Carol 53, un spațiu abandonat, ocupat de artiști

40

Case cu istorie zac abandonate la tot pasul în centrul Bucureștiului, bijuterii arhitecturale în care colcăie șobolanii și sunt depozitate maldăre de gunoaie și care se pierd în procese birocratice. Un astfel de loc se află pe bulevardul Carol, la numărul 53. Opt tineri – cinci arhitecți, un inginer horticultor, un specialist în relații publice și un inginer de instalații – au ocupat casa în urmă cu o lună și jumătate și au transformat-o într-un spațiu liber și nondiscriminator de cultură. De mai mult de două săptămâni, acolo este casa lor. Dorm la etaj, gătesc la vatra improvizată în curte și dezbat, seară de seară, împreună cu cei care au nevoie de Carol 53, cum să meargă mai departe.

 

de Roxana Bucată

 

Spațiul, care nu are nume, adună artiștii care protestează față de mediul cultural instituționalizat, față de standarde și care caută un loc liber de manifestare și expresie. Matei, unul dintre inițiatorii proiectului, a povestit, pentru TOTB, ce s-a întâmplat de acum trei ani, când le-a venit ideea, până acum și cum s-a transformat casa dintr-un focar de infecție într-un unul de cultură.

Cum ați găsit casa din Carol 53?

Am găsit casa printr-o întâmplare norocoasă. Noi căutam un asemenea spațiu, un loc unde să facem un centru cultural independent care să nu fie instituționalizat deloc, unde să dezbatem orașul, nevoia lui sau lipsa nevoii lui de cultură, direcțiile în care o ia fenomenul. De trei ani dezbatem problema asta într-un grup care se tot dilată și se contractă. Inițial, am făcut un fel de cercetare extinsă a imobilelor goale, abandonate, degradate din inelul interior al Bucureștiului și le urmăream pe toate. Ocheam casa asta de foarte multă vreme, treceam de zeci de ori pe săptămână pe bulevardul ăsta. Din întâmplare am găsit proprietarul casei și am intrat în discuții cu el. Am purtat negocieri lungi. Momentan suntem într-o stare de asediu. Am fost invitați inițial de proprietar, dar am acționat ca o mișcare de guerrillă. Cred că am depășit imaginația proprietarului, nu știu dacă și-a dat seama scara la care noi am reuși să agităm masa de oameni avizi de cultură. Noi ocupăm casa tot mai mult, ne ocupăm de ea, o facem mai utilă, mai deschisă, mai sigură. Casa nu poate exista singură, nu poate fi lăsată singură, ne-am asumat locuirea și paza ei. Stăm aici de două săptămâni jumătate, locuim cu rândul, dar ne folosim încă apartamentele pentru nevoile zilnice. Încet, încet ne mutăm aici.

 

Ce știți despre istoria casei?

Casa, monument de clasă B, a fost construită la începutul secolului al XX-lea, în prima decadă. Nu știm exact anul în care au început să o construiască și când au terminat-o. Am găsit prin pereți niște ziare vechi puse pe post de umplutură de prin 1913, deci construcția a început sigur după acest an. Casa aparține familiei proprietarului, a fost naționalizată prin anii ‘40, lucrurile s-au pierdut pe drum. Facem un mic efort pentru a recâștiga istoria casei. Prin birourile de arhitectură pe unde mai lucrăm am încercat să obținem documentele de la Arhiva Națională care cuprind planurile de construcție, pentru că noi avem intenția să restaurăm imobilul, în stilul nostru, încet, migălos. E un proces non-standard, deci nu are termene fixe, funcționează aparent haotic, dar nu e așa.

Structura e în condiții excepționale, casa a fost făcută mult mai trainic decât multe case din perioada ei, pereții sunt groși, cărămida e de foarte bună calitate, acoperișul e în stare bună. Problemele sunt legate de faptul că deschiderile dintre camere, grinzile libere, erau susținute de niște șine de metal care în anii de abandon au ajuns să fie cel mai valoros material din casă și s-au furat în neștire. Noi am pus, temporar, o structură de lemn. Zidăria, nefiind sprijinită, riscă să cadă, noi am asigurat punctele nevralgice. În rest, casa e foarte sigură, dar îi lipsesc balustradele, care au fost furate, de aceea nu permitem accesul la etaj. Mansarda are opt încăperi, am vrea să ne mutăm acolo la primăvară. La etaj sunt patru camere mari, unde putem face workshop-uri, dezbateri, expoziții, orice. La parter sunt alte trei mari camere.

O lună de zile am făcut curățenie aici, efectiv.  Erau munți de gunoaie, colcăiau șobolanii. Oamenii care locuiau în subsol au igienizat o parte foarte mică, dar era imposibil să intri aici. Am eliminat 10-11 containere mari de gunoi în diverse stadii de descompunere.

 

Ce activități au loc în casă, momentan?

Avem o expoziție a unuia dintre oamenii care locuiesc aici, Lucian Sandu Milea, o expoziție de grafică legată de București și de lume, avem o reprezentare exagerată a trăsăturilor pământului, o imagine foarte colorată a Bucureștiului, care cuprinde de la instituții, la mafie, la cabluri atârnate, și încearcă să surprindă tot aerul Bucureștiului. De asemenea, Lucian activează într-un grup de 20 de artiști din toată țara care realizează benzi desenate, Sefeu, revistă pe care o expunem aici.  Mai avem o expoziție a unui birou de arhitectură, studioBASAR, care se ocupă de limita artistică a arhitecturii. Au un studiu – aici este expusă doar o parte din el – care se numește “Evacuarea fantomei” și este un proiect de studiere a modului în care au fost evacuați oamenii din casele retrocedate, cum s-au mutat cu mobila și toate bunurile în fața imobilului pentru că n-au știut unde să meargă, nu erau antrenați în nomadism, toți ce au putut să facă a fost să-și amenajeze un spațiu de locuire în fața casei. Toți și-au dorit să fie temporar, dar a devenit permanent. Ei au studiat, architectural vorbind, acest fenomen și l-au expus aici. Am avut și o serie de proiecții trimise de la diverse birouri de arhitectură din lume cu care am mai colaborat, legate de partea de spațiu, ocuparea spațiului abandonat, nomadism etc. Mai avem o expoziție de pictură, în subsol avem expoziția primului concurs creativ de arhitectură – Galațiul, orașul posibil 2050. Apoi avem garajul pe care l-am lăsat street artiștilor. Intenționăm, de asemenea, să ne folosim de calcanele blocurilor din vecinătate, să ne dezvoltăm și în direcția de multi media, să facem proiecții pe ele sau chiar să facem galerii pe acestea, dacă obținem acordul.

 

Ce proiecte mai sunt pe pe lista deschisă?

Acum, lista de proiecte pentru spațiul ăsta este deschisă pentru că asta e principala trăsătură a locului, să fie liber, accesibil oricui. De ieri până astăzi s-a dublat lista. Avem de la proiecte de instalații, artă contemporană, tehnologie la medii audio-video, avem vreo 6-7 proiecte teatrale, mai avem partea de expoziție, de artă, research urban – dezbateri, prelegeri. Facem, de asemenea, o documentare a mișcării de squatting de la începutul erei comuniste. Lista e deschisă. E foarte încurajator, e energia care ne motivează, faptul că oamenii reacționează. Obiectivul nostru este să ținem locul cât mai mult necenzurat.

 

Garajul este rezervat street artiștilor

Este acesta un exemplu de squatting în România?

Ai putea să-i spui squatting dacă am fi în Olanda sau în Franța, unde termenii legali sunt mult mai bine puși la punct și lucrurile funcționează altfel. Noi funcționăm ca un colectiv de squatting, dar suntem în zona gri. România nu e pregătită, nici legal, nici mental, pentru acest tip de intervenție. Noi am făcut-o oricum, cu asumarea tuturor riscurilor. Ar putea deveni primul squat cultural, nu știu dacă Bucureștiul e pregătit să-l accepte ca atare sau va rămâne un centru cultural liber, coordonat de o gașcă de țăcăniți. Nu i-aș da o definiție încă. E în fașă și nu știe ce vrea să fie.

 

La subsol sunt, de asemenea, expoziții

Cum e să locuiți aici?

E foarte dificil, dar și foarte satisfăcător să locuim aici. Trebuie să recunosc că am tot experimentat pe pielea noastră trăitul în nomadism, aici am ajuns la punctul culminant. Suntem încă dependenți de casele noastre pentru igiena personală. Avem curent, e singura resursă, apă nu avem, cărăm mereu apă ca în Evul Mediu pentru că spălăm spațiul zilnic. Chiar facem și mâncare aici, ne-am făcut o vatră în curte. Am reușit să obținem o toaletă ecologică, acesta e compromisul cel mai bun pe care am putut să-l facem. Locuitul aici e foarte obositor și fizic și psihic. Noi avem joburi în continuare, deci locuim aici prin rotație. Dar e cineva în casă tot timpul. E imposibil să lăsăm spațiul neocupat.

 

Există multe astfel de clădiri abandonate în București?

Sunt extrem de multe clădiri abandonate. Noi facem reciclare urbană, de la materiale de construcții la resurse, la oameni etc. Circulăm pe principiul bunul simț și atât. Studiem centrul orașului, ne uităm cu atenție la casele care stau să cadă, încercăm să reciclăm cât mai mult din potențialul lor, unele sunt chiar pe moarte, cazuri în care e clară intenția proprietarului de a le lăsa să cadă pentru a profita de teren.

Bucureștiul e bătrân, e într-o stare de degradare, îi cade fața în mod continuu, spunea un architect, se decojește lent. Acesta e un proiect pilot. Am documentat tot procesul pe care l-am făcut extrem de temeinic, prin fotografii și jurnale, intenționăm în cel târziu doi ani să facem o publicație prin care să descriem acest proces, un fel de manualul utilizatorului pentru ocupantul spațiului abandonat și să încercăm să dezbatem această idee, să dezbatem atitudini pragmatice, să săltăm spiritul. Oamenii în criză dorm, dar potențialul lor este foarte mare, încercăm să-l trezim, acum mai mult ca oricând, pentru că nu ne permitem spațiu nou, iar când îl construim, îl facem la o calitate foarte proastă.

 

Lucrarea lui Lucian, o viziune exagerată a lumii

 

Camera unde au loc proiecții

 

La etajul, locul de dormit

 

În curte, vatra improvizată

 

Puteți citi și:

Artiști și homeleși: Care pe care squatează

Squatting-ul, prima lecție a școlii de activism

 

Case cu istorie zac abandonate la tot pasul în centrul Bucureștiului, bijuterii arhitecturale în care colcăie șobolanii, sunt depozitate maldăre de gunoaie și se pierd în procese birocratice. Un astfel de loc se află pe bulevardul Carol, la numărul 53. Opt tineri, cinci arhitecți, un un inginer horticultor, un specialist în relații publice și un inginer de instalații, au ocupat casa în urmă cu o lună și jumătate, au transformat-o într-un spațiu liber și nondiscriminator de cultură. De mai mult de două săptămâni, acolo este casa lor, dorm la etaj, gătesc la vatra improvizată în curte și dezbat, seară de seară, împreună cu cei care au nevoie de Carol 53, cum să meargă mai departe. Spațiul, care nu are nume, adună artiștii care protestează față de mediul cultural instituționalizat, față de standarde și caută un loc liber de manifestare și expresie. Matei, unul dintre inițiatorii proiectului, a povestit, pentru TOTB, ce s-a întâmplat de acum trei ani, când le-a venit ideea, până acum și cum a devenit casa dintr-un focar de infecție într-un focar de cultură.

Cum ați găsit casa din Carol 53?

Am găsit casa printr-o întâmplare norocoasă. Noi căutam un asemenea spațiu, un loc unde să facem un centru cultural independent care să nu fie instituționalizat deloc, unde să dezbatem orașul, nevoia lui sau lipsa nevoii lui de cultură, direcțiile în care o ia fenomenul. De trei ani dezbatem problema asta într-un grup care se tot dilată și se contractă. Inițial, am făcut un fel de cercetare extinsă a imobilelor goale, abandonate, degradate din inelul interior al Bucureștiului și le urmăream pe toate. Ocheam casa asta de foarte multă vreme, treceam de zeci de ori pe săptămână pe bulevardul ăsta. Din întâmplare am găsit proprietarul casei și am intrat în discuții cu el. Am purtat negocieri lungi. Momentan suntem într-o stare de asediu. Am fost invitați inițial de proprietar, dar am acționat ca o mișcare de guerrillă, cred că am depășit imaginația proprietarului, nu știu dacă și-a imaginat scara la care noi am reuși să agităm masa de oameni avizi de cultură. Noi ocupăm casa tot mai mult, ne ocupăm de ea, o facem mai utilă, mai deschisă, mai sigură. Casa nu poate exista singură, nu poate fi lăsată singură, ne-am asumat locuirea și paza ei. Stăm aici de două săptămâni jumătate, locuim cu rândul, ne folosim încă apartamentele pentru nevoile zilnice, dar încet, încet ne mutăm aici.

Ce știți despre istoria casei?

Casa, monument de clasă B, a fost construită la începutul secolului al XX-lea, în prima decadă. Nu știm exact anul în care au început să o construiască și când au terminat-o. Am găsit prin pereți niște ziare vechi puse pe post de umplutură de prin 1913, deci construcția a început sigur după acest an. Casa aparține familiei proprietarului, a fost retrocedată prin anii 40, lucrurile s-au pierdut pe drum. Facem un mic efort pentru a recâștiga istoria casei. Prin birourile de arhitectură pe unde mai lucrăm am încercat să obținem documentele de la Arhiva Națională care cuprind planurile de construcție, pentru că noi avem intenția să restaurăm imobilul, în stilul nostru, încet, migălos. E un proces non-standard, deci nu are termene fixe, funcționează aparent haotic, dar nu e așa.

Structura e în condiții excepționale, casa a fost făcută mult mai trainic decât multe case din perioada ei, pereții sunt groși, cărămida e de foarte bună calitate, acoperișul e în stare bună. Problemele sunt legate de faptul că deschiderile dintre camere, grinzile libere, erau susținute de niște șine de metal care în anii de abandon au ajuns să fie cel mai valoros material din casă și s-au furat în neștire. Noi am asigurat temporar casa cu o structură de lemn. Zidăria, nefiind sprijinită, riscă să cadă, noi am asigurat punctele nevralgice. În rest, casa e foarte sigură, dar îi lipsesc balustradele, care au fost furate, de aceea nu permitem accesul la etaj pentru că riscul e mare. Mansarda are opt încăperi, am vrea să ne mutăm acolo la primăvară. La etaj sunt patru camere mari, unde putem face workshop-uri, dezbateri, expoziții, orice. La parter sunt alte trei mari camere.

O lună de zile am făcut curățenie aici, efectiv. Erau munți de gunoaie, colcăiau șobolanii. Oamenii care locuiau în subsol au igienizat o parte foarte mică, era imposibil să intri aici. Am eliminat 10-11 containere mari de gunoi în diverse stadii de descompunere.

Ce activități au loc în casă, momentan?

Avem o expoziție a unuia dintre oamenii care locuiesc aici, Lucian Sandu Milea, o expoziție de grafică legată de București și de lume, avem o reprezentare exagerată a trăsăturilor pământului, o imagine foarte colorată a Bucureștiului, care cuprinde de la instituții, la mafie, la cabluri atârnate, încearcă să surprindă tot aerul Bucureștiului. De asemenea, Lucian activează într-un grup de 20 de artiști din toată țara care realizează benzi desenate, Sefeu, revistă pe care o expunem aici. Mai avem o expoziție a unui birou de arhitectură, studioBASAR, care se ocupă de limita artistică a arhitecturii. Au un studiu – aici este expusă doar o parte din el – care se numește Evacuarea fantomei” și este un proiect de studiere a modului în care au fost evacuați oamenii din casele retrocedate, cum s-au mutat cu mobila și toate bunurile în fața casei pentru că n-au știut unde să meargă, nu erau antrenați în nomadism, toți ce au putut să facă a fost să-și amenajeze un spațiu de locuire în fața casei. Toți și-au dorit să fie temporar, dar a devenit permanent. Ei au studiat, architectural vorbind, acest fenomen și l-au expus aici. Am avut și o serie de proiecții trimise de la diverse birouri de arhitectură din lume cu care am mai colaborat, legate de partea de spațiu, ocuparea spațiului abandonat, nomadism etc. Mai avem o expoziție de pictură, în subsol avem expoziția primului concurs creativ de arhitectură – Galațiul, orașul posibil 2050. Apoi avem garajul pe care l-am lăsat street artiștilor. Intenționăm, de asemenea, să ne folosim de calcanele blocurilor din vecinătate, să ne dezvoltăm și în direcția de multi media, să facem proiecții pe ele sau chiar să facem galerii pe acestea, dacă obținem acordul.

Ce proiecte mai sunt pe pe lista deschisă?

Acum, lista de proiecte pentru spațiul ăsta este deschisă pentru că asta e principala trăsătură a locului, să fie liber, accesibil oricui. De ieri până astăzi s-a dublat lista de proiecte. Avem de la proiecte de instalații, artă contemporană, tehnologie la medii audio-video, avem vreo 6-7 proiecte teatrale, mai avem partea de expoziție, de artă, research urban – dezbateri, prelegeri. Facem, de asemenea, un o documentare a mișcării de squatting de la începutul erei comuniste. Lista e deschisă. E foarte încurajator, e energia care ne motivează, faptul că oamenii reacționează. Obiectivul nostrum este să ținem locul cât mai mult necenzurat.

Este acesta un exemplu de squatting în România?

Ai putea să-i spui squatting dacă am fi în Olanda sau în Franța, unde termenii legali sunt mult mai bine puși la punct și lucrurile funcționează altfel. Noi funcționăm ca un colectiv de squatting, dar suntem în zona gri. România nu e pregătită, nici legal, nici mental, pentru acest tip de intervenție. Noi am făcut-o oricum, cu asumarea tuturor riscurilor. Ar putea deveni primul squat cultural, nu știu dacă Bucureștiul e pregătit să-l accepte ca atare sau va rămâne un centru cultural liber, coordonat de o gașcă de țăcăniți. Nu i-aș da o definiție încă. E în fașă și nu știe ce vrea să fie.

Cum e să locuiți aici?

E foarte dificil, dar și foarte satisfăcător să locuim aici. Trebuie să recunosc că am tot experimentat pe pielea noastră trăitul în nomadism, aici am ajuns la punctul culminant. Suntem încă dependenți de casele noastre pentru igiena personală. Avem curent, e singura resursă, apă nu avem, cărăm mereu apă ca în Evul Mediu pentru că spălăm spațiul zilnic. Chiar facem și mâncare aici, ne-am făcut o vatră în curte. Am reușit să obținem o toaletă ecologică, acesta e compromisul cel mai bun pe care am putut să-l facem. Locuitul aici e foarte obositor și fizic și psihic. Noi avem joburi în continuare, deci locuim aici prin rotație. Dar e cineva în casă tot timpul. E imposibil să lăsăm spațiul neocupat.

Există multe astfel de clădiri abandonate în București?

Sunt extrem de multe clădiri abandonate. Noi facem reciclare urbană, de la materiale de construcții la resurse, la oameni etc. Circulăm pe principiul bunul simț și atât. Studiem centrul orașului, ne uităm cu atenție la casele care stau să cadă, încercăm să reciclăm cât mai mult din potențialul lor, unele sunt chiar pe moarte, cazuri în care e clară intenția proprietarului de a le lăsa să cadă pentru a profita de teren.

Bucureștiul e bătrân, e într-o stare de degradare, îi cade fața în mod continuu, spunea un architect, se decojește lent. Acesta e un proiect pilot. Am documentat tot procesul pe care l-am făcut extrem de temeinic, prin fotografii și jurnale, intenționăm în cel târziu 2 ani să facem o publicație prin care să descriem acest proces, un fel de manualul utilizatorului pentru ocupantul spațiului abandonat și să încercăm să dezbatem această idee, să dezbatem atitudini pragmatice, să săltăm spiritul. Oamenii în criză dorm, dar potențialul lor este foarte mare, încercăm să-l trezim, acum mai mult ca oricând, pentru nu ne permitem spațiu nou, iar când îl construim, îl facem la o calitate foarte proastă.


40 de comentarii

  1. Squattingul începe să fie o idee din ce în ce mai bine primită de către oamenii din România. Desigur, există bariere destul de mari între idee şi practică, nu ştiu de ce anume (posibil din cauză că prin părţile astea ale Europei oamenii sunt încă foarte ataşaţi de proprietatea privată şi tot ce este al “lor”, proasta legătură a ideei de colectivitate cu perioada colectivizării din comunism…). În orice caz, de fiecare dată când aud că grupul X sau oamenii A, B şi C s-au hotărât să ocupe o clădire, mă bucur foarte tare. Pentru că există posibilitatea (şi cu fiecare clădire ocupată, această şansă creşte) ca ideea de squatting să se extindă şi pe alte urechi, şi să vedem că tot mai mulţi oameni sunt din ce în ce mai dispuşi să facă asta. Noi am avut o tentativă de squat în Deva, prin 2009, în subsolul unei clădiri în construcţie (care nu se mai construia de câţiva ani, aceeaşi poveste, birocraţie, lipsă de fonduri, etc), se locuia acolo permanent, împărţiserăm zona în camera principală unde se dormea, cămăra, etc. Era ca un fel de motel pentru persoanele care treceau prin oraş şi nu aveau unde sta peste noapte. A rezistat 3 sau 4 luni, până a venit Jandarmeria şi a distrus totul acolo, plus o ridicare la secţie a unuia dintre locatari (căci cel de la securitate de proteja clădirea nu încăpea între doi pereţi şi nu putea intra pe holul unde eram noi). În orice caz, bravo celor opt squatteri 😀

    • Centrul de Cultură, înseamnă că oamenii aceia care stau sau stăteau în casele de pe Lipscani sau din zona gării din București tot squatting făceau? Nu puteam să fac o fotografie de dragul artei fără să primesc vreo amenințare de la locatari.

  2. Numele meu este Cristina si cred ca ceea ce faceti voi este foooarte tare!!! Nu sunt artist dar as vrea sa va ofer ajutorul meu, sperand cu toate acestea ca nu veti avea niciodata nevoie de el: eu sunt medic si fac asta cu multa pasiune de vreo 3 ani. Daca vreodata aveti nevoie de un sfat sau orice altceva va las adresa mea: [email protected]
    Succes si la mai multe!!!

  3. draqgilor, a cere un tip bogat sa dea afara homelessi afara dintr-o vila la lui ca sa poate sa jucati de-a artisti pe acolo e OPOSITUL squatting-ului. Distractie placuta, dar e cam dezgustator cum incercat sa furati discursul asta. ps: ce dracu’ reprezinta oare desenul StudioBazar despre cum se descurca oameni expropriati din casele lor, facand tabara pe strada? Vois usnteti cei care dati afara oameni din case. Oare sunt material de ras? Un pic de logica nu v-ar strica…

    • ok, am scris de la un comp cu tastatura cam stricata, si am fost enervata. Versiunea updatuita: Va cred ca faceti de entusiasm. Va cred chiar si ca va imaginati squatteri. E o dorinta legitima ca oameni din subcultura voastra sa aiba un loc de-a juca cu video, picturi etc, si inteleg si pe proprietar care prefera pe voi fata de cine a stat acolo pana acuma. Ceea ce e ipocrit si cam strica proiectul e faptul ca voi sunteti oameni care dau afara squatteri adevarati (homelessi), dar incercati sa le furati coolnessul perceput de la ei. Daca stati intr-o casa primita pe urma exproprieri unor locuitori ilegal, a pune pe zid un studiu (de la StudioBasar) despre cum se mai descurca lumea aruncata pe strada in conditii asemanatoare mi se pare cam cruda si lipsita de orice sensibilitate. Puteti sa jucati, distractie placuta – dar va rog, sa nu va imaginati ca faceti exact opusul de ceea ce faceti de fapt. E greu sa pastrezi abilitatea ta de gandi daca esti bagat asa de adanc in doublethink.

  4. Aproape gretos ce faceti voi acolo, iar titlul e de-a dreptul jignitor. Care artisti? De unde pana unde arhitectii sunt artisti? Bucurestiul, si restul tarii, arata asa cum arata din cauza arhitectilor. Fiecare mizerie urbana are semnatura unui “artist” arhitect. Nu sunteti nimic mai mult decat o veriga din lantul coruptiei patronata cel putin cu indiferenta, daca nu chiar complicitate, de OAR. Nota 4, stati jos! Rusinea de a fi arhitect o sa va urmareasca atata vreme cat se vor vedea efectele “muncii” voastre.

  5. Bravo totb, sunteti niste caractere deosebite! Totusi, nu prea va prinde asta cu “outside the box”. Voi ganditi tot in cutia voastra mizera. Si asta cu gandirea e iar putin exagerata. Am ceva dubii ca ati gandi prea mult. Tot instinctele primeaza. Taie-l, sterge-l pe derbedeul care critica! Stiti totusi ce-mi place la voi? Cum va dati premii unii la altii, la gala aia cu societatea civila. Hai, la cutiuta!

  6. Asta v-au învățat pe voi la arhitectură? Să-l pictați pe Pacman pe pereții unei clădiri seculare? Sunteți o adunătură de penibili care vă dați cu firma de artist în cap. Hipsterițele din Control au început să mișune pe acolo? Sau asta e partea a 2-a din plan? Dar adunătura de feministe de la Biblioteca Alternativă? “mișcare de guerrilaƒ”? “ne ocupăƒm de ea, o facem mai utilăƒ, mai deschisăƒ, mai sigurピ? Ați preluat abuziv o casă pe care o cârpiți să nu cadă pe voi și vă considerați salvatori. Squat fără suport legal nu se poate, dar ce să ceri de la o “gașcă de țăcăniți”, cum singuri se alintă.

  7. “Artisti” se refera la ce se petrece in acel loc, nu la cei care au ajutat la amenajat acel loc. (desi Lucian este si artist). Au fost expozitii si proiectii originale de arta contemporana. Dar te rog nu vorbi daca nu esti in cunostinta de cauza, adica nu ai trecut pe acolo. E o initiativa fantastica, Nu intelegi bucuria unui artist care are unde sa isi expuna lucrarile.

    • Daca se bucura asa de mult ca si-au expus lucrarile acolo e din cauza cuiului si berii de mai devreme(nu ca ar fi ceva gresit cu asta). Mai bine le-ar pune pe strada sau ar umbla cu ele de gat in felul asta inspira mai multa lume si mai diversa nu doar 30-40(sau cati sunt) hipsteri obositi cu mai mult sau mai putin aceleasi valori/idei/opinii etc.

      Pana la urma treaba lor ce fac cu lucrarile, dau si eu cu parerea doar.

  8. Un alt loc plin de `oameni interesanti` unu si unu mai artist urban , mai urban , asa de felul lui, un pic dispretuitor, de la cum da cu spray-ul cu o ‘preocupatie’ bine determinata, trage tagu, iti tine shapca cu cosoroc mai smecheros, gesticulari gay de baietei plututori, fetite `Amelie-te` sa ametite dupa caz, zambete pierdute , pentru ca , evident , si-au gasit un loc in lumea lor , de mult vreme asteptata. Sa ne dam artisti ca poate mai f***m o proasta ,scuzati-mi expresia , cred ca ‘nu face’ scopul. Iar ca sa nu mai fumam in casa si sa stam intinsi pe niste caramizi intr-o bomba de curte e alt aspect , lamentabil. Sunt sigur ca voi nu mai aveti job, sau aveti un job prost platit de arhitectura, ca deh , nu mai merge cu constructiile cu arhitecturile astea, ca inginer-arhitect nu mai ai beneficiari, ca doar inginer te vede beneficiarul, si nu mai aveati unde sa stati. Casa parasita pentru oameni parasiti. Distractie placuta.

  9. Lucrarile din poze nu par prea reusite, majoritatea sunt cam acelasi tip de cacat reciclat ‘street-art’. Poate din cand in cand mai apare si ceva frumos si/sau interesant dar e meritul artistului nu a locului iar artistul va face voua o favoare expunand lucrarea acolo. “Spațiul, care nu are nume, adună artiștii care protestează față de mediul cultural instituționalizat, față de standarde și care caută un loc liber de manifestare și expresie.” Ati auzit de slacktivism? Spoiler: casa e de fapt pentru petreceri. Trebuie sa fumezi si tu un cui si sa te futi cu o hipstarita(/hipster) dupa ce te-ai luptat toata ziua cu mediul cultural institutionalizat si ai salvat Romania, nu-i asa?!

    Unde s-au dus aia de traiau la subsol?

  10. Este incredibil cum unii care au dat afară squatter-ii dintr-o casă (că oricum erau ”țigani” și ”distrugeau partimoniul”…) pentru a se muta ei, cu acordul proprietarului, au tupeul și lipsa de scrupule să se autointituleze squatteri. Dar mult mai trist este faptul că un site care pare ok publică și laudă asemenea mizerii.

  11. TOTB, de ce sunt atat de agresive comentariile? e ceva normal pe acest site sau e subiectul mai sensibil? este din cauza momentului politic si a limbajului curent? care este publicul vostru? care este politica voastra de moderare?
    nu incerc sa fiu critic la adresa voastra. unele reactii sunt total disproportionate si ma intreb cum percepeti voi treaba asta.

    • De ce presupui ca e din cauza momentului politic, subiectul sensibil sau ce ai mai zis tu? Ai ajuns prea departe, isi da omul cu parerea dupa cum poate fiecare unii mai agresiv alti mai cu capul pe umeri.

    • dreptul la libera exprimare, pardon , oricum casa asta e una a ideilor dechise, a opiniilor, sua tu esti mai comunist de felul tau?~!

  12. “un proiect de studiere a modului în care au fost evacuați oamenii din casele retrocedate, cum s-au mutat cu mobila și toate bunurile în fața imobilului pentru că n-au știut unde să meargă, nu erau antrenați în nomadism, toți ce au putut să facă a fost să-și amenajeze un spațiu de locuire în fața casei.” vs. ” Trebuie să recunosc că am tot experimentat pe pielea noastră trăitul în nomadism, aici am ajuns la punctul culminant. Suntem încă dependenți de casele noastre pentru igiena personală.” -> pai, dragilor, e usor sa fii nomad daca ai o casa unde sa te duci acasa. Oameni expropriati nu au stat pe strada pentru ca “nu aveau rutina” care voi acum dezvoltati, ci pt ca ei nu aveau unde sa se retrage cand s-au obosit de nomaditate… aveti o mentalitate de-a Maria Antoinette.

  13. daca intrebi pe cineva unde stau oameni strazii si boschetarii, o sa-ti zica ca se retrag si ei in tot feluri de case semiruinate cand pot. Deci apa calda e deja inventata, sorry.

  14. Pingback: Artiști și homeleși: Care pe care squatează | TOTB.ro - Think Outside the Box

  15. Cam dure mi se par comentariile.
    Accept unele ironii orientatate catre unii care isi spun artisti/hipsteri ce vor sa mai prinda o fata sau cum si-or mai spune, pentru ca a o urma de adevar.
    Pe de alta parte, sa fie acuzati atat de dur ca au evacuat niste homelessi nu mi se pare normal. E clar ca proprietarul prefera pe hipsteri in locul homelessilor. Ca se numeste squatting sau nu asta nu mai conteaza.
    Ar mai fi problema cu modelele copiate din afara: in Bucuresti observ ca se preiau multe chestii la moda din afara dar intr-un fel superficial (ca si hipsterismul si alte atitudini hype). Poate ca de aia sunt artistii astia mai putin credibili pt noi restul (sunt putin credibili si pt noi, care suntem oarecum deschisi si aproape de fenomen, ce sa mai zic de oameni mai putin constienti de cultura urbana si lucruri de genul).

    In esenta este bine ca se intampla astfel de lucruri, ca sunt superficiale sau nu, pot fi un inceput pt mai mult.
    Dar eu ca arhitect, nu vad vreo casa de asta ca fiind efectiv salvata, in sensul unei restaurari profesioniste, ci vor ramane cam in aceeasi conditie (proasta) dar cu niste desene pe pereti. In plus nu va da strazii/spatiului din jur mai multa valoare prin imaginea ei exterioara. Dimpotriva.
    Exemplele din alte tari confirma asta (Ungdomshuset,Christiania, etc).
    http://en.wikipedia.org/wiki/File:Chien-Rouge-p1020706.jpg

  16. Pingback: Egy bukaresti squatting furcsa története » Think Outside The Box

  17. yo, tuturor. pt cei cu actiunea in cauza bravo! pt cei cu comentarii rautacioase fuck off,
    daca ati fi calatorit mai adanc in sanul altor civilizatii contemporane de prin europa ati avea cu adevarat idee despre ce inseamna squating. ca sa va explic pe scurt tuturor este vb de dreptul de a ocupa orice spatiu dezafectat, in vederea stabiliri unui domiciliu sau al oricarui alt gen de actiune non profit, in general de catre tineri fara veniturile necesare chiriilor exorbitante sau a unor locuinte permanente proprii. afara ai dreptul sa ocupi orice cladire care nu mai este folosita de propritarul ei de drept de un anumit timp, si asupra careia acesta nu are intr-un viitor apropiat nici un plan de reintrebuintare. desigur cladirile trebuie sa fie goale in interior in momentul ocuparii lor astfe ca ocupanti sa nu poata dispune de bunurile din spatiu.

    in afara de asta diferenta dintre squateri fie ei artisti sau nu si homelessi, de la noi care se muta in tot felul de cladiri este ca squaterii chiar au grija de locul in care se stabilesc macar intretinandul din momentul in care l-au luat, in timp ce boschetarii stim cu totii ca se pisa in casa si in foarte scurt timp asemeni unor carii o distrug, umplando de gunoaiele pe care le aduna si astfel ajung sa traiasca intr-o infectie totala.
    si acum va intreb eu pe cei cu comentarii agresive, care-i problema voastra daca intr-o casa faina veche se muta niste tineri care stiu sa o aprecieze si intretina(dupa posibilitatile lor) in locul unor boschetari care nu fac decat sa distruga totul foarte rapid?
    in constanta de exemplu ocuparea abuziva de catre boschetari si tigani a cladirilor din centrul vechi si nu numai se face chiar sub o forma tacita de “squating”, binecuvantat de toleranta autoritatilor care nu vor decat terenul ce ramane din casele respective, pe care cei ce le ocupa le distrug foarte rapid. astfel ca patrimoniul se duce iar afacerile merg inainte in acelasi ritm cu boschetarii din casa in casa de la teren la teren.
    so pt squaterii adevarati keep up the good work iar pt invidiosii cu comentarii rautacioase fuck off again

    • Lorelei, cati ani ai? ai luat bacul cu exprimarea asta? Inainte sa iei apararea cuiva te rog sa o faci cum trebuie, ca altfel mai bine se lipsesc de sprijinul tau.

      Am fost la fata locului, am vazut despre ce e vorba. Sunt foarte sceptic, se vede de la o posta ca cei care se invart pe acolo se joaca de-a sqaterii. Sa nu ai o casa si sa fii obligat sa stai pe unde apuci nu e deloc amuzant. Deci experimentele lor sunt corupte de constiinta sigurantei unui camin.

      Cu toate astea sunt sigur ca o sa iasa si lucruri bune din asta, nu consider ca este un lucru rau, doar nu pot sa impartasesc entuziasmul unora.

  18. Pingback: FIA » Limitele PR-ului, sau de ce boicotez Carol 53

  19. artistilor… va cacati acolo unde mancati? va spalati acolo unde dormiti? vedeti-va de treaba voastra… din pacate, nu faceti decat umbra pamantului. dar si asta e buna in aceste zile toride!

    • In primul rand felicitari tinerilor care au avut aceasta initiativa. In al doilea rannd nu-mi vine sa cred cat negativism in unele comentarii. Stau de 16 ani in Berlin si pe aici squattingul e inca in floare, desi in ultima vreme s-a mai restrans/pe alocuri s-a oficializat. Inteleg problema morala ca cei fara familie au ramas fara o casa, dar in final sunt adaposturi speciale facute pentru ei. Sunt de asemenea ong-uri care incearca sa aibe grija de ei, aveam o prietena care se ocupa cu asa ceva. Vreti sa faceti ceva constructiv, in loc sa comentati pe forumuri ca aoleo hipsterii dau homelesii afara, mai bine trimiteti o scrisoare la primarul vostru sa construiasca noi locuri in adaposturi, faceti o petitie, urmariti-o sa se aplice, dar nu lasati lucrurile ca pana acum: las ca se descurca homelesii, ca e plin de case parasite. Locul unui homeless e intr-un program de reabilitare, cu consultanta psihologica intr-un cadru civilizat, cu o masa calda sub un acoperis, nu intr-o cladire care cine stie cand ii cade in cap. Cat despre remarci ca artisti ratati, mi se par total deplasate si probabil vin din partea unora care n-au nici o treaba cu arta. In final ceea ce fac ei, e o forma de libera exprimare. Luati un avion pana-n Paris si mergeti pe la centrul Pompidou sau Palais Tokyo si o sa vedeti acolo pete si mazgalituri aruncate pe pereti. Pe aici locurile de squat care sunt deseori destul de groazinc desentate si pline de indieni care iti ofera droguri si totusi atrag anual sute de mii de turisti de toate varstele. Dar bucurestenii nu au viziunea asta, lasa tata homelesii si cainii vagabonzi sa stea unde vor ei, sa se prabuseasca cladiri de patrimoniu national ca dupa aia sa vina arabu sa ridice blocuri patrate in care sa stea romanul Mittelschicht sa crape seminete si sa se uite la televizor. Ce dracu atata cultura si viata alternativa, sa ramana totul la fel, gri si darapanat cum ne place noua. Ca asa e la romani, vine unu cu o idee noua si sar pe el toti lenesii la caterinca si injuraturi ca asta e cel mai usor.
      Nu va descurajati baieti! Cand vad tineri ca voi ca au initiative ca astea, imi vine sa ma intorc acasa. Tineti-o tot asa!

  20. Si pentru artisti si pentru detractori : tara are probleme mult mai profunde si mai mari decat ce faceti voi acolo/aici . Inamicii nu se numesc arhitecti si nici antihipsteri . Ei sunt ignoranta,nepasarea,semidoctii si bineinteles imputitul de Ponta.Va multumesc,

Reply To Marius Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger