Cârnaţii, şunca şi alte mezeluri procesate cresc riscul de moarte prematură, susţine un studiu realizat pe jumătate de milion de europeni şi publicat de revista BMC Medicine. Studiul concluzionează că o dietă bogată în carne procesată este strâns legată de probleme cardiovasculare, cancer şi moarte timpurie; cauza stă în sarea şi chimicalele folosite pentru conservarea cărnii, care dăunează puternic sănătăţii corpului nostru.
Cercetarea a fost realizată pe europeni din zece ţări de pe continent, pe durata a 13 ani. Ea a arătat că persoanele care consumau multă carne procesată prezentau, totodată, şi alte probleme – obezitate, consum de ţigări şi, în general, un stil de viaţă deloc benefic sănătăţii. Însă, chiar şi cu aceşti factori în ecuaţie, carnea procesată tot dăuna organismului, au putut observa oamenii de ştiinţă. Unul din 17 oameni monitorizaţi a murit în perioada dedicată studiului, iar dintre cei care consumau peste 160 de grame de carne procesată pe zi, 44% prezentau risc mai ridicat de a muri mai repede, faţă de cei care consumau numai 20 de grame de astfel de carne. În total, 10.000 de persoane au murit de cancer şi 5.500 din cauza unor probleme cardiace, au remarcat oamenii de ştiinţă.
„Consumul ridicat de carne, în special de carne procesată, este asociat unui stil de viaţă mai puţin sănătos. Este un risc în sine pentru sănătate, dincolo de faptul că poate fi completat de fumat, obezitate sau alţi factori de risc. Desigur că a renunţa la fumat este mai important decât la a reduce consumul de carne, dar totuşi aş recomanda oamenilor să renunţe măcar la o parte din porţia de carne”, declară profesorul Sabine Rohrmann, de la Universitatea din Zurich. „Dacă toată lumea monitorizată de noi în cadrul studiului ar fi consumat maxim 20 de grame de carne procesată pe zi, 3% dintre morţile premature înregistrate puteau fi prevenite”, mai spune cercetătoarea. Mai mulţi specialişti citaţi de BBC susţin reducerea consumului zilnic de carne, mai ales dacă este vorba de carne procesată, chiar înlocuirea acesteia, pe cât posibil, cu carne proaspătă (în special având în vedere că nu avem control asupra procesului de procesare a cărnii, decât dacă ne preparăm singuri mezelurile).
„Acest nou studiu vine să adauge dovezi ştiinţifice care să sublinieze riscul prezentat de consumul de carne procesată. Şi noi am realizat cercetări, în 2007 şi 2011, care au arătat clar că a mânca şuncă, hot dog, bacon, salam, diverse feluri de cârnaţi, deci carne procesată, creşte riscul cancerului de intestin”, a declarat şi Rachel Thompson, din cadrul organizaţiei World Cancer Research Fund. Datele organizaţiei arată că, dacă oamenii ar mânca mai puţin de 10 grame de carne procesată pe zi, numărul cazurilor de cancer de intestin ar scădea cu 4.000. Unii nutriţionişti susţin că, totuşi, carnea (roşie, căci despre aceasta este vorba) poate fi parte din alimentaţie, dacă dieta este echilibrată, porţiile de carne, mai mici, metodele de gătit, mai sănătoase şi dacă există variaţie, adică peşte, fructe de mare sau, în general, carne albă în dietă.
Sursa şi foto: BBC