-circulare de beton şi-au găsit loc pe terenul nostru. Am vorbit cu bunicul lui Georgică, Dumnezeu să-l ierte. Acum trei ani l-au găsit în baie mort. Era om bun. Mai trăgea el la măsea, dar meseriaş! A tras omul prelungitorul pe geam şi a început să taie cu flexul şi să dea cu barosul de zor la fier-beton. Ciutanii erau în delir! Era o victorie colectivă. Ba chiar şi gagicile noastre care ne aduceau apă din blocul de peste stradă se bucurau. Veneam acasă doar cât sa manânc şi o tuleam la ţevi cu cornete, frunza, pătrăţica, flori, fete etc. Am crescut şi perimetrul s-a extins. La fel şi curiozităţile. Dădusem ani grei de fotbal pe ore la baschet în curtea liceului Dante Alighieri. Liceu pe care ulterior l-am absolvit. Metodele folosite pentru a lua Bacu’ la mate vor rămâne nedivulgate. Le ştiu doar cei care au băut şi au chiulit tot anul pe I.O.R. Un parc simbol al cartierului Balta Albă. Nu mi-e clar cât la sută din Baltă reprezintă Sălăjanul. Se spune că numele de Balta Albă se trage de la o epidemie numită “Ciuma lui Caragea”(1812-1813). Există scrieri ce dovedesc că în zona bulevardului Nicolae Grigorescu au fost îngropaţi o parte dintre ciumaţi. Erau acoperiţi cu var nestins, iar atunci când ploua, se formau bălți de culoare albă. În acea perioadă, au murit de ciumă aproximativ 90.000 de oameni, majoritatea bucureşteni.
Muzica şi Sălajanul au fost mereu interconectate. La Familia, Codu’ Penal, mai târziu Sişu si Puia (“Lumea o să ne zica tot La Familia” – lumea a uitat între timp). Nimeni Altu’, băieţii de la Partizan, Robert Drogatu’, Smokey şi lista poate continua. Pace lor! “N-am cum să uit.”
Cele mai aglomerate şi cunoscute puncte ale cartierului sunt: La statuie, la piaţă, la Cetate, la Capuccini, la MILF-e, la Migada, şi lista poate continua. La Migada se duc băieții. Băieții care bat străzile și râd mult, târziu în noapte. Li se face poftă de dulce şi cred că vânzătorii s-au obișnuit deja cu ei. La fel și MILF-ele. Ştiu tot ce se-nvârte prin cartier. Cine mută, cine trage şi cine ia pe caiet. Aici te servesc trei surori trecute de prima tinereţe, căsătorite, probabil şi cu copii, însă cu o atitudine lipicioasă care te face mereu să revii. Îţi hrănesc exact fanteziile alea cu mămici porno. Evident, din exterior e ceva fără prea mult sens. E ca şi cum aş şti eu altă stradă din Drumul Taberei, în afară de Aleea Poiana Sibiului şi cea cu shaormeria Maverick.
Nu pot să nu menţionez în povestea mea Biserica de pe Ilioara, unde popa m-a întrebat pe la cinşpe ani dacă mă droghez şi dacă le pun piedică părinților. De atunci n-am mai mers la biserica aia decât din obligație. Ar mai fi și casa țiganilor de pe Ilioara. Mama le-a făcut perdele, deci sunt bazat. Asta ca să știți cum stăm.
Lumea se împușca, lumea se bătea! Eu am scăpat mereu ca printre urechile acului, însă am văzut oameni călcați pe cap la propriu, în fața ochilor. Drogații mureau de supradoză prin scări de bloc. La etajul șapte, la bunică-mea, stătea “Mari Drogatu'”. Îmi aduc aminte că așteptam liftul cu un prieten. Mari își taiase venele și zăcea leșinat în lift. Ne-am speriat și am fugit. După doi ani, Mari a murit. N-aveam nici zece ani pe-atunci. Bunică-mea locuia dinaintea mea în Sălăjan.
Un alt personaj pe care încă îl puteți întâlni pe străzi e Gao. Face ture neîncetat de la Sălăjan la Dristor și înapoi. Stă la un bloc distanță de mine și face parte din garda veche a consumatorilor de heroină. Caută fier vechi, cere țigări și e to timpul alert. Are mersul repezit. E un fel de Speedy Gonzales. Ieri era în jlapi, pantaloni scurți și hanorac. De revelion căra un calorifer după el. Omul e vânator! Are atâta dava și legale în el, încât doar un dezastru nuclear l-ar mai putea omorî. Ar fi interesant să aiba cumva un contor legat de picior. Cred că a înconjurat Pamântul de trei ori până acum. Iarna, vara, el se poartă la mânecă scurtă, maxim hanorac, și are aproape mereu adidași de alergat în picioare.
Nimic nu mai e ce-a fost… Până și consumatorii de marfă au devenit amabili. Au realizat că au rămas atât de puțini și doar prin amabilitate și supunere mai pot supraviețui. Au rămas vii amintiri și povești de demult. Pe asta se mai bazează acum cartierul. Lumea din exterior se mai sperie încă, dar acum Sălăjanul zici cî-i Cotroceni. Exceptând zgomotul și zonele supra-aglomerate precum piața. Acolo încă e India. La fel și pe Ilioara. Poate ar fi greu pentru unul venit din provincie să se obișnuiască cu atâta gălăgie, pe o stradă unde la ora trei noaptea unul se îmbată și o sună pe nevastă-sa la o oră după ce o dă afară din casă în bataie: “Eu sunt leu în cartierul meu și dacă mă deranjază o gazelă, ripostez! Mai bine c-ai plecat. Nu-i mai bine c-ai plecat? Hai acasă și vorbim mâine iubita. Eh! E vina lui că s-a supărat de la două tricouri… Mai bine c-ai plecat!”
În mintea mea se aude o poezie atunci când privesc înapoi. O poezie pe care am s-o fredonez mereu, ca să-mi reamintesc de tot ce-am învațat aici. Aici s-au legat primele prietenii, aici s-au poștit primele țigări, gagici, perechi de ghete, aici se asculta Nelly-Dillema și la bairam te prindea tovarașu’ cel mai bun că-i saruți fata care i-a scris în oracol că-l place și că așteaptă ca el să facă primul pas. Tot aici am învățat forțat de împrejurări cum să măgulesc oameni ignoranți, dar influenți. Oameni cretini care n-au muncit o zi în viață, dar au BMW-uri scumpe. Oameni care-și sapa singuri groapa, dar nu realizează și țin mereu să te atenționeze că ești mort dacă ciripești. În Sălăjan am învățat să-mi țin gura atunci când trebuie și pentru asta mi-am câștigat respectul. Există o ierarhie pe care încă o mai păstrează unii. Eu și ai mei prieteni nu prea o mai simțim, pentru că ne-am rupt de obiceiurile și oamenii blocați în cartier. Uneori nu ni se mai pare atât de minunat. Nu o mai simt pentru că nu mai petrec atât de mult timp pe străzi, dar sunt sigur că Gao își știe bine locul, iar atunci când a încercat să se revolte, a fost pus la punct cu siguranță de vreun cefos pe D-Anabol și alți steroizi.
Aș vrea să mă întorc puţin la vremea când mutam jocurile şi filmele porno pe hard direct, când deveneam prieteni cu ăia cu CD-writer doar pentru a face rost de un joc, pe care îl dădeam mai departe cu un aer pedant, dar totuşi bucuroşi că împărţeam mai departe grupului, însă nu înainte de a lua un avans considerabil de câteva misiuni. Purtam haine din Unirea, de la New-Style şi dansam break-dance, ne jucam fotbal cu nasturi şi, prin clasa a VII-a, începusem să mergem la inside-uri. Tagam toţi pereţii şi metrourile, eram acoliţi în crew-uri şi furam can-uri de pe Moşilor. Săream la G2 (Gara de Nord) şi la Crângasi să desenăm, iar uneori ajungeam acasă cu mult peste ora discutată înainte de plecare cu părinţii. Îmi aduc aminte că încercam to timpul să fiu cinstit cu grupul meu de amici, printre oameni speculanţi, şi că de mic trebuia să înveţi să faci diferenţa dintre adevăr şi minciună. De cele mai multe ori, ţiganii te ardeau. Ca sfat general, ăia trebuiau evitaţi. Era greu să nu împrumuţi comportamentul ăsta.
Astăzi, străzile sunt mult mai verzi! A avut grijă Negoiță. Pot spune cu mândrie că stau într-un sector curat şi verde. La fel şi băieţii din părculeţ. Pace lor. Mă rog, spiritul balcanic n-a murit de tot. Pe Ilioara încă te întorci în timp, prin ’98. Lumea la bere până la trei dimineaţa, o agenţie de pariuri apărută peste noapte, un salon de video-chat, frizerie, trei buticuri, două încă mai dau ţigări la bucată la cunoscuţi… Trai, nenică! Găinăriile au rămas, dar sunt mai “cu pardon”, cum zice Crinu: “Vreţi o geacă, o gacică, ce vreţi? Un parfum? Bă, să mă suni că am o geacă marfă. Cât porţi? Eu: Crinule, nu te refuz, dar ştii că n-am bani… E greu! El: Oricum n-am acum M, dar te anunţ. Am nişte blugi GUESS, vrei să-i vezi? Primesc săptămâna asta şi Calvin Klein şi Diesel. Mă suni şi vorbim, facem un preţ frumos.”
Îmi aprind o ţigară în părculeţul Şcolii Generale Nicolae Labiș nr.89 şi-mi spun în minte că Sălăjanul este exact aşa cum îl vede orice individ şi variază în funcţie de disponibilitatea fiecăruia dintre noi de a îmbina realitatea cu poezia infinită. E o baltă albă în care îmi văd reflexia bolnavă. Văd un adult şi un copil care merg de mână spre şcoală. Sunt chiar eu în trecut, cu adidaşi BIT şi cămaşă în pătrăţele. Am emoţii pentru că sunt stângaci şi mi-e frică să nu fiu obligat să scriu cu mâna dreaptă de doamna învăţătoare. Pot oare să-mi văd şi viitorul în baltă asta albă?
Citiți și:
Locuiesc între Victoria Socialismului și Timpuri Noi
6 comentarii
CET SUD nu este in Berceni ?
Foarte tare frate , ai descris in cateva randuri exact ce este si ce a fost Salajanu , imi pare rau ca nu e pe fundal un track La Familia sau il-egal , PACE 🙂
30 de ani Balta Alba devenise un fum dela crematoriul din Popesti Leurdeni si zona cu fabrici. Acum e parfum + imobiliare de lux.
Pace tie frate, a fost o vreme in care totul era perfect, pana fiecare ne lovim de problemele vietii si ne fute pe toti. Termocentrala fericirii, tare mi-e dor sa mai iesim macar odata in gasca mare sa punem mana de la mana sa luam bere si tigari. Mi-am adus aminte de ce a fost candva si m-am intristat de faptul ca din toata gasca mare s-au facut bisericute. Venind vorba de biserica preotul de la biserica aia ma intreba tot cam pe la aceeasi varsta daca ma masturbam, am trecut cu vederea si nici eu nu am mai fost pe acolo.
Nici numai stiu ce sa mai scriu. Pace Fane
Salut vecine !
Stii cumva un electrician autorizat ? Am nevoie, colt cu restaurantu’ casa di angeli.
Imi pare rau dar intersectia de la Rm Sarat nu tine de “Salajan” ci de “Dristor”. Eu as pune granita dintre cele doua zone la intersectia de la Ambrozie.
PS: poza cu blocul de la statuie- e blocul unde m-am nascut si am crescut pana la 10 ani. era un magazin de mobila acolo pe vremuri. biserica din poze e daca nu ma insel biserica Dudesti-Cioplea 1, unde am fost botezat.