Câinii, albinele şi musculiţa Drosofila sunt unele dintre vietăţile care pot depista cel mai bine cancerul, prin miros. Oamenii de ştiinţă speră că, dacă vor reuşi să înţeleagă cum anume sunt aceste animale şi insecte capabile să facă identificarea, vor reuşi să creeze un “nas electronic” care să devină o metodă rapidă, non-invazivă, de detectare a cancerului, scrie site-ul I Fucking Love Science, care citează agenţia Reuters.
Un studiu coordonat de cercetători ai Humanitas Research Hospital din Milano, Italia, oferă dovezi despre doi câini care au putut detecta cu mare acurateţe cancerul de prostată. Studiul a fost prezentat săptămâna trecută în cadrul conferinţei Annual Meeting of the American Urological Association din Orlando, SUA. Detectarea în fază incipientă este esenţială pentru tratarea cancerului, dar nu este întotdeauna posibilă. Unele tipuri de cancer, precum cel pancreatic sau ovarian, nu prezintă simptome până în faze mult mai târzii. Testele de sânge şi urină sunt lente şi costisitoare, astfel că nu sunt considerate o opţiune la controale de rutină.
Însă unele animale au mirosul foarte bine dezvoltat, ceea ce le permite să identifice compuşii organici volatili (VOC) asociaţi anumitor tipuri de cancer, atunci când miros urina sau respiraţia unei persoane (sau a unui alt animal). Câinii, în mod particular, pot fi dresaţi în acest sens; în cazul drosofilei, unele musculiţe au fost modificate genetic să strălucească atunci când detectează compuşii în cauză. Cercetătorii italieni, autori ai studiului menţionat, au folosit doi ciobăneşti germani pentru teste, care fuseseră antrenaţi să detecteze bombe. După cinci luni de instruire pentru detectarea cancerului, câinii au “analizat”, prin miros, 430 de mostre de urină, sub comanda de a detecta cancerul de prostată. 200 de mostre dintre acestea proveneau de la pacienţi despre care se ştia că au cancer de prostată, iar 230 de mostre erau lotul de control.
Unul dintre câini a identificat cu o acurateţe de 100% pacienţii bolnavi de cancer de prostată şi cu o acurateţe de 98% mostrele de control. Celălalt câine a avut o acurateţe ceva mai scăzută: 98,6% în identificarea cancerului şi 96,4% în identificarea mostrelor de control. Este nevoie de studii şi mai aprofundate, spun cercetătorii, pentru confirmarea acestor rezultate – cu câini din rase diferite, cu mostre diferite. Dar rezultatele rămân utile şi oamenii de ştiinţă speră să îi ajute să înţeleagă cum pot fi detectaţi compuşii asociaţi cancerului. Câinii au de 40 de ori mai multe celule olfactive decât oamenii, astfel că nu este de mirare că mirosul lor este superior mirosului nostru. În prezent, laboratoare din întreaga lume se folosesc de animale pentru a detecta cancerul de prostată, cel de vezică, de plămâni, cancerul la sân şi cel ovarian. Scopul final al tuturor cercetărilor este de a concepe şi crea un dispozitiv electronic care să facă analizele de laborator în vederea depistării cancerului simple şi rapide.
Sursa şi foto: IFLS
Puteţi citi şi:
Terapia cu animale domestice îi ajută pe copiii autişti
Cercetătorii lucrează la un dispozitiv care ar putea traduce “ce spun” câinii