M-am născut în sectorul 4, într-o maternitate de pe strada Bucur, destul de central. Chiar dacă viscolea și zăpada era foarte mare, ai mei au decis să mă ia totuși acasă, adică în cartierul Pantelimon, zona Socului, astăzi Bulevardul Chișinău. Strada pe care stau e de fapt o alee și se cheamă Mozaicului. Nu știu de unde îi vine numele, dar când eram mic îmi imaginam că, văzută de sus, arată ca un mozaic.
Text şi fotografii de Cătălin Neagoe
Cartierul Pantelimon e relativ mare, cu atracții mai mult sau mai puțin turistice. Aici există Arena Națională, adică cel mai mare, cel mai modern și cel mai scump stadion al țării (locul unde Steaua o tot bate pe Dinamo de cațiva ani încoace, dar și pe Ajax Amsterdam sau Chelsea Londra), fosta fabrică Electroaparataj în locul căreia urmează să apară cel mai mare mall din România sau un bloc cu 14 etaje cu un sistem anti-seism gândit de un inginer nebun.
Bineînțeles, Pantelimon și fostul bulevard Socului sunt locurile de unde își luau inspirația băieții de la BUG Mafia, zonă unde au filmat și un clip, chiar pe blocul în care locuia unul dintre ei. În ciuda versurilor, poți să intri și nu trebuie să ai grijă când ieși, asta pentru că renumele de zonă rău famată a Bucureștiului e doar o legendă. Dacă ai chef de senzații tari, te sfătuiesc să încerci în altă parte, pentru că soarele răsare în fiecare zi, chiar și dacă nu îl plătești, portofelul o să-ți rămână în buzunar și nu suntem toți borfași. Nu e plin de arme de foc, nu există cocaină la orice colț (dacă ai ceva noutăți despre asta, foloseşte cu încredere rubrica de comentarii) și singurul zgomot care zguduie cartierul cu noaptea în cap e provocat de tramvaiul 36.
Eu nu am copilărit în fața blocului, cu vecinii de vârsta mea, pentru că nu prea aveam voie să ies din casă. Au existat totuși câteva momente de activități specifice de cartier: fotbalul în spatele blocului și tenisul de picior jucat pe un teren trasat cu creta, pe care de fiecare dată ni-l ștergea un tip de la parter care voia să doarmă la prânz. De la mine de la balcon se vedea un șantier părăsit de comuniști, pe care ulterior au apărut câteva blocuri ANL, dar și o parte din fosta fabrică de pâine Titan, demolată cu explozibili în direct la TV și înlocuită cu un ansamblu rezidențial. În afară de băieții de la Mafia, în Pantelimon au mai locuit oameni celebri: profesorul și ulterior senatorul George Pruteanu, pe a cărui mașină a căzut schela care ne ținea loc de fileu. Atmosfera de cartier de la periferie era în general aceeași, cu moși care meștereau în fiecare duminică la Daciile neclintite din parcare, garaje construite ilegal și vecini iscoditori. Acum e aproape la fel, vechiile Dacii sau Lada au devenit Logan, oamenii nu le mai repară, dar ies să dea zăpada, chiar daca afară de abia vezi trei fulgi.
Zona în care locuiesc are străzi cu denumiri care cred că trebuie să întărească prietenia cu fratele moldovean. Aici există Bulevardul Chișinău, uriașul Bulevard Basarabia sau strada Cernăuți. În capătul Chișinăului exista complexul Diham, locul de unde mama îmi cumpăra caiete înainte de fiecare an școlar. Diham mai conținea o frizerie comunistă cu faianță verde, o Alimentara și un restaurant. Peste ani, aici au apărut pe rând un Sherrif’s, un Spring Time, casinouri sau un magazin de arme, dar numele zonei a rămas același. Tot la Diham există și o biserică, loc în care mergeam cu părinții de Paște, împărtășanie, trecut pe sub mese sau alte evenimente de gen. Singura mea amintire de acolo e mirosul puternic de păr ars, care apărea o dată cu ieșirea preotului cu lumina sfântă. Peste mulți ani am descoperit că în fața bisericii exista bodega “Broasca Verde”, un loc al dezumanizării, unde nu se serveau suc sau apă și unde se bea în picioare, “ca să cadă direct unde trebuie”. Odată intrat acolo, înțelegeai automat că mai jos de atât nu poți ajunge.
Pantelimon nu duce deloc lipsă de chioșcuri non-stop sau de magazine de bloc transformate cât mai ingenios. Pe la mine, cele mai renumite sunt “La Bogdan”, unde urci câteva trepte până la balconul proprietarului, sau „La Micutzu’”, non-stop în care intri practic în casa lui Micutzu. Cartierul e legat de centrul Bucureștiului cu ajutorul autobuzelor 335 sau 330, care ajung până în Băneasa, 101 – care e mereu invidios pe cele două de mai sus pentru că nu prinde zone așa frumoase, și de tramvaiele 16, 40, 46 sau 36, care ajung la Unirii, Sfântul Gheorghe sau Pipera. Prin cartier e plin de magazine Mega Image mai mici sau mai mari. Sunt atât de multe, încât pot să ajung pe jos la oricare din ele în maxim trei minute. Un lucru deranjat e că blocul meu este ecranat de alte blocuri din zonă. Practic, nu există o priveliște și poți vedea doar o bucată de cer. Odată am prins și un curcubeu.
Cea mai apropiată stație RATB de blocul meu se numește Pictor Hârlescu, după un tip din Fălticeni cu o colecție relativă de tablouri. Cum probabil te așteptai, aici există și o stradă cu același nume. Blocul meu (Barbu doi cu scară Costică) a fost construit pentru angajații ITB (încă mă întreb cum au ajuns părinții mei să locuiască aici), lucru aflat de mine după mulți ani în care nu înțelegeam de ce la 3:30 dimineața era aglomerație la lift. În anii ’90, pe aici prin zonă locuiau mulți chinezi și arabi. Chiar și cu mine pe etaj au locuit la început arabi, care ne-au rugat să îi lăsăm își monteze antena satelit la noi pe balcon (unde semnalul nu era obturat de blocul din față). Au fost anii în care am urmărit zeci de posturi străine și în care primeam de la noii vecini dulciuri delicioase. Ulterior, în apartamentul de lângă noi au locuit mai mulți chinezi și pe urmă chiar eu cu frati-miu.
Prin zonă s-a pierdut la un moment dat și Eminescu, care a fost internat la azilul psihiatric al mănăstirii Mărcuța de pe Șoseaua Pantelimon. Dacă ar mai fi cazat acolo, vizitatorii i-ar putea încropi poetului un pachet cu bucate cumpărate de la Cora, supermarket aflat la doar câteva stații de tramvai. Reprezentativ pentru locuitorii cartierului Pantelimon, zona Chișinău, este și Marta, un băiat cu handicap mintal care îți spunea de fiecare dată când te vedea cum va fi vremea în zilele următoare. Mai târziu am aflat că, dacă rata vreun buletin meteo, avea o criză foarte urâtă.
Cartierul Pantelimon este în sectorul 2. Din anul 2000, primar al sectorului 2 e Neculai Onțanu, un strașnic tovarăș de partid, celebru pentru parangheliile cu mici, bere și fasole la care invită biserica, armata, cântăreți de muzică populară și tot sectorul. General de brigadă în rezervă (deși sunt convins că nu știe să deseneze un pistol), Neculai a plantat un avion AN2 în mijlocul unei intersecții din sector. Zona în care stau mai e cunoscută și pentru minunea petrecută pe 20 mai 2000, când în curtea bisercii Sf. Arhanghel Mihail și Gavril a apărut fecioara Maria cu pruncul în brațe, eveniment care a provocat o isterie generală. Nu am mai văzut atâta lume la mine în cartier de la nunta Bambinei (regina florilor din Bucureşti).
Tot în zona Chișinău am făcut și școala generală (atunci numărul 58, acum Petre Ghelmez). Școala avea un teren de fotbal foarte mare, teren pe care am dat două goluri și am ratat un penalty într-un meci de campionat școlar. La scurt timp după aceea, am înțeles că nu o să ajung niciodată fotbalist. Astăzi, pe mai mult de jumătate din terenul de sport e o biserică. În afară de Arena Națională, unde am urmărit live o parte din concertul lui Michael Jackson (am adormit spre final) și unde am asistat prima oară în viață la un meci de fotbal, în Pantelimon nu există alte proiecte publice de infrastructură. Ca experiment, cred că la anumite ore în timpul săptămânii aș ajunge de aici mai repede în Ploiești decât în Militari.
Cu mici evadări prin zona Cișmigiu, Drumul Taberei sau Unirii, Pantelimon a fost cartierul în care am locuit mai tot timpul. Deși de multe ori am vrut să mă mut în centru, să merg pe jos până la job sau până în clubul preferat, cred că am apreciat că aici sunt mai aproape de ieșirea spre mare.
Din seria dedicată cartierelor Bucureştiului, puteţi citi şi:
Militari, un copil lacom din beton
Calea Moşilor, strada cu cele mai multe case de amanet din Bucureşti
Centrul vechi: Jurnal dintr-o altă lume
Crângași, cartierul vesel cu memorie scurtă
Locuiesc între Victoria Socialismului și Timpuri Noi
4 comentarii
Io stiam ca Maical a murit cu mai mult de doi ani inainte de inaugurarea Arenei Nationale…
Altfel, simpatic articol.
Stadionul Național exista cu mult înainte să se cheme Arena Națională.
Doua observatii. La Micutzu, nu intri direct la el in casa, ca nu e casa lui acolo, nu acolo locuieste. E un apartament transformat in magazin, atata tot. Micutzu a stat pana acum ceva ani, impreuna cu fratele lui, actualul proprietar al magazinului, la etajul joi deasupra non-stopului. S-au mutat toti de acolo de ani buni. A doua chestie, desi acum lucrurile stau altfel, renumele de zona rau famata nu e doar o legenda, dar erai prea mic pe vremea aia, plus ca asa cum ai zis, nu prea erai lasat afara. Poate chiar de-aia. Ca o chestie amuzanta, Marta nu putea doar sa dea vremea probabila ci si ora exacta, cu destul de mare precizie 🙂
Multumesc pentru observatii si precizari, sunt sigur ca mai sunt si alte lucruri pe care nu le stiu asa de bine despre cartier. Poate cu ocazia asta mai aflu si eu noutati. Merci de comentariu.