Cartierele Bucureştiului: Calea Moşilor, strada cu cele mai multe case de amanet din Bucureşti

3

Intersecţia Bulevardului Carol I cu Calea Moşilor este locul unde a început totul; viaţa mea, vreau să spun. Desigur, m-am născut la Spitalul Municipal, dar primele interacţiuni au avut loc aici. Zona în care locuiesc nu poate fi percepută strict ca un loc, fiindcă e o parte integrantă din mine. Cu toate astea, încet, încet, am reuşit s-o obiectivez. Intersecţia Carol cu Moşilor este ca degetul meu mic de la picior, pe care îl cunosc atât de bine, încât mă mir că există şi alţi oameni care îl pot vedea. Când spun unde locuiesc, oamenii zic “Aaa, central! “, dar pentru mine, faptul că e aproape de centrul oraşului este un avantaj complet nul. Mi se pare complet straniu să locuieşti în altă parte.

 

 

1404

 

de Alina Medoia

 

Întotdeauna când merg în alte cartiere, ca să reuşesc să le conştientizez frumuseţea, închid ochii şi îmi imaginez blocurile gri de pe Carol, cu staţia de troleu, cu linia tramvaiului 21 care se continuă în zare înspre Eminescu, Cinema Europa de vizavi, oamenii grăbiţi care aşteaptă la stop. Apoi deschid ochii şi, prin contrast cu toată familiaritatea gândului anterior, noul loc bubuie de culoare şi varietate. Pentru oameni care nu au fost plimbaţi zilnic cu căruciorul prin împrejurimi, Calea Moşilor va fi văzută şi simţită complet diferit, însă ceea ce vreau e să vă ofer o perspectivă cât se poate de personală asupra acestor străzi, altfel indiferente şi reci.

Blocul în care locuiesc este chiar lângă staţia de troleibuz de pe Carol I, vechiul Bulevard Republicii. Până de curând, apartamentele de pe scara mea erau pline numai cu pensionari. Nu a fost niciodată cineva de o vârstă măcar apropiată de a mea, iar eu eram singurul copil din bloc. Acest fapt avea şi avantaje: am putut mereu să cânt şi să dansez în casă cât de tare am vrut fără să deranjez pe nimeni, fiindcă niciunul dintre vecini nu prea auzea. Întotdeauna m-am gândit că blocul e plin de bătrâni din cauză că suntem lângă Calea Moşilor, şi părea complet justificat. Ciudat mi s-a părut când în spatele blocului, unde lângă Biserica Olari este o parcare mare, am văzut într-o zi, mai mulţi copii. Părea nenatural să fie copii pe Moşilor — de unde vin? În timp, i-am luat ca atare, ne-am împrietenit şi ne-am petrecut serile în parcarea de lângă biserică, jucându-ne de-av-aţi ascunselea printre maşini.

 

1403

 

Copiii nu erau priviţi cu ochi buni pe Moşilor. De multe ori, doar stăteam seara pe gardul bisericii şi râdeam. Acum îmi pot imagina că râsul nostru invada ca un răget ancestral timpanul unui om care stătea în pat nervos. Asta fiindcă în momentele în care ne era lumea mai dragă, ne trezeam cu fecale înfăşurate în hârtie igienică, aruncate de pe la etajul 6, alături de urletul “Nu mai râdeţi!”. Odată am avut un noroc incredibil: m-am aplecat râzând exact când un proiectil cu fecale m-ar fi nimerit fix în cap, dar, din fericire, s-a înfipt în gardul bisericii, trecându-mi pe la ureche. Cu altă ocazie, persoana respectivă a decis să mai varieze şi a aruncat de o pungă de pipi. Nu înţeleg cum de nu s-a spart, dar m-a făcut să-mi imaginez amuzată modul prin care îşi construia proiectilele anti-distracţie.

Biserica Olari a fost una dintre bisericile salvate de la demolare pe vremea lui Ceauşescu, fiind mutată pe roţi în spatele blocurilor. Înainte, se afla exact pe locul unde a fost construit blocul meu, la bulevard. În timpul zilei, la Biserica Olari era şi este plină de oameni care aşteaptă să primească pomană, iar printre ei se află şi Nebunu’. Nebunu’ este un bărbat înalt, foarte slab, tras la faţă, cu pielea albă, păr negru şi creţ, care poartă de ani de zile aceeaşi cămaşă alb-gălbuie, în timp ce merge bodogănind, ba chiar urlând şi înjurând pe cineva imaginar. Nu ştiu unde locuieşte acum, dar înainte locuia în beciul blocului de lângă biserică, vizavi de restaurantul Izvorul Rece. Între timp, a fost dat afară din casă, dar cu toate astea îşi face datoria şi vine zilnic la biserică cu mâinile în buzunare şi privind mereu în jos. Când eram mică, am fost într-o dimineaţă cu mama la biserică, iar atunci s-a întâmplat un lucru pe care multă vreme nu l-am înţeles. În timp ce vorbea cu cineva, mama s-a uitat în spatele meu şi a început să ţipe. M-am întors şi am văzut că Nebunu era acolo. Ea m-a luat de mână şi m-a tras urlând în biserică, până la altar, ţipând după preot. Preotul a ieşit şi mama i-a povestit ceva la ureche. Am ieşit toţi trei în faţa bisericii, mama m-a luat repede acasă şi preotul i-a spune ceva nebunului. Dintr-o dată, Nebunu l-a împins pe preot, iar el a căzut într-o semi-rostogolire pe spate. Acasă, părinţii mei au chemat poliţia. Mulţi ani nu am înţeles ce s-a petrecut atunci, dar până la urmă am aflat că era Nebunu îşi arătase organele genitale în apropiere mea. În orice caz, din dimineaţa aia, n-am mai avut voie să trec de gangul care uneşte parcarea de Calea Moşilor.

 

1458

 

Parcarea îngrădită de blocurile principale de pe bulevarde a fost pentru mine un mare loc de joacă. Făcând cercuri de-a lungul ei, am învăţat să merg pe bicicletă, adunând gunoaie am construit cazemate în maşini vechi şi părăsite, care jucau şi rolul de paravane după care te puteai ascunde sau pe care te puteai sui, iar gardul bisericii era terenul neutru la leapşa. Acolo aveam şi cei mai buni prieteni, Wedy, Credi şi Ledy, trei căţei ai parcării, hrăniţi de oamenii de prin blocuri de când s-au născut, până au murit.  A existat la un moment dat şi un ziar al parcării, pe care îl scriam, editam şi printam chiar eu şi îl distribuiam gratis oamenilor care treceau pe-acolo. Ziarul conţinea ştiri legate de ce se mai întâmplă în spatele blocului. Într-un timp se zvonea că trebuie să se ţină chiar un concert Holograf în acest spaţiu. Posesorii tuturor maşinilor au fost rugaţi să-şi mute autovehiculele, ca să se poată amenaja scena şi renova faţadele blocurilor pentru marele eveniment. Însă nu s-a mai întâmplat nimic. Cred că biserica nu a aprobat dezmăţul.

 

1493

 

Gangul de care v-am povestit susţine nenumărate acţiuni. Acolo plâng prostituatele, se joacă copiii, se pictează grafitti-uri, se aşteaptă 66-le, se ceartă cupluri, se bagă heroină, beau adolescenţii etc. Dar este şi un spaţiu de trecere către Calea Moşilor, strada cu cele mai multe case de amanet din Bucureşti. Deşi aceasta a fost prima stradă pavată din oraş, elegantele ei case (cele dintre Obor şi Carol I) au fost distruse pe vremea comunismului şi apoi înlocuite cu blocuri gri masive. Strada susţine curajos peste 50 de case de amanet şi doar vreo trei farmacii. În zilele însorite, o plimbare vă poate oferi ocazia de a o întâlni pe prostituata care locuieşte în spatele bisericii; se plimbă ca pe podium, îmbrăcată sumar, cântând tare, cu zâmbetul pe buze şi căştile-n urechi, mestecând gumă. Vă poate chiar da şi sfaturi vestimentare, doar pe mine m-a întrebat odată: “Auzi, aia-i pijama??”. În ultimii ani, am văzut-o în diferite etape: mai întâi cu un bebeluş în braţe, apoi cu un cărucior şi, mai nou, de mână cu un copil deja mare.

 

1407

 

Chiar peste drum este nostalgicul Cinematograf Europa, fost Mioriţa, unde rulează, la preţuri extrem de mici, cele mai în vogă filme europene, cu doar 3-4 spectatori în sală, oricând te-ai duce. Sala părea destul de putrezită înainte şi iarna trebuia să stai cu geaca pe tine, dar de curând s-a renovat. Asta nu a schimbat însă cu nimic numărul plătitorilor de bilet. Dacă ai un pic de grijă, se poate şi fuma în sală, sus la balcon.

 

1421

 

Înainte, în jurul cinema-ului tronau magazinele Imperial. Acestea au fost chiar printre primele magazine alimentare deschise după comunism. Imperial avea magazine diferite între ele, pe multe domenii de activitate, dar toate în acelaşi loc: o patiserie (singurul Imperial rămas), un magazin alimentar, o parfumerie şi un magazin de jucării de unde mi-am cumpărat, din monede strânse ani de zile, prima păpuşă. La unul din magazinele lor am avut şi prima mini-revelaţie. Mă uitam la lada de îngheţată şi atunci m-a izbit gândul: “Am patru ani… Ce mare sunt! Am patru ani!” . La parfumeria lor, am aflat ce sunt hoţii. În timp ce mama se uita la parfumuri, vedeam că un om umbla cu mâna la ea în geantă. Mama l-a văzut şi a început să ţipe la el şi apoi la mine, certându-mă că mă uitam la el, în loc să o atenţionez. Complexul de magazine a s-a închis probabil din cauza apariţiei MegaImage-ului la Piaţa Latină. Piaţa se numea aşa pentru că înainte nu existau clădirea cu omniprezentul supermarket şi nici clubul de manelişti; aici era o piaţă adevărată, cu tarabe, gălăgie şi ţărani care îşi vindeau legumele la Piaţa Latină.

 

1457

 

Zona asta e un nod cu multiple posibilităţi, toate troleele de pe Carol merg spre centru, există şi troleu şi tramvai către Obor, intersecţia e la 10 minute de mers pe jos de Universitate sau de Iancului. Ajungi repede oriunde. Consecinţa psihologică a acestui avantaj a fost că, având impresia că ajung rapid, întârzii întotdeauna, ba chiar am observat că persoanele care locuiesc mai spre marginea oraşului au o disciplină a punctualităţii, care îmi e complet străină.

Nucleul social al intersecţiei, un fel de axis mundi, este o tarabă cu flori. Florăria este acolo de când îmi amintesc şi mult timp a vândut mereu aceeaşi ţigancă. Îşi ocupa timpul fie uitându-se la un mic televizor, fie comentând cu amicii ei persoanele care aşteaptă să treacă strada. A fost văzută la datorie urinând într-o găleată, pe care apoi a vărsat-o în canalul de lângă. Partenerii ei conversaţionali erau ţiganii de pe străduţele dinspre Armenească şi taximetriştii plictisiţi. Mereu e animaţie la ea la tarabă, are chiar şi-un căţel ponosit care o păzeşte. În prezent, este foarte posibil să fie o nouă vânzătoare, fiindcă am auzit-o spunând: “Eu vreau că clienţii să se-ntoarcă la mine! Vreau să mai vină!” şi parcă s-a mai domolit agitaţia din jurul florilor.

 

1442

 

Pe lângă tot dinamismul intersecţiei, adevăratul farmec îl dă parcul Izvorul Rece. El este unica mini-oaza de verdeaţă de pe bulevardul cu cel mai mare grad de poluare din capital: un mic părculeţ circular, ce formează un sens giratoriu. Înainte era chiar mai frumos, avea bănci de piatră, iar în centru, o fântână arteziană. Între timp, fascinanta fântână a fost înlocuită cu o statuie extrem de înspăimântătoare, bustul lui Nicolae Bălcescu. De fapt, nu e chiar un bust, ci tinde către a fi o statuie completă, are umerii foarte laţi şi mâinile anormal de lungi. Este înconjurată de bănci de lemn pe care oamenii mănâncă seminţe, citesc ziarul sau dorm, în caz că nu au o alternativă.

 

1389

 

Intersecţia este o amestecătură de potenţial îmbătrânit, modernism învechit, în diverse stadii ale degradării, dinamism, poluare, speranţă şi viaţă. Porumbeii duc un trai plăcut aici, zboară de pe un fir de electricitate pe altul şi mai coboară cu toţii să mănânce nişte pâine aruncată de vreun bătrânel singuratic. E un loc care speră constant la schimbare, în care sediile de bănci se închid, dar revin rapid, în care e aglomeraţie dimineaţa şi ţigănie seara, în care casele de pariuri stau alături de magazinele de pompe funebre, coexistând în perfectă armonie, un loc ca oricare altul în care se construieşte şi apoi se dărâmă, indiferent dacă noi râdem, sperăm sau murim.

 

1451

 

Din aceeaşi serie, puteţi citi:

Centrul vechi: Jurnal dintr-o altă lume

FOTO Crângași, cartierul vesel cu memorie scurtă

Sălăjanu’ e o entitate

Locuiesc între Victoria Socialismului și Timpuri Noi

Baicului. Un cartier modest și liniștit, fără trancane

Drumul Taberei, cartierul evitat de prieteni


3 comentarii

  1. Şi ai terminat probabil Spiru iar la un moment dat ai început să pierzi vremea prin Bluzz 🙂 “având impresia că ajung rapid, întârzii întotdeauna” aici nu îţi pot da dreptate mai mare. Foarte drăguţă descrierea, mi-a adus aminte de multe 🙂 mulţumesc !

  2. Atmosfera atat de cunoscuta de acasa!Frumos scris.. mi s-a facut dor de Bucuresti, mai ales ca pozele sunt foarte reprezentative. 🙂 Multumesc.

  3. salut.

    Daca te-ai stai de mic prin zona, poti sa-ti reamintesti ce era in locul cladirii cu Mega Image? Eu tin minte ca era o piata agroalimentara. CEva metalic?
    Iti reamintesti ceva detalii?

Reply To Claudiu Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger