Anticonsumismul e unul dintre punctele (necesitatea cenzurii e altul) în care o parte a stîngii, cea burgheză, adică antidemocratică, se întîlnește cu conservatorismul cel mai încuiat. E prima oară în istorie cînd nu numai elitele au șansa să trăiască bine. Muncitorii și țăranii au acces, de aproape un secol, la tot ce în alte timpuri erau privilegii aristocrate – mîncare variată, entertainment ieftin și la îndemînă, cultură, sport, medicină profesionistă.
de Dan Sociu
Toate aceste fundamente ale traiului decent sînt încă distribuite inegal, există diferențe grave între instabilitatea în care trăiesc unii și lipsa grijilor materiale cu care sînt binecuvîntați alții, nu sînt destule locuințe, unii muncesc mai mult și cîștigă prea puțin, unii nu au de muncă, unii nu au acces la îngrijire medicală de calitate, unii sînt discriminați și unii sînt de-a dreptul săraci.
Dar cum se face de aici saltul logic la ideea puritană, absurdă a anticonsumismului? Dacă te iei după anumite descrieri ale lumii contemporane, ai zice că trăim într-un iad din care nu putem ieși decît prin renunțarea la tot ce am obținut pînă acum și prin regres. Aldous Huxley imaginează în Brave new world o societate în care toate problemele materiale s-au rezolvat, oamenii sînt satisfăcuți și utopiile socialiste au devenit realitate. Numai că, după Huxley și alți autori elitiști, îngroziți de ceea ce ei percep ca rîgîitul mulțumit al maselor, de aici încep cu adevărat problemele. Se duce dracului viața spirituală, viața culturală, adio sonete și simfonii. Poporul e prostit cu sex și TV, cum zicea multimilionarul John Lennon.
Stînga burgheză moare de plăcere să-i compare pe consumatori cu niște zombies. Stîngiștii burghezi, gînd la gînd cu predicatorii puritani și ceilalți obsesionali ai lumii, sînt îngroziți de foșgăiala din Malluri. Pentru că simpla și buna moralitate nu mai ține în postmodernism, discursurile de bun-simț (cumpătare, echilibru în viață etc) au fost înlocuite cu spaimele științifice. De zeci de ani – și la noi doar de cîțiva ani – presa rulează aceleași povești despre hrana nesănătoasă și vitaminele, amenințarea fast-food-urilor, ignorînd faptul evident că acum trăim destul de mult și de bine în comparație cu oamenii altor vremuri. Cine își amintește de vreun străbunic sănătos la 90 de ani, pentru că trăia în timpuri mai curate, uită de cei x frați și surori ai lui care n-au apucat maturitatea sau au fost chinuiți de suferințe pentru care acum e de ajuns un drum pînă la farmacie.
Ecologiștii isterici ne amenință cu apocalipsa dacă nu ne schimbăm obiceiurile de consum, pentru că, nu-i așa, comportamentul nostru individual face găuri în cer. Un exemplu reprezentativ simbolic al acestei isterii sînt campaniile împotriva pungilor de plastic. Ca și la celelalte procese ecologiste împotriva stilului nostru de viață, cifrele sînt parțiale, exagerate. Folosim cam 10 miliarde de pungi de plastic pe an, adică 80 000 de tone – 0, 27% din cele 29, 6 milioane de tone de gunoi . Pungile nu sînt făcute din petrol, cum ni se spune, ci din naphtha, o parte din petrolul neprocesat care nu ar fi folosit la nimic altceva oricum. Gunoiul poate fi refolosit pur și simplu ca și combustibil – ars în centrale termice. Responsabilitatea individuală pentru dezastrul ecologic al planetei e o glumă și intră într-un tip de gîndire mic, neambițios, același tip de gîndire care condamnă sursele adevărate de energie bazate pe fisiunea nucleară, hidrocentrale sau căldura și carbonul produse de energiile fosile capturate direct la sursă. E ca și cum ar putea arde casa și în loc să luăm măsuri serioase am decide să fumăm mai puțin și să aprindem mai rar chibrituri. Înainte de orice, e o mutare a atenției de la marii responsabili la vinovăția individuală într-o problemă care nu mai ține de individ. Și e și un fel de orgoliu ridicol să crezi că micile tale sacrificii influențează fenomene planetare, pe care abia începem să le înțelegem și despre care rapoartele sînt cel puțin contradictorii.
Procesele împotriva consumatorilor – și a progresului – sînt o pierdere de timp. E clar că n-o să ne întoarcem înapoi, că nimeni n-o să renunțe la ce are, în afara unei părți a claselor prospere, care au de unde da și care, disperați că nu mai au aceeași superioritate materială față de prostime, vor să se distingă prin ceva – stil de viață incomparabil mai sănătos și mai spiritual (ei nu sînt porci, ca ăia care dau năvală în Carrefour) plus o conștiință superioară (ei fac sacrificii pentru binele general, ei nu sacrifică animale, ei merg cu bicicleta). Dacă vrem să vorbim serios, să vorbim pornind de la ce avem, nu să delirăm hippiot despre întoarcerea la viața naturală. Și oricum, mare parte din discursuri sînt ipocrizie pură, nu cunosc nici un anticonsumist, în afară de agorafobici, căruia să nu-i placă să dea iama în magazine.
15 comentarii
Sunt de acord cu cateva puncte, insa marea majoritate a textului pare a fi trolling in cea mai pura forma. Ca si cum ai scrie ca locul femeilor e intr-adevar numai la cratita, sau ca maghiarii ar trebui exterminati in romania, sau ca cine nu omoara caini vagabonzi pe strada este un pedofil. Ai administrat pastila, acum nu mai ramane decat sa te amuzi privind cum se agita persoanele care fac alergie la ea.
E pripit sa judeci atat de categoric un fenomen complex fara sa il operationalizezi mai intai. Altfel, ce garantie ai ca nu o dai in bara cu rezultatele unei analize, daca nici nu iti e clar ce ai analizat?
Ca sa nu mai vorbim de faptul ca ne referim la consumerism (nu consumism), care are in dictionar 2 sensuri total diferite (incurajarea consumului irational VS “un fel de” protectie a consumatorilor).
Idem Cititorului de mai sus (Cristi Mosora). Este superficial articolul, ți-o spune o fată de țăran…
Singura parte unde ai reușit să îndulcești tonul adolescentin (“eu fac ce vreau și consum ce vreau când vreau”) a fost când ai amintit de rapoartele contradictorii. Reflectează la asta. Este posibil ca toată teza isteric ecologistă să fie adevărată, însă un lucru e sigur – nu mai găsești șalău în Dunăre pentru că sunt prea mulți care vor să aibă “Acum, aici, mai mult, mai mult”…
Să nu facem apologia sărăciei dar nici a râgâitului satisfăcut, te rog. Am pretenții de la tine.
Si uite asa, cu un articol perfect nefondat au diparut pretentiile unei cutii …
Mda, autorul se pricepe mai bine la poezii, scrisul argumentat si (auto)critic e o miza mult prea in ceea ce il priveste. Doar locuri comune, disparate si prost colate.
Mai întîi, felicitări pentru articol, era de mult necesară o asemenea poziție în spațiul public…
În al doilea rînd, consumismul este periculos, atunci cînd se face pe datorie. Aici este problema atît a României cît și at tuturor statelor dezvoltate unde, finanțarea pe scară largă a unor credite neperformante, inclusiv către consumatori, a dus la criza actuală.
În ceea ce privește ecologismul, el se reduce la trei probleme reale, fără legătură directă cu consumismul:
– daune civile (poluarea ta degradează proprietatea mea sau mă îmbolnăvește), perfect rezolvabile prin justiție și fără niciun fel de legătură cu consumismul;
– incorecta informare a clientului (mă otrăvesc cu arsenic ori plumb și nu știu), care se rezolvă pe termen scurt prin introducerea unor obligații legale de etichetare iar pe termen lung prin aplicarea sistematică a soluției judiciare de la punctul de mai sus;
– „tragedia comunelor” (peștele din Dunăre aparține celui care îl pescuiește primul, cel care așteaptă pierde). Dacă pescarul ar suporta și costul reproducerii peștelui (așa cum se întîmplă în acvacultură) raportul cerere-ofertă s-ar regla prin preț, nu prin epuizarea resursei.
Restul este stîngism naiv sau rău intenționat, inclusiv criticile aduse creșterii nivelului de trai al săracilor din țările bogate ori sărace.
Bilbofil, cea mai mare problema a consumerismului este alta: traim pe o planeta finita. Avem atata pamant, atata apa, atata aer, atatea resurse care sa ne permita sa traim sanatosi. Lucrurile pe care le producem si folosim consuma resurse naturale.
Ori consumerismul inseamna sa ii convingi pe oameni sa consume mai mult decat au nevoie (si de cat isi permit, cum ai subliniat), ca sa maximizezi profiturile.
Deci cresti profitul crescand consumul. Crescand consumul cresti productia. Crescand productia cresti consumul de resurse naturale. Ori ar trebui sa fie clar pentru toata lumea ca nu e un model de business sustenabil: consumul se poate creste oricat, insa resursele naturale sunt finite, nu au cum sa tina pasul in cursa asta nebuneasca.
Oamenii nu sunt beneficiari ai consumerismului, ci victimele lui. Si aici e loc de o ditamai insiruirea de argumente.
un alt punct de vedere despre filosofia resurselor limitate http://www.spiked-online.com/site/article/9867/
Cu toate ca e incarcat, articolul este subred si presarat cu judecati eronate. Nu avem o problema cu apa, nu avem o problema cu desertificarea, inundatiile sau alunecarile de teren, nu avem o problema cu despaduririle, nu avem o problema cu muntii de gunoaie in care transformam rapid resursele naturale. Nu ti-ai ales o sursa buna de documentare. E ca si cum te-ai uita pe Antena3 ca sa te informezi despre dosarele penale ale lui Voiculescu. Autorul ori e platit sa bata campii (la fel cum pe Fox News o sa vezi ca se neaga fenomenul de incalzire globala), ori e puternic biasat, ori am interpretat noi articolul gresit, scotandu-l din context (vad ca face parte dintr-o campanie impotriva controlului populatiei).
Articolul ala se sprijina pe un singur argument valid: Malthus a fost un balalau care a dat-o in bara cu o teorie care s-a dovenit a fi gresita. Si pornind de la asta autorul a facut toate flotarile logice care se pot face. Putea sa demonstreze si ca pamantul este cubic. Un copil de liceu poate sa demonteze rand pe rand argumentele prezentate acolo si concluzia autorului ca resursele naturale sunt infinite.
Da, se poate scuza ca s-a referit la faptul ca resursele alea nu dispar in neant, ci se transforma (in gunoaie). Ori asta nu e un argument cu care sa sustii ca oamenii nu ar avea motive de ingrijorare.
La ora actuala, cred ca tarile scandinave au ajuns la un comportament de consum rational. Care include si un sistem foarte bine pus la punct de reciclare si reutilizare a reziduurilor de tot felul. Popoarele latine nu au nici o sansa sa adopte acest comportament de consum, dar si daca, prin reducere la absurd, ar face-o, ganditi-va ce pierderi ar fi pentru marile companii din lume. De la Unilever, la Nestle, British Petroleum, Coca-Cola, marile grupuri bancare etc etc. Economiile lor se bazeaza pe consum, sunt economii de tip keynesian. Dar cel mai probabil paradigma economica se va schimba odata cu societatea, care momentan isi doreste in continuare consumul. Nu moare planeta asta cand vrem noi, a trecut saracuta si prin vremuri mult mai grele.
Nu de planeta trebuie sa ne fie mila, ci de noi 🙂
Eram aproape sigur ca-ti place Carlin, de altfel si el un produs al generatiei de consum 🙂
Cred ca am inteles ce a dorit sa exprime autorul articolului si sunt in acord cu domnia sa. Tuturora ni se intampla sa nu fim intelesi, in principal deoarece majoritatea operaza cu clisee si prejudecati, de altfel este si comod, ne aflam pe ,,trend,,etc.
Mai dificil decat acest articol, sunt urmatoarele fapte reale, care sunt verificabile: in 1972, (dupa vizita in Nord Coreea/China} ceausescu la inlaturat pe I.G.Maurer,(pesedintele consiliului de ministri, al doilea in ierarhia de partid si de stat) care se opunea deschis planurilor lui ceausescu, prin etichetarea acestuia ca provaduitor al consumismului. In rest, se stie destul de bine …
Pingback: Obezitatea nu e doar o problemă a individului | TOTB.ro - Think Outside the Box
Anticonsumism nu inseamna sa ne intoarcem in pesteri. Problema nu e atat volumul cat mai ales pe categorii de bunuri ce se consuma,,,,, Ce mare sacrificiu ar fi de exemplu daca ai cumpara doar un carton de oua pe care sa le mananci si nu doua din care sa arunci un sfert ca se vor strica?
dau buzna in mall-uri pentru ca acum au acces la privilegiile ”aristocratilor”? dau buzna in carreforur ca sa cumpere ce? 90% sunt semipreparate, glucide, sare si grasimi toxice … good luck with that!