Patrimoniul alimentar este esențial pentru orice cultură, iar în zilele noastre e pe cale să fie pierdut din cauza industriei alimentare, spune Carlo Petrini, italianul care a fondat mișcarea Slow Food în 1989, cu membri în peste 160 de țări. Petrini a vizitat zilele trecute România, unde a participat la întâlniri cu publicul pe tema gusturilor pe cale de dispariție.
“Mâncarea este un limbaj, fiecare are o relație intimă cu hrana în funcție de gusturile cu care a crescut”, spunea Petrini la o dezbatere împreună cu profesorul Vintilă Mihăilescu, organizată de Departamentul de Sociologie al universității SNSPA din București. În ultimii 100 de ani, am trecut de la o societate agricolă la una industrială, după care la una post-industrială, în care practicile tradiționale s-au pierdut și tot ce s-a transmis din “tată în fiu” se uită.
În toată lumea, agricultura e un dezastru, susține Carlo Petrini care își continuă misiunea de a preveni dispariția patrimoniilor alimentare locale. În viziunea lui, stâlpii care păstrează viu patrimoniul sunt, pe de o parte, educația, informația, cunoașterea și, de cealaltă parte, promovarea, piețele țărănești, scurtarea lanțului de distribuție, vânzarea directă. “În economia mare, banii contează, oamenii nu contează deloc. (…) Trebuie să schimbăm paradigma acestei economii care ucide”, spune Carlo Petrini, care susține reconstruirea agriculturii locale.
Cu o vechime de peste 20 de ani în recuperarea teritoriilor și redarea valorii lor, Carlo Petrini și cei care susțin mișcarea Slow Food au fost etichetați drept nostalgici și idealiști, “Poezia salvează lumea”, le răspunde Petrini în glumă.
La rândul lui, Vintilă Mihăilescu a remarcat că în România au apărut inițiative de redescoperire a localului, dar care au caracter reactiv. “România a fost și încă mai este cea mai mare societate rurală din Europa, de 10 ori peste, ceea ce e foarte frumos și foarte trist”, spune Vintilă Mihăilescu. În ultimii 120 de ani nu s-a schimbat nimic la repartiția proprietăților: în 1905, 0,6% dintre proprietari dețineau două treimi din suprafața agricolă, restul având terenuri de sub 1 hectar, iar acum situația e la fel, spune antropologul.
Potrivit unui raport al asociației EcoRuralis care susține micii țărani și agricultura tradițională, România rurală acoperea, la nivelul anului 2011, 87,1% din țară și cuprindea 47,2% din populație. Raportul “Land grabbing in Romania. Fact finding mission report” din 2015 mai arată că în România există 31,5% din fermele țărănești din Uniunea Europeană, comparativ cu 13,2% în Irlanda, 12,3% în Polonia și 8.1% în Spania.
Potrivit raportului, care citează Institutul Național de Statistică, între 2002 și 2010, 150.000 de ferme mici au dispărut în România, în timp ce marile societăți din agricultură au crescut cu 3%.
Dacă, în România, cooperativa agricolă are o reputație proastă, în Italia, cooperativele au un trecut glorios și au reprezentat victoria celor săraci care astfel s-au emancipat. “Când vorbim de mâncare, vorbim de istorie, vorbim de inima noastră”, spune Petrini, care își continuă lupta de rezistență față de lanțurile de supermarketuri și fast-food cu care a început mișcarea Slow Food în lume.