Cantina socială care hrăneşte atât oamenii străzii, cât şi animalele lor de companie

2

În SUA, raportul dintre animalele fără casă şi oamenii fără casă este de cinci la unu. De multe ori, persoane fără adăpost adoptă căţei vagabonzi sau pisici vagaboande, pentru a le ţine companie şi pentru că, astfel, au grijă de un suflet cu care ajung să lege prietenii impresionante.

Asta înseamnă că persoanele fără adăpost trebuie să hrănească încă o gură, pe lângă a lor şi asta înseamnă că, de multe ori, ele aleg să rămână flămânde, ca să le poată oferi animalelor lor de companie o masă. O organizaţie din New York vrea să schimbe această stare de fapt şi a reuşit, până acum, să facă o diferenţă pentru sute de persoane fără adăpost şi animalele de care acestea au grijă. Programul Collide, înfiinţat în anul 2010, oferă atât oamenilor, cât şi animalelor fără adăpost, anumite servicii esenţiale: asistenţă şi îngrijire medicală, educaţie, dar mai ales hrană şi alte resurse necesare vieţii pe stradă.

Astfel, de primăvara până toamna, în fiecare marţi şi miercuri, săptămână de săptămână, membrii programului, în colaborare cu o biserică, oferă “mese de familie” pentru persoane fără adăpost şi pentru animalele lor de companie. Potrivit GoodNewsNetwork, acelaşi serviciu este disponibil şi iarna pentru oamenii străzii. “Cei cărora le oferim de mâncare sunt oameni ce provin din tot felul de medii, cu multe probleme şi suferinţe în spate. Animalele de companie pot juca un rol vital în viaţa lor, pentru sănătatea lor fizică şi psihică, aşa că vedem multe relaţii şi poveşti impresionante cu oameni şi animale”, spune Jeff Latzer, purtător de cuvânt al organizaţiei.

În ultimii cinci ani, organizaţia a ajutat, în acest fel, peste 300 de animale şi peste 200 de oameni care trăiesc pe străzi. Potrivit lui Latzer, idea lansată prin acest program începe să prindă şi în cazul altor organizaţii, în special în cazul adăposturilor pentru victimele violenţei domestice, unde animalele de companie sunt mai mult decât bine-venite. În prezent, Collide lucrează şi cu alte grupuri de ajutorare din New York, în încercarea de a oferi şi alte servicii pentru oamenii străzii şi mai ales pentru animalele lor.

Sursa şi foto: True Activist


2 comentarii

  1. SUA ca si Franta au o lege veche si clara a eutanasierii. E normal ca asociatiile de profil sa stranga randurile si sa rezolve multe din problemele cu care se confrunta aceste animale. SUA eutanasiaza anual in jur de 4 milioane de animale abandonate. Franta eutansiaza de zeci de ani in termen de 8 zile lucratoare, si are adaposturi private care au capatat statut de utilitate publica. Nu-mi amintesc sa existe si la noi un adapost privat care sa aiba statut de utilitate publica.

  2. “Din bucata mea de paine, am hranit un om si-un caine !”…..foarte dragut. Animalele sunt victime ale oamenilor fara suflet. Animalele cand musca,o fac din instinctul de aparare, insa omul musca din rautate si dorinta de a face rau !

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger